54,757 matches
-
Din repertoriul căruia face parte și "oniro-patria", patria din vis redobândită, maramureșeană și deopotrivă sibiană, balsam sufletesc generator de reminiscențe livrești, dar și de dor de un loc fără nume, de un timp ireversibil, "spre zona intemporală sau imemorială a ființei". (V.P. face trimitere spre Kant, dar mai ales spre Starobinski cu al său "Concept de nostalgie".) Abordând personalitatea marelui său mentor, eseistul reușește să se comporte ca un hermeneut postmodern tip Vattimo sau Rorty ce cultivă critica de identificare , simpatetică
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
fragedă, voi picta oceane liniștite voi scrie poeme fără punctul final de teamă să nu cadă, rostogolindu-se... Mai rămâi în somnul tău de dimineață, Maria, O, somnul acesta te naște ca o adiere pentru focurile de peste zi... Fructe oprite Ființei tale spune-i bun venit în gândul năzărit deodată, peste - așteptarea-n care ai murit, redându-te iubirii înviată, Așterne-i masa și primește-o-n prag, se-ntoarce după-o lungă noapte - Ființa ta-i! - în care doruri zac
Poezie by Florin Costinescu () [Corola-journal/Imaginative/8192_a_9517]
-
pentru focurile de peste zi... Fructe oprite Ființei tale spune-i bun venit în gândul năzărit deodată, peste - așteptarea-n care ai murit, redându-te iubirii înviată, Așterne-i masa și primește-o-n prag, se-ntoarce după-o lungă noapte - Ființa ta-i! - în care doruri zac, având destinul fructelor necoapte, Ascult-o: ți-a trimis-o vreun sfânt, în rugă pentru ea îngenunchease, de azi ridică-te de la pământ și-nmugurește-n zodii luminoase, Re-nvață în adâncuri să privești
Poezie by Florin Costinescu () [Corola-journal/Imaginative/8192_a_9517]
-
aluat dospit cerul cauți paloarea de pergament a forțelor scrii rectifici teroarea mecanismului îți mistuie chipul. Antenî Cum brațul unui copil părăsit se înalță antena ce-ar mai putea capta la un capăt steaua surdo-mută la celălalt graiul tău fără ființă. Fără explicații fără iertări fără jurăminte fără detalii fără vise fără eschive fără sensuri fără-ndoieli fără pauze fără viscere fără drumuri fără subiecte fără armuri fără priviri fără rigori fără spaime fără contururi fără tăceri fără cedări fără contracții
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8207_a_9532]
-
melodie lascivă schimbă prețurile-n vitrină piscuri împachetate sub brațul gospodinei ieșind pe ușa supermarketului un întreg oraș se scufundă într-o singură propoziție. Migrenî Migrenă a frazei o linie brută întrerupe aidoma unei sonerii somnul paginii albe o tandră ființă surîde pînă-i dispare trupul te caută cu iubirea sa pînă n-o mai recunoști apoi rămîne un singur cuvînt scris școlărește cu creta pe pîntecul său întunecos. Tu Nu pleci plecînd nu rămîi rămînînd blajin și totodată nespus de aprig
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8207_a_9532]
-
Sărbătorile de iarnă nici un Paște nu-ți mai scoate lacrimile la vînzare pînă-aici unde modifici cu meșteșugărească migală doar ceea ce e cunoscut și jaluzelele niciunui vis nu-ți mai acoperă fereastra niciun telefon nu-ți mai tulbură necunoscutul smerit cum ființa. Interior Reiau de la capăt afișierul piciorul ușa copacul ațintindu-te cu privirile ca și cum n-ai găsi niciodată translația rămîne o clipă aprinsă bricheta cum o garoafă cum Doamne să ne-amețim cum Doamne să ne-amintim? un mînz pe micul
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8207_a_9532]
-
-lea. Fuseseră doar sfătuiți să poarte astfel de straie, îmbibate de miresmele Florii Vieții și ale fructelor de pădure. Unii după alții primiră îmbrățișarea lui Morpheu. Încă indecis în privința apartenenței sale la o grupare sau alta, Negrescu se trezi singura ființa bipedă a cetății, în afara magicienilor și a ostașilor. Urmărindu-l cu luare aminte dintr-un colț al platoului, generalul de arme părăsi cabina rulantă venind către el. Ca în toate momentele cruciale pe care le ținuse sub control, Stănchescu nu
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
departe. Dar nu mai era nimic de făcut. Cu câtlncercam să-1 liniștesc, cu atat mai mult se-nteteau și hohotele sale de plâns, într-o cascadă de neoprit. §i, printre sughifurile și icnetele care-1 înecau, 11 auzeam urlând din adâncul ființei sale: - Cum am putut să fim atât de nemernici? Of, Doamne, cum de ne mai rabdă pământul? Cum vom putea să trăim mai departe cu o conștiință atât de încărcată? Cum am putut și cum vom putea să ne mai
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
să fiu doar cântec și-ntristare. Dar nu aflasem Ce vămi mai aveam de trecut din scurta mea istorie? Trecusem prin aceea a chinului sub zâmbetul înșelător al bisturiului, dar nu aflasem puritatea dragostei și nici minunea pruncului zâmbitor. Eram ființă în neființă, un mers singuratic de pribeag ce ispitește luna. începeam să orbesc, visând întuneric. Dar ce vei fi? Cu fiecare zi, va trebui să plătești prețul obsesiei. Cu fiecare zi, ți se va împuțina zâmbetul vândut pe o mască
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/8417_a_9742]
-
proptite bine ca niște ghiare în podeaua lustruită ca pentru un mare eveniment... Maria, dincolo de paravanul discret ce o desparte de Vestitor, ca și cum Ea nici nu are voie să-l vadă, cel mult să-l audă, - are figura tuturor celorlalte ființe idealizate, tuturor madonelor, fiind tot Venus, păgâna, născându-se, tot Primavera fermecând întreg Pământul, aici căpătând un alt rol, creștin, ce-i drept, asta fiind situația... Fecioara pare complice; patu-i frumos făcut, întins, pictat în prim plan, la vedere, să
