65,670 matches
-
în calitate de cititor este aceea dacă ai în față o confesiune sinceră sau un produs de ficțiune, ambalat în haina autenticității, pentru ca șocul să fie total? Problema sincerității în scrisul Angelei Marinescu îmbracă două aspecte. Pe de o parte, la nivelul expresiei, scriitoarea obișnuiește să îngroașe liniile, implică ceea ce s-ar putea numi adoptarea unei atitudini. Pe de altă parte, în mod firesc, fantezia lucrează, în același sens, și la nivelul imaginarului poetic, astfel încît, în pofida aspectului de comunicare directă, nefardată, ar
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
unei atitudini. Pe de altă parte, în mod firesc, fantezia lucrează, în același sens, și la nivelul imaginarului poetic, astfel încît, în pofida aspectului de comunicare directă, nefardată, ar fi greșit ca toate textele ei să fie interpretate, ad litteram, ca expresii ale autenticității absolute. Este, totuși, vorba de artă, caz în care sinceritatea trebuie căutată în primul rînd la nivelul trăirii. Diferența dintre sinceritatea de zi cu zi și sinceritatea artistică ține, la urma urmei, de stil: „Recunosc faptul că am
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
perspectiva și așa destul de sumbră” (p. 109). Reversul acestei serii de negații duce chiar în inima poeziei Angelei Marinescu. Și este dreptul fiecărui cititor să opteze pentru experimentele artistice postmoderne sau pentru intensul ei trăirism. Poeziei postmoderne care este o expresie a inteligenței pure, rod al jocurilor (inter)textuale și al dexterității combinatorii, Angela Marinescu îi opune o poezie a trăirii maxime, viscerală, și, pe alocuri, inestetică sau chiar antiestetică. O poezie care coboară direct din Strigătul lui Munch. Firește, roata
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
e Bucureștiul. Are și el hașișul și veninul lui și, vrei nu vrei, tot devii puțin dependent. Și Leo Schachter, lăsat comod pe spate, cu embonpoint-ul pe genunchii desfăcuți, urmărea firul de fum al țigării sale și fața lui avea expresia unui om căruia Dumnezeu i-a oferit darul de a vedea lucrurile clar și simplu, așa cum sunt, utile și oportune. În definitiv, puterile europene sunt națiuni civilizate, nu-i așa? Și dumneavoastră, ca inginer, îmi veți da dreptate că științele
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
și muzica).” Aceasta fiind ipoteza, restul cărții (cu excepția unor capitole asupra cărora voi reveni) nu este altceva decât o demonstrație strălucită și o pledoarie pentru o pecepție mai nuanțată a fotbalului. Informat până în cele mai mici detalii, exagerând numai în expresie, nu și în idee, Traian Ungureanu se mișcă cu dezinvoltură în acest spațiu alternând perspectivele și scriind capitole întregi de manual de fotbal, cronici de partide istorice, portrete de fotbaliști, antrenori și președinți de club într-o suită de istorisiri
Vă place fotbalul? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13131_a_14456]
-
se substituie vechilor reprezentări ale transcendenței. Chiar și prezența cea mai banală în spațiul public, de la cea motivată individual și pînă la aceea animată de o necesitate colectivă, capătă prestanța și atributele unui ceremonial și ale unei forme noi de expresie. Pentru că asimilarea tridimensionalului într-un orizont cultural și spiritual esențialmente nonfigurativ a însemnat o repunere în discuție a unui întreg program mental și precizarea unui nou set de opțiuni. Prin sculptură - artă fundamental urbană -, dar și prin mișcarea teatrală și
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
surprinzătoare și mai legitimă armonie. Acea armonie pe care poetul însuși o simte nemijlocit în Ravena, în fața mozaicurilor bizantine care îi prilejuiesc iarăși una dintre cele mai subtile observații, anume aceea că vitraliul și mozaicul sunt mai mult decît două expresii artistice, sunt două atitudini spirituale și două modalități de a citi și de a înțelege lumea: ,,Căci bisericile gotice, scrie el, sunt ca niște prăpăstii inverse, suspendate, și tu stai pe fundul lor ca o aluviune adusă de curent. Iar
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
un fenomen datorită căruia poporul nostru își va redobândi ce-a „avut și mai mult decât atât”, adică umorul și voia bună. Plus o îmbogățire semnificativă a fondului principal de cuvinte al limbii materne cu o mulțime de vorbe și expresii, în urma constatării că sunt insuficiente cele peste 60.000 de cuvinte existente în DEX pentru a ne înțelege și noi ca oamenii... Noile noțiuni, ținând de inovații și chiar invenții lingvistice, prin ineditul lor, au rolul de a băga în
Ne-trezirea (bruscă) la... „realitatea TV” by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13177_a_14502]
-
