685 matches
-
pogorâse acum 16 ani și ceva, la 6 martie 1997. La una dintre vizitele-mi duminicale la mormântul Dianei, văzui acolo un monument funerar, zidit de soții Cristina și Vasile Dascălu, părinți de-a pururi Întristați, care au scris acest epitaf profund emoționant: Sub această piatră rece, În acest tăcut mormânt, Doarme tot ce-a fost mai dulce Și mai scump pe-acest pământ. Pomenirea Dianei să fie din neam În neam, În vecii vecilor, Amin! Nicolae Grebenea (1905 2006) preot
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
cunoscut vreodată, a venit la căpătâiul ei. Ultima întâlnire. A organizat ceremonia de înmormântare: ultima ei sărbătoare. Ultimele pregătiri: și-a ales rochia de înmormântare - bleumarin cu motive albe -, o fotografie în care zâmbește, pentru piatra sa tombală, iar ca epitaf: «M-am uitat deja!». A scris un ultim poem, pentru obituar. A reținut cimitirul Montparnasse drept adresă definitivă. Nu vroia să moară. A remarcat că asta era prima dată în viața ei când nu mai era nerăbdătoare. Au curs ultimele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
de scândură, la căpătâi. Așa îmi închei și eu crucea și giulgiul meu de cuvinte, sub care voi aștepta să revin la viață, ca Lazăr, când voi auzi vocea ta puternică și clară, cititorule. Închei, pentru ca lespedea să aibă un epitaf și cercul să se închidă, cu versurile lui Eliot, pe care atât le iubesc: Dăruiește, Doamne, pacea Israelului Celui care are optzeci de ani și nici un viitor pe pământ. Să smulg un sunet din trecutul vieții, Să fac, o suflet
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
din niște tineri absolut obișnuiți o forță disciplinată și hotărâtă, adăugă Jones dând trist din cap. Avea așa o priză bună la tineri. — Iubea tinerii și tinerii îl iubeau, remarcă părintele Keeley, cu ochii încă plini de lacrimi. — Acesta este epitaful care ar trebui scris pe piatra lui de mormânt, zise Jones. Lucra cu tinerii în pivniță la mine. Ar fi trebuit să-l vedeți cum a aranjat pivnița asta pentru ei - niște copii oarecare veniți de pe toate cărările vieții. — Copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
are doar jumătate din mintea ta și nu are un mahăr de tată!“ O lăsase să plece, apoi se dusese după ea: Înapoi În L.A., la cotețul familiei Soto. Trei frați pachuco se manifestară gălăgios. Bătrînul Soto Îi furniză și epitaful: „Pentru mine fata aia nu mai există“. Sună telefonul. Ed se rostogoli pe pat și Îl Înhăță. — Exley. — Aici Bob Gallaudet. Poți să mă feliciți. Visul lui Ed se risipi instantaneu. — Pentru ce? — Am trecut examenul de barou. Asta mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
unei mulțimi: polițiști În uniformă și În civil. MÎini care-l băteau pe umeri, oameni care Îi strigau numele. O voce de aproape: — Millard a murit. A făcut infarct la sediu. CAPITOLUL 40 Înmormîntare cu ploaie. Slujbă la marginea mormîntului. Epitaful rostit de Dudley Smith. Un ultim cuvînt spus de un preot. Erau de față toți membrii Biroului: ordinul lui Thad Green. Parker chemase presa: o mică ceremonie după Îngropăciune. Bud Îl privi pe Ed Exley, care o consola pe văduva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ani Îi păreau cei mai neplăcuți din cîți trăise. Se Întreba dacă, În ziua morții lui, o femeie va avea gentilețea postumă de a declara: „Cu el, totul merita osteneala, chiar și ce era mai rău“. Ar suna perfect ca epitaf. După anii chinuiți pe care-i petrecuse alături de el, i-ar putea da oare prin minte lui Delphine ideea de a rosti o astfel de frază? Delphine, consoarta lui, mama celor două fiice ale lor, cea pe care o numea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pe care o numea uneori, cuprins de un acces de romantism, „micuța mea Delphine iubită“ - un prenume atît de plăcut de rostit -, Delphine Îi spusese: „Erai mai amuzant pe vremuri“, o frază care nu suna nici ea prea rău ca epitaf. Și nu greșea. El Încetase de a mai fi amuzant, și totuși a fi amuzant era una dintre funcțiile lui naturale: bufnița face bu-hu-hu, tigrul rage, cămila rumegă, iar el, François Weyergraf, era amuzant. Delphine Îi spusese: — Ești amuzant cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
