1,924 matches
-
nu-i decât un dogmatism liric. Să calci peste deliciul de a muri zilnic în tine, să împarți în doi povara ființării, să ai un vecin pentru decepții! Femeia comercializează neînțelesul, iar în căsătorie vinzi porții de singurătate și blestemul ființării devine marfă. Sursa nefericirii în dragoste e teama de a fi iubit, voluptatea singurătății întrecînd îmbrățișările. Femeia nu pleacă de bunăvoie, ci simte prea bine pata de luciditate pe înșelăciunea leșinului dublu. Ce e drept, niciodată ea nu va înțelege
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ne apărăm de vidul existenței, ca o reacțiune împotriva lui. Dimensiunea erotică a ființei noastre este o plinătate dureroasă care umple golul din noi și din afară de noi. Fără invazia vidului esențial, care roade sâmburele firii și năruie iluzia necesară ființării, dragostea ar fi un exercițiu ușor, un pretext plăcut, și nu o reacție misterioasă sau o zvârcolire crepusculară. Nimicul ce ne înconjoară suferă de prezența Erosului, care și el este o înșelăciune, atinsă de existență. Din tot ce se oferă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de vraja aparenței și a erorii? Se poate ajunge numai prin inteligență la îndrăzneala și la provocarea adevărului? Niciodată, atâta vreme cât inima mai rezistă în înșelăciune și în serviciul sângelui. Dar inima lui Diogene pare a fi fost smulsă din interesul ființării și - lucru nemaiîntîlnit - a fi devenit leagănul inteligenței, locul de popas și de-ntremare al lucidității. Sângele scos din circulație, viața controlată fără milă, unde să se mai miște eroarea și să se încînte iluzia? Cinismul înflorește în această evacuare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și n-ar pricepe cum în vidul lumii mari surâzi vieții. Căci el n-a cunoscut anumite culmi ale nefericirii; a trăit și a murit consolat. Ca orice om străin de ispita fatală a vieții, de seducția de neant a ființării și de Nirvana întăritoare a fiecărei clipe. Când toate gândurile s-au înecat în sânge, din filozof te pomenești un avocat al inimii. Privind infinitatea calmă a cerului senin: oare cum de există răul? - Și a-ți afunda apoi cugetul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lăuntric e ca o muzică fără sunete, un cântec fără glas. Nesonora lui tălăzuire se interpune tainic între noi și lume și ne separă de viață în mijlocul viețuirii și de moarte în mijlocul muririi. Spre ce suferindă înălțare se îndreaptă duhul ființării? De ce ne doare orice apropiere și de ce se-nsuflețește respirația pentru tot ce-i depărtat? Unde-s brațe crude de muiere să-ți strângă oasele, tremurând de gând, și tu să-ți pleci urechea pe bătăile inimii ei îmbătate, nutrindu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce idee ar mai lua contur când din creier se împrăștie fum și din inimă scîntei? Dorești dorul de moarte și nu moartea, fiindcă n-ai ajuns la capătul scârbei de a viețui și ești încă mândru în prada erorii ființării. Dar cine a descoperit dorul de a muri nu mai poate fi alipit nici vieții și nici morții. Amândouă sânt îngrozitoare. Voluptate nu există decât în acel dor..., în acea graniță de fioruri ce alcătuiește echivocul dulce și amar al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
singurul sentiment care dă drept omului la majusculă. Din ațipirea simțurilor și privegherea cugetului își cristalizează ea aroma visătoare, fără de care n-am mai privi spre noi fără remușcarea de-a nu fi murit în Dumnezeu. Otrava deliciilor amare ale ființării ia glas în iadul muzical al sângelui, din aburii căruia se înalță miresmele ei funebre. Plictiseala care ne așteaptă în viitor ne îngrozește mai mult decât orice groază a clipei de față. Prezentul în sine ne dezvăluie viața plăcut insuportabilă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
atâta gol în simțurile lui, în simțurile lui spulberate, că rătăcesc porumbei nebuni, cu aripi sfâșiate de vânturi, pe căile prin care își apropia lumea. Din ce straturi de neființă purcede urâtul zilelor, ca să ne dezmeticească până la groază din ațipirea ființării? Vom ajunge vreodată până la izvoarele plictiselii? Vom descifra demența moleșitoare a cărnii și pacostea unui sânge nedeslușit? Cum se macină într-un mister tânguitor substanța vieții și cum secătuiesc fântânile firii urâtul omniprezent, parodiind negativ principiul divin! Plictiseala-i vastă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ți se deschide mintea spre câte un adevăr, întunericul devine ușor ca spațiul diafan al unei evidențe. Boala acordă vieții, cu o putere de inevitabil și cu un prestigiu fatal, o dimensiune spre nelimitat, care îngreuiază dureros și nobil ritmul ființării. Tot ce-i adânc rezultă din vecinătatea morții. Și când nu ești bolnav de boli, ci de prezența altor lumi în principiul viețuirii tale... O oboseală divină