878 matches
-
apoi să se stabilească structura, mijloacele sau validitatea lor. Prezența argumentelor, ponderea, selecția și succesiunea lor reprezintă puncte de reper în această analiză. Pornind de aici, s-a constituit o retorică argumentativă care distinge trei tipuri principale ce țin de ethos, de logos și de pathos, ceea ce dovedește recursul la o tradiție analitică cu pornirea în opera aristotelică. V. argumentare, concluzie, demonstrație, etos, inducție, logos, pathos. D. FILOZ. 1978; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. IO ARGUMENTARE. Faptul de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lirica trubadurilor occidentali: "Ca și în cazul lui Brâncuși, această dublă sincronie... protocronică îi asigură operei lui Cezar Ivănescu o excepțională modernitate, care nefiind nici "neomodernistă", nici "postmodernistă", trebuie să convenim că neîncadrabilul poet urmează deja, în anii '70, un ethos transdisciplinar, urcând azi spre noua paradigmă culturală a transmodernismului, de unde și apropierea lui de un spirit ca Basarab Nicolescu, savant român de talie europeană. Și Petru Ursache intuiește că este vorba de o nouă paradigmă culturală, cu atât mai mult
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
paradigme", exegetul fiind însă convins ca transmodernismul va fi "marca secolului XXI". Chiar dacă acest concept are o paternitate incertă, e privit cu suspiciune și își face loc cu dificultate pe scenă, "fanii" se înghesuie (vezi lista lui Ion Popescu-Brădiceni). Noul ethos al transdisciplinarității, așa cum a fost prefigurat în Carta din 1994 este terenul propice de decolare, invitând la un dialog generalizat. Marea rivalitate privește "sofistica în jurul postmodernității" (p. 9) și, desigur, fulminanta carieră a conceptului. Theodor Codreanu se războiește, cheltuind muniție
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
antic din balcanism, ignorând mizeriile criticii anecdotice. Sau cehul Milan Kundera, invitând la o dualitate interpretativă, elogiind "splendoarea ușurătății". Pensând gospodărește coincidențe, Theodor Codreanu rămâne ferm: deplânge antimetafizica postmodernismului (privat de sacru) și e convins că scrierile lui Kundera ating "ethosul transmodernității" (vezi De ce Kundera nu e postmodernist). Cercetând zelos un copleșitor evantai problematic și având nevoie de un lector avizat, cartea lui Theodor Codreanu propune ipoteze îndrăznețe și conexiuni îmbietoare. Suspectat (de voci cârcotașe) că patinează, enunțiativ, la suprafața problemelor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sine poartă vinovăția nenumăratelor războaie și acte teroriste de pe glob, ci criza valorilor, echivocul libertății umane. Căci atunci când din artă dispare ultima picătură de adevăr, ea alunecă în manierism. Recuperarea gândirii presocratice de către Heidegger și Derrida, Th. Codreanu o numește ethos transmodern. Atât postmodernistul cât și transmodernul gândesc postmetafizic, dar dacă primul are nevoie de ipoteza morții lui D-zeu, cel de-al doilea este prea realist pentru a se confrunta cu o asemenea imposibilitate ontologică. Eterna reîntoarcere produce sentimentul zădărniciei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
morții lui D-zeu, ceea ce deschide o fereastră spre transmodernism" (idem, p. 80). În era globalizării, a omogenizării planetare, singura reacție solidă este recunoașterea identităților culturale comunitare, a identităților individuale, a deosebirilor și punților de legătură între etnic, etnos și ethos. Pletora politicienilor egoiști și oligarhi, sărăcia și dezordinea morală a populației, căutarea de slujbe umile pe alte meleaguri, scăderea dramatică a natalității, bolile care bântuie, și multe altele, nu trebuie să ducă la neglijarea identității naționale. "Numai în fundamentele ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
