2,253 matches
-
pertinenței în materie de comentarii: un autor își alege postum interpreții în virtutea unei afinități și sub înrîurirea unei asemănări de natură, ceea ce înseamnă că nu te poți apropia de Nae Ionescu decît dacă-i semeni, drama cea mare fiind a exegeților fără predilecție pentru spiritul său care se apleacă asupra cursurilor pentru a le ciopîrți analitic. Urmarea e un șantier postiș plin de ranchiuni, ruine și amuzante aberații. Să mai urmărim cîteva nuanțe ale gîndirii lui Nae Ionescu. În măsura în care filozofia nu
Spiritul vernacular by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6046_a_7371]
-
a limbajului artistic. Bacovia a apelat la mai multe convenții pentru simplul motiv că niciuna nu îl mulțumea deplin". Posteritatea lui Creangă (1990) e o carte despre istoria receptării operei lui Creangă, cu analize corecte și comentarii echilibrate despre principalii exegeți ai humuleșteanului. Unele rezerve sunt exprimate în legătură cu studiile lui Streinu, în timp ce paginile critice ale lui Vianu sunt ignorate. Contribuția cea mai relevantă a lui Mircea Scarlat este, cum observă N. Manolescu, „observația cu privire la viitorul exegezei marelui povestitor. În fond, Mircea
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
Mitilineu, directorul solicitând să i se atragă atenția diplomatului. Iată cum, la câteva luni de la instalare, poetul publică în „Glos Prawdy": Poezia românească actuală - Octavian Goga, Tudor Arghezi, G. Bacovia și cei mai tineri. Un text scris cu har de exeget, cu aprecieri subtile pe care timpul le-a susținut cu convingere în fața străinătății. (cf. AMAE, fond 71, Polonia, 19201944, vol. 9, f. 48). Pus în pagină, textul se prezintă, în limba română, după cum urmează: LUCIAN BLAGA - Fotografia - cu următorul comentariu
Lucian Blaga despre lirica interbelică românească by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/6172_a_7497]
-
lui Urmuz și pe palierele conotative ale textului litigios are drept scop găsirea de invarianți psihanalitici, relictele unei gândiri auctoriale care pot fi amprentele indelebile ale identității autorului lor. Înainte de toate, să ne reamintim un amănunt biografic semnalat de toți exegeții urmuzieni, fără excepție, dar care nu a spus prea mult interpretatorilor de până la noi. Este vorba de faptul că, la o vârstă fragedă, lui Urmuz i-a fost schimbat numele din Dimitrie Dim Ionescu-Buzeu, așa cum apare el înscris în catastiful
Noi argumente pentru redeschiderea „cazului Urmuz” by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/6181_a_7506]
-
Gheorghe Grigurcu A fost Blaga un Don Juan? In pofida unei conotații frivole a termenului, am putea socoti că da. Rămîne să stabilim profilul donjuanesc al personalității sale, drept care vom recurge la disocierea pe care exegetul spaniol Ramiro de Maeztu a operat-o în cadrul categoriei. Potrivit acestuia, „adevăratul Don Juan" e cinic, infatuat, epicureu, dominat de nesațiul satisfacției fizice imediate. Dar există și un Don Juan atipic, specific Nordului romantic, individ introvertit, care se află mereu
Muzele lui Blaga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6277_a_7602]
-
În tradiția creștină, există o povestire despre doi călugări aflați în pelerinaj la moaștele unui mare sfânt, care sunt surprinși pe drum nu atât de apariția unei femei frumoase, cât de faptul că este o femeie în carne și oase. Exegeții acestei istorii pun accent pe valoarea interioară a omului, care este decisă de ceea ce se petrece în inima lui, și o opun moralității legale, simbolizată în creștinismul timpuriu de farisei. De aceea sunt amintite în această împrejurare cuvintele lui Isus
Krzysztof Cżyzewski (Polonia) O poveste despre coexistență by Luiza Săvescu () [Corola-journal/Journalistic/6300_a_7625]
-
