930 matches
-
și cel al Noului Testament, reproșându‑i celui dintâi caracterul crud și vindicativ. Se cuvine amintit, fapt remarcat de Antonio Orbe în introducerea comentariului său, că adversarii lui Irineu din cartea a V‑a nu sunt în mod direct grupările eretice, ci preoții ortodocși* atrași de interpretarea spirituală a Scripturii, cu toate consecințele care decurg din aceasta: devalorizarea cultului lui Dumnezeu în templu; respingerea ideii de salus carnis; diminuarea tensiunii apocaliptice; pierderea nădejdii în a doua parusie. Într‑adevăr, alungarea iudeilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
idolii tradiționali „spre a‑i convinge pe ceilalți că el este Dumnezeu” (25, 1). Până la cea de‑a două venire a lui Isus, acțiunea diavolului este diversă, contorsionată, complicată. Varietatea, multiplicitatea, caracterul pestriț (Β≅4648∴∀) constituie apanajul oricărei acțiuni demonice/eretice (ereziile se dovedesc false învățături tocmai prin caracterul lor multiplu și adesea ireconciliabil). Plină de pete, așadar, pestriță, este și pielea leopardului din viziunea lui Daniel (AH, V, 33, 4); uarius este de asemenea folosit ca epitet al șarpelui ispititor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
s‑au adăpat din măreția cunoașterii Puterii inexprimabile. Ei se află în înălțime, deasupra oricărei puteri. Astfel, își îngăduie orice, în mod liber și fără cea mai mică teamă” (I, 13, 6). Faima proastă a creștinilor în fața păgânilor se datorează ereticilor, așa‑zișilor „desăvârșiți”, care „afirmă că pot făptui liber toate nelegiuirile, toate sacrilegiile” (I, 25, 4). „Acești oameni”, este vorba de secta lui Carpocrat, au fost trimiși de Satan să calomnieze în fața păgânilor numele cinstit al Bisericii, ca oamenii să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ai Anticristului”. Discipolii lui Marcu își revendică o cunoaștere nemijlocită a Duhului Sfânt și puterea de a conferi, în mod concret, darul profețirii. La rândul lor, discipolii lui Carpocrat pretind că săvârșesc învieri de natură spirituală. Denunțarea sistematică a acestor eretici ca „preanticriști” arată, potrivit lui Irineu, că trăsătura esențială a adversarului eshatologic nu este violența, ci viclenia exersată prin arta magiei. Avem de‑a face deci cu un fel de „simbol hiperbolic”, dacă putem spune astfel, a tot ceea ce reprezintă erezia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
24,24). Nu mai este vorba, așa cum se întâmpla în cazul autorilor creștini anteriori sau în Contra lui Celsus, de o magie „populară”, care îi amăgește pe toți, ci de o magie „intelectuală”, care seduce „elita”, oamenii care frecventează Scripturile. Exegeza eretică „săvârșește minuni” în sensul că, pe de o parte, ea este cuceritoare prin originalitatea sa, iar, pe de altă parte, este foarte persuasivă: frequenter ualde persuasorii sunt sermones haereticorum et commouere potentes etiam eos, qui sapienter audiunt (Com. Mt. ser
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cristos un simplu om, născut din părinți obișnuiți, ales la un moment dat de Dumnezeu pentru a îndeplini o misiune sfântă. „Cristosul” propovăduit de aceste mișcări este tocmai Anticristul care apare în De consummatione. Acest aspect polemic, vizând anumite grupuri eretice s‑a adăugat, probabil, mai târziu tramei inițiale a mitului, reprezentată de scenariul lui Hipolit. Un alt aspect inedit este prezența lui Ioan Teologul, un al treilea profet, alături de Ilie și Enoh. Ucenicul preaiubit al Mântuitorului este cooptat în grupul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mincinos: [de la] întâlnirile sale, contactele, relațiile sociale, până la minunile sale. Cristosul‑fantomă al lui Marcion nu există pentru Tertulian. El nu este decât o abstracțiune imposibil de identificat istoric și material, o teorie lipsită de eficacitate soteriologică. În consecință, cristologia eretică se întâlnește cu cea iudaică, și ea în afara planului mântuitor al lui Dumnezeu. Schema dublului Cristos se reduce astfel la simpla prezență a lui Dumnezeu și a omului, unul în fața celuilalt, fără vreo comunicare reală între ei. Ciprian al Cartaginei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ergo nec illi a nobis exierunt, nec nos ab ipsis. Si ergo non a nobis exiuimus, in unitate sumus. Dacă însă este anticrist acela care nu recunoaște că Isus este Cristos, nici ei nu pot spune despre noi că suntem eretici, nici noi despre ei, de vreme ce cu toții îl mărturisim pe Cristos. Dacă deci nici ei nu spun despre noi că suntem eretici, nici noi nu spunem aceasta despre ei, înseamnă că nici ei nu au ieșit dintre noi, nici noi dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este anticrist acela care nu recunoaște că Isus este Cristos, nici ei nu pot spune despre noi că suntem eretici, nici noi despre ei, de vreme ce cu toții îl mărturisim pe Cristos. Dacă deci nici ei nu spun despre noi că suntem eretici, nici noi nu spunem aceasta despre ei, înseamnă că nici ei nu au ieșit dintre noi, nici noi dintre ei. Dacă deci nu am ieșit unii din mijlocul altora, suntem în unitate. Iată‑ne în plină aporie. Logica este contrazisă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
