7,156 matches
-
din profesorii Kasser, Meyer și Wurst, coptologi (pentru că textul e scris în dialectul sahidic al coptei), paleografi și specialiști în gnoza antică. Iată ce scrie pe coperta a IV-a a acestei prime traduceri: avem de-a face cu „o evanghelie prezentată din perspectiva lui Iuda Iscariotul. Departe de a fi un răufăcător, Iuda apare ca un erou. În această interpretare foarte radicală, Isus îi cere lui Iuda să-l trădeze. În contrast cu evangheliile canonice, Iuda Iscariotul e prezentat ca un model
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prime traduceri: avem de-a face cu „o evanghelie prezentată din perspectiva lui Iuda Iscariotul. Departe de a fi un răufăcător, Iuda apare ca un erou. În această interpretare foarte radicală, Isus îi cere lui Iuda să-l trădeze. În contrast cu evangheliile canonice, Iuda Iscariotul e prezentat ca un model pentru toți cei care vor să fie discipoli ai lui Isus. El este singurul apostol care în mod real Îl înțelege pe Isus”. Traducerea, în parte, dar mai ales studiile incluse în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care în mod real Îl înțelege pe Isus”. Traducerea, în parte, dar mai ales studiile incluse în volum (cu precădere studiul lui Bart Ehrman) justifică aserțiunile de pe copertă. Vulgata, montată de savanți, nu de ziariști de scandal, pare bine fondată: Evanghelia lui Iuda răstoarnă rolurile în mod radical, protagonistul apărând într-o lumină mai mult decât favorabilă. Departe de a fi trădătorul cunoscut de tradiție, el ar fi singurul creștin autentic din preajma lui Isus, singurul capabil să înțeleagă mesajul Acestuia și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
favorabilă. Departe de a fi trădătorul cunoscut de tradiție, el ar fi singurul creștin autentic din preajma lui Isus, singurul capabil să înțeleagă mesajul Acestuia și să-l împlinească. Înainte de a intra în contraargumentație, trebuie să spunem că nici un fragment din Evanghelia lui Iuda, citit corect din punct de vedere filologic, teologic și istoric, nu susține verdictul de mai sus. Iuda nu apare nicăieri ca un erou, opus portretului canonic, iar Isus nu-l însărcinează cu nici o misiune specială. Mă voi folosi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
doisprezece preoți vulgari, păcătoși, criminali și desfrânați sunt chiar cei doisprezece apostoli, care n-au înțeles taina lui Isus, pervertindu-I mesajul. Să nu uităm că avem de-a face cu un text de factură și doctrină gnostică. Isus din Evanghelia lui Iuda se opune sacrificiilor, considerându-le vestigii ale unui cult inferior, pe care El a venit din cer să-l abolească. După coborârea lui Isus în lumea substelară, jertfele materiale nu-și mai au rostul. Pentru gnosticii creștini, indiferent
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
creștini, indiferent de tendință, singurul sacrificiu care contează și mântuiește este cel spiritual, interior. Jertfa exterioară și materială trimite la teologia vetero-testamentară a templului de la Ierusalim. Practicând sacrificiile în numele Său, apostolii se întorc, de fapt, cu un pas înapoi, trădând evanghelia adevăratului Isus. Ei fac jocul „generațiilor pământene”. Iuda se diferențiază de restul ucenicilor? Nu, dimpotrivă. La p. 56 citim: „Dar tu, Iuda, tu vei face mai mult decât toți. Căci tu vei jertfi omul/trupul care mă poartă”. Pe acest
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
diferențiază de restul ucenicilor? Nu, dimpotrivă. La p. 56 citim: „Dar tu, Iuda, tu vei face mai mult decât toți. Căci tu vei jertfi omul/trupul care mă poartă”. Pe acest pasaj se bazează teoria „revoluționară” a vulgatei legată de Evanghelia lui Iuda. Kasser traduce tendențios printr-un imperativ. Isus i-ar porunci lui Iuda să-i jertfească trupul carnal, pentru a declanșa mecanismul mântuirii universale. Or, textul spune simplu: Iuda îi va depăși în oroare pe toți ceilalți apostoli-preoți, care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tocmai pentru a se diferenția de noțiunea păgână. A traduce termenul, în contextul nostru, prin „spirit” constituie, dacă nu o trădare semantică, cel puțin o soluție arbitrară, nejustificată prin nimic. În plus, găsim un contraargument serios în chiar mitologia sethiană (Evanghelia lui Iuda fiind un „produs” sethian). Conform acestei mitologii, lumea inferioară, sublunară numără treisprezece eoni, cel de-al treisprezecelea fiind stăpânul, guvernatorul Arhontelui. Conform Apocalipsei lui Adam, altă scriere sethiană, al treisprezecelea eon corespunde creștinilor „psihici”, creștinilor „de mâna a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o bună măsură. Deocamdată, în condițiile în care o ediție a textului copt n-a văzut încă lumina tiparului - mai mult, în condițiile în care se așteaptă recoltarea tuturor fragmentelor vândute ici-colo de un anticar veros -, orice verdict definitiv asupra Evangheliei lui Iuda trebuie