940 matches
-
lui Liviu Antonesei, fiecare nouă apariție a Eonei adică, în termenii autorului, "O răcoare umedă/ și blândă. O vibrație neașteptată a aerului./ un miracol întrupat. O jubilație difuză./ Acum. Atunci și de-a pururi" nu înseamnă altceva decât o eternă epifanie a Poeziei. Deși pretextul celui mai recent volum de versuri semnat de Liviu Antonesei, Povești filosofice cretane și alte poezii din insule. Poeme inedite (Editura Herg Benet, București, 2012), pare a fi călătoria în spații pe care mentalul colectiv le
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
așternându-se/ ca pletele fecioarei peste primul sărut") și textele orfice ("coapsele tale / cântec de dor") și o transcrie într-o imagistică ținând mai degrabă de idealitate, de vizionarism. În general, percepției strict senzoriale îi este preferată potențialitatea actului, iluzia epifaniei erotice: "dormi/ goală ca o fericire despletită/ înăuntrul meu/ tulburând primul țipăt al pământului/ mi l-a dăruit Dumnezeu/ când am fost năzuit/ din fărdedurerea întunericului dinainte//... mă mor/ lungit/ între visele cu tine/ înșirate în toate cele șapte zile
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
grupul de la San Francisco, cu un Lawrence Ferlinghetti ori Gregory Corso bunăoară". De Aventura în cer a lui Geo Dumitrescu, într-adevăr, amintește tratarea iconoclastă a unor motive romantice arhicunoscute, precum "cerul hemoragic autodidact deasupra/ citindu-ne ca pe niște epifanii" din Naștere vinovată sau scurtă introducere la lecția despre om sau "lună cerșetoare prințesă/ plutindă pe râu/ târfă a poeților romantici" din Zeii ficși. După cum atribuirea unei condiții de paria genial și adresarea la persoana întâia plural amintește inevitabil de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
anunță cu sfiiciune onestă poetul, după care își înscenează viziunile similionirice complicate, când delectabile, când neliniștitoare, când gracile, când ponderoase. Rezultatul este o poezie stenică, proaspătă și solară, care crede în ritualuri de esență sau expresie creștină, în miracole și epifanii. Prin urmare, chiar și în cazul în care fața aurorală a lirismului său se crispează deprimist, pânza freatică a discursului nu răbufnește la suprafața poematică decât aburi mirosind a tămîie. De altfel, prin Caii din Perugia pătrunzi într-o geografie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sale, creatorul urlă "sunt îngerul căzut pe grătarele iadului/ acolo mi-e locul/ acolo desăvârșirea/ da da pe grătarele iadului" (Noapte bună). Cealaltă mitologie lirică dominantă în poezia lui Dan Laurențiu este cea erotică. Anunțată, în primele volume, de mici epifanii grațioase ale unei feminități de regulă pure, lirica de dragoste a acestui poet se desfășoară îndeosebi în cărțile de după Poemele de dragoste, adică în Ave Eva (Cartea Românească, București, 1986), Psyché (Cartea Românească, București, 1989), Călătoria mea ca martir și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
stimulatoare abia aici, în acest spațiu bine delimitat, unde "eu, sălbatecul mâzgâlitor/ de hârtie și pânze" își poate exorciza aproape toate soiurile de demoni. Oricât ar părea însă de puțin probabil, demonii artistici ai lui Traian Mocanu sunt exact sursa epifaniilor necesare. Spre finalul celui de-al doilea volum de Mocanorfoze, revelația îmbracă certitudinea finalității religioase a artei: "Întruparea Hristosului/ este de fapt adâncul/ copleșitor al unei lumi/ pline de taine, Atelierul". Referințe critice (selectiv): Lucian Vasiliu, în "Poezia", nr. 4
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
