654 matches
-
își poate uita vectorul interior care îl leagă de absolut. însă căutătorul spiritual se străduiește dintotdeauna să facă diferența între omul interior și cele din afară, fie că e vorba de cadrul mental și social al epocii sau de propria exterioritate, de aspectul individual al ființei lui. Ca atare, va privi la cele din urmă ca un spectator participativ, responsabil și angajat, desigur, în raport cu această exterioritate, dar distanțat de ea, citind mai ales în jocul ei sugestii simbolice, conjecturi, urme care
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
afară, fie că e vorba de cadrul mental și social al epocii sau de propria exterioritate, de aspectul individual al ființei lui. Ca atare, va privi la cele din urmă ca un spectator participativ, responsabil și angajat, desigur, în raport cu această exterioritate, dar distanțat de ea, citind mai ales în jocul ei sugestii simbolice, conjecturi, urme care îi pot sprijini înaintarea verticală. Pentru a lăsa să se trezească interioritatea profundă, poate că primul pas este tocmai acela de a-ți privi eul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
își pune acut în scenă tocmai prezența inaparentă, misterul, paradoxurile. André Scrima vorbea în acest sens despre un pariu al Duhului: el mizează dintotdeauna, dar astăzi poate mai limpede ca niciodată, nu în primul rînd pe instituții și colectivități, pe exterioritate, ci pe adîncul persoanei, dinlăuntrul căreia lucrează. Laicitatea ar putea fi considerată un fel de fază a istoriei, cuprinsă și ea în planul lui Dumnezeu, cînd experiența lăuntrică a unei prezențe spirituale poate depăși anumite forme de conformism religios, material
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
umanitare, la căutarea unei identități a noii Europe. Dar posibilitatea de a te raporta la divin prin spectacolul public al venerării sale, prin conformarea la o normă socială de inspirație religioasă a scăzut drastic sau a dispărut. Abordarea divinului prin exterioritate, prin numele lui afirmative, prin aspectele lui manifestate s-a diminuat. Ceea ce putem contempla astăzi în spectacolul societăților laice este mai degrabă prezența lui inaparentă, transcendența lui foarte îndepărtată și totodată ascunsă în substratul lumii și al inimilor. Dumnezeu acceptă
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
obiectivărilor. în ciuda totalei lui libertăți concrete, în ciuda numeroaselor lui libertăți, el rămîne membru al societății, element al istoriei, parte a cosmosului. Oricît de vastă, oricît de asigurată, libertatea individului rămîne limitată prin însuși nivelul la care e situată : cel al exteriorității și al exteriorităților. Doar articularea individului cu dimensiunea profundă a persoanei îl situează în adevăratul regim al libertății. Potrivit doctrinelor spirituale, subiectivitatea omului complet precedă toate obiectivările, cuprinde în sine toate entitățile realului. în geneza biblică, Adam poate da nume
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
lui libertăți concrete, în ciuda numeroaselor lui libertăți, el rămîne membru al societății, element al istoriei, parte a cosmosului. Oricît de vastă, oricît de asigurată, libertatea individului rămîne limitată prin însuși nivelul la care e situată : cel al exteriorității și al exteriorităților. Doar articularea individului cu dimensiunea profundă a persoanei îl situează în adevăratul regim al libertății. Potrivit doctrinelor spirituale, subiectivitatea omului complet precedă toate obiectivările, cuprinde în sine toate entitățile realului. în geneza biblică, Adam poate da nume făpturilor pentru că le
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
uman, radiația sufletului uman ceresc strîns articulat cu strălucirea divină. în acest caz, veșmîntul nu acoperă și nu limitează, ci face vizibilă și operantă ad extra subiectivitatea. Ieșirea din paradis echivalează cu trecerea în regimul obiectivării, instituie un raport prin exterioritate cu realul, iar în această condiție omul capătă veșminte de piele : e configurat prin periferia, prin limitările lui și cunoaște lucrurile pornind de la suprafața lor. Efortul spiritual vizează resorbirea veșmîntului de piele în veșmîntul de lumină, tinde să reconstituie omul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
termenului vechi german Stat : cetate, dar și stare a sufletului. Potrivit fizicii metafizice pe care o propune Eckhart, fluxul torențial al Duhului trebuie să se reverse acolo unde găsește loc, anume în sufletul aflat în starea cetății : apărat, închis față de exterioritate, cu toate facultățile unificate, precum sînt cetățenii republicii platoniciene ; suflet unu asemenea Unului divin. în paradoxala ei expresivitate, imaginea eckhartiană folosește cetatea ca obiectivare a sufletului tocmai pentru a pleda retragerea subiectivității totale din orice obiectivare. A doua remarcă legată
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
