939 matches
-
Dionysos. Estomparea principiului carpe diemtc " Estomparea principiului carpe diem" Furnizor de bucurii nenumărate, Dionysos era zeul care-i îndemna pe oameni să se bucure fără inhibiții, să se lase în voia firii, gustând atât plăcerile simple, cât și satisfacțiile bacanalei extatice. Tocmai acest etos al bucuriei îl redescoperim noi, declară noii apostoli, insistând asupra culturii cotidiene, caracterizată prin cultul senzațiilor imediate, al plăcerilor trupului și simțurilor, al voluptăților prezentului. Hedonism accentuat, sărbătoarea simțurilor, existență prezenteistă: etica dominantă incită, ni se spune
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
marcat de precaritate și de adâncirea sărăciei în anumite segmente ale populației. Explozia socială a drogurilor nu înseamnă reînvierea fericirii dionisiace, ci slăbirea factorilor de coeziune la nivelul societății, fractură socială concomitentă cu creșterea puterii rețelelor criminale internaționale. În exuberanțele extatice, coeziunea colectivităților tradiționale devenea mai puternică; acum, drogul favorizează creșterea criminalității violente, înăsprirea sistemelor de represiune, creșterea numărului de deținuți. Lumea se înșală atunci când vorbește de o irepresibilă răspândire socială a valorilor extatice. Avem de-a face, mai degrabă, cu
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
creșterea puterii rețelelor criminale internaționale. În exuberanțele extatice, coeziunea colectivităților tradiționale devenea mai puternică; acum, drogul favorizează creșterea criminalității violente, înăsprirea sistemelor de represiune, creșterea numărului de deținuți. Lumea se înșală atunci când vorbește de o irepresibilă răspândire socială a valorilor extatice. Avem de-a face, mai degrabă, cu o subcultură privată de legitimitate colectivă, tot mai des pusă la index atât de societatea civilă, cât și de puterea publică, o microcultură închisă în ea însăși și destul de etanșă. Să amintim că
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
că, din cauza constituției sale fiziologice, acest animal nu poate să-și ridice capul și să contemple cerul. Așadar, nu are cum să devină un animal platonician în stare de o ascensiune dialectică prin care să se transforme într-o vietate extatică orientată spre contemplarea ideilor pure; el rămâne o creatură grosieră, condamnată să râme cu râtul în pământul cel mai murdar, scârbos și plin de gunoaie, hrănindu-se cu excrementele în care se bălăcește. În bestiarul filosofic, porcul e condamnat să
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai mult decît o simplă promisiune de nemurire; Cain trebuie Însă să-și dea seama de caracterul etern al minții sale: „Dacă mintea va fi ea Însăși/Și centru al lucrurilor dimprejur”. Lucifer Îl poartă pe Cain Într-un periplu extatic prin univers, arătîndu-i că este alcătuit din multe lumi paralele - toate, creații ratate ale aceluiași Dumnezeu. Multiplicarea sistemelor de putere aparținînd unui creator nefericit preschimbă suferința Într-o dimensiune cosmică a ființei. „Mintea” din poemul lui Byron este Rațiunea Luminilor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
în pat și începeam încălzirea. Credeți-mă, n-am întâlnit bărbat mai meticulos ca el la acest capitol... Apoi începea recitalul. Totul debuta cu o furtună de vară, una ce răvășește totul în cale, îți oferă cel puțin două trăiri extatice și te face să exclami năucită: „Doamne, ce-a fost asta?“. După furtună venea o ploaie vioaie de primăvară, mai blândă ca furtuna, dar nesfârșită, din aceea care-ți dă fiori din cap până-n picioare. Aici nu știu de câte ori atingeam
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
zece minute înainte de a mă apropia de el, nu mă învinețea toată; era răbdător, jucăuș, fiecare atingere a lui era o mângâiere și, cireașa de pe tort, aborda sexul dintr-o perspectivă nomadă; eram mereu pe drumuri, nu aveam două trăiri extatice consecutive în aceeași încăpere: mâncam un sendviș în dormitor, mă iubea pătimaș, mai mâncam unul la etaj, iarăși mă iubea... Vila avea vreo zece camere și itinerarul nostru amoros le includea pe majoritatea. Nu mai zic de sendvișurile de vară
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
425). Chit că a eșuat, iată ce fel de religie construia Cioran în tinerețea sa. Și o construia tocmai pentru a se construi pe sine. Ciudat însă că, în aceeași scrisoare, Cioran vorbește despre „detașarea de lume” și de „presimțirea extatică”. De fapt, ciudat doar în măsura în care, între delir și detașare, identificăm o ruptură, un hău. În realitate, între ceea ce va căuta Cioran la Paris, adică „detașarea de lume” și „presimțirea extatică” pe de o parte, și beția simțurilor, adică vitalismul orgiastic
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