enigmatice, plus alte câteva personaje ambigue ce execută pași semnificativi dintr-o serie de ceremonialuri complicate uneori inutil. De cealaltă parte, spre exemplu, începe cu o vânătoare, continuă cu un pelerinaj cu scop divinatoriu și se încheie cu sugestia unei epifanii artistice: "Nemaigăsind nicio urmă,/ Nici vreo înfățișare,/ Hăitașii se-ascunseseră.../ Vipere blânde le sărutau picioarele gonacii/ Cădeau pe rând în somn îndelungat,/ În sunete pământoase și uimiri./ Corăbierii îmbătrâneau așteptând, așteptând;/ Pești intrau și ieșeau din năvoade / Copiii se ascundeau
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
autorul într-o luminoasă Odă închinată doar în aparență femeii. Dialogul cu aceasta, destul de frecvent, de altfel, pe tot parcursul volumului, se dovedește în fapt un dialog cu alteritatea radicală, singura care dă substanță autentică trăirii poetice, convertind-o în epifanie. Și în Alergarea copacului roșu (Editura Junimea, Iași, 1985), climatul poetic favorizează revelațiile, căutarea de "semne" sacre și transformarea uneori emfatică a oricăror gesturi care țin de contingent, printr-un proces de valorizare sau de amplificare simbolică. Obsedat de vestirea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
2007; Nicolae Bârna, în Dicționarul general al literaturii române, P/R, 2007; Nicolae Busuioc și Florentin Busuioc, în Scriitori și publiciști ieșeni contemporani. Dicționar 1945-2008, ediția a III-a, 2009; Vasile Spiridon, Apărarea și ilustrarea poeziei, 2009; Emanuela Ilie, în "Epifania", nr. 18/ 2011; Mircea Bârsilă, în "Ramuri", nr. 12/ 2012; George Bădărău, în "Conta", nr. 12/ 2012; Ioan Holban, Literatura română de azi. Poezia. Proza, 2012; Amalia Voicu, în "Dacia literară", nr. 1-2 (ianuarie-februarie)/ 2013. PENDEFUNDA, Liviu, n. 10 martie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
baladescului cerchist sau oniric, dar unul rarefiat de o conștiință a artificiului, a convenției care se cere subminată de o ironie subțire: Când noaptea se târăște ca motanii/ să-ți lingă seva care dă în pârg/ statui de abur leagă epifanii/ de stâlpi umili la poarta unui burg.// Din snopul de tăceri civile/ îmi treier cina micului eon/ ajuns cu pașapoarte și ștampile/ șeful luntrașului pe Acheron.// Și risipind monade ca sesterții/ în lupanarul târgului de praf/ ca un bacșiș las
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Bucuriei. Printre ele, deosebit de sugestiv este cel al naufragiului, prezent la Ungaretti în Bucuria naufragiaților, iar la Quasimodo, în Convalescenta din Oboi scufundat: Vântul pătrunde / blând în al meu sânge / s-a prefăcut în vorbă și naufragiu.143 Versurile reiau epifania vântului din Infinitul, ce deschide calea spre starea de odihnă plină de împăcare, spre acea liniștire ce la Quasimodo e prilejuita, de cele mai multe ori, de găsirea cuvântului potrivit. 2.4.2. Leopardi Montale Quasimodo Opunându-se deschis orientărilor clasicizante propuse
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
venite din vechime: Mă cheamă din nou uneori glasul tău / și nu știu ce ape și ceruri / se deșteaptă-nlăuntru-mi (Ulicioara, trad. MB).324 Anulând dimensiunea spațială prin unirea înaltului cu întinderea apei, ermeticul introduce imaginea sonoră a nostalgiei: vocea ulicioarei. Că o epifanie, glasul drumului deschide în interiorul eului poetic imaginea satului, a strălucirii soarelui pe zidurile caselor, a lămpilor și tavernelor puștii. Alteori succesiunea imaginilor sonore trasează o linie invizibilă ce unește casele unui sat, ca o șoaptă divină purtată pe drumul în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și anxietatea din prezent sunt de sorginte pascoliano-leopardiană: căutarea ce-nchideam în tine (...) se schimbă-n dor de moarte. Alături de cele amintite, sintagma ce trădează ascendentă leopardiană a întregii poezii este vento profondo. Prin ea autorul dorește să redea cunoscută epifanie a vântului prin desiș. Singularitatea evenimentului și singurătatea poetului ce asculta propriile-i dinamici interioare sunt consonante cu opera maestrului; de asemenea, ambele experiențe sunt trăite în spații geografice foarte personale: colina leopardiană și Tìndari cea domoala. În vreme ce în Infinitul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