citi și cît de limitată e porțiunea din verticala ființei unde lucrează aceste libertăți, faptul că ele desenează din harta ființei doar o provincie mărginită, periferică. Presimțindu-și demnitatea verticală prin aceste libertăți, și tot prin ele limitarea curentă la exterioritate și individual, nu va fi persoana provocată, împinsă, pornită să-și caute statura completă, să se lase antrenată de elanul libertății fără margini? Dar, reflectată social în libertatea individului, libertatea omului complet trimite în fond la libertatea lui Dumnezeu, care
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Diatribele împotriva trupului în sine stîrnesc mereu senzația inconfortabilă de incompletitudine metafizică. Cînd gîndim libertatea după modelul alegerii ori după cel al separării de condiționări (al căror simbol este trupul), această libertate rămîne incompletă, lasă ceva în afara ei, menține o exterioritate față de care ea se definește prin opoziție. în schimb, cînd gîndim libertatea după modelul creșterii neîngrădite care, maximizată, acoperă totalitatea realului , condiționările sînt menite să fie absorbite, transfigurate. în acest model, care e de tipul interiorizării și al globalității, opoziția
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
omenești, are în vedere totalitatea realului și transmutarea lui pe direcția Polului. Nikolai Berdiaev își declară apăsat filozofia drept dualistă, existențial dualistă, fiindcă ea se întemeiază pe opoziția înverșunată dintre două regimuri ale lumii : lumea aceasta, caracterizată prin obiectivare, prin exterioritate opresivă, și lumea libertății, în care omul se eliberează de determinism, integrînd în spirit universul și recunoscînd articularea spiritului său cu cel divin. Or, dualismul lui Berdiaev acuză tocmai regimul de exterioritate după care concepem, printre altele, trupul. A-l
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
ale lumii : lumea aceasta, caracterizată prin obiectivare, prin exterioritate opresivă, și lumea libertății, în care omul se eliberează de determinism, integrînd în spirit universul și recunoscînd articularea spiritului său cu cel divin. Or, dualismul lui Berdiaev acuză tocmai regimul de exterioritate după care concepem, printre altele, trupul. A-l clasa drept un rest opresiv, iremediabil muritor, de care trebuie să te distanțezi ori să te lepezi ar condamna persoana la incompletitudine metafizică : Corpul face parte din configurația totală a omului, din
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
naturale se manifestă integral, se actualizează totalmente în afara ei. Toate capacitățile ei sînt menite să se exteriorizeze ; în ea nu există posibilități nemanifestabile, mister ireductibil, interioritate inviolabilă, care să aibă ascendent asupra posibilităților de manifestare. O entitate naturală e doar exterioritate potențială sau în curs de actualizare ; . că, actualizîndu-și posibilitățile, ea tinde să ocupe întregul spațiu exterior disponibil ; expansiunea ei nu e reglată decît de obstacole ori limite exterioare. E de observat că regimul natural nu poate lucra decît într-un
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
o etică a mediului, ci ele trebuie să fie reglate exclusiv juridic și politic, cu ajutorul expertizei științifice. Aceasta pentru că natura nu poate fi subiect al moralei. Domeniile moralității și al umanității sunt esențial coextensive, iar domeniul naturii se află în exterioritate cu ambele. Ca urmare, nu are sens să vorbim despre o etică a mediului. Sau, dacă o facem, riscăm să reactivăm diverse fantasme politice totalitare precum nazismul și stalinismul. Etica mediului ar duce la luarea în considerare a prevalenței comunității
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
a lor, atunci vom putea prevedea că oamenii care vor trăi peste o sută de ani vor reprezenta mulțimi diferite. Când judecăm intuitiv această alegere dintr-o perspectivă morală încercăm să ne situăm pe o perspectivă care ne plasează în exterioritate în raport cu efectele actuale ale politicilor actuale și ia în considerare un bine și un rău valabil pentru orice persoană posibilă. De aceea, chiar și persoanele posibile au statut moral, chiar dacă unele dintre ele nu se vor naște niciodată. De la persoanele
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
este natura, ce este omul și asupra modului în care acesta vrea să trăiască în mediul natural. Din perspectiva științei moderne natura este redusă la o materie inertă, spațiul este conceput ca un mediu omogen, izotrop și nelimitat, definit prin exterioritatea reciprocă a părților, partes extra partes, unde mișcările sunt rezultatul tragerii sau al împingerii după modelul mecanicist. Din perspectiva noii științe ecologice - cercetarea interacțiunilor dintre organisme, a comunităților biotice și a mediului lor - ființele vii sunt înțelese ca părți ale
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
inevidentă, dar iradiantă a transparenței care dă de văzut, adâncește vizibilul deschizându-i o perspectivă nebănuită. Perspectivă inversă, pentru că imaginea nu se proiectează pe ecranul lumii (sau al lumii unui text) ci, dimpotrivă, pe golul lumii ecranate, pusă în paranteza exteriorității aparente. Inversarea nu privește doar răsturnarea imaginii în oglinda care o reflectă, ci și schimbarea - răsucirea - punctului de vedere, deschiderea unui nou unghi. E vorba de imaginea matricială, potențială sau embrionară care nu desemnează o reprezentare constituită, articulată într-un
