666 matches
-
al treilea, în genere; recunoștea că cifra celui de al treilea ocupă un loc important în componentele numeroase ale amorului, dar credea că e un rol pentru care trebuie să fii născut. Sunt oameni într-adevăr delicioși în acest număr fatidic si complimentar, al căror glas îmbină pe al celor doi într-un ison prielnic, oameni cari pot trăi lingă alții fără a-i stânjeni cu existența lor, accentuând plăcut la ceilalți sentimentul existenței. Ltii Mini talentul ăsta îi lipsea. Și
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Atunci, hotărî judecătorul, procesul se amână pentru 5 septembrie. Sper că este suficient timp pentru prezentarea noilor probe. Ciocanul de lemn marcă finalul audiențelor și întreaga asistență părăsi sala Judecătoriei în așteptarea noului termen. Data de 5 septembrie era deci fatidică! Putea să aducă sau nu lumină în procesul atât de disputat al paternității celor doi copii cărora destinul le schimbase cursul vieții. Singura lor vină era doar aceea că văzuseră lumina zilei sub nefastele auspicii ale unor întâmplări departe de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
pe Vișinel cum se îndepărta încet, încet, învăluit în ceața serii, ținând-o atât de aproape de Voica, încât se putea intui că de fapt, ei doi sunt o singură ființă. Ina se străduia să înțeleagă, să treacă peste această clipă fatidică. Știa, în același timp, că durerea ei va fi bântuită de neliniști. Era conștientă că va trăi un asemenea moment, îl aștepta cu înfrigurare și îl dorea să fie cât mai departe. Ar fi vrut să dea înapoi timpul cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
am împărțit câte o mână de cireșe celor patruzeci de ostași ce-i aveam, rămânând și pentru noi - eu și ordonanța - cam tot pe atât. Cum timpul „își urmează lunga timpului cărare”, precum zice Eminescu, iată-ne ajunși și la fatidicul 28 iunie 1940, ziua ultimatumului sovietic de a părăsi pământul strămoșesc - așa cum hotărâseră cei doi tartori ai războiului - Hitler și Stalin - prin odiosul pact RibbentropMolotov, parafat la 23 august 1939. Deși se stabiliseră termene și etape de evacuare, am fost
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
și absurd. Pentru Corto, Asia nu este misterul delicat al poeziei extrem-orientale sau caligrafia stampelor japoneze, ci această însumare de instantanee dominate de moarte și devastare. Tinerețea lui Corto revelă natura marină și paradoxală a acelui Corto de dinainte de întâlnirea, fatidică, cu sângerosul Rasputin. În preajma revoluției ruse de la 1905, pe câmpiile pe care s-a purtat războiul ruso-japonez și s-a consumat crepusculul militar țarist, Corto este un martor privilegiat, ce împarte perspectiva asupra universului în destrămare cu unul dintre autorii
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
puternice erau aceste reacții? Asta depindea desigur, de cât de multă activitate corticală era încorporată în aceste prime reacții. După câte putu constata Gosseyn, prea puțin din cortex era implicat în ceea ce observă pe parcursul acelor prime momente, după ce militarul rostise fatidicele cuvinte. Vreo zece voci țipaseră aproape instantaneu. Unii se învârteau în loc. Câțiva țâșniră în fugă pe lângă Gosseyn. Dacă fuga lor avea într-adevăr o țintă, atunci se pare că se îndreptau spre tron. Dar de fapt, fuga lor încetă înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
un asemenea hal, Încât, orbit fiind, nu mai puteai urmări cu atenție ce se petrece În jurul tău. În afară de aceasta, cărțile stăteau lipite de degetele sale ca de un magnet. Inginerul poseda ciudata calitate de a transmite un fel de magnetism fatidic obiectelor din jur; În interiorul lui existau două forțe, una de atracție, alta de respingere. Era suficient să-și miște degetele pentru ca una din ele să intre În acțiune și s-o anihileze pe cealaltă. Șeptarii, decarii, damele de treflă, valeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
La moartea lui G. Pruteanu S-a stins un om, un avocat, Un demn bărbat contemporan, Rămas-am într-un greu păcat, În acel crunt, fatidic, an. O viață-a apărat o limbă, A blestemat pe-ai ei dușmani N-a acceptat că se tot schimbă Pe agramați nu da doi bani. O vorbă doar vrea să ne spună Ne arăta doar sensul limbii românești, Rostea
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93403]
-
