617 matches
-
reușea. Între timp, râzând din ce în ce mai tare, mă gândeam că rup legătura dintre mine și Sabina făcând sex cu o negresă de plastilină. Negresa se dădea de ceasul morții să mă simtă înăuntrul ei - nu reușea nicidecum. În cele din urmă, exasperată, îl înșfăcă pe Siegfried și-l potrivi la locul cu pricina. Degeaba - se lăsa pe mine, riscând să-mi frângă bărbăția. Sufocându-mă de râs, m-am întrebat dacă nu era fecioară din nou, iar eu urma s-o dezvirginez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe suflet; păreai părăsită însă ți-ai schimbat registrul vocal și supozițiile până te-am pierdut în grămada de vise timide; pe măsură ce te apropiai gândurile dansau... râdea verde Împăratul Verde! În magazinul de antichități din nou ai dat peste mine... exasperată că nici aici nu-ți las inima să se scufunde m-ai dat primei venite în căutarea farmecelor cu argint viu, bare de cositor scrijelit și cenușă fierbinte; luminile magice, plăpânde, transfigurate în plumburiu topit cântau simfonii perpetui de culori
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
noapte groasă, cu dungi, încheiată până la gât și ajungându-i aproape până la genunchi. Cine e? întrebă ea, cu glasul ușor tremurat, după ce mânerul se mai răsuci de câteva ori. — Phoebe? Ești trează? Era glasul lui Roddy, șoptind tare. Phoebe oftă exasperată. — Sigur că sunt trează, spuse ea descuind ușa și ținând-o întredeschisă. Dacă nu eram, acum sunt cu cu siguranță. — Pot să intru? — Cred că da. Deschise ușa și Roddy, îmbrăcat într-un kimonou de satin, se strecură înăuntru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spuse Mark țugindu-și buzele. Ferm dar cinstit: așa l-aș descrie. — Adică un diamant brut? — Exact, un diamant brut. — Și ce are de gând să facă cu toate armele astea? spuse Henry. După ce pune Iranul la locul lui. Mark râse exasperat. — Henry, ce contează ce are de gând să facă cu ele? Dacă începe să pară că e într-o poziție de a face vreun rău, vom găsi un pretext să-l atacăm și să lichidăm tot arsenalul. Și pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
slujbe sub diverse nume. John Farringdon a fost unul din ele, Jim Fenchurch, un altul. — Și ce-i cu el? — Eu sunt fiul lui. Phoebe făcu ochii mari, nevenindu-i să creadă. — Ce?! Michael repetă, și ea scoase un strigăt exasperat. Nu crezi că ar fi fost o idee bună să ne fi aspus asta mai de mult? — Dar abia acum am înțeles. De fapt, va trebui s-o întreb pe Tabitha chiar acum. Se ridică, aprinse lumina și începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fix pe Vitellius. Știu cine ești, zise încet. Știu. Vitellius se dădu înapoi, de parcă ar fi primit o palmă. — Ucideți-l pe loc. Acum. Asta merită: să moară. Soldații făcură câțiva pași, dar se opriră. Nu se atinseră de săbii. Exasperat, Vitellius privi scena aceea în care toți păreau împietriți. Soldații stăteau în picioare, lângă Velunda și Valerius. Nimeni nu-i îndeplinea poruncile. Listarius se ghemuise la picioarele Velundei. Deodată, lângă trupul lipsit de viață, ieșit parcă din frasin, se ivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
numără printre obiceiurile mele. Dar trebuie să-l salvăm pe Salix! — Dintr-o faptă nedemnă nu poate ieși un lucru bun, chiar dacă, în cazul ăsta, scopul ar fi unul nobil. Luna arginitie se ivi deodată din spatele dealurilor. — Bine, zise Valerius exasperat. Găsește tu un mod de a-l salva pe prietenul nostru. Antonius se ridică. — Mă duc. O să încerc să-l conving pe Manteus. Așteaptă-mă în cort. Grijuliu, Errius îi spuse lui Valerius să mănânce. Puse pe masă mâncarea simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ai recunoscut, pentru că tu l-ai învățat arta medicinei. Nu e în stare nici măcar să țină scutul. Nu înțelege. Nu vrea. — Te șantajează. Vrea să te porți mai frumos cu începătorii; numai atunci se va strădui... Manteus îi tăie vorba, exasperat. — Știi totul, ca de obicei. Abia l-ai văzut, nici măcar n-ai vorbit cu el, dar știi totul. Eu îți sunt recunoscător... Își atinse cicatricele de pe ceafă. Erau urmele unor lovituri de trident care l-ar fi omorât, dar Proculus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rețiar să se hotărască: simulă un atac la cap. Se mișca repede înainte și înapoi, încercând să ghicească intențiile lui Valerius și, mai ales, să-l facă să reacționeze. Dar Valerius rămânea nemișcat. Urmă o altă fentă. Valerius nu reacționă. Exasperat, Flamma începu să fluture tridentul prin fața lui Valerius, dându-i de înțeles că se gândea unde să-l înfigă. 