polemic și dogmatic în același timp. Este vorba despre Haereticarum fabularum compendium, un tratat impresionant, pe care îl redactează către sfârșitul vieții sale (cca 453) - la cererea comes‑ului Sporacius, delegat imperial la sinodul de la Calcedon (451) - împotriva tuturor curentelor eretice de la Simon Magul până la Nestorie. Sporacius, prieten al lui Theodoret, dorea să cunoască cele două păreri implicate în controversa cristologică, cele două poziții care opuneau de ani de zile Antiohia și Alexandria. Potrivit lui Cope, Theodoret ar fi redactat însă un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
două păreri implicate în controversa cristologică, cele două poziții care opuneau de ani de zile Antiohia și Alexandria. Potrivit lui Cope, Theodoret ar fi redactat însă un fel de apologie pro domo, încercând să scape o dată pentru totdeauna de eticheta de „eretic” sau cel puțin de „ortodox suspect” care i se aplica. Tratatul, o veritabilă summa de ereziologie și de dogmatică, cuprinde cinci părți, din care primele patru prezintă un inventar cvasicomplet al doctrinelor eretice, în timp ce ultima, cea mai dezvoltată dintre toate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
scape o dată pentru totdeauna de eticheta de „eretic” sau cel puțin de „ortodox suspect” care i se aplica. Tratatul, o veritabilă summa de ereziologie și de dogmatică, cuprinde cinci părți, din care primele patru prezintă un inventar cvasicomplet al doctrinelor eretice, în timp ce ultima, cea mai dezvoltată dintre toate, prezintă o expunere sistematică a doctrinei ortodoxe: Treimea (1‑3); creație, angelologie, antropologie (4, 9); providență (10); cristologie (11‑15); bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu (16); unitatea celor două Testamente (17); botez (18
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pp. 321-335. Osborn, E. F., Justin Martyr, Tübingen, 1972. Otranto, G.,Esegesi biblica e Storia in Giustino, Bari, 1979. Pagels, E., he Origin of Satan, New York, 1995 (trad. italienne, Satana e i suoi angeli. La demonizzazione di ebrei, pagani ed eretici nei primi secoli del cristianesimo, Milan, 1996). Pager, J. C., The Epistle of Barnabas : outlook and background, Tübingen, 1994. Paléologue, Th., Sous l’œil du Grand Inquisiteur, Carl Schmitt et l’héritage de la théologie politique, Paris, 2004. Pascal, C., Nerone
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
precum și cele, aproape identice, ale lui Lietaert Peerbolte, Antecendents..., pp. 8‑9. În această privință, există un consens aproape perfect între cei doi cercetători. . Jenks, Origins..., pp. 16‑17. . Ibid., pp. 17‑20. . În literatura rabinică, termenul min este asociat „ereticului” disprețuitor față de înțelepți și învățături, care neagă orice autoritate tradițională, precum și legea nescrisă. A se vedea Jenks, Origins..., pp. 13‑14. . Este vorba de o teză publicată de două edituri, una din Gembloux, alta din Paris. . În 1956, B. Rigaux
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un simplu accident providențial sau în urma unor persistente căutări, au descoperit frumusețea slujbelor atonite și geniul iconografic al ortodoxiei medievale sunt astăzi condamnați la decepție și frustrare în aproape oricare parohie pe care ar vizita-o. În România, kitsch-ul eretic tinde să devină a doua natură a cultului ortodox. Este dificil să găsești, în zeci de orașe din țară, o biserică cu un program liturgic decent, fără forfecări nemiloase în tipic, cu slujbe neîntrerupte de telefoane mobile și un „du
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de cal ai unei asemenea „științe”. Teologia răsăriteană a rămas însă închistată sub greutatea vechilor prejudecăți. Îl „învățăm” pe Dumnezeu mecanic, după categorii moarte 1. Vorbim despre dogmele ortodoxiei ca despre un sistem închis de propoziții axiomatice. Ca să nu ajungi eretic, totul este să înveți bine distincțiile dintre „ființă” și „energie” ori „esență” și „persoană” etc. Dogma Sfintei Treimi nu se mai deschide ca o fereastră prin care mintea se înalță spre cer, în chip doxologic, nici dogma Calcedonului nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ca ortodocși de formație umanistă să n-aibă nevoie nici de Atanasie, nici de Maxim Mărturisitorul. Păcatul lor este mai mare decât al teologilor dezinteresați de Gadamer sau Eliade. Pe scurt, avem nevoie de teologie. Când generația New-Age celebrează diversitatea eretică a valorilor htonice, îmi este greu să eman pacea angelică a celor de peste veac. Când o biserică așa-zis episcopală își trântește un prim episcop gay (divorțat!), îmi este imposibil să le țin isonul. Când avem zece milioane de avorturi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este lipsit de aerul „ezoteric” al gnosticilor păgâni. Dacă există deci cu adevărat problema „intelectualismului” lui Evagrie, atunci ea îl privește și pe Antonie cel Mare. A condamnat oare Biserica în anul 553, la Sinodul de la Constantinopol, o doctrină hristologică eretică sau mai degrabă o atitudine generală remarcată printre monahii din bazinul Mediteranei? C. Bădiliță sugerează aici că tensiunea între „tabăra clericală” și „intelectuali” este constantă de-a lungul istoriei Bisericii 1. Evagrie s-ar afla, desigur, de partea „intelectualilor”. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fixați mai întîi între Oder și Vistula, apoi în Suabia, aceștia traversează Rinul în 406 și obțin dreptul de a se stabili ca federați în regiunea Speier și Mainz unde, în scurt timp, adoptă religia creștină sub forma sa ariană, eretică. În 436, comandantul armatei, Actius, pune să fie distrus primul regat burgund de către aliații huni și-i instalează pe supraviețuitori mai în sud (Elveția și Savoia), pentru a întări astfel flancul Galiei romane împotriva incursiunilor alamanilor. Acolo se va constitui
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
Iustinian și recucerirea în Occident Iustinian va folosi primii ani ai domniei sale pentru a Iupta împotriva perșilor lui Chosroes I și a ține piept greutăților inter-ne. Aliat cu Papa, el face eforturi să mențină unitatea creștinătății, persecutîndu-i pe creștinii eretici din Egipt și Siria pe nestorieni, evrei și chiar pe filosofii greci rămași credincioși păgînismului antic. La Constantinopol, conflictele religioase și antagonismele sociale întrețin facțiuni care, în hipodrom se traduc prin opoziția cumplită dintre "Verzi" (monofiziții susținuți de popor) și
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
ia amploare și un caracter feroce. Sprijinit de provinciile orientale, de armată și de un mare număr de episcopi, acest "împărat-teolog", autor al mai multor tratate de dogmatică, își propune să taie din rădăcină o superstiție pe care o consideră eretică. Populații întregi venite din Siria sau Armenia, provincii iconodule, sînt deportate în Tracia sau Bizanț. Icoanele bisericilor sînt sfărîmate, frescele distruse, cărțile iconodulilor arse. Relicvele sînt aruncate și uneori înseși bisericile sînt dezafectate și transformate în cazarme sau grajduri. Înalții
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
evidente. În fața ostilității prelaților, unii călugări și laici vin să critice în mod fățiș organizarea clerului, apoi diverse puncte ale doctrinei Bisericii, mai exact utilizarea anumitor taine. Ei sînt atunci considerați drept eretici, excomunicați de Biserică și repede urmăriți. Mișcările eretice, numeroase, după cum am văzut, în sînul Bisericii grecești și aceasta de multă vreme, încep să se manifeste în Occident încă de la începutul secolului al XI-lea, deopotrivă în Franța de Nord (Orléans, Arras, Chalons-sur-Marne), în Acquitania, în Germania și Lombardia
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
condamna pe eretici. Numeroși vor fi cei aruncați în închisoare, torturați și, în cele din urină, arși de vii. Crearea ordinelor de cerșetori constituie a treia direcție a politicii adoptate de pontifii romani pentru a face față doctrinelor și practicilor eretice. Rămînînd credincioși învățămintelor Bisericii, fondatorii acestor ordine se străduiesc să pună în practică idealul de sărăcie care-i însuflețește pe mulți dintre credincioși. Începînd cu 1210, Papa Inocențiu III încuviințează regula de sărăcie pe care Francisc Bernadone (l 182-1226) fiu
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
antice Atmosfera primelor secole creștine este caracterizată, pe de o parte, de trăirea unei credințe puternice, iar pe de altă parte, de multe căutări și încercări de a apăra credința primită. Comunitatea creștină era atacată de persecuții și de concepții eretice cu privire la credință și la Dumnezeu. Diferite încercări de apărare a credinței, a practicii religioase, implicit a sacramentelor, s-au concretizat prin scrieri, predici și prin implicare pastorală autentică. Între acestea, un loc aparte l-a ocupat atenția pentru penitență, ca
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
formulare, s-a ajuns ca atitudinea fațăde acest termen să se considere ca un indiciu al atitudinii față depuritatea credinței ortodoxe. Cuvântul oJmoouvsio" se găsește la filosoful neoplatonic Plotin,apoi la Origen și Dionisie al Alexandriei și este întrebuințat de ereticii gnostici și monarhieni (antitrinitari), indicând unitatea ființeidivine, dar fără distincția dintre persoanele dumnezeiești. De-sigur, din acest motiv, Sinodul din Antiohia de la 267, depunândpe Pavel de Samosata, principalul susținător al monarhianismuluidinamist, a respins și pe oJmoouvsio" și a interzis întrebuințarea
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]