1,154 matches
-
a încercat și în teatru, actualizând în câteva „mistere” nașterea, patimile și învierea lui Iisus, transpuse într-un decor românesc, de mahala bucureșteană sau de așezare rustică (Trei mistere, 1922). Interesul pieselor (Ieslele, Cântecul cocoșului, Nebunul) stă în patosul aproape expresionist al trăirilor și al viziunilor extatice, halucinate ale personajelor, care poartă nume generice. Originală, porțiunea materializată într-o primă parte, Teoria criticei, a proiectului de sistem estetic propus în Istoria artei ca filosofie a istoriei pornește de la teza că „istoria
NENIŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288422_a_289751]
-
lirice, filigrane confesive, care montează un sâmbure epic pictural. Poezii înscrise în tiparul impus în epocă, dar și altele, de factură clasică, intră în sumarul culegerii Poeme (1963), unde predomină totuși lirica peisagistică și de dragoste, adăugându-i-se exploziile expresioniste ardente, în descendența lui Lucian Blaga. Impietatea desacralizatoare de conjunctură - nemăsuratul orgoliu al creatorului (Cântecul drumețului de zi), suficiența (Vase comunicante, Trei interludii de pace, Despre poezie), oportunismul - nu periclitează sensul nobil al versului: își găsesc loc și aici vechi
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
interludii de pace, Despre poezie), oportunismul - nu periclitează sensul nobil al versului: își găsesc loc și aici vechi simboluri (inima - amforă pentru lumină este unul recurent atunci când sunt invocate cunoașterea și creația). Parabola focului (1967) marchează schimbarea modalității lirice. Emoția expresionistă este suprapusă plăsmuirilor livrești, îmbinând un pitagoreism vag și un lirism cadențat, ordonare și transcriere de imagini-acumulări sintactic simple, care au un vârf în melancolia ratată, căci poetul disimulează tensiunea într-un fel stenic, iar evanescența lumii fenomenale este la
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
-se la tâmpla apei / [...] invocație monotonă și dureroasă / sfâșiindu-se blând”. Sub alarma limitei și captivității în agonie Cu fața la zid agită caleidoscopic scenografia precedentă, între seraficul atroce, coborât din Bosch sau (invocatul) Hyeronymus von Aachen și capriciul goyesc sau coșmarul expresionist, recapitulând gesticulația tandreței și a ororii, a „suferinței și lăcomiei”, cu toate tonalitățile elegiei. Detașată de modele literare în curs, fără orgoliul inovației sau al deplinei originalități, poeta își asumă monologul în „singurătatea spectacolului”. Tot în registrul asincron al modernității
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
literar-artistic-plastic” ș.a. Poezia publicată de O. se întinde pe un registru amplu, de la versurile „angajate”, aservite unei tematici ocazionale și populate de mituri de mucava, până la versul desenat în tușe groase (Ion Caraion) sau la acela care revalorifică o modalitate expresionistă (Petre Stoica), ajungând la subtile alchimii poetice (Nichita Stănescu, Ștefan Aug. Doinaș, Leonid Dimov, Ilie Constantin, Șerban Foarță, Virgil Mazilescu, Adrian Popescu, Constantin Abăluță). Lirica feminină se înscrie între coordonatele senzualității diafane și cele ale cerebralității delicate (Gabriela Melinescu, Florența
ORIZONT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288580_a_289909]
-
al doilea, Negru pe negru, în care spaima de realul ca trup devorator („o confrerie de burți ale lucrurilor”) atinge limita terifiantului. Poemele acestui ciclu al rupturilor, dramatizate într-o manieră amintind și de poemele lui Aurel Dumitrașcu, sunt profund expresioniste, trădând un fond abisal angoasat: „M-am retras cu totul,/ stau în punctul întunecat,/ astup o gură”. Aceste Veneții, aceste lagune (1999), antologie care reordonează versurile anterioare, cuprinzând și inedite, oferă tabloul unei poezii eteroclite compozițional, de factură pseudonarativă, în
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