alții o numesc cultură de coca-cola), marcată de spiritul ludic, prevalentă concretului, întoarcerea la real, conștiință textuala, biografism, ironie parodică etc. Nu întâmplător R. Enescu reproșa postmodernismului dezontologizarea limbajului și punerea lui sub semnul formalismului. Transmodernismul e susținut de noul ethos al transdisciplinarității, orientare susținută de B. Nicolescu. El "vede în logos, în întoarcerea la "sacru", șansa viitoare a umanității" (idem, p. 156). Transmodernitatea deschide o altă pârtie către globalizare, un climat fără hegemonisme ale forței brute, un climat natural și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
altă pârtie către globalizare, un climat fără hegemonisme ale forței brute, un climat natural și echitabil, în respectul pluralităților identitare ale popoarelor și indivizilor, în conformitate cu ritmurile arheale. El este recuperator deopotrivă al sacrului și originilor, definitorii pentru etnic, etnos și ethos. Nu înseamnă și nu trebuie să însemne renunțarea la identitate, ci sporirea acesteia ca eternă reîntoarcere. Autorul cărții specifică în mod legitim că adevăratul moștenitor al lui Noica este Alexandru Surdu prin viziunea sa pentamorfică în domeniul artei. Ethosul creștin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și ethos. Nu înseamnă și nu trebuie să însemne renunțarea la identitate, ci sporirea acesteia ca eternă reîntoarcere. Autorul cărții specifică în mod legitim că adevăratul moștenitor al lui Noica este Alexandru Surdu prin viziunea sa pentamorfică în domeniul artei. Ethosul creștin reprezintă o dimensiune constitutive a transmodernității. Dogma Sfintei Treimi: D-zeu Unul manifestat în trei persoane (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh) este contrară logicii aristotelice. Unul este de la Început multiplu, distribuindu-se fără să se împartă. În cultura europeană
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
subliniază autorul cărții marchează un nou eon în istoria culturii și civilizației" (idem, p. 219). Ea rezida în transgresiunea pozițiilor binare (subiect obiect, materie conștiință, gol plin etc.). Forma ulciorului nu e totuna cu materia lui. Piatra de încercare pentru ethosul transdisciplinar este religiosul. În treimea cea de o ființă se ascunde marea taina a iubirii pe care pariază Șt. Lupașcu. În fiecare din noi e o "recapitulare" a istoriei ființei. Nimic viu și trainic nu e de lepădat și toate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cristalizate în mod constant, care revin mereu asigurându-ți o forță reală. Demersul analitic și sintetic al autorului este notabil, distincțiile terminologice sunt limpezi, iar informația filosofică pe măsură. Poate suntem în asentimentul autorului dacă încheiem cu reflecțiile referitor la ethosul creștin. Mitul lui Don Juan e o erezie neognostică căutarea împlinirii imposibile a iubirii ca repetiție în diferență. Mitul Tristan și Isolda prezintă împlinirea idealului iubirii ca regăsire a paradisului pierdut, împlinire care nu e posibilă decât în moarte. Acestor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
paradisului pierdut, împlinire care nu e posibilă decât în moarte. Acestor două erezii creștinismul le-a opus iubirea aproapelui, iubirea sub formă de agape, opusă celei pasionale. Două probleme regretăm că nu au fost abordate, în suficientă măsura: trecerea de la ethosul creștin la cel transdisciplinar și intercondiționarea și interpotențarea dintre etnic, etnos și ethos, bar dincolo de aceste insatisfacții considerăm demersul autorului ca fiind unul necesar, pasionant și referențial. "Revista de filosofie", tomul LIV, nr. 1-2 ianuarie-aprilie 2007 Mircea DINUTZ "Transmodernismul", de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
