997 matches
-
la îndoială faptul că existența sau inexistența pisicii este independentă de actul de observație". Această afirmație a lui Einstein este identică cu cea a lui Immanuel Kant în Critica rațiunii pure (în care filosoful privește realitatea ca având două forme: "fenomenală" și "noumenală", ultima fiind cea adevărată - care este greu de atins). Interpretarea de la Copenhaga susținea că sistemul cuantic este un sistem în permanentă superpoziție, fapt care-i conferă calitatea de instabilitate. În momentul în care experimentul este "observat", intervine colapsul
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
critică. El învinge în disputa dintre raționalism și empirism, unindu-le, fapt consemnat în cartea sa Ce este Iluminismul? Consideră spațiul și timpul ca părți integrale ale experienței omului, ca și cauza și efectul, realitatea lumii fiind împărțită în cea "fenomenală" (realitatea minții), la care avem acces prin simțurile noastre, și cea "noumenală", sau adevărul transcendental, la care nu avem acces. Această analiză conduce la declararea lui Kant idealist, dar un idealist rațional. În ciuda acestei diferențe, Kant marchează o întoarcere la
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
cultivarea plantelor, meșteșugurile etc.) s-au realizat pe baza cunoștințelor dobândite de cei ce realizau aceste activități și transmise apoi verbal din generație în generație. Inițial, aceste cunoștințe reduse ca volum, nesistematice, cu CARACTER PRESCRIPTIV (nu explicativ), rămânând la nivelul fenomenal, fără a surprinde raporturile cauzale, de esență, erau singurele care orientau producerea celor necesare traiului. Cu timpul, producția a început a fi din ce în ce mai mult ghidată de știință, de cunoașterea teoretică, iar în prezent știința a devenit un instrument decisiv în
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
sau și cu ajutorul limbajului matematic care încercă să surprindă, calitativ sau cantitativ, desfășurarea unui eveniment, sa prevadă existența unui obiect, proprietate sau proces, în realitate sau într-un spațiu conceptual, fie el formal sau artistic. Prin intermediul ipotezei omul explorează stările fenomenale, încercând să asambleze modele predictive sau interpretante de stare naturală. Există ipoteze cu privire la creația și evoluția universului, ipoteze vizând apariția și evoluția vieții pe pământ sau pe alte posibile sisteme planetare aparținând altor stele. Se construiesc ipoteze asupra direcției și
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
o largă gamă de particularități provenite din același substrat, aceiași acțiune creativă sau aceiași acțiune abstractizantă. Exemplu clasic de concept filozofic este substanța sau materia, semnificare generică care include, în dimensiunea ei conceptuală, diversitatea stărilor materiei și a manifestărilor ei fenomenale. Conceptele științifice sunt calitative, adică numai modal semnificante și separante de modalități precum forma, relația, proprietatea, interactivitatea și conceptele cantitative, cuantificante precis de modalitate. Știința posedă și utilizează atât concepte calitative precum timp, spațiu, forță, acțiune, viteză, energie, masă, precum și
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
cuprinde, am putea spune fie o informație-realitate precis denominabilă, cuprinzând sensul sau mulțimea sensurilor alocabile unui cuvânt, fie o realitate compozită, mulți-semnificantă, localizabilă și descriptibila modal prin conexiunea specifică a unui sir de concepte distincte, necontradictoriu corelate, exemplu o particularitate fenomenală, comportamentală, mentală, emoțională sau mixtă. COMPETENȚA II METODOLOGIE, METODĂ, TEHNICI ȘI INSTRUMENTE DE INVESTIGARE ȘTIINȚIFICĂ PRINCIPIILE METODOLOGICE Desfășurarea cu succes a cercetărilor empirice privind comportamentele individuale și colective, personalitatea și societatea presupune luarea în considerare a unor principii metodologice precum
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
al doilea rând, modelul ontologic al lui Ingarden unde obiectele artistice sunt entități (intenționale) spațio-temporale. Opera de artă este, așadar, un construct complex ce cuprinde o sumă de dimensiuni existențiale reale și imaginare și are o caracteristică interioară de tip fenomenal. Modelele ontologice amintite nu sunt decât un pas spre înțelegerea și justificarea entităților suficiente ale operelor de artă, urmând ca manifestarea lor să o explicăm la nivelul subiectului inter-relațional. 2. Natura și ontologia operei de artă Cercetarea ontologică a operei
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
dobândit prin intermediul contemplării operei de artă. Imaginația poate produce opera care, în calitate de existent, devine exterioară ei și poate produce un efect invers, adică are potența imaginației. Acest lucru nu explică existența ei, acest mod de existență e doar o caracteristică fenomenală, un efect exterior al operei. De exemplu, o oglindă produce reflecția unui obiect, dar această putere de a reflecta nu explică existența oglinzii, ci doar caracteristica ei. De aceea, existența operei de artă trebuie cercetată în cadrul problemelor fundamentale ale artei