fără autorizație această nouă specie de imigranți cu forța, și, dacă ar veni doar ca să-i Înmormânteze, treacă-meargă, dar veneau și să-i omoare, să-i asasineze, să-i elimine, să le stingă viețile, Întrucât, exact În acel precis și fatidic moment În care, cu picioarele Înainte pentru ca să-și poată capul da seama de ceea ce se Întâmpla cu restul corpului, traversau granița, nefericiții se sfârșeau, Își dădeau ultima suflare. Cele două valoroase tabere se aflau față În față, dar nici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
demonstrație. Nu se Înțelegea Însă cum, fiind moartă, și toată numai oase, era În stare să omoare. Și, mai ales, să scrie scrisori. Aceste mistere nu aveau să fie lămurite niciodată. Ocupați să explice ceea ce li se Întâmplase după ora fatidică celor șaizeci și două de mii cinci sute optzeci de persoane care se aflau În stare de viață suspendată, am amânat pentru un moment mai potrivit, și momentul este acesta, reflecțiile indispensabile asupra modului În care au reacționat la schimbarea de situație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
condițiile care vedeau În fiecare dimineață, la trezirea dintr-o noapte bântuită de cele mai teribile coșmaruri, sabia lui damocles atârnând de un fir de păr deasupra capetelor lor. În ceea ce-i privește pe cei trei sute de locuitori care primiseră fatidica scrisoare de culoare violetă, modurile de a reacționa la implacabila sentință variau, cum e firesc, În funcție de caracterul fiecăruia. În afară de cei pomeniți mai Înainte, care, Împinși de o idee deformată despre răzbunare, căreia pe bună dreptare i s-ar putea aplica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
anume tribulațiile lui U. Jugo de la Raza (nume sub care, potrivit chiar explicațiilor lui Unamuno, se ascunde însuși autorul): acesta, rătăcind prin fața șirului de tarabe ale buchiniștilor de pe cheiurile Senei, găsește o carte care, de la început, îi oferă un avertisment fatidic și înspăimântător: cine o va citi va muri odată cu ultimul ei cuvânt. Cum să continue și cum să-l scoată pe eroul său din această provocare metafizică ineluctabilă? Cum să încerce a nu-l lăsa pradă cărții fatidice al cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un avertisment fatidic și înspăimântător: cine o va citi va muri odată cu ultimul ei cuvânt. Cum să continue și cum să-l scoată pe eroul său din această provocare metafizică ineluctabilă? Cum să încerce a nu-l lăsa pradă cărții fatidice al cărei autor îl osândește la moarte pe cititorul ei? Soluția întrezărită în final este să-l readucă pe meleagurile natale din Țara Bascilor, în a căror parte franceză își consuma exilul și Unamuno, și unde murirea apare ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și personajele sale, rămâne să opteze pentru un final, pentru ca apoi, cândva, să moară și el, în propriul său final interpretabil, desigur, doar la nivelul aparențelor, la fel ca toți ceilalți cititori din viitor ai Ceții, până la unul: motivul cărții fatidice, cel al vieții ca o carte, central în Cómo se hace una novela, e clar amorsat aici. Lucrurile se arată însă mai complexe de îndată ce adâncim lectura. Narația în sine e foarte sumară, dialogurile (și „monodialogurile“ pe care le analizează J.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
citi, dacă nu ar mai trăi cartea, oare ar trăi? Și după aceea se plimbă din nou pe malurile Senei, trecu încă o dată pe dinaintea aceleiași tarabe cu cărți, aruncă o privire de imensă iubire și de imensă groază către volumul fatidic, apoi contemplă apele Senei și... învinse! Sau fu învins? Trecu fără să deschidă cartea și zicându-și: „Cum va continua istoria asta? Cum se va sfârși?“ Era însă convins că într-o bună zi n-avea să mai poată rezista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
oglinda fluidă, a deschis cartea și a citit câteva rânduri. A închis-o însă numaidecât. Reîntâlnea ceea ce, cu ani în urmă, numise dispneea cerebrală, poate maladia X a lui Mac Kenzie, ba chiar i se părea că simte o furnicătură fatidică de-a lungul brațului stâng și între degetele mâinii. Alteori își spunea: „Când voi ajunge la copacul acela voi cădea mort“, iar după ce trecea de el, un glăscior, din adâncul inimii, îi spunea: „Pesemne ești cu adevărat mort...“ Și astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
