767 matches
-
pe creștini cu iudeii. Păgânul Lucian de Samosata, deși vorbește cu dispreț despre ei, Îi cunoaște Îndeajuns pe creștini și felul lor de a trăi. El face referiri la Însemnătatea pe care o au cărțile pentru aceștia și la practica exegetică, la schimbul de epistole Între comunitățile creștine, la persecuție, la mituirea străjerilor pentru a putea obține eliberarea sau a-i putea vizita pe cei Întemnițați, la disprețuirea morții pentru afirmarea credinței, la Învățătura despre nemurire, la simțul fraternității, la punerea
STUDIA UNIVERSITATIS „BABEŞ-BOLYAI” THEOLOGIA CATHOLICA by ANGELO DI BERARDINO () [Corola-journal/Science/144_a_159]
-
al Milanului în Vest și cu contemporanul său răsăritean, Sfântul Grigorie de Nyssa. Comentariile lor asupra Cântării Cântărilor, în special, par să reprezinte o bogată sursă unde se pot regăsi atitudinile creștine în cristalizare - răsăritene și apusene - față de problemele teologice, exegetice și mistice, putând fi urmărite și sursele acestor abordări; în același timp, reprezintă cele mai vechi texte în care ar putea fi discernute diferențele dintre tradițiile mistice eline și cele latine. Sfinții Grigorie și Ambrozie au reprezentat figuri centrale în
Nr. 1/2010 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/135_a_101]
-
simbolismul acestor nuanțe devine evident, aspectele rasiale potențial ofensatoare ale narațiunii devin mai puțin problematice, deși nu dispar cu desăvârșire. În acest mod, exegeza soteriologică a celor doi asupra limbajului încărcat de conotații rasiale din acest vers deschide noi căi exegetice pentru teologia întunecată ( black theology). De asemenea, furnizează un nou context imaginativ în care teologia creștină să poată concepe iubirea și mântuirea divină”34. Însă, multe sunt deosebirile de abordare ale celor doi. O privire asupra Comentariului lui Origen este
Nr. 1/2010 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/135_a_101]
-
limitele și adîncimile prieteniei, despre gloria unor cariere strălucite și caracterul lor condiționat istoric, efemer. Tangenta romanesca e vizibilă. Cochet-impresionist, autorul își autoapreciază "exercițiul de meditație asupra "hasdeenilor precum unul ce vorbește "nu doar despre cîștigurile și eșecurile unei aventuri exegetice, ci și despre prietenia și afecțiunea pe care le presupune orice tentativă cărturăreasca. Ceea ce înseamnă că o rază din legatul, inclusiv robust-emotional, al autorului Istoriei critice a descins, jucăușa, pe masa de lucru a istoricului dublat în chip fericit de
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
la rigoare oricare dintre aceste segmente poate fi privit în sine, fără nici o legătură cu celelalte -, există un anumit element care se regăsește în toate și obligă cititorul/privitorul la o lectură concentrică, anume parcursul cronologic, dimensiunea temporală. De la privirea exegetică din studiul introductiv pînă la textele antologate, la rezumatul bio-bibliografic și la seria de reproduceri, ideea de succesiune, de cronologie, este una esențială și în jurul ei se coagulează întregul discurs, indiferent de limbajul acestuia. Dar în afara unei istorii personale foarte
Cărți despre artiști by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14731_a_16056]
-
pentru Stéphane Mallarmé. Asta s-a întâmplat în 1942, anul centenar al nașterii sale, cu prilejul căruia apăruseră o seamă de scrieri importante, mai ales franceze, despre singularul poet. Erau volume substanțiale, atât cu caracter biografic și memorialistic, cât și exegetic, precum și ediții prestigioase sub raportul condiției grafice, din operele cele mai ermetice și mai supuse interpretării, ale autorului Herodiadei și După amiezii unui faun, dar îndeosebi al unor proze și poeme, precum Divagații, Igitur, O lovitură de zaruri nu va
Nașul meu literar, Virgil Iernuca by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/12629_a_13954]
-