rescriere a aceleiași miniaturi, dezvăluie un alt tip de atitudine a lui Quasimodo față de poezia maestrului: iar vântul, vântul rece nu revarsă / sunete-n corzi și-iluminări neașteptate / și chiar și ceru-i singur când el tace (Viața tainica).359 Epifania sonoră a vântului aducător de cunoaștere propune din nou dinamică din Infinitul. Dat fiind că pentru sicilian, conform propriei declarații, imaginile făurite de scriitorul romantic și-au pierdut puterea de reverberație (non versa telai di suoni), eului îi rămâne doar
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a preluat din Canturi motivul literar al vântului. S-a observat că în poezia Vânt la Tìndari epitetul ce trădează ascendentă leopardiană a întregii poezii este vânt adânc vento profondo. Prin acesta creatorul ermetic a introdus în propria creație cunoscută epifanie sonoră leopardiană a vântului prin desiș. Solitudinea eului care ascultă ritmurile propriei interiorități, dar și experiența cu totul singulară, în urma căreia ființă depășește limitele spațiului și timpului, pășind într-o lume a armoniei, au confirmat, prin netăgăduita asemănare cu Infinitul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
din acest contrast, între un "om al presupunerilor" avocatul și un "om al preferințelor" copistul (cum observa undeva Marjorie Lew, o fină comentatoare a textului). Prin intermediul celui de-al doilea, primul înțelege ceva în plus legat de propria sa condiție. Epifania lui reprezintă și mesajul ultim al construcției parabolice, legîndu-se nemijlocit de ideea responsabilității morale. Naratorul a fost, o viață întreagă, "mașinăria" per-fectă, asumîndu-și, comprehensiv și obedient, rigorile siste-mului concurențial. Prudența excesivă arătată de către personaj la început pare doar un eufemism
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de destin colectiv). Întoarcerea la Brideshead, publicat în 1945, aduce concepția epică (ramificată psihologic și etic) a lui Waugh la un fel de apogeu, punînd în mișcare un mecanism de construcție imens, menit să canalizeze totul spre o ultimă, gigantică epifanie. Autorul și-a caracterizat romanul (considerat de majoritatea criticilor un opus magnum), ca pe un apogeu al operei, un artefact subtil, care se ocupă de o temă neobișnuită, numită "the operation of Grace"/"lucrarea Providenței". Mai precis, Waugh spune că
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în mod paradoxal, "întoarce" acțiunea la momentul "evadării" new-yorkeze și care (precum toate celelelalte narațiuni) folosește numele real al autorului, reconstituie atmosfera de degradare socială a artistului neintegrat prin propria opțiune mecanismului socio-economic. Cartea apare ca o serie nesfîrșită de "epifanii spirituale" (creionate estetic, pesemne, după același model joyceian). În interiorul lor, myst-ul (eroul care se inițiază: Miller însuși) descoperă sensul vital al libertății individuale. "Plecarea" devine, ca atare, o nevoie existențială și, totodată, existențialistă. Primăvara neagră ilustrează (chiar și la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a avut o viață plină de evenimente, cunoscîndu-l chiar și pe Franco în vremea Războiului Civil Spaniol!), dar realizează, prin revelația meschinăriei cotidianului, futilitatea oricărui efort istoriografic. În cea de-a doua, canadianul trăitor la New York, Rob Rexler, are o epifanie similară, practicînd nihilismul de protecție. Looking for Mr. Green/În căutarea domnului Green, A Silver Dish/Vasul de argint, Cousins/Veri, Leaving