pare a se fi lăsat pe miezul ființei..., măduva vieții e surmenată de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este ea însăși o divinitate? De ce a trebuit să-mi deschid ochii asupra lumii ca s-o descopăr un Ghetsimani al Urîtului? Pământul e prea sterp ca să găsesc în el otrăvurile nemiloase și moleșitoare care să mă sloboadă din îndeletnicirea ființării... Doar destrămări cerești să emane arome de îmbătare în nimic, din înălțimi să cadă fulgi adormitori pe răni ce nu se mai închid... Sau ploi de dincolo de lume, ploi veninoase să se strecoare printr-un azur dement pe întinderea bolnavă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pare îndepărtat și fără de temei ca un Uruguay ceresc. Defectul tuturor oamenilor care cred în ceva consistă în a deprecia moartea. Absolutul acesteia nu se descoperă decât celor ce au un simț ascuțit pentru accidentul individuației, pentru eroarea multiplă a ființării. Individul e un eșec existent, o greșeală ce înfruntă rigoarea oricărui principiu. Nu rațiunea te pune-n fața morții, ci condiția unică de individ. Cine are convingeri maschează chiar această dramă a unicității. Spre moarte, întoarce-te purificat și gol
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
viață adaugă un plus de intensitate depresiunii și creează o atmosferă de continuă insatisfacție și neliniște, care nu-și vor găsi echilibrul și pacea niciodată. Prin senzația prezenței morții în structura vitalului, se introduce implicit un element de neant în ființare. Nu se poate concepe moarte fără neant, deci nici viață fără un principiu de absolută negativitate. Că neantul este implicat în ideea de moarte o dovedește frica de moarte, care nu este decât teama de neantul în care ne aruncă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mare dispreț pentru acei care râd de sinuciderile din iubire, deoarece aceștia nu înțeleg că o iubire ce nu se poate realiza este pentru cel ce iubește o anulare a ființei lui, o pierdere totală de sens, o imposibilitate de ființare. Când iubești cu întreg conținutul ființei tale, cu totalitatea existenței tale subiective, o nesatisfacere a acestei iubiri nu poate aduce decât prăbușirea întregii tale ființe. Marile pasiuni, când nu se pot realiza, duc mai repede la moarte decât marile deficiențe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a lucrurilor. Să nu-ți pese de timp, de devenire și de nimic. Eternul prezent este existență, fiindcă numai în trăirea integrală a lui existența capătă o pozitivitate și o evidență. Prezentul, scos în mod subiectiv din succesiunea clipelor, este ființare, este depășire a nimicului, care nu poate apărea decât acolo unde temporalitatea devine constitutivă pentru existență. Căci temporalitatea existenței introduce un element de neant în ființare, deoarece tot ceea ce se consumă în timp își dovedește implicit inconsistența. Fericiți sânt aceia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o pozitivitate și o evidență. Prezentul, scos în mod subiectiv din succesiunea clipelor, este ființare, este depășire a nimicului, care nu poate apărea decât acolo unde temporalitatea devine constitutivă pentru existență. Căci temporalitatea existenței introduce un element de neant în ființare, deoarece tot ceea ce se consumă în timp își dovedește implicit inconsistența. Fericiți sânt aceia care pot trăi în moment, care pot trăi prezentul absolut, pe care nu-i interesează decât beatitudinea clipei și încîntarea pentru veșnica prezență și eterna actualitate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mii de ani, trăiește în floarea bătrâneții. Ea s-a născut într-o oboseală matură. Națiunile cu mare destin politic se epuizează repede. Este ca și cum vitalitatea lor, imprimând o dată forme noi de viață, n-ar mai avea nici un rost de ființare. Dacă evreii au supraviețuit popoarelor din Antichitate și vor supraviețui, desigur, și celor moderne, faptul se datorește mai puțin mesianismului, cât incapacității lor de realizare politică. Nefiind legați de spațiu și neformând un stat, ei sânt un popor extraordinar, dar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mase legate multilateral prin identificare, și-a făurit idealul eului urmînd modéle diferite. Astfel, fiecare individ are parte de numeroase suflete de masă, de cel al rasei sale, de cel al condiției sale, al comunității de credință, de cel al ființării în stat etc., iar depășindu-le se poate ridica la un mic fragment de independență și de originalitate"418. Să rezumăm această înlănțuire. La originea legăturii sociale se află identificări prea restrictive marcînd indivizii pentru întreaga viață. Pe de o
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