creștinismul le-a opus iubirea aproapelui, iubirea sub formă de agape, opusă celei pasionale. Două probleme regretăm că nu au fost abordate, în suficientă măsura: trecerea de la ethosul creștin la cel transdisciplinar și intercondiționarea și interpotențarea dintre etnic, etnos și ethos, bar dincolo de aceste insatisfacții considerăm demersul autorului ca fiind unul necesar, pasionant și referențial. "Revista de filosofie", tomul LIV, nr. 1-2 ianuarie-aprilie 2007 Mircea DINUTZ "Transmodernismul", de Theodor Codreanu Fără să fie o sinteză sau un punct terminus al eseisticii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Pe de altă parte, noua mișcare spirituală, aflată ne încredințează autorul în plină ascensiune, respinge atât naționalismul îngust/șovin, cât și internaționalismul agresiv ce amenință identitățile naționale și individuale cu pericolul imediat al uniformizării și secătuirii spirituale, în favoarea "transnaționalismului în ethosul transmodernității" (p. 93). În asemenea momente, tonul eseistului trădează amărăciune și o indignare abia reținută, fără ca acest lucru să-i afecteze judecata aproape întotdeauna lucidă și echilibrată "în oligarhiile de tipul celor din România postcomunistă nu e loc pentru naționalism
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
act creator se numește comuniune". Întorși la natură și la lumea animalelor, ca teste esențiale pentru iubirea aproapelui, Tomas și Tereza refac familia tradițională, sub semnul comunicării spirituale totale. Astfel, Milan Kundera "iese din capcanele kitsch-ului postmodernist și atinge ethosul transmodernist" (p. 285). Spectaculoase sunt "descoperirile" literare ale lui Th. Codreanu, în dezacord cu ierarhiile oficiale, cu atât mai de luat în seamă cu cât sunt mai convingător argumentate. Primul ar fi C.D. Zeletin, a cărui operă poetică (originală) nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de a demonstra întâietatea unor idei sau concepte, ci doar o cale de a oferi o perspectiva panoramică asupra fenomenului. De altfel, din acest punct, nu mai este necesar să negi. Nici transmodernismul nu neagă. El se situează în afară. "Ethosul transmodern, ne încredințează autorul, exclude narcisismele de grup, plasându-se într-o neutralitate dinamic-participativă în luminișul ființei. Se reabilitează noțiuni declarate anacronice precum geniu, capodoperă, hermeneutică, valoare, personalitate, profunzime etc." Și atunci transmodernismul, care este legat nominal de modernitate, cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
volumul de față face recurs la unele precarități, puncte slabe ale postmodernismului, pentru ca apoi să se refere la câteva contribuții universale și românești în planul gândirii religioase, științifice, sociologice și artistice, toate având drept scop punerea în evidență a unui ethos transmodern ca fundament al noii paradigme culturale destinată să ajute umanitatea să se salveze din profunda criză mondială declanșată de tragicele evenimente de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite. După părerea noastră, cartea Transmodernismul propune o teză solidă despre viitoarea și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe cea a minorităților, depășirea ambelor forme de oprimare nu poate fi decât transmodernistă, căci numai transmodernismul se fundează pe antitetică pe care o întrevăd ca filosofie a viitorului." (p. 127), iar ca paradigmă larg socială este propus transnaționalismul în ethosul transmodernității. Mai specific, se face apoi trecerea la paradoxurile postmodernismului românesc, care provin din faptul că a existat dintotdeauna o falie între postmodernismul de import și lipsa suportului postmodernității la noi, nu neapărat în lipsa formelor culturale, însă atingând, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
autohtoni, e caracterizată de Theodor Codreanu drept o invenție verbală epidermică, lipsită de profunzime, afirmația constituind o caracteristică generală a postmodernismului, motiv pentru care: "Cei talentați s-au salvat însă pe cont propriu, fie părăsind paradigma, fie apropiindu-se de ethosul transmodern." (Th. Codreanu) Azi, postmodernismul promovează kitsch-ul, pornografia, arta de tip "coca-cola" (desenele pe pereți, pungi de plastic, lenjerie intimă chiar cu chipul lui Iisus, tatuaje etc.). Adrian Dinu Rachieru consideră postmodernismul o formă fără fond. Stabilește două faze