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
atunci când exprimăm o existență. Astfel, obiectul este condiția de existență a obiectului, statutului pre-ontologic a ceea ce va urma să capete anumite proprietăți și să devenă o operă de artă. Obiectul văzut ca o condiție ontologică a artei are o latură fenomenală. Obiectul ca existent este un fenomen care aduce cu sine o serie de semnificații ce pot creea confunzii. Obiectul se va afla mereu într-o dispută între abstract și concret sau între universal și particular. Acest lucru înseamnă că privim
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
sale. Arta ca formă activă nelimitată nu necesită o definiție, ci o înțelegere comună a formelor sale. Ontologia operei de artă nu prevede nici o condiție a obiectelor de artă de la care să plece ci, dimpotrivă, cercetarea ontologică pleacă de la starea fenomenală, abstractă și infinită a obiectelor de artă. Oricât am încerca să definim obiectul de artă ca formă practică, nu vom reuși să cuprindem ideea de artă întrucât, arta are o natură apriorică. Arta este a priori formelor artistice, prin urmare
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
atunci când prin intermediul experienței sale se trezește o senzație de plăcere, această experiență nu poate fi posibilă decât prin intermediul perceției. Percepția joacă un rol esențial în delimitarea esteticii de alte discipline, dar și în înțelegerea experienței estetice. Obiectele estetice au natură fenomenală și se află mereu în raport cu perceția în virtutea actului estetic. Experiența estetică se produce prin intermediul sensibilului, în timp ce prin percepție ne este dată totalitatea operei de artă. Experiența estetică a altor tipuri de obiecte (culturale, simbolice sau religioase) nu se produce prin
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Erscheinen)"27. Termenul Scheinen conține atât prezența, cât și amăgirea (non-prezența): în cadrul prezenței unui obiect putem vorbi de apariția aparentă, în timp ce în cazul amăgirii putem vorbi doar de aparența apariției. Obiectul de artă se află între două lumi, ca obiect fenomenal, realitatea sa constă în prezența apariției sale, în timp ce amăgirea prezenței sale capată dimensiuni metafizice ce duc până la eliminarea prezenței ca aparență, adică non-prezența. Dar apariția nu înseamnă realitatea unui obiect, ci și irealitatea sa. Ceea ce apare poate apare la nivel
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
textelor este redat prin imagine. Raportul dintre text și imagine reprezintă dialectica interpretării imaginii în general. 6. Stratificarea obiectului estetic Obiectele de artă, aflate la granița dintre imitație și creație, ajung prin forța reprezentării să fie considerate obiecte ale lumii fenomenale. Prin jocul liber al formei putem diferenția artele reprezentaționale de artele nereprezentaționale. Totodată, adevărul artei refuză opunerea totală față de realitate. Arta este apariția și arătarea a tot ceea ce se ființează în mod artistic având pretenția de a oferi adevărul. Ontologia
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
și afective ale operei presupun o existență specială a sa, existența inteligibilă prin apropierea față de experiența estetică. De aceea, perspectiva psihologică, chiar dacă nu ajută la compoziția structurală interioară operei, delimitează și definește existența ei specială: ca obiect estetic și prezență fenomenală. Totodată, prin estetica operei putem defini frumosul și valoarea ei, categorii estetice ce duc la concretizerea operei literare. Frumosul constă în compozițe, în timp ce valoarea în sentimentul de plăcere al experinței sale19. Experiența estetică instaurează un spațiu al contemplării artistice care
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de o dublă acțiune, contribuie la concretizarea operei și se află în relație cu alte straturi. Dubla funcție a stratului duce la înțelegerea lor ca individualități particulare ce au loc în totalitatea compozițională a operei fără să afecteze unitatea sa fenomenală. Prin urmare, în mod particular, straturile pot fi caracterizate de un set de proprietăți specifice ce contribuie la formarea unor calități specifice esteticii. Astfel, unitatea calității de valoare estetică este constituită prin intermediul varietăților de calități de valoare. După cum am arătat
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
fi subestimat credința, care este necesară pentru o interpretare corectă a evenimentelor biblice. Asta nu reduce însă meritul incontestabil al lui Pannenberg de a fi încercat și reușit, într-o oarecare măsură, să închidă breșa făcută de Descartes între realitatea fenomenală și percepția noastră asupra acesteia. 4.3. Istoria ca teologie și hermeneutică Teologul luteran Ernst Kaseman îl consideră pe Sfântul Evanghelist Luca nu doar primul istoric creștin, ci și reprezentantul unei teologii bine definite 48. Evanghelia sa împreună cu Faptele Apostolilor
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