32 Valerius continua să se uite, parcă hipnotizat, la sângele ce se prelingea pe brațul lui Flamma. Incapabil să lupte, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mi vasul. — Antonius Primus a ajuns la Ocriculum, la patruzeci de mile de oraș. Va rămâne acolo să sărbătorească Saturnaliile. — Dă-mi vasul cu țipari. Se spune că ai abdicat. — Poporul e gata să lupte alături de tine. Vitellius întinse mâinile, exasperat. În picioare lângă împărat, Allius Cerpicus continua să țină vasul. Listarius se uita la el. — Ai înțeles, Cerpicus? — Poporul habar n-are cum se ține pumnalul în mână. El nu știe decât să parieze la munera. — În oraș, mulți soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
noapte de dragoste. Numai acolo mai puteam regăsi fiorul acelor priviri fixe, hipnotice, nesățioase, descoperite în cea dintâi zi a noastră, în bibliotecă. Când ne opream la bariere, în plină lumină, ochii noștri se căutau, se găseau și se înlănțuiau exasperați, dăruindu-și atât de nebunește privirile, încît mă întreb și acum cum de nu au ghicit ceilalți patima noastră. Să fi crezut, oare, că e dragostea pe care o voiseră ei? O dată am văzut Chandemagorul noaptea. Bulevardul iluminat pe amândouă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aveți aici, la numărul 18, unul care se pretinde făcător de minuni? - N-a spus niciodată că e făcător de minuni. - Dar atunci ce mă-sa pretinde că este? Fakir? îmblînzitor de șerpi? - El spune că e Boddhisattva... Ieronim ridică exasperat amândouă brațele în sus: - Nu! Nu! Nu! Pur și simplu, nu poate începe așa! Deocamdată, uităm tot, și apoi încercăm altceva. Maria o ajutase să-și descheie nasturii de sus ai mantalei, silind-o apoi să se așeze în jilț
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
m-a lovit, m-a lovit chiar în creștetul capului, întinerisem. Arătam de douăzeci și cinci, treizeci de ani, și de-atunci nu m-am mai schimbat. De treizeci de ani arăt aceeași vârstă... Observă cum se privesc unii pe alții, și, exasperat, ridică din umeri, încercă să râdă. - Știu că nu vă vine să credeți. Dar dacă v-aș spune câte altele s-au mai întîmplat, tot din cauza trăsnetului, câte limbi orientale am învățat, adică, nici măcar nu trebuia să le învăț, pentru că
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
altcineva." "Nu e nici o confuzie!" auzi strigând pe cineva. Toată lumea îl știe, s-a vorbit mult de el. Cum Dumnezeu îl cheamă?" "Ea n-are nici o vină, stărui Ieronim. E o mare artistă. Cruțați-i mâinile, cântă la violoncel..." Și exasperat, amenință Corul: Ce v-a apucat? V-ați pierdut mințile? E o confuzie la mijloc, e o eroare. Treziți-vă! Ea n-are nici o vină. Uitați-vă la ea, este aici, în fața voastră, uitați-vă bine la ea. La început
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Nimic nu mai conta! Fiecare gând întrupat în cuvânt se topea și trecea dincolo de zidurile încăperii în care o adusese boala. Bănuielile se transformaseră în certitudini și clipele treceau și treceau... Olga încropi zorită un text lapidar pentru o telegramă exasperată: „Ina, vino urgent, mă sfârșesc! Olga Ina bănuise tot timpul, în forul ei intim, după ce se căsătorise cu Alex, că Olga purta ascuns în cutele inimii un cui înnegrit de invidie. La unii oameni, acesta nu se topește decât o dată cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
În acest caz meritam atenția ei. Sharon a zâmbit scurt și fără cine știe ce entuziasm și mi-a spus că voi avea o Întâlnire cu cele două asistente ale Mirandei. Două asistente? — Sigur că da, a confirmat ea cu o privire exasperată. Miranda are nevoie de două asistente, bineînțeles. Allison, actuala ei asistentă principală, a fost promovată redactor la departamentul de modă al revistei Runway, iar Emily, a doua asistentă, va trece În locul lui Allison. Așa că postul ei a rămas disponibil! Andrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fiind unul dintre puținele genuri de jeanși sau reiați pe care Miranda accepta ca personalul ei să Îi poarte. Reiații și M.J. erau OK, dar numai vinerea și numai cu pantofi cu toc. — M.J.? — Marc Jacobs, m-a lămurit ea exasperată. Ei bine, cu camerele și cu cardurile de acces, ei cam știu ce face toată lumea pe aici, a zis ea și și-a pus poșeta Gucci pe birou. A Început să se descheie la jacheta din piele, și ea foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