Triomfo della morte, opera lui D'Annunzio, autorul având grijă să distingă între posibilele influențe și originalitatea de necontestat a scriitorului român în ceea ce privește modalitatea artistică de a trata aceeași temă. În ansamblu, volumul de față se prezintă ca un jurnal exegetic, vădind preocupări și preferințe personale în materie de literatură, autorul abordând într-un stil eseistic diferiți scriitori și operele lor. Impresia generală este aceea de carte "deschisă", căreia i se pot adăuga oricând alte scrieri de aceeași factură. Iosif Cheie-Pantea
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/14245_a_15570]
-
și disponibilitatea pentru construirea unor ipoteze hermeneutice noi, plauzibile, apte să explice resorturi ale literarității, structuri și forme expresive. Definitoriu pentru modalitatea critică a lui Ion Simuț este chiar stilul cărților sale, un stil marcat nu de rafinament și subtilitate exegetică alexandrinistă, de abundența mijloacelor de expresie, ci, mai curând, de economie a procedeelor, de sobrietate și limpezime a frazării, fără ca prin aceasta autorul să-și reprime cu totul fascinația pentru eseu ("Trebuie să spun însă că eseul (...) este pentru mine
Paradoxurile revizuirii critice by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15353_a_16678]
-
definește spațiul dramaturgic al ultimelor decenii în România, simultan, impunându- se decisiv în spațiul francofon. Dramaturgul practică o scriitură captivantă, aparent excentrică, învăluitoare, ale cărei mecanisme se cer dezvăluite. Demersul de față își are originea în contextualizările oferite de «etichetele» exegetice puse în circulație în ultimii ani.” Acesta este scopul lucrării cu titlu atât de ademenitor. Daniela Magiaru recitește opera autorului, alunecând între granițele fragile ale unui stil clar definit și, totuși, schimbător ca un nisip în mișcare, încercând să demonstreze
Mirajul Matei Vișniec by Cristiana Gavrilă () [Corola-journal/Journalistic/5345_a_6670]
-
primul rînd, aplicarea principiului simplității în interpretarea textelor. În hermeneutică, adepții risipei și excesului sînt legiune. Voi dovedi această tragedie. Dimpotrivă: adepții simplității sînt rari.“ (p. 11) Cu alte cuvinte, de comentatori grafomani, care înconjoară o operă cu o iederă exegetică luxuriantă, nu ducem lipsă, în schimb numărul interpreților conciși sînt rarități istorice. Ce surprinde la Gherghel e felul în care înțelege simplitatea, ca pe o concizie în expresie care se ține aproape de obiect, fără a depăși litera originalului: „A fi
Cauda pavonis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4142_a_5467]
-
face trimiteri repetate: Erich Auerbach (Mimesis. Reprezentarea realității în literatura occidentală), Ernst Robert Curtius (Literatura europeană și Evul Mediu Latin) și Umberto Eco (Opera deschisă și Limitele interpretării), considerați drept pontifii doctrinei privitoare la interpretare. Nu lipsesc exemplele de exces exegetic, scolastica medievală fiind terenul predilect, de unde Gherghel își alege cazuistica abuzurilor explicative. De exemplu, o întrebare cu care teologii și-au schingiuit mințile a fost: „Dumnezeu, fiind omniscient, știe tot. Poate oare să știe mai mult decît știe?“ Și a
Cauda pavonis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4142_a_5467]
-
specialiști români în materie de istorie a Centrului PEN din Serbia - poate să îl identifice în Predrag Pallvestra (p. 244), cosemnatar al unei adrese din 1992, pe criticul și istoricul literar sârb Predrag Palavestra? Cum s-ar putea, oare, valorifica exegetic asemenea referințe greșite? Păcat că bunele intenții nu țin loc, în alcătuirea unei ediții, de acribie și, mai ales, de cunoașterea și întrebuințarea criteriilor științifice. Marin Sorescu în Documente (sic!) și Scrisori (sic!) inedite rămâne doar o promisiune neonorată și
Harababură cu Marin Sorescu by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5099_a_6424]
-