și spirituală, stil de viață, calitatea vieții - pe care le cuprinde, dar la care nu se reduce - modul de viață<footnote Pantelimon Golu, Fenomene și procese psihosociale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989, p. 142. footnote> exprimă latura vizibilă a ființării omului, îmbrăcând forma unor conduite de bază, observabile, care pot fi desemnate prin expresiile: ce fac, ce consumă, cu ce se ocupă oamenii, cum își cresc copiii, care este starea lor de sănătate, cum își petrec timpul liber, cum se
Comportamentul consumatorului by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/209_a_178]
-
și spirituală, stil de viață, calitatea vieții - pe care le cuprinde, dar la care nu se reduce - modul de viață<footnote Pantelimon Golu, Fenomene și procese psihosociale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989, p. 142. footnote> exprimă latura vizibilă a ființării omului, îmbrăcând forma unor conduite de bază, observabile, care pot fi desemnate prin expresiile: ce fac, ce consumă, cu ce se ocupă oamenii, cum își cresc copiii, care este starea lor de sănătate, cum își petrec timpul liber, cum se
Comportamentul consumatorului by Adrian TĂNASE () [Corola-publishinghouse/Science/209_a_177]
-
în contactul cu lumea. Lumea trebuie aici înțeleasă nu ca un conglomerat de obiectualități, ci ca o rețea de semnificații. Pivotul oricărui act de înțelegere îl reprezintă căutarea sensului. Heidegger ne spune că, într-un fel, omul întrebător este unica ființare condamnată la posibilitatea sensului sau a absurdului. Sensul este structura formală a deschiderii existențiale în orizontul lumii. Doar omul percepe afectiv nonsensul, ca pe-un afront personal. În orice întâlnire, cu o lume, un om sau o operă, Dasein-ul se
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
e neutralizată în deschisul unui orizont mundan de semnificație: orizontul înseamnă determinare intențională, iar semnificația evocă deja un conținut. Esența manifestării fuge, alunecă și se ascunde într-un acel ceva deja manifestat. Așa cum pentru Heidegger ființa e sufocată de aglomerația ființărilor disponibile privirii, pentru Henry verticalitatea unitară a apariției e blocată în tripla ecstază a temporalizărilor conștiinței (trecut, prezent, viitor). Degradarea ființei la statutul de prezență disponibilă (care are întotdeauna un preț de vânzare/cumpărare) este similară conversiei apariției la statutul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fenomenologică acționează și pătimește la fel în orice trup individual și garantează sinteza tuturor percepțiilor. La descoperirea acestui corp subiectiv sau constituant, Merleau-Ponty a contribuit într-o bună parte (mai cu seamă în Phénoménologie de la perception). Între corpul transcendental și ființările lumii Michel Henry nu găsește loc pentru nici o analogie, datorită caracterului „nonsensibil” al celui dintâi 1. Acest fapt indică înrădăcinarea „cărnii fenomenologice” în actul de generare perpetuă a Vieții, deși granița între trupul transcendental și corpul biologic e dificil de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de Martin Heidegger într-o conferință târzie din 1962 despre „Timp și ființă”2. Analizând evoluția acestor două concepte în filozofia europeană, Heidegger sesizează un mod general al gândirii determinat de interpretarea grecească a diferenței dintre ființă (to on) și ființări (ta onta). Când, în taxonomia categoriilor aristotelice, substanța (ousia) capătă rolul de prim predicat, avem deja un primat al prezentului (parousia) asupra celorlalte două moduri ale temporalității (trecut și viitor). Aceasta înseamnă, în mod fundamental, că ceea ce este este la
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ousia) capătă rolul de prim predicat, avem deja un primat al prezentului (parousia) asupra celorlalte două moduri ale temporalității (trecut și viitor). Aceasta înseamnă, în mod fundamental, că ceea ce este este la modul prezent. Această definiție este valabilă și pentru ființarea supremă („Dumnezeu”) care, față de ființa comună (to on), joacă rolul fondator al substanței în relație cu celelalte categorii/predicate (timp, spațiu etc.). „Dacă ființa nu se enunță ca prezență, Ființarea supremă nu ar fi exersat nici o decizie fondatoare asupra celorlalte
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este la modul prezent. Această definiție este valabilă și pentru ființarea supremă („Dumnezeu”) care, față de ființa comună (to on), joacă rolul fondator al substanței în relație cu celelalte categorii/predicate (timp, spațiu etc.). „Dacă ființa nu se enunță ca prezență, Ființarea supremă nu ar fi exersat nici o decizie fondatoare asupra celorlalte ființări.”3 Acest raport de întemeiere între Dumnezeu și ființa comună a tuturor lucrurilor definește „constituția onto-teologică a metafizicii” occidentale. Centrarea gândirii moderne pe subiectivitate (o tradiție care culmină în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]