Botticelli by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13162_a_14487]
-
că din burta ei violată în copilărie nu se putuse naște decît o asemenea făptură lungă, interminabilă, iar ea, ca mamă, nu făcuse decît să întrețină iluzia că a născut un om cînd de fapt zămislise un șarpe, tîrîtoare primordială, ființa ofidiană a începuturilor care au învins neînceputul”. (p. 196) Preferința autorului pentru acest tip de fraze ample, cu multe ramificații, este cu atît mai suprinzător cu cît Dan Stanca practică de mulți ani exercițiul de concizie specific presei cotidiene, în calitate de
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
își dădeau ochii peste cap, neștiind ce să facă, așa cum nici ea nu știa, dar pleca, se azvîrlea cu capul înainte pentru a sparge sticla de proastă calitate a destinului și a deschide breșa salutară în această cazemată a propriei ființe” (p. 105). Diferența de celelalte romane este dată de plasarea acțiunii într-un viitor apropiat (prin nimic însă deosebit de realitatea prezentului) și de apariția unui nou personaj, Horia Giugaru, care împrumută cîteva dintre datele biografice ale autorului. De altfel în
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
atracție-repulsie față de materie. Arghezian sub acest raport (însă fără nici o înrîurire formală), autorul Fiarei trăiește drama unui concret acaparant ce ajunge a se îndoi de sine, provocînd o similară îndoială a spiritului. Criza concretului e și criza spiritului, împovărînd o ființă scindată care se apropie și totodată ia distanțe de ea însăși, care zadarnic năzuiește la o unitate fatalmente refuzată. Ființă plină în aceeași măsură de abstracția zărilor și de concretul lucrurilor: „Văzduhul umblă, apa stă de veghe,/ totul e patimă
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
ajunge a se îndoi de sine, provocînd o similară îndoială a spiritului. Criza concretului e și criza spiritului, împovărînd o ființă scindată care se apropie și totodată ia distanțe de ea însăși, care zadarnic năzuiește la o unitate fatalmente refuzată. Ființă plină în aceeași măsură de abstracția zărilor și de concretul lucrurilor: „Văzduhul umblă, apa stă de veghe,/ totul e patimă și nepereche;/ un dor de Unul infinit mă-ncarcă,/ sînt plin de zări și lucruri ca o arcă” (Plata luntrașului
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
luntrașului). Dar situația nu e deloc simplă în cîmpul unei structuri duale, care se exprimă la modul unei dialectici cosmice, prin succesive înaintări și retrageri față de materia ce alcătuiește mediul proxim ca și setul curent de referințe (inclusiv autoscopice) ale ființei. După cum s-a spus, materia e un mit primordial. Apare explicabilă, prin urmare, obsesia ei, într-o perspectivă ce se vrea esențializată, ai cărei piloni sînt apa și țărmul, id est, conform lui Bachelard, elementul feminin și cel masculin, elemente
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
-l satisface pe bardul care oscilează între peisajul fizic și suferința eului său imponderabil. Pămîntul se mărunțește, se preface în praful care „tot crește-n cenușa vieții purtată cîndva de puternica undă”, aerul e asemuit cu un „înec”, focul arde ființa „pe dinăuntru”, ajungînd o „văpaie rece” și chiar apa capătă înfățișarea unui hoit: „Din albia fluviului se înalță vîrtejuri/ de praf; nu privi, nu privi/ cadavrul acestui fluviu!” (Uitare). Contemplarea prăbușirii universale - o delectatio morosa - se condensează în imaginea demoniei
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
Petru, portarul împărăției lui Dumnezeu, iar pe linie profană din stirpea nobilă a marilor vistiernici de la curțile regale și imperiale. Erau oamenii de absolută încredere ai Suveranului, recrutați dintre exemplarele umane binecuvântate cu înaltul simț al onoarei, pentru care, între ființă și datorie, nu poate încăpea slăbiciunea vreunui clivaj. Rațiunea de a fi și măreția condiției lor le reprezintă incoruptibilitatea, ascetismul, viețuirea curată în imediata vecinătate și în contact nemijlocit cu chemarea păcatului, cu tentația diabolică supremă (banul e ochiul dracului
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
l-a făcut deja: a delapidat. Mesajul e premonitoriu și străveziu: urmează ineluctabil el - verdictul a fost pronunțat și nu admite recurs. Dar, ajuns în acest punct, Anghelache comite un gest luciferic, de sfidare a destinului: el se vrea o ființă condamnată să fie liberă în opțiunile sale majore și găsește resursele lăuntrice de a alege singura ramură disponibilă a alternativei descalificării ca ființă umană: suicidul. Ori, altfel spus, voluntara desființare. În absolut, Anghelache, așa mort și livid, este un învingător
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
ajuns în acest punct, Anghelache comite un gest luciferic, de sfidare a destinului: el se vrea o ființă condamnată să fie liberă în opțiunile sale majore și găsește resursele lăuntrice de a alege singura ramură disponibilă a alternativei descalificării ca ființă umană: suicidul. Ori, altfel spus, voluntara desființare. În absolut, Anghelache, așa mort și livid, este un învingător.