fost de dantelă. Pe umăr se văd degetele tatălui ei. Când am cunoscut-o, era singura supraviețuitoare a portretului și nu-i lipsea nici o mână. Părinții ei mă priveau din două tablouri cu rame negre, gravi, intransigenți, străbunicul avea o expresie de uimire. Eu mă jucam cu decorațiile lui, păstrate într-un dulap. După cină, făceam o partidă de biliard cu fiica lui. existau saloane de biliard pe vremea aceea pe când bunicul, cu uniformă de cadet al Școlii de Război, făcea
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
țărmul./ Ele se întind pretutindeni ca o mirare,/ în vîrful muntelui răsună valuri,/ în peștera de taină plajele se năpustesc./ Omul desparte de la începuturi uscatul de apă,/ pămîntul tare se întinde în fața lui,/ din spate vine îndurarea mării” (Arca). Favorabilă expresiei unei stări tensionale, această simplificare schematică sugerează și o decepție produsă de un existențial apăsător prin exactități, prin certitudini, tinzînd spre „vagul” consolator, spre „uitarea” absolutorie: „Forme de spumă se-alungă, fantome de nave,/ proiecții de păsări, foștii delfini./ Doar
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
care se deschide brusc spre înălțimi și prin care filosoful, poetul, misticul, circulă fără a fi condamnat să rămână doar într-un loc. Marea șansă a poetului e tocmai aceea de a trăi în lumi paralele, dând chip nevăzutelor (după expresia plotiniană, to en swmati aswmaton, necorporalul întrupat), ținând în echilibru „cele de sus ca și de jos”. Două mi se par temele principale ale poeziei lui Vassilis Vitsaxis: exprimarea inexprimabilului și translatarea între lumi, ambele, de sorginte antic grecească și
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
nici ea nu ar mai fi fost necesară. Ca și capul statuii cine știe unde zăcând... Pentru că, dacă ar fi avut capul la locul lui, Victoria de la Samotracia ar fi dispus azi de o fizionomie a ei... încruntată, probabil, înverșunată, patetică, oricum, expresia Marseiezei turnată în marmoră. Nu. O asemenea Victorie nu ar mai fi fost o abstracțiune, o eroină legendară, un simbol ne-muritor, fără de chip. Așa cum arată cea din nord-estul Mării Egee, la o zi de mers în viteză până la Giurgiu, cu
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
fizice, morale și spirituale care constituie sistemul său de referință (din nou microcosmosul reproduce macrocosmosul: nu asta se întîmplă, în bună parte, cu lumea românească de după ’89? -n.n.), imaginea despre sine, sau conștiința propriei demnități, cum o numește Dostoievski”. Expresia lui Victor Rebengiuc, cel de acum, din finalul lui Niki Ardelean, îți amintește, o frîntură de secundă, de imaginea aceluiași actor, la o altă masă, în finalul Pădurii spînzuraților... O stranie acoladă peste decenii, strîngînd în ea o filmografie de
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
pentru atacarea unei teme care interesează și a interesat întotdeauna pe mulți, și căreia nu totdeauna Biserica - sau bisericile! - i-a dat un răspuns ultim, satisfăcător: sensul existenței! Sau filozofiile!”. Cele trei semne de exclamare puse în frază sunt o expresie, mă gândesc, a micului șoc lăuntric autoprovocat, resimțit, nu se putea altfel, de acela care, într-o clipă de semeție, își propune să elucideze inelucidabilul: problema sensului existenței. Ce să spun? Bine că totuși nu perseverează în această intenție, bine
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
Vorbirea rapidă le scurtează de altfel frecvent - nu’ș cine te caută, nu’ș ce vrea... Nehotărîtul nu știu ce a devenit însă o simplă marcă a vagului, a aproximării, a suspendării, îndeplinind un rol pragmatic pe care îl joacă și alte expresii, de tipul: și așa mai departe, tot felu de chestii, mă rog, una-alta, aia... Fenomenul nu e recent; putem găsi atestări ale acestei utilizări în culegeri mai vechi de texte dialectale, de povestiri populare (în citatele care vor urma
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
mai curînd formală: „și foarte mulți din ăștia din Serbia și nu știu ce, că toți au venit...” (CORV 127); „mai ales neștiind nimic cît timp au, că dacă au timp puțin și nu știu ce, măcar amenințarea era mai limitată” (Interacțiunea 42). Prin expresiile imprecise se transmite în genere ideea că informația omisă este neinteresantă, neimportantă pentru înțelegerea mesajului. Oricum, sînt destule exemplele în care nu mai e vorba nici măcar de o schiță de enumerare: nu știu ce semnalează dezinteresul pentru detaliile povestirii - „spre sfârșitu zilei
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
or subiectele sunt de toată mâna. Pentru publicul de o zi al unui ziar, probabil absolut toate povestirile își păstrează savoarea intactă. Semnificațiile rămân la suprafața textului și nimic mai mult. Un kitsch cu morgă suficient sieși. De aici și expresia absurd de consum. Cititorii mai pretențioși vor zâmbi însă, forțat, ca la un banc infantil spus fără intonație. Diferențele de calitate dintre proze se văd imediat. De pildă, luând exemple din volumul Noapte bună, tâmpitule!, una e să asculți confesiunile