încercat să se raporteze la tot ceea ce ne înconjoară: la realitățile lumii contemporane cu toate frământările ei, făcând-o în modul cel mai simplu și mai convingător. Aceste calități ale poetei, remarcabil Om al cetății, i-au determinat pe unii exegeți ai autoarei să vadă în lirica sa dimensiunea ontologică a demersului liric al creatorului contemporan de prim rang. Știam și am admirat cu câtă seninătate s-a despărțit prietena altui laureat al Premiului Nobel, Czesław Miłosz, de veacul în care
Ne-a părăsit Wisława Szymborska by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/4903_a_6228]
-
critici care promit și chiar fac ceea ce au promis!), unde va corecta și va contesta - se va vedea - multe dintre prejudecățile care au marcat receptarea prozatorului la noi și aiurea; oricum, alături de Alexandru Talex (cine mai știe, azi, de acest exeget excepțional al lui Panait Istrati?), Mircea Iorgulescu este, la noi, cel mai avizat cunoscător și interpret al vieții și operei lui Panait Istrati; a urmat, firește, G. Dimisianu. O secțiune importantă a volumului Prezent cuprinde șase profiluri ale unor autori
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
secolul trecut, iar de generațiile mai noi din reeditările și traducerile publicate succesiv, fără prea mare ecou, însă, insuficiente, oricum, pentru a revitaliza interesul publicului larg, dar și al specialiștilor), Panait Istrati părea a rămâne definitiv în grija neobositului său exeget, Alexandru Talex: refăcând dosarul informațiilor biobibliografice, cu rigoarea și răbdarea istoricului literar care își ia în serios profesiunea, Mircea Iorgulescu a ajuns la un proiect de o vastitate neașteptată, Spre alt Istrati fiind doar o punere în temă, o introducere
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
neștiute, ori superficial analizate. Ceea ce caracterizează în primul rând studiul despre „tânărul Istrati” este modificarea esențială a perspectivei critice, deplasarea punctului de incidență a analizei prin sancționarea prejudecăților, exagerărilor și nepotrivirilor de tot felul, care abundă atât în textele unor exegeți români, cât și francezi. Judecăți de valoare și situare ce păreau definitive sunt supuse unei „canonade” de interogații pentru a fi anulate în răspunsuri cuprinzătoare care nu lasă nici o îndoială asupra falsității „cazului” Istrati, a imaginilor-șablon („un Gorki balcanic”, un
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
privind realitatea imediată a omului”, întrucît dragostea și moartea au rămas constantele vieții noastre de cînd lumea. Exponent al unui dramatism ce ne îngăduie a deveni „părtași la experiențele lui grele”, poetul poate fi receptat la modul optim de un exeget aflat pe aceeași lungime de undă interioară, afin al gînditorilor de factură existențialistă mai curînd decît al celor operînd în pură abstracțiune. Aparținător al stirpei celor dintîi, Petru Ursache învăluie producția în cauză în considerații diverse, efectuînd planări ce-l
O critică existențială by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5404_a_6729]
-
în sensul cursivității transformatoare, care anulează prăpastia dintre cele două stări, asemenea grecilor antici care nu întîmpinau moartea cu groaza modernilor (heideggerianul die Angst), pentru că o recuperau panthareic, prin conceptul curgerii cosmice. De reținut disocierea pe care ne-o propune exegetul între cele două ipostaze majore cu care bardul în discuție apărea „la rampă” și anume Thanatosul „ca forță mitică egocentristă” și Erosul ca „spirit mitic generos prin excelență”. Aici ne îngăduim a schița un profil al lui Cezar Ivănescu. Lăuntric
O critică existențială by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5404_a_6729]
-