lui Ricardo Aldaya, o luptă pentru care el n-a avut niciodată nici armele, nici aplombul tatălui său. Ajunsese la Buenos Aires cu inima golită și cu sufletul ros de remușcări. America, avea să spună mai tîrziu, ca scuză ori ca epitaf, e un miraj, o țară de prădători și de mîncători de hoituri, iar el fusese educat pentru privilegiile și nazurile nesăbuite ale vechii Europe, un cadavru ce abia se mai ținea, din inerție. În cîțiva ani a pierdut totul, Începînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de mai jos a personajului, articolul la care se face referire este Mânăstirea Novodevicii din Moscova în anul 1812. Povestirea martorului ocular Semion Klimâci, funcționar de stat, publicat în revista „Russki arvih“ („Arhiva rusă“), nr. 4, 1864. 65. Unul dintre epitafurile lui Karamzin. Aceste cuvinte, la dorința lui Mihail și a lui Feodor Dostoievski, au fost scrise în anul 1837 pe piatra de pe mormântul mamei lor. 66. Aluzie la celebrul publicist A.I. Herzen (1812-1870) și la cartea acestuia Amintiri și cugetări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Într-o scurtă plimbare prin parc, i le aprind la căpătai. O liniște profundă, punctata din timp În timp de țipatul nostalgic al unei păsări, străjuiește colțul acesta de lume, unde uitarea se Înfrățește cu dureroasă aducere aminte. Mormântul și epitaful pe care l-am citat aparțin unui foarte tânăr poet, Alexandru Malin Tăcu, decedat În condiții suspecte pe 22 decembrie 1986, la vârsta de 17 ani. Alexandru Malin Tăcu s-a născut la Onești, la 19 noiembrie 1969, Într-o
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
care „nici un călător nu se Întoarce“. Dar săvîrșim acest gest În numele Tineretului Angliei, și În numele Libertății, Cinstei, și Adevărului. Preferăm să ne luăm de unii singuri viața, decît să ne fie furată de marii Neguțători de Război. Cerem un singur epitaf, și acesta să fie la fel ca al marelui T. E. Lawrence, „ne-am luat soarta oamenilor În mîinile noastre și ne-am scris testamentul pe cerul Înstelat.“ Duncan Îl privi uimit pe Alec. — E al naibii de deștept! Alec roși. — Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
în stil neobizantin de un pictor bun, catapeteasma este din lemn de stejar și tei, aflu că este sculptată în 1955 în atelierele Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Române din București, ca și pictura. Printre obiectele de valoare pot enumera epitaful cusut manual în fir de argint și aur, trimis de consilierul Țarului Rusiei, Mharzili, în 1903, Icoana Maicii Domnului, veche de la 1749 și Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, cu cinci ochi și două guri, iar Mântuitorul cu două urechi
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
și aur, trimis de consilierul Țarului Rusiei, Mharzili, în 1903, Icoana Maicii Domnului, veche de la 1749 și Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, cu cinci ochi și două guri, iar Mântuitorul cu două urechi în partea stângă, veche din 1831. Epitaf Printre obiectele de valoare pot enumera epitaful cusut manual în fir de argint și aur, trimis de consilierul Țarului Rusiei, Mharzili, în 1903, Icoana Maicii Domnului, veche de la 1749 și Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, cu cinci ochi și
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
Mharzili, în 1903, Icoana Maicii Domnului, veche de la 1749 și Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, cu cinci ochi și două guri, iar Mântuitorul cu două urechi în partea stângă, veche din 1831. Epitaf Printre obiectele de valoare pot enumera epitaful cusut manual în fir de argint și aur, trimis de consilierul Țarului Rusiei, Mharzili, în 1903, Icoana Maicii Domnului, veche de la 1749 și Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, cu cinci ochi și două guri, iar Mântuitorul cu două urechi
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
drept arhimandrit rang bisericesc acordat, după regulile creștin-ortodoxe, doar slujitorilor de parte bărbătească ai lui Hristos. Stareța Xenia și-a câștigat un asemenea renume în rândul creștinătății ortodoxe a vremii, încât a primit, în semn de aleasă cinstire, o tapiserie epitaf pentru slujba de prohod a Mântuitorului, chiar de la țarul Nicolae al II-lea al Rusiei. 1928 Mănăstirea a fost reparată sub conducerea maicii Xenia Sion. 1936 Lăcașul de cult dobândește statutul de mănăstire. 1959 Emiterea decretului nr. 410 prin care
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
vorba, de altfel, de vorbe scurte care, la cea mai mică neglijență, scapă vigilenței critice: Drj În catrenul-prolog; ujb Într-un deja clasic sonet, care se remarcă În multe enciclopedii școlare; ñll Într-un ovillejo intitulat Iubita; hnz Într-un epitaf plin de durere Înăbușită. Dar la ce să mai continuăm? Ar fi obositor. Pentru moment, nu vom spune nimic despre rânduri Întregi În care nu există nici un cuvânt care să figureze În dicționar! Hlöj ud ed ptá jabuneh Jróf grugnó