umezeala cărnii”), limfaticul, amenințătoarele „pulsuri acvatice” cuceresc spațiul poemului. „Năzuind să atingă limfa originară a ființei”, „reporter și scafandru în același timp”, abandonându-se senzațiilor dezarticulante, dar încercând să le ordoneze într-o viziune abstractă, poetul se transformă într-un „expresionist al peisajelor subliminale” (Al. Cistelecan). Lirica lui, asimilând și experiențele nouăzeciste, tinde să convertească retorica intelectualistă (de tip optzecist) într-o autenticitate „textualizantă” (Marin Mincu), în care eul și limbajul său fac corp comun. SCRIERI: Casa cu retori, București, 1980
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
inefabilă, atracția concretului, înfășurat în multiple foițe de realități sufletești imponderabile și dublat de dorința de a căuta simbolicul, generalul, arhetipalul, construcția poemului liric-narativ- reflexiv în volute largi, precum la Mircea Ivănescu, dar cu tăieturi precise, bruște, punctate de zvâcniri expresioniste, de imagini tăioase, crude, îl disting pe P. în contextul poeziei anilor ’90. Propensiunea către filosofie, către cunoașterea adevărului propriu și a adevărului celorlalți - adevărul, în opinia lui, se definește nu prin continuitate, cum se exprimă Mircea Ivănescu, adesea invocat
PANŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288658_a_289987]
-
de puține ori „jocul” lingvistic trece pe primul plan. Poetul are ușurința de a rescrie, în limbaj incantatoriu, stări care restituie bucuria apartenenței la un teritoriu fabulos, magic, străvechi. Îndeosebi în versurile din Planete albastre se remarcă și unele elemente expresioniste, efect al probabilei influențe a lui Lucian Blaga. Prozatorul P. este și el extrem de productiv, publicând uneori câte două romane pe an. Debutează cu Scara lui Climax (1970), ambițios ca miză, dar nesemnificativ ca valoare, și continuă cu o lungă
PARDAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288693_a_290022]
-
cărora M. se apleacă interesat de viziunea acestora asupra poeziei, de mișcarea lăuntrica și de atitudinile lirice. Lirica lui M. se prezintă în două registre, „scindata între miraj și reverie” (Al. Cistelecan), transpuse în laconice fulgurații imaginative sau în intensificări expresioniste. SCRIERI: Lecturi bacoviene și alte eseuri, București, 1995; Seară cu Dante și alte poeme, pref. Al. Cistelecan, Târgu Mureș, 1996; Sub semnul poeziei, Pitești, 1999. Ediții: Ion Negoițescu, Primăvara elvețiană și alte proze, Pitești, 1999. Traduceri: Rudolf Otto, Sacrul, Cluj-Napoca
MILEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288138_a_289467]
-
Tomis”, „România literară” ș.a. studii, cu opinii originale și abordări inedite, despre Mihai Eminescu, Barbu Delavrancea, Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, G. Bacovia, Al. A. Philippide, Adrian Maniu, Ion Barbu, Lucian Blaga ș.a. precum și micromonografii dedicate unor poeți germani aparținând curentului expresionist - Gottfried Benn, August Stramm, Ernst Stadler. SCRIERI: Ștefan Petică și vremea sa, București, 1980. Ediții: Ștefan Petică, Scrieri, I-II, introd. edit., București, 1970-1974. Antologii: Simbolismul european, I-II, introd. edit., București, 1983. Repere bibliografice: Paul Dugneanu, „Ștefan Petică și
MOLCUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288209_a_289538]
-
ecoul ei de durată. Concepția fundamental antimimetică promovată de Lucian Blaga în teatru fundamentează și legitimează un nou tip de dramă, cu o structură proteică, urmărind să restituie teatrului românesc o suită de forme dramatice (misterul antic, misterul renascentist, drama expresionistă, drama freudiană, pantomima, tragedia antică, fresca istorică, parabola, jocul cu măști ș.a.). Tehnica „teatrului nou”, tendințele stilistice expresioniste, psihanaliza și mitul se întâlnesc pentru a defini un altfel de teatru, așezat explicit sub cupola poesisului, înscriindu-se cu promptitudine în
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
