568 matches
-
cetății este atribuită secolului al XII-lea, când probabil a fost ridicată și prima biserică ("Sf. Maria"). Biserica actuală a fost ridicată în 1486-1524, în stil gotic-târziu. Timp de 300 de ani, între 1572 și 1867, Biertanul a fost sediul episcopatului săsesc, aceasta favorizând construirea uneia dintre cele mai puternice cetăți țărănești din Transilvania, în jurul bisericii fortificate. În 1572, preotul Lucas Unglerus (din Biertan) este ales intendent suprem al comunității evanghelice din Transilvania, localitatea câștigând în importanță spiritual - religioasă ceea ce pierduse
Biserica fortificată din Biertan () [Corola-website/Science/326579_a_327908]
-
menționat “episcopul Layr Iowan” alias Ilarion, Larion, Ion, la Vad păstorea din 1529 Anastasie. Pe acest temei susține Iorga că Ilarion s-a prezentat sfatului bistrițean și în 1523 și în 1533 nu în calitate de episcop de Vad, ci al unui episcopat distinct de acesta, întemeiat “pentru rumânii bistrițeni”. Preocupați de a lumina cât mai deplin aceste episode de istorie eclesiastică, cercetătorii au reușit să facă noi deschideri către adevăr. Astfel, invocându-se o greșală de transcriere a apelativului Kyr (domn), obișnuit
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vad () [Corola-website/Science/326716_a_328045]
-
însă nivelul exact al pierderii de proprietăți reprezintă încă obiect de dispută. Clerul a fost și el afectat puternic. Majoritatea longobardă continua să fie păgână și nu avea niciun respect față de cler și proprietățile Bisericii. Mulți clerici și-au pierdut episcopatele pentru a scăpa din calea longobarzilor, așa cum făcuseră episcopii principali din nord, Honoratus de Milano și Paulin de Aquileia. Totuși, numeroși episcopi au căutat o cale de înțelegere cu longobarzii, cum a făcut în 569 episcopul Felix de Tarvisium când
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
la conducerea comitatului a devenit obiect de dispută. Fiul său a fost depus de către episcopul Landulf, care astfel a unificat conducerea ecleziastică și cea seculară a regiunii, după cum Athanasie urma să facă pentru Ducatul de Neapole. Disputele asupra stăpânirii asupra episcopatului și a comitatului au reizbucnit odată cu moartea lui Landulf al II-lea și un război civil a izbucnit între Pandenulf, fiul depus al fostului conte Pando, și Lando al III-lea, un alt nepot al lui Landulf I. Salerno l-
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
mai mult autoritatea ducală. Ducatul obținut de Albert I, Bavaria-Straubing, a ajuns succesiv, alături de comitatele Olanda și Hainaut, în posesia fiilor săi Wilhelm al II-lea din 1404, și Ioan al III-lea din 1417, acesta din urmă renunțând la episcopatul de Liège (Lüttich) pentru a prelua noua moștenire. La moartea în 1425 a lui Ioan, această ramură a familiei s-a stins, iar ramurile rămase ale familiei Wittelsbach (cu sediile la Ingolstadt, Landshut și München), după mai multe dispute între
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
1934. Monseniorul Georg Weig a murit la 3 octombrie 1941, în timp ce orașul Qingdao era sub ocupație japoneză (1938 - 1945). A fost înmormântat în "catedrala Sf. Mihail", pe care a ctitorit-o. După moartea episcopului "Georg Weig", i-a urmat în episcopat, un chinez, Monseniorul Thomas Tien Ken-sin, la 10 noiembrie 1942, cel care, în 1946, a fost creat cardinal de Papa Pius al XII-lea. Monseniorul "Thomas Tien Ken", a fost primul cardinal chinez. În anul 1952, Catedrala a fost închisă
Georg Weig () [Corola-website/Science/322642_a_323971]
-
ca Împărat Bulgar cu numele Petru III (Петър III) în 1072. Era membru din dinastía Vojislavljevic de Doclea și Casa de Vlastimirović iar după moartea tatălui său a devenit succesorul tronului său. Prin legăturile sale strânse cu Papa, a obținut Episcopat. era un fiu al regelui Mihail I de Doclea (ori Zeta) și Neda. Tatăl său Mihail era fiul príncipelui Ștefan Vojislav și Teodora Kosara a Bulgariei, nepoata Împăratului Samuel al Bulgariei. În 1072 nobili bulgari din Skopje planificau o rebeliune
Constantin Bodin () [Corola-website/Science/329856_a_331185]
-
ca dialect al limbii germane. Odată înfrânt ducele Widukind de către Carol cel Mare în cadrul războaielor saxone și botezat în 785, pământurile sale au fost integrate în Imperiul Carolingian, iar saxonii s-au convertit la creștinism. De asemenea, au fost instituite episcopatele de Halberstadt și Hildesheim în partea răsăriteană a Saxoniei, mărginită de râul Oker, în 804 și respectiv 815. Ducatul medieval de Saxonia a fost divizat în districtele Estfalia ("Ostfalahi"), Westfalia și Angria (Engern). Teritoriul estfalian din zona lanțului muntos Harz
Estfalia () [Corola-website/Science/328060_a_329389]
-
de la 70 în 1595 la cca 120 în anii 1635-1646. Învățământul umanist predat aici și-a pierdut imadiat caracterul laic, la doar 10 ani de la moartea fondatorului Academei, cînd instituția a fost preluată de episcopul din of Chełm. Lupta dintre episcopatul din Chełm și oficialii laici ai orașului Zamość pentru controlul Academiei va continua însă mulți ani de aici încolo, devenind din ce în ce mai greu pentru facultate să atragă profesori cu renume. Academia a avut mult de suferit de pe urma incendiului din 1627 și