the Yellow House/Plecarea din casa galbenă și Something to Remember Me By/Ceva care să-ți aducă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a suplini, simbolic, neîmplinirile unei vieți marginale. Personajele lui Franzen își ascund frecvent, cu un stoicism suspect, traumele personale. Punctul culminant al "disoluției" din Libertate îl constituie revelarea pentru Walter a vieții secrete duse de către Patty. Momentul are valoarea vechilor "epifanii" din proza lui Joyce. Aflînd despre trădarea soției, avocatul ecologist intră în criză profundă, conștientizîndu-și ratarea proprie. Începe, compensator, o relație cu asistenta lui mult mai tînără, Lalitha, iar familia Berglund, inevitabil și previzibil, se destramă (pentru a se uni
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a găsit teribilul mormînt, a aflat un lucru și mai înspăimîntă tor, acela că eroul creat de "un irlandez nebun", Bram (Abraham) Stoker, Dracula, este de fapt viu, e mortul viu despre care vorbește adesea codificat folclorul Balcani lor. Prețul "epifaniilor" istorice a fost, pentru Rossi, foarte mare. Îl pierde pe cel mai bun prieten al său (și el profesor la Oxford), ucis brutal de vîrcolacul carpatin doar pentru transmiterea unui mesaj obscur, și, mai tîrziu, se vede nevoit să părăsească
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
variante ezoterice de misticism islamic, axate pe actul "recuperării inimii" și "dăruirii purității ei", necondiționat, lui Dumnezeu), revenind, într-un final, după peregrinări culturale extreme, la civilizația-matcă, Doris Lessing ar fi părut ca romancieră înzestrată de destin cu șansa unor epifanii singulare. Romanele propriu-zise nu confirmă totuși, în plan psihologic, ipoteza de mai sus. Cu toate că investigația de adîncime nu lipsește din ele (exegeții descriu chiar o "etapă psihologizantă" a scrisului lui Lessing), personajele nu revelă mutații majore de identitate, așa cum ai
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
newcomer pe pămînt american, newcomer poziționat față de Noul Canaan nu ca față de o societate, ci mai curînd ca față de un mit. Călătoria scriitorilor spre Vestul american (alături de simpaticul Mr. Adams) capătă mai mult decît sensul unei inițieri culturale semnificația unei epifanii ontologice. Sîntem în fața descoperirii "Americii profunde", a ființei de adîncime a Lumii Noi. De aici vine, în fond, meritul cărții lui Ilf și Petrov, din capacitatea de a explora esențele, de a trece dincolo de suprafața "mitului" și de a-i
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
zona translucidă a semioticii. În pofida faptului că palierul simbolic al romanului ocupă prim-planul construcției, scriitura lui Haruki Murakami nu rămîne criptică. Firele intrigii țesute "între lumi" și legate subtil de Ushikawa (și, parțial, de celelalte personaje) conduc lectorul spre epifania finală: cu toții ne trezim suspendați, într-un fel sau altul, între realitățile și ficțiunile propriilor noastre vieți. "Texistența" lui Mircea Cărtărescu (atît de vizibilă în romanul lui Murakami) e, în postmodernitate, aș constata, prin urmare, un concept mult mai viabil
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
omul "privește", fără prejudecăți, un adevăr ce nu începe odată cu conștiința, dar care este resimțit în pântece și care îl face să se cutremure adevărul întregii ființe, adevărul întreg care cuprinde toate dimensiunile și care se arată sub forma unei epifanii."60. Revenind la importanța textului, fie el excesiv intelectualizat, până la ermetism, sau, dimpotrivă, senzorial pe alocuri, rafinat până la neputință, sau virginal și sălbatic e cert că acesta reprezintă puntea de legătură, între realitatea intimă, personală și cea obiectivă, exterioară, a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]