al cititorului actor, al cititorului pentru care a citi însemnează a trăi ceea ce citește]. Când s-a trezit a doua zi de dimineață, în patul său de agonie spirituală, se simți liniștit, se sculă și contemplă o clipă scrumul cărții fatidice a vieții sale. Și scrumul acela i se păru, ca și apele Senei, o nouă oglindă. Chinul i se reînnodă: cum avea să se sfârșească istoria? Și se duse pe cheiurile Senei ca să caute alt exemplar, știind totuși că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și de Geneva și de Veneția și de Florența și... la sosirea într-unul din aceste orașe, bietul meu Jugo de la Raza s-ar fi apropiat de o tarabă cu cărți și ar fi dat peste alt exemplar al cărții fatidice, și, tremurând din cap până-n picioare, l-ar fi cumpărat și l-ar fi dus la Paris, propunându-și să continue a-l citi până când și-ar fi satisfăcut curiozitatea, până când i-ar fi putut prevedea sfârșitul fără a ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu, civilitatea înainte de orice și mai presus de orice!] Și iată că ne întoarcem pentru ultima oară la istoria lui Jugo de la Raza al nostru. Asta, în măsura în care eu l-aș face să se întoarcă la Paris și, aducându-și cartea fatidică, și-ar pune problema de a termina de citit romanul ce se transformase în propria-i viață și de a muri citindu-l până la capăt sau de a renunța să-l citească și de a trăi, de a trăi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o să facem cu libertatea. Ei? Ei..., s-o vândă. Prostituați! O să mă-ntorc iarăși, după ultima dată, după ce-am spus că nu o să mă mai întorc la el, la Jugo de la Raza al meu. Mă întrebam dacă, vlăguit de fatidica lui anxietate, având mereu în fața ochilor și la îndemână cartea cobitoare și neîndrăznind s-o deschidă și să-i continue lectura pentru a-și prelungi astfel agonia care-i era viața, mă întrebam dacă să nu-l fac să sufere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mai pune penița pe filele acestea, rumegând în minte cum anume să termin romanul care se face. Căci acum chiar vreau să-l isprăvesc, vreau să-l scot pe Jugo de la Raza al meu din îngrozitorul coșmar al lecturii cărții fatidice, vrea să ajung la sfârșitul romanului său așa cum Balzac a ajuns la sfârșitul romanului lui Raphaël Valentin. Și cred că pot ajunge la el, cred că pot isprăvi de făcut romanul mulțumită celor douăzeci și două de luni de la Hendaya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mea. Până și fântâna aceea monumentală pe care-o are-alături! Și toate astea m-au ajutat să văd finalul romanului despre Jugo al meu. Jugo al meu s-ar scutura în cele din urmă de carte, ar renunța la cartea fatidică, atunci când ar termina-o de citit. În rătăcirile lui prin lumea lui Dumnezeu întreprinse ca să scape de fatidica lectură, ar ajunge pe meleagurile sale natale, pe cele ale copilăriei sale, cu copilăria sa eternă, cu acea vârstă când încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
finalul romanului despre Jugo al meu. Jugo al meu s-ar scutura în cele din urmă de carte, ar renunța la cartea fatidică, atunci când ar termina-o de citit. În rătăcirile lui prin lumea lui Dumnezeu întreprinse ca să scape de fatidica lectură, ar ajunge pe meleagurile sale natale, pe cele ale copilăriei sale, cu copilăria sa eternă, cu acea vârstă când încă nu știa citi, când încă nu era om al cărții. Și-n acea copilărie și-ar întâlni propriul om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aici intervine rolul acțiunii și al contemplației, politica și romanul. Acțiunea e contemplativă, contemplația e activă; politica e romanescă și romanul e politică. Atunci când bietul meu Jugo, rătăcind pe marginile - nu pot fi numite maluri - Senei, a dat peste cartea fatidică și-a început s-o devoreze și să se lase absorbit de ea, tranformându-se într-un pur contemplator, într-un simplu cititor, ceea ce este absurd și inuman, el îndura romanul, dar nu îl făcea. Or, eu vreau, cititorule, să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Bouvard și Pécuchet, după ce-au bătut toate cotloanele spiritului universal, au sfârșit ca niște conțopiști. N-ar fi oare mai bine ca romanul despre Jugo de la Raza al meu să se termine făcându-l ca, după ce abandonează lectura cărții fatidice, să se consacre datului în pasiențe și, făcând pasiențe, să aștepte să-i ia sfârșit cartea vieții? A vieții și a căii - via, a istoriei care e drum. Via și patria, despre care vorbeau misticii scolastici, cu alte cuvinte: istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]