a aparențelor. În 1970, acesta scria: "Dacă cunoașterea oferită de simțul comun, fenomenele și aparențele se prezintă spontan ca realitate (...), aceasta se întâmplă nu pentru că sunt cel mai aproape de suprafață și de percepția senzorială, ci pur și simplu pentru că aparența fenomenală a lucrurilor este produsul spontan al praxisului cotidian (...). Totuși, lumea așa cum îi apare omului, în activitate și în trafic (...), nu e lumea reală, cu toate că are "consistență" și "eficacitate". Este lumea aparenței." Lumea aparenței înseamnă pentru analiza comparativă a partidelor discursurile
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
Cunoașterea este înmagazinată în creierul oamenilor în aceiași neuroni din care emană ceea a fost numit "conștiință". Realitatea este percepută de creier ca o "cunoaștere cu conștiință". Recunoașterea filosofică a existenței unei realități inaccesibile cunoașterii, numită "realitatea noumenală", opusă realității fenomenale a lumii, a permis acceptarea independenței conștiinței. Existența (divizată) acestei realități a însemnat acceptarea axiomatică a existenței realității noumenale, identică cu acceptarea spiritualității divine. Această realitate noumenală nu poate exista în absența actelor abstracte de gândire, așa cum cunoașterea nu poate
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
o decizie a creierului în totalitatea sa. Este un proces prin care, după teoria lui Kant, cunoștințele despre lumea exterioară și corporală prin percepții sunt o cunoaștere a fenomenelor, cea adevărată sau noumenală putând fi atinsă partial prin rațiune. Cunoașterea fenomenală are componente impuse de sistemul de acțiune al creierului însuși, numite templates ("tipare"), care maschează cunoașterea noumenală. Cunoașterea rațională conține o categorie transcendentală, pe care Platon o numea intuitivă. Schopenhauer 23, spre deosebire de Kant, neagă raționalitatea cunoașterii ca metodă de a
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
neînțelegerea” lor, În ciuda respectului convârșitor pe care i-l poartă. Lăsând, deocamdată, la o parte răspunsul meu la această Întrebare, dilemă, am constatat, cum spuneam, Încă din anii ’60, când le făceam amicilor mei lecturi și interpretări de text, această fenomenală capacitate a lui Iisus de a-și „didacticiza”, exemplifica prin istorii diverse, plastice, ideile sale cu adevărat revoluționare, În materii diverse și esențiale, mai ales În ceea ce priveau vechile și rigidele cutume ale Evreilor. O mare capacitate de „vulgarizare a
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de decadență de care modernitatea care ne Înconjoară și care ne formează este tot mai mult impregnată, tocmai slăbirea elanului vital, a elanului creator - a „voinței de putere”. Iar moartea este nu numai un element esențial, constitutiv, al acestei vieți „fenomenale”, dar ea o potențează extrem, În sensul că ea creează acea tensiune a existenței, care ne poate apropia de o congenialitate cu forța zeilor de a percepe prezentul. După cum vedem, la Nietzsche, „conștiința tragică” devine una exultantă: capacitatea cuiva de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
poate fi recuperată ființa în plinătatea sensurilor ei originare, când nu era încă surpată de atâtea friguri antitetice, de atâtea disjuncții neîmpăcate ce le-a acumulat în lungul drum filosofic de la vechii greci și până la Kant. Disociată într-o parte fenomenală și alta noumenală, între minte și inimă, pendulând între lumea lucrurilor și a umbrelor, între suflet și corp, între vis și realitate, viață și moarte, ființa își va redobândi unitatea originară de-abia în gândirea lui Heidegger. Eminescu gândește și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în viziunea teoriilor mai noi despre text, motivele literare devenind ținta unor aprecieri argumentate cu pasaje și titluri mai puțin cunoscute de cititorii obișnuiți, cartea din acest punct de vedere adresându-se exclusiv specialiștilor. Termeni ca "ființa nuomenală treimică", "simetria fenomenală treimică", cele trei tipuri de simetrii "a parității, a contrariilor, a temporalității, ecuația PCT, P ceea ce ține de egalitate, C simetria contrariilor, "atât de fecundă în dinamica și mașinăria lumii", T simetriile timpului..., toate acestea raportate la opera lui Caragiale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un schit, a făcut copil cu ea, ah, concepție la 53 de ani! stai în cumpene cu jindul respectiv, cel care vorbește, la 57 de ani, la Tîrgu-Neamț, la 58 de ani! trupa de băieți plecăm în plin mediu lingvistic, fenomenalul în auctorial, îl chema Constantin Rață, ba nu, Valentin! cizmar de meserie, subalternul meu la birou, reverie în vrie știința monologului, uite cum am înnoptat eu, eu trebuie să ajung la Tulcea, să dorm în seara asta! vînd tropi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
acum Salva spre Maramureș sub mai moale zăpada, în Connecticut zăpezi, Vali la a doua fetiță cu americanca lui londoneză, să-ți trăiască! prima ce-a zis? Europă, te simt în mine / Te simt adînc în mine! Veronica Păstorel cu-adîncimi fenomenale / Intră-ntregu' continent! urma fragilității timpul, cel mai fragil obiect, nu te supăra, nu fumezi? țîțoasa lumii, vroiam o brichetă! împart brazii, pe unul îl lasă pe peron, locomotiva trenului dimpotrivă Mărășești Miercurea Ciuc perechea din aval, al doilea brăduț îl aruncă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]