scrisoare, Cioran vorbește despre „detașarea de lume” și de „presimțirea extatică”. De fapt, ciudat doar în măsura în care, între delir și detașare, identificăm o ruptură, un hău. În realitate, între ceea ce va căuta Cioran la Paris, adică „detașarea de lume” și „presimțirea extatică” pe de o parte, și beția simțurilor, adică vitalismul orgiastic pe de altă parte, diferența nu-i decât de instrumente, sau de cauze, nu și de consecințe. În fine, creștinismului, Cioran îi va prefera, finalmente, budismul. Dar nici budismul cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cel care voia să se devoteze unei credințe și care ar fi vrut să lupte sub stindardul unor idealuri, nu mai aderă la nimic. De fapt, caută, ca în tinerețe, numai că pe alte căi, „detașarea de lume” și „presimțirea extatică”. În fond, de ce nu găsește Cioran în creștinism toate acestea și le găsește în muzică, în contemplarea mării sau în muncă? De ce, adică, îl găsește, cum ar spune Șatov, pe Dumnezeu în toate acestea, și nu în creștinism? Din scrisori
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de romani și moștenită de la etrusci.230 Zborul păsărilor reprezintă, în majoritatea mitologiilor, un simbol al relațiilor dintre cer și pământ, ca prevestire, "mesaj al cerului". Desenele preistorice, care figurau oamenii-păsări, au fost interpretate ca semnificând "zborul sufletului" sau zborul extatic al șamanului. În mitologia occidentală, ca și în India, păsările se așează ierarhic pe crengile Arborelui Lumii: de exemplu, în Upanișade apar două tipuri de păsări, una care mănâncă fructul pomului, fiind simbolul sufletului individual (jīvătmă), cealaltă contemplă, ca simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nu emoționează, evocarea rămâne exterioară: "Să spui durerea veacurilor toată/ Prin ramul, singur, ce mai cântă-n frunză". Aurel Rău, în aceeași perioadă (1961), reînvie mitul dacilor, al sciților, într-un univers contemplativ și paseist. În "Regii Sciției", viziunea este extatică și ne vorbește de rezistența noastră prin timp, chiar dacă viscolul cade din nord: "răscolind pământul și aprinzând zăpada/ și umplând de vuiet casele noastre." Toată viziunea cotropirii neamului se realizează în imagini picturale, subiective, cu tendință impresionistă: "Și nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în lăuntrul său), căutare care nu mai poate fi dirijată de nici o eventuală cenzură (spre cauzele scontate/manipulate de aceasta). Prin urmare, spectatorul intră în poveste și o trăiește odată cu protagonistul, pendulând pirandellian între agonia suferinței existențiale (expresivizată cu grație extatică de regizor) și extazul revelației salvatoare (expresivizat de regizor cu lirism detașat, deloc patetic). Ca orice cineast al neliniștii morale, Alexa Visarion își duce spectatorul spre abisurile conștiinței, fiindcă de acolo își lansează mesajul antieroicii săi eroi. În fine, cei
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Lopahin sunt pilonii acestor două lumi, păcătuind una prin inconștiență, celălalt prin exces de luciditate, iar spectacolul lui Alexa Visarion chiar e, în cea mai mare măsură, un duet al lor, al unei Gabriela Baciu fragile, cu o privire ușor extatică, ca sub un drog al nefericirii, și al unui Sorin Leoveanu sigur pe el, nefăcând paradă de forță, fără nimic din parvenitul versiunilor cehoviene tipice. Spectacolul lui Alexa Visarion e unul nu realist, ci al semnelor teatrale puternic marcate: construcția
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
singularității artistului modern sunt sugerate prin antiteza lumina altora/lumina mea. Cele două sintagme figurează metaforic cunoașterea paradiziacă (cunoașterea rațională, considerată de Blaga relativă, fragmentară) și cunoașterea luciferică (implicând toate nivelurile cognitive, de la cel senzorial până la cel supralogic; cunoaștere totală, „extatică“). Antiteza exprimată și prin opoziția singular/plural (a mea/a altora) evidențiază, de asemenea, unicitatea artistului care urmează o cale distinctă de a celorlalți (calea mea). Item 3: ilustrarea a patru elemente de compoziție și de limbaj ale textului poetic
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
nimic în noi, în afară, poate, de ritmul ce ne punctează etapele descompunerii." (3) "Cu un eu limitat în întregul lumii", romancierul modern ilustrează varietatea de atitudini narative, mai precis situarea umană față de spectacolul existenței: de la recluziunea și, compensator, trăirea extatică a materiei "regăsite" a timpului, experimentate de naratorul proustian, pînă la absurdul perceput nu altfel decît "privind viața", cum ar fi spus Ibrăileanu cu o intensitate paroxistică, precum în viziunile lui Kafka. Obsesia timpului joacă, la autorul francez, rolul unei
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
teroare, pe care Aposol le-a mai resimțit, îngemănate, în momentele cheie ale istoriei lui, se exprimă direct aici. Nu este de mirare, de aceea, că momentele terifiante ale "îmbrățișării", semănînd cu un rapt, se curmă într-o veritabilă contopire extatică: "Dezmierdarea razelor tremurătoare începea să i se pară dulce ca o sărutare de fecioară îndrăgostită, amețindu-l, încît nici bubuiturile nu le mai auzea. În neștire, ca un copil lacom, întinse amîndouă mîinile spre lumină, murmurînd cu glasul uscat: Lumina