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
producătoare de ireversibile goluri... Precum Emily Dickinson, despre care un exeget american afirma că practica „o cultură a golului”, Sina Dănciulescu ajunge a-și dubla existența sensibilă cu una a vidării, a desființării. Eul său e dual, compus din impulsurile ființei și neființei, fiecare parte dovedindu-se atrasă către cealaltă: „Eu sînt mereu și ceea ce nu sînt” (Balans). Bucuria sa e fără putință de fixare, aeriană, dezorientată, relevînd mai curînd puritatea morții decît cea a vieții: „O bucurie vie fără casă
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
să-mi crape ochii/ văd stele vezi...// Numai în copilărie știam/ că m-am născut o dată/ pentru totdeauna./ Atunci mi se dădea toată/ promisiunea pe mînă” (Fișă de identitate). Ori într-o variantă mai puțin tăioasă, divulgă funciara inadaptabilitate a ființei auctoriale: „senzația de a fi atît de nouă/ și zadarnică/ o cît/ de puțin să nu mă rătăcesc!...” (Realul-risc). Fragilizată, stoarsă de conținut, existența ajunge a se interoga pe ea însăși, într-un hamletism crepuscular: „Dar cînd vom fi/ nici
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
împletind/ pe față sau pe dos ciorapii/ solidarității cupide.// Cînd vom fi cu adevărat/ nimeni și nimic/ nu ne mai încurcă deciziile./ Cînd vom fi - se mai poate/ vorbi de la inimă la inimă...?” (La modă sînt cuantele). Golul ce absoarbe ființa fără scăpare capătă o naivă aură gnomică: „Nimic-nimic n-ajunge pentru veșnicie...” (Tristeți de sezon). Ori: „viața răsare timid te întrebi dacă e” (Tablou de iarnă). Ne putem întreba dacă o asemenea criză, o asemenea deplețiune a eului care nu
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
astfel, devine mai reală decât ea!” Nimic mai mult și nimic mai puțin nu visează pentru sine tânărul Breban decât o carieră de scriitor, de romancier. Tot ce i se întâmplă poate fi pus în relație cu acest proiect, toate ființele care-l înconjoară au un rol de jucat (un sens) în această construcție, părinții, femeile iubite, prietenii, tânăra învățătoare din Lugoj, Mia Pop, care scrisese cândva în dreptul numelui său, în fișa caracterială, cuvântul arzător „geniu”. Temele clasice ale romanelor lui
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
glimbocanii” lasă, fără voia lor, să se înțeleagă că ceva (totul?) nu merge bine în mecanica proletar-rurală a comunei. Emițător al unor panseuri entuziaste de filosofie zootehnică (gen “Creșterea vitelor e o meserie foarte antrenantă” -p. 21- sau “Vita-i ființă gingașă” -p. 22), veterinarul Naslău Pavel critică, fără să-și dea seama, zootehnia comunistă (planificată greșit, mecanizată ineficient și lipsită de cea mai elementară grijă față de animale), făcînd, în schimb, apologia celei...capitaliste de peste Ocean: “La noi în comună, au
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
căpătând cu vremea și un nume probabil de alint. Nu. Contează doar efortul fantastic. Contează impersonalitatea. Esența ideii de zbor. Ceva nici măcar angelic. Întrucât îngerii sunt convenționali. Nu au în ei atâta voință pământească și realitate... Pe când mesajul purtat de Ființa patetică de la Samothracia este Omenirea însăși în vertijul absolut al vestirii sale. Un moment, mă gândesc unde o fi zăcând acum capul Victoriei... Întrucât, un cap de marmoră de Paros nu se descompune niciodată. Ce utilitate i-o fi dat
Samothrakia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13217_a_14542]