tip de dramă, cu o structură proteică, urmărind să restituie teatrului românesc o suită de forme dramatice (misterul antic, misterul renascentist, drama expresionistă, drama freudiană, pantomima, tragedia antică, fresca istorică, parabola, jocul cu măști ș.a.). Tehnica „teatrului nou”, tendințele stilistice expresioniste, psihanaliza și mitul se întâlnesc pentru a defini un altfel de teatru, așezat explicit sub cupola poesisului, înscriindu-se cu promptitudine în tendințele majore ale teatrului european. În ciclul său critic M. își propune să relanseze în circuitul scenic românesc
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
tip comportamentist și psihologic, originalitatea materialului dramaturgic, fascinația străfundurilor enigmatice, a reacțiilor iraționale, a determinărilor obscure, surprinse cu ironie enormă, simț al paradoxului ori cu sugestie fină. Se revelează astfel un dramaturg în descendență caragialiană, având remarcabile afinități cu teatrul expresionist și cu teatrul absurdului. SCRIERI: Dramaturgia românească între 1900-1918, Cluj-Napoca, 1983; Actori pe scena lumii, Cluj-Napoca, 1990; Lucian Blaga și teatrul, I-II, București, 2000-2003; Chipurile Traviatei. Reprezentația lirică, Cluj-Napoca, 2002; Dramaturgia prozatorilor. Gib I. Mihăescu. Seducătorul și umbrele, Cluj-Napoca
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
Raymond Chandler Los Angeles-ul: epitomul civilizației moderne, punctul de maximă luxurianță și bogăție, dar și sediul supremei corupții. Deși scăldat în soare ca puține alte orașe ale lumii, Los Angeles-ul străbătut de Philip Marlowe e mai degrabă un metropolis crepuscular, expresionist, populat de fantomele unei civilizații violente, hrăpărețe, imorale, total subjugată de domnia banului. Marlowe atrage atenția asupra acestei realități încă din primul paragraf al romanului The Big Sleep: el face o vizită nu unor oameni în carne și oase, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
unor fenomene apocaliptice („furtuna sinucigașilor” în Mab, canicula sahariană în Râsul tăcut, „vremea ce jupoaie de viu” în Cel mai tare), când leșios, pestilențial, provocând oroare. Oamenii înșiși, inclusiv eroul, au „sufletul ștampilat de miasmele rovinei”. Zugrăviți în tușe violente, expresioniste, arheologul și jucătorii de șah din Mab, „dolihocefalul” din Râsul tăcut, „Cap de pasăre” din Terra incognita ș.a. alcătuiesc o umanitate coruptă și, în același timp, sunt întrupări ale demonului, meschin, însă nu mai puțin puternic. Oniricul și fantasticul potențează
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
retorică trubadurescă - pe de o parte, și pe de alta, distanțarea ironică (uneori tinzând spre sarcasm) de grotescul și absurdul unei modernități corupte, reificantă și uniformizantă, ipostaziată paradigmatic în imaginea unui Megalopolis. Tipologic, poetul e un romantic trecut prin experiența expresionistă și, în genere, prin mutațiile de sensibilitate și de limbaj ale liricii secolului al XX-lea. Un vizionar al cărui univers e străbătut de nostalgia totalității și, ca revers, de stihia degradării cosmice și a anxietății existențiale. Spectrul cataclismului final
BUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
eliminate de cenzură, însă întregul volum poartă o încărcătură subversivă. În Ucroniile (1988), spațiul „Recluziunii” împrumută chipul Saharei, prin care umblă fantoma poetului, numit aici „Prin-burg-Înecatul”. Cartea Cuțitele, torțele, măștile (1990) așază în prim-plan tema poetului. Imaginile baroce și expresioniste sunt concurate de expresia esențializată, memorabilă, de o clasică limpezime: viața e „un vers la care ții/dar care pur și simplu nu-ți iese”, singurătatea e „crima pe care nimeni nu a făptuit-o/dar pe care o ispășim
BUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
Timpul, supus unei noime străvechi, ființele împietrite în nenoroc, retezate de un trai „apăsat și fără zâmbet”, cu văzul imobil și neputincios, „fără pleoapă”, sunt contemplate și nu evocate de autorul-narator, care știe să se folosească și de câteva tehnici expresioniste. Textul, cu o frazare sincopată, răsucită, se concentrează asupra ritmului generic de viață, iar descripțiile în cascadă, configurând un pitoresc etnografic minuțios, accentuează atmosfera de nemișcare ritualică, în care tâlcurile persistă indistinct și necruțător. Dar abia în întâlnirea cu Orientul
BUCUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
istoriei culturii și dovedesc o arie de cunoștințe foarte întinsă, precum și facultăți asociative legate de înzestrarea poetică. Se remarcă din capul locului și atracția exercitată asupra sa de spiritul „ingenuu”, „copilăros”, „anonim”, pe care îl regăsește în arta modernă, simbolică, expresionistă, constructivistă sau abstractă. Simpatia pentru formele de viață arhaice și pentru primitivitatea naturală alunecă inevitabil către o mitizare a satului; acesta ar trăi, după B., în „zariște cosmică” și având conștiința unui destin „emanat din veșnicie”. Poetul aparținea mediului intelectualității
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
rilkeană viață-moarte (Gorunul). Sentimentul confundării cu o forță stihială, impersonală a existenței amintește de Nietzsche și de vitalismul lui dionisiac, recognoscibil în multe din aceste versuri. Cântând lumina, ca Daubler, poetul se mișcă deopotrivă în universul cosmicist al forțelor elementare expresioniste. E și momentul când dă glas avânturilor sale erotice (Lumina), ceea ce nu va mai face decât în lirica târzie, din ultima parte a vieții. Volumul următor, Pașii profetului, își găsește unitatea într-o întoarcere din reflecția aducătoare de neliniști la
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
sub greutatea holdelor, cu cerul sclipitor, însorit, totul amintind vibrația copleșitoare a pânzelor lui Van Gogh. Lumea e percepută de la nivelul rădăcinii vegetale, reconstituită prin mănunchiuri de senzații primare, căldură, umezeală, atingeri moi. Panismul blagian, variantă originală a regresiunii geologice expresioniste, convertește nostalgia existenței nediferențiate, molusculare, întâlnită la Gottfried Benn, în apologia vieții neschimbate, „eternizate” a satului ardelean. Dar fiori metafizici vin și aici, ca în Poemele luminii, să tulbure nepăsarea fericită a firii. Pan, bătrân și orb, retras într-o
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
-o într-un anotimp autumnal, de extincție lentă. Viața - descoperă poetul - înseamnă de fapt combustie, înaintare inexorabilă spre moarte. Existența e în esență „marea trecere”. După Trakl, nimeni n-a dat o expresie mai copleșitoare acestui sentiment anxios, propriu liricii expresioniste. Poezia blagiană începe să fie populată de viziuni apocaliptice, anunță și ea „Menschheitsdämmerung”, „aude plânsul orașelor”, așa-numitul „Qual der Stadte”, lamentația marilor aglomerări umane, unde germenul originar al vieții a fost ucis sau urmează curând să piară în cataclismul
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
fantastică a întregii spețe, fiindcă totul se situează pe tărâmul visului care permite sângelui să se „tragă înapoi, în părinți” (Somn). B. practică în aceste versuri un „traumhafter Vitalismus”, stăpânit de misterioase predestinări atavice, o lirică onirică foarte originală, modernă, expresionistă ca factură, dar comunicând prin viziune și atmosferă cu o arhaitate absolută. Poetul își asumă existențial consecințele ipotezei speculative a filosofului. Dacă viața nu poate ieși niciodată din niște „izvoade” inițiale și participă necontenit la un „joc al întoarcerii”, toate
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
răsare și crește din ierburi, frunze și copaci, are o origine silvestră. Poetul proiectează asupra unei realități degradate, pentru el, imaginea infantilă, tradițională, a spațiului stăpânit de mister și permanent deschis miracolului: pădurea. Teatrul lui B. are o factură net expresionistă, piesele, evitând denumirile obișnuite ale genului, se vor „mistere”, „jocuri dramatice”, „pantomime”, așa cum textele destinate scenei de un Georg Kaiser, Walter Hasenclever, Fritz von Unruh sau Toller țineau să fie, nu comedii ori tragedii, ci „utopii”, „strigăte”, „dansuri ale morții
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]