mai trece prin mașina de balotat paie". Tiparul vechi al gîndirii lui Cornel Regman, ca o chezășie a solidității și ca un reflex al organicității, nu-l oprește a fi atent față de noutate (s-a manifestat ca o nedepășită instanță exegetică de întîmpinare a prozei), solicitîndu-l adesea față de factorii amenințați de discredit, rea înțelegere, dispariție. Am putea vorbi despre un soi de ecologie critică. într-o vreme frămîntată, cu avansuri ale formulelor de producție literară uneori pripite, cu dislocări nemotivate și
Un inconformist: Cornel Regman by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12233_a_13558]
-
prin perspicacitate. În privința asta ar putea lua lecții de la Marius Tucă. Mai ales că puterea dlui Voiculescu nu stă în partid, ci în deloc neglijabilul său regat mediatic. Revenind la debarcarea lui Petre Roman din fruntea Partidului Democrat, dincolo de subtilitățile exegetice ale celorlalți editorialiști, concluzia comună e că pediștii nu l-au iertat că nu a mai adus voturi partidului, preferîndu-l pe Traian Băsescu deoarece acesta pare capabil să o facă. Vizita regelui Mihai în România și reconcilierea sa cu președintele
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16136_a_17461]
-
Ioanei Em. Petrescu - despre "eposul comic" (1974). După acest preambul, criticul evaluează binevoitor câteva contribuții mai recente, în principal fiind vorba de prima versiune franceză a }iganiadei (2003), realizată sub semnătura lui Valeriu Rusu (și a colaboratorilor) și de lucrarea exegetică Opera literară a lui I. B. Deleanu (2004) a mai puțin cunoscutului Ion Urcan, la care se adaugă versiunea în proză dată de Grigore }ugui aceleiași Țiganiade - de fapt o transpunere a textului original în limba română literară actuală, despre
Critica criticii by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/7503_a_8828]
-
nu numai o instanță valorizatoare, dar și o funcție a poeziei sau, mai liric spus, o umbră a ei. În schimb, proza și reprezentanții săi, cu oase tari de romancieri sau cu stilistica modulară a povestirii, nu îi solicită atenția exegetică. Iarăși, într-un paralelism deplin cu Gheorghe Grigurcu, Al. Cistelecan scrie exclusiv despre, unu, poeți și, doi, critici literari. Pe când prima categorie îi activează componenta analitică, desfășurată "în toate punctele fenomenalității creative", cea de-a doua îi incită spiritul critic
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
atitudinea poetului imprimată în propriul limbaj. Poezia argheziană are o structură ironică generatoare, o structură de profunzime, cu un dinamism ofensiv, sfidător deopotrivă față de lume și de cititor. Această dublă atitudine ironică nu a fost remarcată și, deci, nici exploatată exegetic până acum. Arghezi nu e patetic și contemplativ decât în faza de început, în marea sa poezie e structural ironic și metafizic. A fost sesizat și glosat până la epuizare pitorescul lingvistic arghezian, fără a pune suficient de pregnant accentul pe
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
rațională. În fine, un ultim amănunt este că, spre deosebire de creștini, musulmanii nu simt îndemnul de a se informa asupra creștinismului. Cu alte cuvinte, doar creștinii sunt curioși să cunoască doctrina islamului, iar cauza nu e de căutat într-un interes exegetic a cărui deschidere s-ar încadra în domeniul istoriei religiilor, ci într-o contrariere psihică plină de îngrijorare în fața unui fenomen ce ia amploare în Europa. Concluzia? Privite sub unghiul de vedere al compatibilității doctrinare, creștinismul și islamul sunt precum
Lumi paralele by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9381_a_10706]
-
cultura întreagă în instrument de propagandă" și că ,(pseudo)critica de atunci a sociologizat intens și primitiv (de unde formula Ťsociologism vulgarť care i s-a aplicat în deceniile de după așa-numita Ťliberalizare internăť a regimului)", afirmă totuși că ,analiza discursurilor exegetice dominante ale perioadei ar presupune alt tip de investigație, istorică și ideologică". De ce neapărat ,alt tip"? Nu intră în joc același mănunchi de criterii estetice și morale ( Chiar dacă le denumim cu un termen, lovit, vai, de peiorație: estetice!), același instrumentar
