KorAP: Find »[drukola/base=eros & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...57 >

1,410 matches

Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308

subspecie a acesteia: paid-erastia. Amintesc că relația paid-erastică era dublată de una paid-agogică, adică o relație erotică decompensată de una educativă era, să spun așa, echivalentă hărțuirii sexuale. Pedagogia pederastică (abolită o dată cu trecerea adolescentului spre altă vârstă) prelungită transformă pe eros în phylia, dorința devine afecțiune. Urmează că „în pederastia greacă, oricât de străină ar fi ea de erotica noastră, nu se află nimic morbid”. Un repede rezumat, acum, al demistificării progresive a iluziilor iubirii poate arăta astfel: - numai iubirea produce

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
a seducției, cu precizarea că nu Socrate vrea să-l seducă pe Alcibiade, ci invers, căci funcționa deja dubla fascinație (Socrate e mereu în situația „ironică” de a fi iubit fără să seducă). În scena seducției vedem cum se manifestă erosul socratic. Alcibiade povestește un episod din tinerețea sa (Socrate știa pe Alcibiade de copil și în 416 avea aproape dublul vârstei seducătorului). „Închipuindu-mi că frumusețea tinereții mele îl atrage cu adevărat - narează Alcibiade -, mi-am zis că sunt omul

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
de preț. Altfel, Socrate privește pierdut pe tineri după cum disprețuiește frumusețea masculină. Ce este, în acest caz, Socrate altceva decât un duplicitar, un ironist în sensul prim al termenului, un disimulant! Aici văd contribuția lui Vlastos, în diferența operată între erosul socratic și cel platonician. Vreau să dezvolt cele patru diferențe plecând de la Vlastos, și numesc diferențele în felul în care urmează: diferența ontologică: în mod implicit, erosul dă seamă unei atât de mari încărcături ontologice încât Platon nu se sfiește

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
al termenului, un disimulant! Aici văd contribuția lui Vlastos, în diferența operată între erosul socratic și cel platonician. Vreau să dezvolt cele patru diferențe plecând de la Vlastos, și numesc diferențele în felul în care urmează: diferența ontologică: în mod implicit, erosul dă seamă unei atât de mari încărcături ontologice încât Platon nu se sfiește să sfârșească întregul proces și procedeu erotic în cer, în transcendent, în lumea Formelor. Acolo, numai Frumuseții îi este sortit să se înfățișeze limpede privirii. Ontologia lui

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
și pe pământ; există Frumusețe pe pământ numai întrucât ea este posibilă în cer. Și fiindcă Forma Frumuseții este accesibilă privirii, Forma însăși a Frumuseții se livrează sub aspectul imaginii: tânărul frumos. Scurt spus, și cu termenii lui Vlastos: „în erosul platonician, cea iubită este Forma transcendentă a Frumuseții a cărei imagine e băiatul cel frumos”. Socrate e la celălalt capăt al ierarhiei. El nu iubește o imagine. El iubește ceea ce efectiv iubește, pe Alcibiade, nu iubirea în sine, chiar dacă-l

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
aș fi dormit cu tatăl meu sau cu fratele mai mare. Și, după întâmplare, ce credeți că am simțit? De, m-am simțit, firește, umilit, însă totodată copleșit de admirație”. Până în faptul dimineții, Alcibiade gândește ca Platon (sau invers), căci erosul platonician nu suspendă contactul, îl presupune. Amantul cere satisfacție și erosul platonician crede nepotrivit a o refuza; contactul trupesc și pasiunea însoțitoare a acestui contact intră în zona firescului pentru Platon, a firescului devenit necesar (căci există printre cele naturale

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
Și, după întâmplare, ce credeți că am simțit? De, m-am simțit, firește, umilit, însă totodată copleșit de admirație”. Până în faptul dimineții, Alcibiade gândește ca Platon (sau invers), căci erosul platonician nu suspendă contactul, îl presupune. Amantul cere satisfacție și erosul platonician crede nepotrivit a o refuza; contactul trupesc și pasiunea însoțitoare a acestui contact intră în zona firescului pentru Platon, a firescului devenit necesar (căci există printre cele naturale unele care nu sunt de tot necesare, sexul, de pildă). Phaidros

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
provocările lui Alcibiade de a se lupta goi, dar nu încurajează demonstrațiile de afecțiune de acest fel); diferența etică: e, într-un fel, în continuarea „diferenței de contact” și debutează cu o asemănare - satisfacția ultimă a dorinței nu este scopul erosului. Și Socrate, și Platon sunt de acord cu acest fapt. Aici se termină și asemănarea; motivele pentru care cei doi sunt de acord diferă însă. E o rațiune metafizică în joc la Platon, una morală în cazul lui Socrate. Rațiunea