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cloșcă să nu-l pui/ Îl lasă-n pacea întâie-a lui". Oul sfânt (simbolul sacrului) se află în antiteză cu oul sterp (simbol al profanului). În timp ce primul semnifică eternul, cel de-al doilea simbolizează efemeritatea. Poezia este rezultatul unei contemplații extatice, a unei viziuni arhetipale și a formelor ideale, are rime îmbrățișate și împerecheate, muzicalitate creată prin repetarea vocalelor o și u, inversiuni ("Îl lasă-n pacea întâie-a lui"), anacoluturi care dau impresia de spontaneitate, interogații retorice ("Dar plodul? Vezi Duhul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
8. Condamnarea la creație Neavând revelația divină, omul este condamnat la creație, și ajunge la "principiul conservării misterelor"; 9. Taina trebuie protejată, deoarece o taină poate fi cunoscută printr-o taină și mai mare; 10. Relația cu realul este una extatică; 11. Misterul Întregul univers poetic blagian se află sub puterea magică a misterului, sub vraja morții, a stihiilor, a demonicului; 12. "Marele Tot", în cosmologia lui Blaga, presupune ca fiecare lucru să tindă către partea sa de increat; 13. Creatorul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fericitele zile", care își urmează rostul miraculos al rodirii, împrăștiind pe pământ sămânța necesară unei viitoare înfloriri. O dată cu trecerea timpului, păpădia "înflorește" și "asfințește", imaginând o "aureolă de sfânt", într-un spațiu mitic. Lumina Lumina stă sub semnul expresionismului (strigăt extatic, entuziasm), fiind o poezie filosofică, prin mister și prin acea problematică a cunoașterii. Poezia exprimă încă din titlu, deschiderea către cunoaștere, speranța. În textul poetic identificăm mai multe motive poetice: iubirea, coșmarul, certitudinea, setea de patimi. În viziunea lui Blaga
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
demonicul fiind cheia întregii viziuni a lui Blaga. Acțiunea se desfășoară pe Argeș în jos, în timp mitic românesc. În acest cadru, se ivește Bogumil, apariție demonică, între Dumnezeu și Stanail: "numai jertfa cea mare poate să ajute". Manole devine extatic, vizionar până în momentul când se prăbușește din clopotniță, își "teatralizează" propria sfâșiere lăuntrică. Din acest scenariu expresionist se rețin semnele rău-prevestitoare: zidirea bisericii durează șapte ani, dragostea lui Manole cu Mira a durat șapte ani; se rețin viziunile stihiale ale
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
notează greșit. Lefter Popescu ar fi vrut să câștige, în primul rând, pentru a scăpa de tirania "turbatului" (șeful său). Un final sentimentalist prezintă cuplul de altădată, într-o viziune romantică: doamna Popescu maică "bătrână, oacheșă, înaltă (...) și cu privirea extatică", aplecându-se mereu să culeagă cioburi, la mănăstirea Țigănești; domnul Popescu un "moșneag micuț (...) intrat la apă și scofâlcit, plimbându-se liniștit și bolborosind viceversa! în haosul Bucureștilor". Scriitor cu viziune modernă, I.L. Caragiale oferă un final melodramatic, facil, pentru
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sunt evidențiate de analiza psihologică și de introspecție: "gâtul îi era uscat și amar, iar inima i se frământa într-o emoție aproape dureroasă". În universul subiectiv al personajului se pătrunde prin tehnica retrospectivei biografice: copilăria, dragostea și religiozitatea, crize extatice, mama evlavioasă, tata ține lecții de morală: "să năzuiești mereu a dobândi stima oamenilor și mai ales pe a ta însuți"; îi reapare în minte chipul Martei, fosta sa logodnică, școala de artilerie, înaintarea la gradul de locotenent, apoi Curtea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de o conștiință modificată, el se dovedește o matrice plină de potențialități, o realitate implicită, ce-și dezvăluie propria or-dine, una transcendentală, o ordine de dincolo de ordine care se cere și poate fi descoperită, dar numai într-o stare transfigurată, extatică, a conștiinței. Așa ceva promite gnosis-ul, de ieri, de azi, dintotdeauna: mîntuirea prin cunoaștere, o cunoaștere ce nu exclude, ci dimpotrivă implică credința, speranța și dragostea, oferind lumina celui care o caută, lumină neîn-serată, lumină necreată. "La ceasul cînd se-adună
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
centripetă a deconstructivismului care a invadat știința, cultura și arta contemporane. Dar dincolo de toate acestea există o ordine transcendentală la care adevărata cunoaștere are acces. Ordinea de dincolo de ordine poate fi descoperită numai printr-o conștiință modificată, într-o stare extatică. Cum spune Stephan A. Hoeller, " Cînd cosmosul este analizat în amănunțime, el se dovedește a fi haotic. Însă atunci cînd haosul este pătruns de un gen de conștiință modificată, cunoscută sub denumirea de gnosis, haosul se dovedește a fi o
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]