881 matches
-
bucură de o reputație similară (cf. Gen. 5,21‑24). Singurul element valorificat de tradiția apocrifă ulterioară constă în „mutarea” sa prin mila lui Dumnezeu. Mai mult chiar, așa cum remarcă M. Dulaey, Enoh nu a fost profet, calitate indispensabilă martorilor eshatologici. Pe de altă parte, Moise și Elisei, care au darul taumaturgic, nu îndeplinesc cealaltă condiție, aceea de a fi fost ridicați cu trupurile lângă tronul dumnezeiesc. Ilie și Ieremia par deci singurii care îndeplinesc aceste două condiții. În plus, Ieremia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Elisei, care au darul taumaturgic, nu îndeplinesc cealaltă condiție, aceea de a fi fost ridicați cu trupurile lângă tronul dumnezeiesc. Ilie și Ieremia par deci singurii care îndeplinesc aceste două condiții. În plus, Ieremia este menționat în Evanghelie ca profet eshatologic: „Și venind Isus în părțile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii săi zicând: «Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?» Iar ei au răspuns: «Unii, Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul dintre proroci»” (Mt. 16,13
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
restaurarea cultului în templu, moartea sa, urmată de o înviere spectaculoasă și, în fine, martiriul său (prin lapidare), la capătul activității de profețire a venirii lui Cristos. Iată episodul care l‑ar fi putut influența pe Victorin în alegerea mărturiilor eshatologice: După ce Ieremia a rostit aceste cuvinte, stând în fața altarului împreună cu Baruh și Abimelec, s‑a făcut ca unul care își dă sufletul. Baruh și Abimelec au început să plângă și să strige cu glas mare: „Ieremia, părintele nostru, ne‑a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a glăsuit în mijlocul tuturor (9, 7‑13). Foarte probabil, Victorin cunoștea această tradiție care prezintă episodul învierii profetului și pe care a valorificat‑o în manieră proprie. Moartea prin lapidare era în perfectă consonanță, dat fiind că cei doi martori eshatologici din capitolul 11 al Apocalipsei au avut aceeași soartă. Exegetul descoperă, se pare, în Paral. Ier., un scenariu analog celui de la sfârșitul veacurilor (aceasta rămâne, desigur, o supoziție). Ca ultim argument, el citează un verset din Ieremia (1,5): „Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
veni pe lume te‑am sfințit și te‑am rânduit profet între neamuri” (11,3). Acest verset îl înfățișează pe Ieremia profet al neamurilor, fapt care are neîndoielnic legătură cu figura Anticristului‑Nero, cel care va fi stăpânul neamurilor. Martorii eshatologici apar pentru a treia oară în capitolul 14, simbolizați prin doi îngeri; primul vestește „credința cea veșnică”, al doilea, pedepsirea Babilonului. Acest capitol menționează de asemenea un al treilea înger, pe care Victorin însă îl ignoră. În capitolul 7, el
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
14, simbolizați prin doi îngeri; primul vestește „credința cea veșnică”, al doilea, pedepsirea Babilonului. Acest capitol menționează de asemenea un al treilea înger, pe care Victorin însă îl ignoră. În capitolul 7, el vorbește în schimb de un singur martor eshatologic, înscriindu‑se astfel pe linia tradiției reprezentate de Oracolele sibiline (cartea a II‑a) și de Commodian. Profetul este simbolizat aici de un înger, fapt cu totul justificat de vreme ce Dumnezeu l‑a păstrat pe alesul său în rai. În capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticristului apar, în concepția lui Victorin, în mai multe capitole: balaurul din Apocalipsă, cap. 12; fiara care se ridică din mare și cea care se ridică din pământ (Apoc. 13); balaurul pe care stă marea desfrânată (Apoc. 17). Monografia tiranului eshatologic poate fi obținută prin juxtapunerea celor câteva „portrete schiță” simbolice, realizate de Duhul Sfânt, autorul divin al Apocalipsei. „Toate [fiarele] simbolizează forțele răului, dar fiecare dintre ele aduce o lumină aparte asupra forțelor care se dezlănțuie împotriva omenirii.” Începutul domniei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Lui Victorin îi este cunoscut scenariul anticristologic propus de Irineu (Adu. haer. 5,25‑30). În concepția episcopului lyonez, Anticristul este, așa cum am văzut, un împărat roman născut din tribul lui Dan, așadar, un iudeu. Acest statut paradoxal al tiranului eshatologic nu pare să‑l fi surprins prea tare pe polemist. El trece peste acest detaliu cu o inocență dezarmantă. Contrar predecesorului său, Victorin încearcă să propună un scenariu cu o logică plauzibilă, recurgând la legenda lui Nero rediuiuus, a împăratului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o logică plauzibilă, recurgând la legenda lui Nero rediuiuus, a împăratului roman, dar care va reveni din Orient. Exegetul știe exact cum și până la ce punct să invoce această legendă. Principala sa intenție nu este de a prezenta amănunțit evenimentele eshatologice, ci de a desprinde sensul Scripturii. Inserarea legendei Anticristului clarifică o enigmă importantă legată de identitatea personajului, enigmă ce se reduce la următoarea întrebare: cum este posibil ca un împărat roman să fie recunoscut ca Mesia printre iudei? Iată explicația