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
sunt de acord cu acest fapt. Aici se termină și asemănarea; motivele pentru care cei doi sunt de acord diferă însă. E o rațiune metafizică în joc la Platon, una morală în cazul lui Socrate. Rațiunea metafizică impune o disciplină erosului, așa cum rezultă din ceea ce Diotima împărtășește lui Socrate. Erosul disciplinat se săvârșește de-a lungul a două trepte: în prima e o contradicție, în a doua aflăm frumusețea universală a Formei. Ce spune ierarhia erosului disciplinat despre contradicție? Că sentimentul

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
și asemănarea; motivele pentru care cei doi sunt de acord diferă însă. E o rațiune metafizică în joc la Platon, una morală în cazul lui Socrate. Rațiunea metafizică impune o disciplină erosului, așa cum rezultă din ceea ce Diotima împărtășește lui Socrate. Erosul disciplinat se săvârșește de-a lungul a două trepte: în prima e o contradicție, în a doua aflăm frumusețea universală a Formei. Ce spune ierarhia erosului disciplinat despre contradicție? Că sentimentul individual de afecțiune e construit pe o contradicție imanentă

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
Rațiunea metafizică impune o disciplină erosului, așa cum rezultă din ceea ce Diotima împărtășește lui Socrate. Erosul disciplinat se săvârșește de-a lungul a două trepte: în prima e o contradicție, în a doua aflăm frumusețea universală a Formei. Ce spune ierarhia erosului disciplinat despre contradicție? Că sentimentul individual de afecțiune e construit pe o contradicție imanentă și ea reclamă un termen superior (trupului și sufletului) în care contradicția însăși să se neantizeze; apoi, erosul sugerează trupului și sufletului (celui care iubește: erastes

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
aflăm frumusețea universală a Formei. Ce spune ierarhia erosului disciplinat despre contradicție? Că sentimentul individual de afecțiune e construit pe o contradicție imanentă și ea reclamă un termen superior (trupului și sufletului) în care contradicția însăși să se neantizeze; apoi, erosul sugerează trupului și sufletului (celui care iubește: erastes) că pe un plan superior poate găsi ceea ce bănuiește că lipsește celui ce este iubit (eromenos). Este un efort al cărui scop e obținerea desprinderii sufletului de trup, desprindere care poate fi

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
ei, când privim frumusețea de aici, aducându-ne aminte de frumusețea cea adevărată, simțim cum ne cresc aripile”. Dragostea este privită ca un fel de mania (delir) și Platon proclamă acest delir drept cea mai frumoasă formă de „posedare” divină. Erosul platonician e nebunie, fie ea homoerotică sau heterosexuală. Sufletul e prins între bucurie și durere (la urma urmei între Poros și Penia, dar nu în onomastica exclusivă, cât în atributele celor doi) și se comportă în felul următor: „Prins în

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
l-a găsit pe cel care să-l vindece de mult prea multa-i suferință”. Cel îndrăgit nu dispare ca fiind sublimat, el rămâne un partener necesar, dar ca subiect al plăcerii comune, împărtășite, nu ca obiect al satisfacției unilaterale. Erosul platonician e dublă activitate: comunicare și avânt către lumea eide-lor (imanența care urcă, și pe măsura urcușului ceea ce este imanent în urcător se diluează, rămâne fără de semnificație) și, pe de altă parte, revărsare în sufletul celui îndrăgit a „izvoarelor lui

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
Zeus” și aceste revărsări (imagini) pătrund în sufletul îndrăgostitului (transcendența care coboară doar cât să-i facă pe cei doi să se recunoască definitiv; această recunoaștere este datorată și se însoțește cu theia mania. Nu se întâmplă același lucru cu erosul socratic nici la Xenofon, și nici la Platon (și, încă, nici la Eschine Socraticul în fragmentul 11 din Alcibiade). Socrate, spune Vlastos, este, în eros, calm, echilibrat, vesel, glumeț și, mai cu seamă, „cu tot dinadinsul întreg la minte”. Adevărat

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
recunoaștere este datorată și se însoțește cu theia mania. Nu se întâmplă același lucru cu erosul socratic nici la Xenofon, și nici la Platon (și, încă, nici la Eschine Socraticul în fragmentul 11 din Alcibiade). Socrate, spune Vlastos, este, în eros, calm, echilibrat, vesel, glumeț și, mai cu seamă, „cu tot dinadinsul întreg la minte”. Adevărat că Alcibiade vede zei sub masca lui Socrate, sub masca silenului vede statui divine și „belșug de cumpătare” înlăuntrul lui, prin urmare - sophrosyne. Nici vorbă

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
glumeț și, mai cu seamă, „cu tot dinadinsul întreg la minte”. Adevărat că Alcibiade vede zei sub masca lui Socrate, sub masca silenului vede statui divine și „belșug de cumpătare” înlăuntrul lui, prin urmare - sophrosyne. Nici vorbă de angoasă în erosul de tip socratic. Foarte „socratic” argumentul lui Vlastos: Socrate, când spune că „nu știe nimic”, nu vorbește serios (căci el este, totuși, cel mai înțelept!), deși vorbește serios (căci nu știe nimic dintre acelea care nu l-au preocupat încă