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
prin înțelegerea albă nu este obiectul sensibil al unui corp poetic perceput ca dat exterior configurat în statica alcătuirii sale (structura textuală). Presupunând că am putea intui acest corp poetic, eul intuitiv s-ar limita și s-ar obiectiva în exterioritatea unui obiect străin, într-un negativ pe care trebuie să-l primească la sine din moment ce i se dă. Dar i se dă ca non-eu limitativ, obiectivant, așa cum lectura exterioară a unui poem întâlnește o lume străină pe care o resimte
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
iată fața de masă-a luminei întinsă pe lucruri" (Coincidențe); căruțele "au spart pietrele luminii", iar plămânul "sparge lumina" (După diluviu)2. În toate aceste situații, lumina nu semnifică mai mult decât arată: suprafața limpezită a lumii, dat al unei exteriorități preexistente, "naturale", chiar dacă uneori aceasta e resimțită fizic, în materialitatea sa fragilă, casantă. Or, lumina trebuie într-adevăr să se spargă, să se dezintegreze, să-și dezarticuleze această apariție de primă instanță pentru a putea prefigura o nouă dimensiune. (Supra
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
profilate într-un decor natural. Cufundate în aurul luminii, ele își pierd conturul, își estompează identitatea în așa măsură încât, printr-un paradoxal chiasm, ceea ce se dă vederii nu este ceea ce apare în vedere și se propune drept imagine-pastel a exteriorității, ci perspectiva lăuntrică a celor ce dispar în inaparentul unei manifestări trans-aparente. Iar repetiția nu face decât să dea relief acestei sublimări prin care tot ce dispare în lumină devine lumină. Dar în lumină lucrurile lumii ar trebui să apară
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ale poeziei lui Ion Pillat: timpul în declin al înserării, jocul umbrei și al luminii, privirea ce descoperă un alt peisaj în orizontul scufundat al sufletului. Ca și în alte cazuri discutate până acum, întunecarea perspectivei mundane corespunde închiderii orizontului exteriorității. Privirea se întoarce în sine, coboară în adâncul în care "ochiul luminii" poate scruta evanescentele alcătuiri. Ceea ce scapă privirii obișnuite cu spectacolul contingenței se oferă unei alte priviri, pătrunzătoare în neobișnuitul lucrurilor ce tremură în străfundul neluminat al lumii. Nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
real, ci tocmai realul simbolizant al unui simbolizat, supra-semnificat de simbolul esenței intelective pure, dar supra- semnificând la rândul său orice manifestare sensibilă concretă. Realul imaginal nu mai poate fi obiectul unei percepții comprehensive care și-l dă drept o exterioritate absolută, ci semnificant al unui supra-semnificat inteligibil și - în același timp - semnificat în corelație analogic-simbolică cu un semnificant sensibil. Nefiind perceptibil decât prin percepția imaginativă, suprasensibilul este o imagine simbolică, un fenomen originar (Urphaenomen) a cărui apariție în lumea sensibilă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
decât forma incertă a fulguranței, fragilitatea evanescenței, într-o lume intermediară - a lui nici...nici - în care spațiul și timpul sunt încremenite 4, totuși poate o lume a veșnicei culmi ("Poate e un etern amurg"), lumea dintre. Nu numai că exterioritatea se înscrie în dispariție, dar conversiunea ascensională amintită este o interiorizare, o adâncire din perspectiva căreia datele prezenței exteriorului devin nevăzute. Interiorul se răsfrânge în exterior, ab extra ad intra, întoarcere pe dos a stărilor spirituale lăuntrice ieșite în afară
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dă viață, pune în mișcare materia inertă, căci sămânța ce cade în suflet își reverberează încolțirea în unde concentrice, iluminând opacitatea corporeității. Nu rareori întâlnim, la Voiculescu, ipostaze ale imaginii trupului de lumină, străbătut de iradierea creșterii interioare. În lumea exteriorității trupul e o "cetate a timpului", "pătimașul trup" sau carnea-capcană (în poemul Vraja) supuse deșertăciunii, fragilă imagine a trecerii și a neantului. Din perspectiva sufletului însă, ieșirea "din vama trupului" e însuși posibilul deschis de imaginea interiorului năzuind spre frumusețe
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
8. Prin carnea fructului, devenită străvezie, se trece, căci - expusă pe un fundal de lumină - ea se rarefiază până la transparență, străpunsă de "nevăzutul mugurilor veșnici"9 care oferă vederii un alt peisaj. Ceea ce părea să fie o simplă antinomie a exteriorității, așa cum ni se înfățișează în poemul Munte pur10 - unde între "șesuri adânci" și cer nu există legătură, căci "nimic nu-mi crește-n luminile nalte" decât imaginea stinsă "în hăul înălțării" ("o albie goală") - devine geografie interioară, relief al sufletului
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]