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fericirea care vine din anticiparea unei împliniri. Iată, pe scurt, cadrul teologic și psihologic în care se înscrie secțiunea consacrată învierii și venirii celor „doi” anticriști (vv. 791‑940), a cărei traducere o propunem în paginile următoare. Datele textului Secțiunea eshatologică a operei Carmen apologeticum este una dintre cele mai captivante din întreaga literatură patristică. În opinia lui Commodian, momentul în care vom primi „viața veșnică” este foarte aproape. El va fi însă precedat de o perioadă de conflicte violente. Primul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
operei Carmen apologeticum este una dintre cele mai captivante din întreaga literatură patristică. În opinia lui Commodian, momentul în care vom primi „viața veșnică” este foarte aproape. El va fi însă precedat de o perioadă de conflicte violente. Primul semn eshatologic este reprezentat de „a șaptea persecuție” împotriva creștinilor, întreruptă de invazia goților, conduși de un rege cu nume apocaliptic, rex Apollion (v. 811; cf. Apoc. 9,11). Acesta cucerește Roma cum multa milia gentis, luând prizonieri senatorii, dar tratând „ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Apostolilor Petru și Pavel (vv. 829‑830). Senatorii sunt înmărmuriți în fața unei asemenea apariții și îi recunosc lui Nero caracterul său divin. El va fi adorat nu numai de romani, ci și de iudei. Prima jumătate a celor șapte ani eshatologici va fi dominată de profețiile lui Ilie. Nero va acționa numai în a doua jumătate. Ilie propovăduiește și face minuni în Iudeea, așadar, în partea orientală a Imperiului. El închide cerul, abătând secetă asupra pământului, preschimbă apele râurilor în sânge
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ut illi credere possint (v. 929). Dumnezeu intervine direct dezvăluind înșelăciunea printr‑o profeție. Iudeii își vin în fire în cele din urmă, îndreptând rugăciunile lor către deus uerus (v. 940). Referitor la cea de‑a doua parte a secțiunii eshatologice, Commodian mărturisește că s‑a inspirat din anumite scrieri ezoterice (secreta, v. 936). Este vorba de tradiția iudaică a „triburilor pierdute”. Cu puțin înaintea sfârșitului lumii, Dumnezeu va descoperi cele nouă triburi și jumătate, deportate odinioară de asirieni. Acestea au
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Această confruntare umană constituie preludiul Judecății universale. Soarele, stelele, fulgerele, tunetele, toate fenomenele dezlănțuite vor participa la pedepsirea necredincioșilor. Creștinii, atât cei vii, cât și cei morți, vor fi ridicați pe norii cerului, de unde vor asista la judecarea celorlalți. Calamitățile eshatologice vor dura șapte luni. Singur, poporul celor drepți va continua să trăiască pe pământul înnoit (vv. 989‑1038). Comentariu Fragmentul este de o mare bogăție. Un comentariu exhaustiv ar trebui să se desfășoare în cel puțin patru direcții: cadrul general
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nefastă care debutează în timpul primei sale existențe se continuă, la sfârșitul lumii, atunci când, tot din ordinul său, vor fi omorâți cei doi martori menționați în capitolul 11 al Apocalipsei. Asupra acestui punct, apologetul ezită, vorbind când de un singur profet eshatologic (Ilie), când de un tandem de profeți (începând cu versul 856). În opinia Martei Sordi, Ilie ar simboliza aici un personaj real, respectiv, senatorul creștin Astyrius, de care Eusebiu vorbește într‑un fragment din cartea a VII‑a a H.E.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Astyrius depășise granițele Palestinei ajungând, de exemplu, până în Alexandria (inclusiv la Denys). În plus, dacă nu ar fi avut în minte un anumit personaj istoric, nu înțelegem pentru care motiv Commodian și‑ar fi luat libertatea să modifice scenariul eshatologic furnizat de Apocalipsă, pe care, de altfel, se străduiește să o respecte pe cât este posibil. Dovadă este faptul că imediat după sfârșitul episodului taumaturgic, avându‑l protagonist pe Ilie‑Astyrius, el trece imediat la plural (v. 858). Moartea profetului/profeților
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ce anume ar putea să însemne cuvântul „Anticrist” din versul citat, pentru un păgân? Teologic vorbind, absolut nimic. Atunci când poetul afirmă că nobis Nero factus Antichristus, el atribuie termenului un sens metaforic, a cărui semnificație este cea strictă, de „tiran eshatologic”, de distrugător al „Cetății eterne”, fapt confirmat de toate datele poemului, care trimit la Nero. Tiranul ucide profeții, persecută creștinii și provoacă un război catastrofal care culminează cu ștergerea Romei de pe fața pământului. Aceste acte, oricât de sângeroase ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