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
asemenea atracție, conform raționamentului anterior. Conchide Vlastos: „în sensul curent al dragostei pederaste, Socrate nu iubește pe Alcibiade și nici pe vreun altul din tinerii pe care-i urmărește. Dar în celălalt sens al verbului eran din doctrina și practica erosului socratic, el îi iubește”. De aceea Alcibiade ajunge să spună, exasperat: „nu știu cum să mă mai descurc cu omul acesta” mereu sucit și care „zice tot timpul că nu știe nimic. Așa îi place lui să se arate”. Numai că Alcibiade

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
obiceiul de a-l plasa mereu în avanpost când nu este sigur de ceva, și câtă vreme e vorba de mulțime nu e niciodată sigur (Platon se teme, nu Socrate!), precizările sunt necesare, spun, întrucât Socrate își dezvoltă învățătura despre eros în termeni care trimit nemijlocit la homosexualitate. Mediul în care Socrate se mișcă este unul homosexual și bărbații tineri din preajma lui Socrate se îndrăgostesc de niște băiețandri. Socrate acceptă aceste relații fără a obiecta în mod evident și Xenofon ne

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
le-a avut și nici experiențele care l-au apropiat de contemporani. Nu ezita niciodată să numească erastes pe oricine era admirator devotat al înțelepciunii. Opinia publică romantiza și prețuia castitatea unui eromenos robit și a unui erastes dezinteresat. De ce erosul joacă un rol atât de important într-un sistem metafizic?, se întreabă Dover, nu este prea clar, iar cea mai scurtă motivație pentru aceasta este oferită de Phaidros: frumusețea este singurul dintre toate lucrurile care sunt erastos, adică provoacă erosul

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
erosul joacă un rol atât de important într-un sistem metafizic?, se întreabă Dover, nu este prea clar, iar cea mai scurtă motivație pentru aceasta este oferită de Phaidros: frumusețea este singurul dintre toate lucrurile care sunt erastos, adică provoacă erosul, pe care simțurile o pot percepe imediat, iar când oamenii zăresc frumosul li se deschide o cale către planul ființei și preaplinul ei. În Phaidros, spre deosebire de Nomoi, încă se mai poate ca perechea să cadă victimă ispitei, și asta mai

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
urma urmei, că îl pune pe Socrate în postura eroului. Că eroul moare, e deja altă poveste, o altă problemă de care nici măcar Platon nu mai este vinovat. Cert este că Socrate știe să reziste ispitei și tocmai acesta este erosul socratic. E aici un lucru de reținut care îl avantajează pe Platon. El intuiește că atunci când Dumnezeu alege pe cineva, îl duce mai întâi în pustie. Așa s-a întâmplat cu Isus și așa se întâmplă cu Socrate și cu

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
anume Platon, e un cavaler, nu fără de prihană, al seducției. Pune însă în joc un personaj nepotrivit pentru scopul urmărit: pe Socrate. Și atunci politica lui erotică, dacă nu va fi fiind extrem de pretențioasă sintagma, sfârșește lamentabil. Asta pentru că politica erosului se distribuie mereu cu rest, și restul cel mai consistent poate reveni lui Socrate, acela atât de simpatizat de creștinii cei dintâi, mai ales dacă ne reamintim că, totuși, primii creștini au provenit din niște foști păgâni. Vreau să spun

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
rituri ale bisexualității în Antichitatea clasică, Ed. Symposion, București, 1996, pp. 112-138. Tot aici o bibliografie adiacentă dă satisfacție celor nemulțumiți (pp. 139-142). Cf. Michel Foucault, op.cit., pp. 276-280. Un loc, și încă dublu, care tratează cel puțin „pedagogic” teoria erosului la Socrate și la Platon îl aflu la Alfred Fouillée în două lucrări: La Philosophie de Socrate, II, Librairie Philosophique De Ladrange, Paris, 1874, pp. 202-236; 485-492. Amintesc din același tom pp. 325-435 unde este prezentată relația Socrate-Arisofan și cauzele

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
același tom pp. 325-435 unde este prezentată relația Socrate-Arisofan și cauzele, procesul, apărarea și moartea lui Socrate. A doua lucrare este La Philosophie de Platon, Librairie Hachette, Paris, 1888. Tomul cel dintâi prezintă în cartea a VII-a doctrina despre eros (pp. 301-318). Nu pot să nu observ că autorul nostru e cam grăbit când conveniențele îi cer să nu întârzie asupra locurilor „disputate”. Cf. Banchetul, 201d. Cf. ibidem, 210c. Cf. Lysis, 212d și 219e. Cf. Aristotel, Etica Nicomahică, VIII, II

Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]