romanța o viață din rațiuni de dramatizare epică este exclus, volumul fiind o depănare sobră de informații strict muzicale. Detaliile bolii lui Schubert nu sînt ocolite, dar nici nu sînt împinse peste pragul decenței. În genere, Gibbs face figura unui exeget cu mină sobră, care nu scormonește în biografia lui Schubert pentru a scoate la iveală urdori morale. Documentele holografe care ne-au rămas de la Schubert sînt foarte puține, compozitorul nescriind jurnale, studii sau caiete cu considerații muzicale. Cu excepția unor scrisori
Compozitorul fără biografie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5200_a_6525]
-
o direcție care le fertilizează. Realizînd o intimitate morală cu un autor, ești în măsură a-i descoperi trăsături și nuanțe, interferențe și disocieri care au scăpat altora, care ți-au scăpat ție însuți la o primă citire. Devii un exeget cel puțin potențial. Nu o dată dai peste factori ce par a fi scăpat nu doar criticii, ci și intenționalității ori conștiinței auctoriale, în măsură a plasa opera în raporturi inedite. Contemplația face loc unei investigații lăuntrice a operei, fără a
Meditație asupra lecturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5216_a_6541]
-
ca destin omenesc. De altfel, în clipa de față, îi și este singurul supraviețuitor fizic. Dincolo de această absență, să spunem totuși că sunt multe alte prezențe în carte, toate îndreptățite, fie ca actori, fie ca observatori ai jocului acestora, adică exegeți, critici și istorici literari, esteticieni. Numeroase sunt referiririle la Eugen Negrici sau la Ion Bogdan Lefter, exploratori anterior, măcar în parte, și unul, și celălalt, ai teritoriului pe care cercetătoarea de acum înaintează și găsește sprijin în acțiunea lor de
O carte despre M. H. S. by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5224_a_6549]
-
unor autori importanți, despre care de-a lungul timpului s-a scris tot ce se putea scrie: Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, Ion Barbu, Tudor Arghezi, Ioana Postelnicu, Radu Stanca. Negăsind nimic nou de spus, exegetul emite judecăți simpliste, de o banalitate dezolantă. El explică, de exemplu, solemn și plicticos: "Opera poetului nostru național e saturată de gânduri, idei, meditații referitoare la om, la colectivitatea umană (națiunea), la marile probleme ale existenței umane." Multe fraze critice
Tichia de mărgăritar by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/6660_a_7985]
-
ajunul Pesahului, devenea impur și nu putea să participe la cina pascală, fiind supus, totodată, unor interdicții de rigoare pentru o perioadă care varia între o săptămână și o lună privind participarea la anumite ritualuri; pe de altă parte, unii exegeți invocă cerințele caracterului secret al anumitor procese romane. Revenind la derularea propriu-zisă a cercetării judecătorești, se pare că primele acuzații aduse de „arhierei” nu l-au convins pe judecător asupra competenței sale, faptele imputate lui Iisus părându-i-se minore
Iisus judecat de Pilat, cel mai important proces din istorie () [Corola-journal/Journalistic/66960_a_68285]
-
al lui Faulkner în perioada petrecută la New Orleans, și care avea să-l însoțească în voiajul european, cu Gordon, sculptorul tăcut, nu are importanță decât, eventual, pour les connaiseurs. Într-o scenă burlescă - ea nu a scăpat nici unuia din exegeți - Faulkner se introduce pe sine între personajele cărții. Semnificația acestei prezențe e limpede: cititorul nu trebuie să ia prea în serios pretențiile scriitorului de a crea "personaje după natură". Conversația între Jenny și Pat e un bun exemplu nu doar
Primul Faulkner (VIII) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6708_a_8033]
-
pentru unii scriitori sau artiști care au creat în ultimii 20 de ani; apoi, încetul cu încetul, a ajuns pînă la începutul secolului, apoi și mai în urmă și marșul continuă...“. E într-adevăr un concept „manipulabil“, „ambiguu“, cum adaugă exegetul nostru, chiar dacă nu totdeauna din pricinile indicate de d-sa: „dacă la început desemna un anume curent artistic contemporan, el tinde treptat să desemneze o anume tipologie creatoare (ca romantismul, clasicismul, manierismul) ce se manifestă și în cadrul modernismului, ba chiar