esse se dicit (v. 932) în fața iudeilor și care este vădit ca impostor chiar de Dumnezeu. El multa signa facit, ut illi (Iudei) credere possint/ ad seducendos eos [iudaeos] quoniam est missus iniquus (vv. 929‑930). El va provoca războiul eshatologic, care va fi urmat de împărăția de o mie de ani a „poporului ascuns”. Va fi aruncat, împreună cu profetul său mincinos, în „iezerul de foc”, așa cum precizează Apocalipsa 19,20. Dar, dacă lucrurile stau în felul acesta, ce sens ar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
declanșează ultima persecuție împotriva creștinilor, distruge Roma și intră învingător în Ierusalim. Iudeii recunosc în el pe adevăratul Mesia, dând crezare semnelor și minunilor săvârșite de pseudoprofetul său. Cel de‑al doilea model (analitic), prezentat în Carmen..., propune doi tirani eshatologici, dintre care primul este identificat cu Nero seruatus, iar cel de‑al doilea, cu un rex ab oriente; activitatea celui dintâi se desfășoară în Occident, a celuilalt, la scară universală. Cum se explică această alternanță a modelelor? În Instr., genul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
persecutor credibil, adică un personaj care să îmbine toate trăsăturile împăratului roman. Legenda neroniană oferă cadrul ideal pentru un asemenea demers. Nero‑Valerian nu poate fi totuși identificat cu Anticristul, pentru simplul motiv că tradiția susține originea iudaică a tiranului eshatologic. În acest punct atingem cel de‑al doilea aspect al problemei. Victorin, după cum am văzut deja, rezolvă paradoxul, involuntar creat de Irineu (Anticristul = un împărat roman din tribul lui Dan), insistând asupra faptului că Nero rediuiuus nu va fi recunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
foarte probabil ca autorul poemului Carmen... să fi cunoscut Comentariul la Apocalipsă al episcopului de Poetovio. În acest caz, motivul celor „doi anticriști”, dintre care unul este identificat cu Nero, trimite indirect la motivul celor „doi Nero”, unul istoric, celălalt, eshatologic, din comentariul pannonianului. „Metamorfoza” lui Lactanțiu În viziunea lui Lactanțiu, Nero este întruchiparea „protopersecutorului”, cel care inaugurează seria împăraților aspru pedepsiți de Dumnezeu pentru crimele săvârșite împotriva creștinilor. Mai mult chiar, el este cel care se face vinovat de uciderea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
biografică se desprind două idei importante pentru cercetarea noastră. În primul rând, Lactanțiu este un convertit înzestrat cu o bogată cultură clasică. Apoi, ca mai toți noii convertiți cultivați, polemizează cu vechea tradiție, în încercarea de a atrage prozeliți. Scenariul eshatologic pe care îl propune se înscrie perfect pe aceste coordonate. Sunt evitate, aproape sistematic, trimiterile la scrierile creștine. Lactanțiu este martorul unui gest politic cu consecințe uriașe în istoria Imperiului, și anume, oficializarea religiei creștine. Această răsturnare de situație a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
indiscutabile a creștinismului. Epitoma este în primul rând o operă de popularizare. Ea vizează un număr mare de potențiali cititori, spre deosebire de amplul tratat destinat unui cerc restrâns de cititori, format din intelectuali erudiți și rafinați. În consecință, refăcând esențial partea eshatologică, Lactanțiu consideră că această versiune, și nu alta, va rămâne posterității. Chiar dacă aceste afirmații nu pot fi verificate și demonstrate cu exactitate, este sigur că protejatul lui Constantin a lăsat intenționat deoparte capitole întregi ale tratatului apologetic, capitole în care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticristul sirian Omul ceresc se formează deja pe pământ, grație învățăturii creștine. Întâiul Adam, muritor și nedesăvârșit, este prefigurarea ultimului Adam, adică a poporului creștin (populus christianus), nemuritor și desăvârșit. Analogiile nu se opresc aici. Lactanțiu identifică fragmente ale scenariului eshatologic în episodul exodului iudeilor. Astfel, sfârșitul lumii va fi un al doilea exod, la scară cosmică, prin care Dumnezeu liberabit plebem suam de graui seruitute mundi (7, 15): Întrucât în vremea aceea exista un singur popor al lui Dumnezeu, care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
extern, liberă de orice „materie de război” (bellorum materia deficeret), Roma se războiește cu ea însăși, măcinându‑și astfel propria putere. Imperiul oriental va profita de această slăbiciune și‑i va da lovitura de grație. Descris cu numeroase detalii, scenariul eshatologic, ce debutează în capitolul 16, se inspiră, după cum spune autorul, din profețiile creștine, din Oracolele sibiline și din Oracolele lui Hystaspe. El însumează șapte etape, până în momentul învierii morților: 1) Divizarea Imperiului; 2) Venirea unui rege tiranic din țările de la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]