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
spirit, prin care spațiul nostru cultural se înfățișează Europei cu ceea ce are mai luminos. O întregă gală a fost consacrată jam session-ului româno-austriac, coordonat de pianistul Andreas Mayerhofer. Bună ocazie de a descoperi noi compatibilități între cele două spații de expresie artistică. L-am admirat apoi, din nou, pe Marius Vernescu - învingătorul din anul 2002 al exigentei competiții pianistice de la Montreux. La 30 de ani, Vernescu începe să-și decanteze impulsurile juvenile și să-și subordoneze tehnica briantă unei concepții muzicale
Întâia „Săptămână a Jazz-ului românesc” peste fruntarii by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/13198_a_14523]
-
a se deschide emoției estetice în planul a ceea ce s-a numit „critica artistică”. Adecvarea sa la obiect se vădește în ideea cutezătoare (orgolioasă) a echilibrului dintre emoția de rang primar, încorporată în operă, și cea de rang secund, a expresiei critice. Dintr-un atare unghi de vedere, critica se împărtășește din substanța prodigioasă a originarului estetic: „Atîta vreme cît critica reprezintă «o intuiție originară, dezvoltată ulterior» în legătură cu o anumită operă, înseamnă că «a comunica o emoție e totuna cu a
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
cenzură, iar intelectualii neînregimentați suportau diverse persecuții administrative sau măcar agresiunea cercurilor protocroniste, inspirate de putere. Fără a fi ideală (ideală ar fi fost radicalizarea, riposta cetățenească imediată), rezistența, cîtă exista, avea nevoie de-o strategie inaparentă, „de culise”. Îmbinînd expresia insatisfacției, în proporția în care își putea găsi loc în mass media, cu tăcerea, aceasta se asocia cu mesajul Europei libere, ale cărei „voci de aur”, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, supuneau realitățile din țară unei radiografii implacabile, cu o
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
de antioccidentalism ar trebui să-l surprindem refuzînd principiile burghezo-liberale ale secolului său, în numele unui statu-quo care să îngăduie perpetuarea în Principate a mentalităților și cutumelor orientale. Dimpotrivă, în concepția lui Maiorescu, civilizația pune la noi capăt barbariei o dată cu (în expresia lui Călinescu) “descoperirea Occidentului”. „Pe noi, românii, scrie el în Direcția nouă, ne-a scos soarta fără de veste din întunericul Turciei și ne-a pus în fața Europei. O dată cu gurile Dunării ni s-au deschis porțile Carpaților și prin ele au
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
1872: „românii [...] au pierdut dreptul de a comite greșeli nepedepsite”? Cele două articole menționate, precum și alte cîteva din anii ’60-’70 ai secolului XIX, au declanșat ceea ce am putea considera prima bătălie canonică din literatura română. Maiorescu însuși a folosit expresia „critică generală” și a declarat-o încheiată (cu succes!) în 1885, în articolul Poeți și critici.
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
ceva care s-ar putea numi “justificare contextuală”. Nu e vorba doar de subiecte care se desfășoară într-o lume vulgară, ceea ce induce și limbajul personajelor, ci și de trăiri punctuale, aceleași care duc și în viața reală la utilizarea expresiilor triviale chiar de către oameni de calitate: tensiune, nervi, frică. În al treilea rînd, este vorba, evident, de talent. Într-o carte precum Nesimțitul, de Cornel George Popa, expresiile licențioase sînt de-acolo, se integrează (îndrăznesc să spun “armonios”) subiectului și
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
de trăiri punctuale, aceleași care duc și în viața reală la utilizarea expresiilor triviale chiar de către oameni de calitate: tensiune, nervi, frică. În al treilea rînd, este vorba, evident, de talent. Într-o carte precum Nesimțitul, de Cornel George Popa, expresiile licențioase sînt de-acolo, se integrează (îndrăznesc să spun “armonios”) subiectului și relatării acestuia - în vreme ce în alte cazuri se simte că “prostioarele” sînt plasate cu intenția expresă de a șoca și, în consecință, par petice jegoase pe o haină mai
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
să sprijine, să susțină efortul, tăria sborului, decolarea tumultuoasă ca de pe un portavion extraterestru; ce-mi trece mie acum prin minte, privind atâta oară Victoria anonimă, e că Ea, fără cap, nici nu mai are nevoie de cap și că expresia figurii ei purtând mesajul Zeilor nu ar fi făcut decât să limiteze, să individualizeze marmora sculptată, căpătând cu vremea și un nume probabil de alint. Nu. Contează doar efortul fantastic. Contează impersonalitatea. Esența ideii de zbor. Ceva nici măcar angelic. Întrucât
Samothrakia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13217_a_14542]