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
participativi, angajați într-o față de o realitate socială și umană extrem de acută, de «prezent㻓. Cu toate că feței lor „calde“, „participative“ li s-ar putea alipi cu ușurință una „rece“, măcar la fel de probantă, ale cărei trăsături aparțin icoanei postmodernismului, așa cum o acceptă exegetul: „rescriere ironică a celor mai diverse «texte» preexistente, parodia, preluarea a tot soiul de coduri culturale și limbaje funcționale și alăturarea lor, indiferența, dacă nu scepticismul vizavi de o reală comunicare, plăcerea spectacolului - literar - în sine etc.“. Cine răspunde în
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
cum ar fi obiectivismul american de după 1950, poezia „zgomotoasă“ din spațiul sovietic, cea a contestației din R.F.G. ș.a. Un eșantion al lirismului ce va să vie ar fi așijderea producția optzeciștilor noștri. În consonanță cu emulul d-sale Gh. Crăciun, exegetul pune accentul pe exploatarea somaticului ființei umane, ca o cale inevitabilă spre etajele sale superioare, spre a se obține „redimensionarea spiritualității corpului, cu toate ale sale“, precum la grecii antici, „redescoperirea valorii ființei ca integralitate, a coerenței și indivizibilității animalului
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
lor restrictivă, aidoma, înțelegem, și abia debutatului nostru cronicar!). Cu toții, constată Vereker, "au ratat micul lui scop", rațiunea specială pentru care și-a scris toate cărțile, "obiectul", prin excelență, pe care ar trebui, pînă la urmă, "să-l găsească" un exeget în text, "secretul meu", "secret" similar "desenului complex dintr-un covor persan". Pentru a-l impulsiona pe tînărul critic, scriitorul observă că misteriosul "desen" traversează opera lui asemenea unui fir roșu, conferindu-i unitate și sens general, scoțînd-o adică din
Portretul unui reflector by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6746_a_8071]
-
19), supremă recunoaștere pentru un scriitor modern, din partea sud-estică a Europei, spațiu în care - susține Iorga - există un epos deosebit de cel occidental, fapt ce determină o altfel de evoluție și o altfel de abordare a studiului. Și de această dată exegetul aduce vorba de "chefurile rabelaisiene", cu trimitere la pasaje din prima parte a Amintirilor din copilărie, consolidând astfel o referință, un patent, un brand l-am numi azi (Creangă - Rabelais-ul românilor) la care Iorga ținea mult, ca la o revelație
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
spontaneu", dublată de "o rară autenticitate țerănească", ceea ce alcătuiește "o largă frescă rurală"24). În câteva pagini, Iorga fixează locul lui Creangă în "biruința" Junimii, deși nu poate trece cu vederea amenințarea de a "se pierde între povestași". Reținem ambiția exegetului de a stabili, din câteva trăsături, efigia unei personalități (și-a exersat această predilecție în Oameni cari au fost, adevărată colecție de medalioane), imaginea unei vieți, a unei cariere, a unei împliniri creatoare, cum numim astăzi efortul de "scanare" a
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
cel al lui Creangă, deși la fel de "cult", de prețios, de ceremonios. Ca Sadoveanu, Iorga își impune și aici o limbă a sa proprie, care se vrea autentică, fiind în realitate artificioasă, lipsită de vervă imaginativă. N. Iorga rămâne primul mare exeget care l-a consacrat pe Ion Creangă în clasicitate. NOTE 1) Năpasta, în "Lupta", VII, nr. 1054/ 18 febr. 1890. Reluat în N. Iorga, Pagini de tinerețe, I, ediție de de Barbu Theodorescu, EPL, București, 1968, p. 217-222. 2) Ibid.
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]