Trei decenii de critică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12257_a_13582]
-
Șerban Axinte, Bianca Burța-Cernat, Silvia Dumitrache, Carmen Mușat, Antonio Patraș, Dana Pârvan-Jenaru, Ovidiu Pecican. Dezbaterea e cu atât mai incitantă cu cât participanții au adeseori puncte de vedere diferite, chiar opuse, deși se referă, cu precădere, la cam aceleași contribuții exegetice de după 2000, unele chiar foarte recente: Caius Dobrescu, Mihai Eminescu. Imaginea spațiului privat. Imaginea spațiului public, Editura Aula, 2004; Ilina Gregori, Știm noi cine a fost Eminescu? Fapte, enigme, ipoteze, Editura Art, 2008; Iulian Costache, Eminescu. Negocierea unei imagini, Editura
O dezbatere profitabilă by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/7699_a_9024]
-
al lui Eminescu") o nouă lectură critică a operei eminesciene" (nr. 9, coloanele 2, 3). în lipsă de așa-ceva, ne mulțumim cu ceea ce spuneam: recontextualizarea poetului în timpul și spațiul în care a trăit și a creat (prin niște "exerciții exegetice", cum își intitulează Ovidiu Pecican intervenția; bine că n-a zis exersări!), după ce, în 1889, Maiorescu îl așezase deasupra și în afara acestor circumstanțe, punând piatra de temelie a mitizării fenomenului eminescian: "Ar fi crescut Eminescu în România sau în Franța
O dezbatere profitabilă by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/7699_a_9024]
-
aparatul bibliografic și precizările din notele de subsol sînt pe măsura unei disertații pentru titlul de doctor în filozofie. Dar ce-i lipsește lui Adrian Niță - și acesta este defectul său - este neputința de a depăși pragul impersonal al analizei exegetice. Adrian Niță uită să fie personal, mărginindu-se la o analiză în care tema cercetării ajunge să absoarbă în întregime ființa exegetului. Sînt pagini în care parcă nu Adrian Niță scrie, ci tema cărții se scrie singură prin el, pînă
Despre timp, împreună cu Leibniz și Kant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10949_a_12274]
-
care autorul își alcătuiește discursul. Mai mult, autorul lasă senzația că, în unele locuri, se oprește tocmai acolo unde ar fi trebuit să insiste mai mult, dintr-o sfială sau dintr-o piedică interioară a cărei motivație ne scapă. Strategia exegetică a autorului suferă parcă de o sincopă care îl face pe Adrian Niță să abandoneze o temă înainte de a dovedi că a lămurit-o. De exemplu, în capitolul privind schematismul kantian, cînd autorul trece în revistă diversele caracterizări pe care
Despre timp, împreună cu Leibniz și Kant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10949_a_12274]
-
penitent și Dumnezeu, care exprimă sec ideea fundamentală a unei necesități insurmontabile: numele blasfemiat al divinității trebuie răzbunat, oricît de grele ar fi tribulațiile angajate. Și totuși, o analiză relativ recentă, a lui Peter J. Sorensen, asupra textului răstoarnă posibilitatea exegetică de mai sus, aducîndu-ne într-un cu totul alt punct al textului/criptei. Criticul avansează ideea că Poe ar fi intenționat aici transfigurarea unui eveniment istoric real, cu care era indubitabil familiarizat. În 1826, Căpitanul William Morgan publică o carte
Povestiri din criptă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7672_a_8997]
-
francmasonului Fortunato -, dat aproape invariabil drept singular de orice prognoză critică a povestirii, a făcut loc în mod imprevizibil unui al doilea nivel de sens - eliminarea ritualică a francmasonului Fortunato de către francmasonul travestit Montresor -, la fel de consistent și real din perspectivă exegetică. Dacă adăugăm faptul că, inițial, la o lectură imediată a textului, singura sferă de semnificație putea fi cea a simplei răzbunări orgolioase a nobilului Montresor, marginalizat de ascensiunea agresivă și obtuză a rivalului Fortunato 6, atunci obținem imaginea completă a
Povestiri din criptă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7672_a_8997]