amânat. Cred însă că lectura prezentată mai sus, pe baza cercetărilor grupului de la Universitatea Laval, este cea mai fidelă versiunii de care dispunem la ora actuală. Cine știe ce surprize ne pregătește viitorul, chiar foarte apropiat! Nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Cine știe ce surprize ne pregătește viitorul, chiar foarte apropiat! Nu trebuie să omitem nici faptul că lectura în cheie pozitivă a lui Iuda realizată de specialiștii de la National Geographic va fi fost influențată și de mărturiile Antichității. Într-adevăr, despre o Evanghelie a lui Iuda amintesc Irineu al Lyonului (secolul al II-lea) și Epifanie al Salaminei (secolul al IV-lea), doi dintre cei mai importanți ereziologi creștini din primele veacuri. Primul notează, în Adversus haereses I,31,1: Unii afirmă că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
proditorem), întrucât el era singurul dintre ucenici care să dețină cunoașterea adevărului (solum prae caeteris cognoscentem veritatem) și a săvârșit taina trădării (prodotionis mysterium). ș...ț Ei arată, în acest sens, o scriere fabricată de ei, pe care o numesc Evanghelia lui Iuda. Cât despre Epifanie, el îl preia și rezumă pe Irineu. Ereticii vorbesc despre Iuda ca despre un „instrument al mântuirii”, care L-ar fi predat pe Isus kata ten epouranon gnosin (conform gnozei supracerești) și ar fi îndeplinit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Totuși, mărturia lui Irineu nu prezintă garanție sută la sută din două motive. Ca orice polemist, el are tendința să îngroașe lucrurile ori să le deformeze. Nimic nu certifică autenticitatea informațiilor sale. În al doilea rând, el nu prezintă conținutul Evangheliei lui Iuda, pe care mă îndoiesc că o cunoștea de la sursă, ci se mulțumește să descrie, în linii generale, o sectă gnostică având simpatii declarate pentru personajele negre ale Bibliei canonice. Kasser și echipa lui cunoșteau textele celor doi ereziologi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
că o cunoștea de la sursă, ci se mulțumește să descrie, în linii generale, o sectă gnostică având simpatii declarate pentru personajele negre ale Bibliei canonice. Kasser și echipa lui cunoșteau textele celor doi ereziologi creștini și au pornit la descifrarea Evangheliei lui Iuda cu informațiile lor în minte. Cred că acesta e principalul motiv pentru care ei forțează pe alocuri traducerea, încercând să o potrivească scenariului ereziologic. Or, cum spuneam, nu avem nici o garanție că Irineu cunoscuse apocrifa despre care vorbește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să o potrivească scenariului ereziologic. Or, cum spuneam, nu avem nici o garanție că Irineu cunoscuse apocrifa despre care vorbește sau că apocrifa lui este aceeași cu apocrifa noastră. Până când nu vom avea, dacă vom avea!, textul integral, perfect editat al Evangheliei lui Iuda, e mai sănătos să ne abținem de la orice verdict „definitiv”. În loc de încheiere Romantismul german, cu un puternic pigment naționalist, l-a transformat pe Iuda într-un fel de erou-patriot neînțeles de ceilalți apostoli și nici de tradiția creștină
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care în fața luminii soarelui își închide ochii deliberat, susținând că lumina soarelui e întuneric absolut ori cu cel care, la auzul Logosului divin, își pune palmele peste urechi, neascultându-și decât bătăile funebre ale inimii sale împietrite. Să revedem contextul evangheliei: Isus săvârșește minuni, vindecând orbi, muți, ologi, posedați. Negând prezența și lucrarea efectivă a Duhului Sfânt în aceste vindecări, fariseii iau locul orbilor, muților, ologilor și al posedaților, devenind, ei, cei care-l acuză pe Isus de complicitate cu Beelzebul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și anume: cine hulește duhul nu hulește în mod implicit și pe Fiul, și pe Tatăl. Al doilea contraargument al lui Atanasie este unul istoricist, dacă vrem. El repune logion-ul evanghelic în context, reproșându-i lui Origen lectura aeriană, inadecvată. Evanghelia vorbește despre farisei, nu despre cei botezați, despre creștinii desăvârșiți. Așadar, înapoi la farisei și la problemele lor! Întorcându-se la evanghelie, Atanasie insistă pe distincția, importantă în ochii săi, dintre „păcat” și „blasfemie”. „Păcătosul încalcă Legea; blasfematorul își întoarce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
este unul istoricist, dacă vrem. El repune logion-ul evanghelic în context, reproșându-i lui Origen lectura aeriană, inadecvată. Evanghelia vorbește despre farisei, nu despre cei botezați, despre creștinii desăvârșiți. Așadar, înapoi la farisei și la problemele lor! Întorcându-se la evanghelie, Atanasie insistă pe distincția, importantă în ochii săi, dintre „păcat” și „blasfemie”. „Păcătosul încalcă Legea; blasfematorul își întoarce necredința (asebeia) împotriva divinității înseși.” Isus le reproșase fariseilor o mulțime de încălcări ale Legii: arghirofilie, neglijarea îndatoririlor față de părinți, respingerea cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