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
puncte de vedere instructivă, chiar fiind, așa cum o descrie autorul ei, "antisistemică prin formă"; ea "s-ar putea să cuprindă un întreg sistem de gândire cu mize multiple, labirintice, trecând prin multidisciplinaritate, interdisciplinaritate și pășind, finalmente, în transdisciplinaritate, în sensul ethosului modern al lui Ștefan Lupașcu și al lui Basarab Nicolescu" (Predoslovie). "Luceafărul românesc", revistă on-line13 Simion BOGDĂNESCU Biografia numărată a ideilor Nu întâmplător îmi așez această recenzie sub nimbul inefabil al poeziei eminesciene! Arbitrar, însuși destinul omului, și cu atât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
probabil, să fie și original în alegerea concepției Istoriei critice a literaturii române, autorul a găsit această revoluționaristă formulă a modificării canonului central național, pornind de la modelul lui Harold Bloom. N. Manolescu însă s-a ambiționat să rămână promotorul unui ethos postmodernist, aflat azi în agonie, pe când cercetătorul american reprezintă ethosul transmodernității. Sunt două direcții filozofice diferite și ostile una față de alta, din care motiv a și răsărit bizara struțocămilă literară manolesciană. Autorul ei a preferat această opțiune tocmai pentru că, după cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a literaturii române, autorul a găsit această revoluționaristă formulă a modificării canonului central național, pornind de la modelul lui Harold Bloom. N. Manolescu însă s-a ambiționat să rămână promotorul unui ethos postmodernist, aflat azi în agonie, pe când cercetătorul american reprezintă ethosul transmodernității. Sunt două direcții filozofice diferite și ostile una față de alta, din care motiv a și răsărit bizara struțocămilă literară manolesciană. Autorul ei a preferat această opțiune tocmai pentru că, după cum conchide Th. Codreanu, "s-a lăsat sedus, ideologic, de mentalitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Harold Bloom, a cărui carte, Canonul occidental, este în vogă pe plan mondial. Dar întâlnirea criticului român cu cel american s-a dovedit a fi una a vârstelor critice diferite până la a fi incompatibile. Nicolae Manolescu este promotorul unui ethos postmodernist, aflat azi, în agonie, pe când Harold Bloom reprezintă ethosul transmodernității, direcția filosofică dinspre care vine fiind neoconservatorismul american, ostil față de ceea ce autorul numește Școala resentimentului, oglindă a mentalității postmoderne politically correct. De aici s-a născut straniul hibrid care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vogă pe plan mondial. Dar întâlnirea criticului român cu cel american s-a dovedit a fi una a vârstelor critice diferite până la a fi incompatibile. Nicolae Manolescu este promotorul unui ethos postmodernist, aflat azi, în agonie, pe când Harold Bloom reprezintă ethosul transmodernității, direcția filosofică dinspre care vine fiind neoconservatorismul american, ostil față de ceea ce autorul numește Școala resentimentului, oglindă a mentalității postmoderne politically correct. De aici s-a născut straniul hibrid care este Istoria critică a literaturii române. Simțind riscul, Nicolae Manolescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
parte, el a căzut în mrejele unei ideologii transnaționale, cu rădăcini în perioada kominternisto-sovietică, mreje pe care le-a acceptat din pricina beneficiilor lumești, menite să-i satisfacă un imens orgoliu personal, iar, pe de altă parte, prea marea legătură cu ethosul postmodern care l-a împiedicat să recurgă la o lectură adecvată, bunăoară, a cărții lui Harold Bloom și să înțeleagă istoria canonului occidental (...) Nicolae Manolescu a dovedit (a câta oară?) că nu este liber! Sau, ca să reamintesc termenii lui Luigi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]