Academia Zamoyska () [Corola-website/Science/328078_a_329407]
-
orașul lor principal Arkona de pe insula Rügen a capitulat, aceștia au acceptat suzeranitatea daneză, și s-au convertit la Creștinism. Arkona a fost distrusă, iar idolul slavilor, Svantevit a fost ars. Absalon a fondat pe insula Rügen 12 biserici alăturate Episcopatului de Roskilde. Distrugerea bastionului slavilor a permis danezilor să-și reducă flota. Însă Absalon a continuat să monitorizeze îndeaproape situația din Marea Baltică și în 1170 a distrus o altă cetate pe insula Wolin. Ultima campanie militară a lui Absalon a
Absalon () [Corola-website/Science/327125_a_328454]
-
988, Adalberon a fost pus în închisoare, de unde însă a evadat și a căutat protecție pe lângă Hugo Capet, devenit între timp rege al Franței. Câștigând încrederea lui Carol și a arhiepiscopului Arnulf de Reims, el a fost restaurat la conducerea episcopatului său; însă în 991, el a predat Laon, odată cu Carol și cu Arnulf, în mâinile lui Hugo Capet. Ulterior, el a luat parte activă doar în chestiunile ecleziastice. Adalberon a scris un poem satiric sub forma unui dialog, dedicat lui
Adalberon de Laon () [Corola-website/Science/328580_a_329909]
-
cetățenești, provocându-l pe electorul de Köln, arhiepiscopul Conrad de Hochstaden, ale cărui trupe au devastat orașul după cinci ani. Fiul lui Wilhelm al IV-lea, Waleram de Jülich (conte între 1278 și 1297) a rămas un dârz oponent al episcopatului, susținând pe ducele Ioan I de Brabant în 1288, în bătălia de la Worringen, desfășurată împotriva arhiepiscopului Siegfried al II-lea de Westerburg. Deși fratele mai mic al lui Waleram, contele Gerard al V-lea luase partea regelui german Adolf de
Ducatul de Jülich () [Corola-website/Science/328621_a_329950]
-
care au fost alungați. Floris a fost înmormântat în abația de Rijnsburg. Contele Dirk al VI-lea sprijinise pe ruda sa, Lothar de Saxonia împotriva lui Henric al V-lea și cu ajutorul acestuia părți din Olanda au fost recuperate de la Episcopatul Utrecht în 1064. Mai mult decât atât, cu ajutorul lui Conrad al III-lea al Germaniei și susținerea conților de Cleves și a Geldern, ca și a cumnatului său Otto al II-lea, conte de Rheineck, Dirk a reușit să își
Dirk al VI-lea de Olanda () [Corola-website/Science/328676_a_330005]
-
director la seminarul de la Saint-Sulpice, unde a predat teologia Sfintelor Sacramente (teologia Sfintelor Taine). Când Jean-Marie Lustiger a devenit arhiepiscop al Parisului, acesta l-a numit pe vicar general, calitate în care a contribuit la toate inițiativele de început de episcopat ale cardinalului Lustiger (École cathédrale de Paris, Radio Notre-Dame, redecuparea sectoarelor parohiale, revizuirea formării preoților). La 25 iunie 1988 a fost numit episcop auxiliar de Paris, cu titlul de episcop titular de Thibilis, si hirotonit la 14 octombrie 1989. Este
André Vingt-Trois () [Corola-website/Science/328862_a_330191]
-
dreptul să-i ungă) și au desfășurat în zonă o activitate greu de supravegheat de către misionarii catolici. Marea invazie Mongolă de la 1241 a distrus prelungirea autorității papalo-maghiare reprezentată de Episcopia de Milcov, astfel că în vidul de autoritate lăsat de episcopatul cuman, autoritatea ortodoxă a Vicinei s-a putut probabil extinde și mai temeinic, sprijinită sau tolerată fiind, de tătari. Conform aceluiași Vitalien Laurent, ridicarea la rangul de mitropolie s-a produs cel mai probabil în perioada 1250-1261, momentul cel mai
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
de către Saladin în 1187, promisiunea de acum decedatului conte a fost onorată, iar episcopul de Betleem a primit cum se cuvine rezidența în spitalul din Panthenor, în Clamecy, care va rămâne ca o anexă a reședinței "in partibus infidelium" a episcopatului de Betleem vreme de aproape 600 de ani, până la Revoluția franceză din 1789.
Guillaume al IV-lea de Nevers () [Corola-website/Science/328443_a_329772]
-
pe fiul lui Ioan, Guillaume, într-o bătălia desfășurată pe insula Duiveland, iar episcopul Guy de Utrecht a fost luat prizonier. Guy de Namur și ducele Ioan al II-lea de Brabant au cucerit cea mai mare parte a teritoriului episcopatului de Utrecht, al Olandei și Zeelandei. Guy de Namur a fost în cele din urmă înfrânt în 1304 de către flota din Olanda și Franța, în bătălia navală de la Zierikzee. Ioan al II-lea a recucerit cea mai mare parte din
Ioan al II-lea de Hainaut () [Corola-website/Science/328483_a_329812]
-
dar Marlborough a câștigat un avantaj substanțial frustrând planul lui Ludovic al XIV-lea de a invada Țările de Jos, prin ocuparea fortărețelor nord-occidentale ale Țărilor de Jos, Venlo și Roermond și devastând Electoratul Prințului Elector de Köln, precum și domeniile episcopatului de Liege, doi aliați germani ai lui Ludovic al XIV-lea. Datorită acestor victorii, a fost creat marchiz de Blandfort și duce de Marlborough, titlu cu care va fi cunoscut de acum înainte. A fost de asemenea acreditat pentru fondarea
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]