50. Aici, pneuma nu denumește a treia persoană a Treimii, Duhul Sfânt, ci Duhul care lucrează prin firea omenească a lui Isus, săvârșind minuni. Ioan Gură de Aur Interpretarea marelui capadocian la cuvintele Domnului se află în Omilia 41 despre Evanghelia după Matei. În confruntarea Sa cu fariseii, Isus merge până la capăt cu blândețea și îngăduința. El nu le reproșează că nu-L recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu, dat fiind că El Însuși le-a cerut apostolilor să nu vorbească
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și aceasta în ciuda afirmației lui Isus cum că toată lumea este chemată la mântuire. Interpretările patristice pun accentul pe două aspecte: unul ereziologic, altul penitențial. Atanasie citește logion-ul lui Isus prin prisma polemicii antiariene. Aceștia se dovedesc urmași ai fariseilor din evanghelie, întrucât neagă divinitatea lui Isus. De partea cealaltă, un Ambrozie sau un Augustin își construiesc reflecția în jurul argumentului penitențial. Dacă iertare nu e, atunci pocăința nu-și are nici un fundament teologic. Novațian devalorizează pocăința în favoarea botezului (așa cum făcuse înaintea sa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Sinai. Dumnezeu are copyright direct pentru Torah, nu și pentru scrierile adunate în Noul Testament 72. Isus n-a lăsat nici o literă scrisă, doar câteva semne pe nisip: ne amintim de celebrul episod al femeii adultere, care, de fapt, nu aparține evangheliei, ci a fost inserat ulterior de către un scrib. Apoi, mesajul lui Isus este unul eshatologic, de sfârșit de lume: la ce bun, în acest context, să lași moștenire o Carte generațiilor care, în principiu, nu vor mai exista? Redactarea textelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sacre” ale școlilor filozofico-religioase din Antichitatea târzie știe că, pentru un neopitagorician, de pildă, „cărțile sfinte” erau De vita pythagorica sau Viața lui Apollonios din Tyana, pentru un neoplatonician, Viața lui Platon sau Viața lui Plotin și așa mai departe. Evangheliile sunt reflecții ale Revelației, ca și Tradiția eclezială; ele nu conțin Revelația în sine, aceasta neputând fi conținută decât de Persoana lui Isus, Dumnezeu-Om. Relativizarea percepției noastre asupra Noului Testament, adică înțelegerea faptului că textele dintr-însul nu au
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unor texte celebre astăzi, precum Apocalipsa lui Ioan sau Epistola către evrei; în sfârșit, prezența altor texte, dispărute astăzi mai mult sau mai puțin din colimatorul nostru, precum Didahia, Epistola lui Clement, Păstorul lui Hermas și câteva... apocrife, printre care Evanghelia lui Petru și Apocalipsa lui Petru. Apocalipsa lui Ioan a stat multă vreme „pe tușă”, din cauza milenarismului presupus din capitolul 20; nici Evanghelia lui Ioan n-a avut o soartă mai favorabilă, dintr-un motiv similar, a patra evanghelie fiind
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
puțin din colimatorul nostru, precum Didahia, Epistola lui Clement, Păstorul lui Hermas și câteva... apocrife, printre care Evanghelia lui Petru și Apocalipsa lui Petru. Apocalipsa lui Ioan a stat multă vreme „pe tușă”, din cauza milenarismului presupus din capitolul 20; nici Evanghelia lui Ioan n-a avut o soartă mai favorabilă, dintr-un motiv similar, a patra evanghelie fiind unul dintre textele preferate de gnostici. Evanghelia lui Petru, multă vreme aflată pe listele canonice, a dispărut din ele din cauza interpolărilor docetiste tardive
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care Evanghelia lui Petru și Apocalipsa lui Petru. Apocalipsa lui Ioan a stat multă vreme „pe tușă”, din cauza milenarismului presupus din capitolul 20; nici Evanghelia lui Ioan n-a avut o soartă mai favorabilă, dintr-un motiv similar, a patra evanghelie fiind unul dintre textele preferate de gnostici. Evanghelia lui Petru, multă vreme aflată pe listele canonice, a dispărut din ele din cauza interpolărilor docetiste tardive, așa cum mărturisește Serapion, episcop al Antiohiei, la începutul secolului al III-lea. Prin urmare, într-o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Apocalipsa lui Ioan a stat multă vreme „pe tușă”, din cauza milenarismului presupus din capitolul 20; nici Evanghelia lui Ioan n-a avut o soartă mai favorabilă, dintr-un motiv similar, a patra evanghelie fiind unul dintre textele preferate de gnostici. Evanghelia lui Petru, multă vreme aflată pe listele canonice, a dispărut din ele din cauza interpolărilor docetiste tardive, așa cum mărturisește Serapion, episcop al Antiohiei, la începutul secolului al III-lea. Prin urmare, într-o perioadă când încă nu exista un canon cert
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]