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
stat câteva ore și am contemplat bustul lui Anton Pann, într-o mică piațetă pe o astfel de stradă care, cum spunea Mateiu Caragiale, venea parcă "zice-se de demult". Îi plăcea Anton Pann și nu se mai dezlipea de lângă epitaful poetului, scris de el însuși, pe care îl recitea cu hohote de admirație și pe care mai târziu avea să-l imite. Petreceam lungi după-amiezi în frumoasa lui garsonieră de pe strada Romniceanu, din Cotroceni, răvășindu-i biblioteca. Ar fi vrut
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
singur, ca un somnambul, fără să intre în vorbă cu nimeni. Locuia tot singur într-o cămăruță în care încăpea doar un pat. Ideea mi-a venit pe loc. "Domnule Vecu, i-am zis, n-ai vrea să scrii un epitaf pentru această piatră funerară?" Vecu m-a privit încurcat, mirat și speriat parcă de întrebare. "Bine", bolborosi el în cele din urmă și se îndepărtă cu capul vârât între umeri, încrucișîndu-se cu Aristide. Acesta, stropit de noroi și ținând o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în dreptul cămăruței lui și auzise, probabil, cearta. ― Vă rog să mă credeți, începu el. Pot să vă arăt dacă veniți în camera mea. Nu înțelegeam nimic. L-am repezit. ― Ce dracu vrei? Abia pe urmă mi-am adus aminte de epitaf. ― Scuză-mă, domnule Vecu. M-ai prins într-un moment prost. Când a deschis ușa cămăruței, m-am lămurit. Pe jos. erau aruncate nenumărate hârtii, rupte și mototolite. ― Am avut toată bunăvoința, șopti el cu o voce de om sfârșit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
țepene de oameni morți, dure precum obiectele, corpuri conservate sau transformate în stafii”. Veritabile „cutii negre”. „Statuia este o cutie neagră, deschideți-o și veți privi moartea în față.” În această statuie, stelă sau sicriu coborât în mormânt, în acest epitaf reprezentat de statuile înălțate de la pământ sau îngropate, semne ale unor posibile reveniri, omul își află limitele și reperele. Aici se ascunde secretul ctitoriilor noastre. Cimitirul: necropola sau primul nostru oraș - orașul-matrice, ca să spunem așa - în care se înscrie raportul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
pământ sau îngropate, semne ale unor posibile reveniri, omul își află limitele și reperele. Aici se ascunde secretul ctitoriilor noastre. Cimitirul: necropola sau primul nostru oraș - orașul-matrice, ca să spunem așa - în care se înscrie raportul fundamental dintre vii și morți. Epitaful („aici zace...”), ca marcă a unui loc al trecerii, dar și a unui loc al posibilei apariții a strigoilor, morți care s-au întors ca să stea de vorbă cu cei vii. În acest loc, statuia, piatra sculptată, semnalează spațiul fantomei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
conte să fie depuse în piața din Orléans, în centrul blestematului oraș francez recucerit. Talbot îi pregătește astfel vajnicului erou un mormânt ciudat, ce pare mai degrabă inversul și, totodată, subminarea unui loc de veci fondator. Un mormânt al cărui epitaf nu va fi destinat perpetuării memoriei unui model eroic, ci dăltuirii în piatră a unui mesaj amenințător. Deasupra acestui mormânt nu se va înălța nici o fantomă, el nu va avea valoarea unui loc al aparițiilor. De-abia în cea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
și e păzită de ea cu strășnicie, ni se spune mai întâi că a cerut mulți ani de lucru. Aflăm din relatarea unui gentilom că e opera marelui artist Giulio Romano, discipol al lui Rafael, pictor și sculptor al cărui epitaf se zice că ar fi fost compus din două versuri: Jupiter vedea cum respiră Corpurile pictate ori sculptate de el. Firește, Shakespeare nu citează aici epitaful cu pricina, dar Giulio Romano rămâne pentru el sculptorul magician capabil să imite atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
opera marelui artist Giulio Romano, discipol al lui Rafael, pictor și sculptor al cărui epitaf se zice că ar fi fost compus din două versuri: Jupiter vedea cum respiră Corpurile pictate ori sculptate de el. Firește, Shakespeare nu citează aici epitaful cu pricina, dar Giulio Romano rămâne pentru el sculptorul magician capabil să imite atât de desăvârșit natura, încât creațiile lui ar fi putut-o înlocui perfect, dacă maestrului i-ar fi stat în puteri să le dea răsuflarea vieții. Statuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]