adumbrite de genele date cu rimel negru ca smoala și ceva care părea a fi o idee de lip‑glass. Când Îi mărturisisem În șoaptă lui Allison că toate astea or să fie absolut imposibil de ținut minte, a părut exasperată. — Păi, să sperăm că n‑o să fie nevoie de ele, a zis ea cu o voce care părea atât de stresată, Încât am avut impresia că e pe cale să se prăbușească sub povara ignoranței mele. Nu? Atunci de ce am aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
De ce Întâi mi-a robit inima, iar apoi m-a lăsat? Oare dragostea mea să nu-i fi plăcut, oare refuzul meu să-l fi jignit? Cert este Însă că nu a venit, că nu a vrut să vină. Sunt exasperată. Acum e 12 noaptea și nu vreau să dorm nici un minut În noaptea asta, trebuie să Învăț. Dar nu pot Învăța, sunt nebună de disperare. Dragostea mea, Petre, m-a părăsit. De ce? De ce să cad atât de jos, când ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
asudată. Zvâcnește, pulsează viu. Se zbate să exprime spaima. I-o strâng. O iau de umeri. Simt cum Încordarea cedează Încet. Se abandonează mângâierii mele. Degetele ei prind viață. Iradiază curent electric. Se agață de brațul meu Într-o Încleștare exasperată. Îmi smulg mâna cu furie. Cobor din mașină. O iau pe Iorga către Biblioteca Academiei. (luni) Un vis. O mână mătăsoasă Îmi Înconjoară mijlocul Într-o Îmbrățișare ușoară; mă ține strâns și prin rochia subțire Îi simt toate protuberanțele corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a învățat altceva. Iar când nu mai poate și-i ajunge cuțitul la os, atunci e natural să izbucnească în iureș de foc și sânge. Numai la noi se mai pomenesc, în plin secol de civilizație occidentală, răscoale de țărani exasperați, când ici, când colo, pentru că numai la noi țăranul nu găsește nicăieri dreptate. Până ce avem să ne trezim cu o catastrofă să zguduie țara din temelii! Tot el însă, înțelegînd că discuția s-a împotmolit, căută să schimbe făgașul. Aduse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
O seară întreagă a trebuit să refere familiei Gavrilaș, iar fiul cizmarului Mendelson, acuma civil, a venit anume să se intereseze de suferințele țăranilor și să-i explice, fierbând de revoltă, că nelegiuirile sociale sunt atât de provocatoare, încît mulțimea exasperată va fi silită să-și facă singură dreptate și atunci se va prăbuși în foc și sânge toată baraca. Tânărul Herdelea se lăuda și se înălța, firește, dar cu măsură. Până nu va vedea cu ce se va alege din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ieri în Amara când a întors capul în mașină. Nu I-ar fi crezut și ar fi râs de el. El însuși nu era prea sigur dacă n-a fost cumva o simplă închipuire a lui de om cu nervii exasperați. Dar chiar de n-ar fi fost ieri decât o viziune, mâine scena poate să devie realitate. De ce s-ar expune el, om bătrân și cu mintea sănătoasă, să fie măcelărit de țăranii înnebuniți? Ba chiar trebuie să profite până ce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să-ți aduci aminte de mine și de murăturile mele, că altcineva n-o să-ți mai facă așa murături... Să te uiți când și când la fotografii și să stai de vorbă cu mine... M-a căutat cineva ? întrebă Petrache, exasperat. — Nimeni, cin’ să te caute ? Cine bate la ușa noastră, afară de omul care citește contorul ? Chiar și ăla vine acuma la trei luni o dată, că nu mai citește ca pe vremuri, face regularizare. Nu știu cum să te fure mai tare. Și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bine e să te apuci imediat de treabă. Am făcut câteva calcule În minte și am realizat că erau mai puțin de trei săptămâni. Am spus asta. —O, Bette, nu te mai stresa, spuse Elisa dându-și ochii peste cap, exasperată. Nu e mare lucru. Găsești un loc, faci rost de sponsori, comanzi invitațiile, faci Lista și păstrezi toată partea de presă pentru săptămâna respectivă. Orice chestie unde Philip e gazdă va fi automat În atenția presei, așa că n-o să ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]