29,920 matches
-
înveți să mă cunoști, îți dau cheia. Tuturor le par de neînțeles, zgomotos, provocator - așa și sunt. Niciodată destul! Toată viața încerc să ajung la cineva, să câștig pe cineva, să mă fac auzit; mai mult, să mă fac în fine recunoscut. Strig, urlu, mă lupt, vreau să grămădesc succes peste succes. Dacă ceilalți nu mă laudă îndeajuns, mă laud singur. Inutil. Da, înțelege-mă, complet inutil. Dar nu știi de cine vorbesc. Ești un copil al mamei?" "Al tatălui." "Toți
Carl J. Burckhardt: Contele Hermann Keyserling by Mihnea Moroianu () [Corola-journal/Journalistic/11615_a_12940]
-
-se la sfârșit din combinație, ca să-și găsească împlinirea profesională în firma unui italian homosexual. Acesta, temător că pasionalitatea i-ar putea fi speculată de parteneri de afaceri masculini, găsește în Laura coechipierul ideal. La timpuri noi, oameni noi. În fine, Internet și Sfârșitul călătoriei lărgesc cadrul, personajele, apăsate de propriul trecut, fiind urmărite și într-un alt decor decât cel autohton. Plecând din România, ele mențin totuși o complicată relație de dragoste/ ură cu țara natală. De regulă, prozatorul acordă
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
trasează din prima pagină coordonatele a ceea ce va urma: "mi-e frică de lucrurile firești", "obsedații sunt cei cu prea puțin sânge", "fata de liceu de astăzi/ e o nimfomană", "aerul umed și vulgar/ dintre stilou și pulpele mele", în fine, ni se spune abrupt și, în același timp, suntem atenționați că "ceea ce mediocritatea nu va înțelege niciodată/ este că atunci când te afli în fața/ unui om căruia-i vine să vomite/ ultimul lucru pe care-l poți face/ este să-i
Vindecarea nu aparține cuvintelor... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11668_a_12993]
-
să privească la stele..." (Căsnicia unui șoarece cu tigrul ) Ca și la ceilalți poeți douămiiști, milenariști etc. și la Miruna Vlada întâlnim același eu narcisist, același limbaj dezinhibat și o imagistică viscerală, obsesia autenticistă, sexualitatea agresivă și erosul degradat, în fine, scriitura corporală și trupul poetizat sau, cum ar formula Marin Mincu, "eviscerarea scripturală a propriei ființe". Fiind cel puțin la fel de bună ca poeții debutați măcar onorabil în ultimii ani, poezia Mirunei Vlada are de înfruntat un obstacol în plus. Versuri
Vindecarea nu aparține cuvintelor... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11668_a_12993]
-
și, generalminte, ceea ce se denominează punt de onoare, este pesta societății noastre. Unii pretind cum că aceasta înnobilează anima, neconsiderînd că anima se formează după macrocosmul binelui, cum zice Platone, și, prin consecință, puntul de onoare e absurd".27 În fine, o altă legătură a tînărului Hasdeu cu duelul frizează derizoriul. La sfîrșitul anului 1863, același an în care apare nuvela Duduca Mamuca, Hasdeu publică în revista pe care o edita la București, Aghiuță, o anecdotă ușurică referitoare la duel. Este
DUELUL LA ROMÂNI (urmare din nr. trecut) by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11656_a_12981]
-
fizică a fondatorului fesenist. Problemele cardiace din ultima vreme sună, probabil, ca niște cozi de vioară în urechile pesedeilor fruntași. Nu doar șefii cei noi simt o enormă jenă la rostirea numelui "Iliescu". Din închisoare, Miron Cozma a abandonat, în fine, tăcerea, rostind câteva adevăruri demult așteptate despre rolul "Zâmbărețului" în cotonogelile din 1990 și 1991 pe baze de ciomege minerești. Pentru prima oară în anii - deja mulți - de închisoare, "luceafărul huilei" a aceptat să deschidă gura în legătură cu întunecatele evenimente care
Săraca și cinstita moștenire Iliescu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11690_a_13015]
-
citesc. Chiar în aceste zile, l-am văzut pe Montale și i-am dat micul volum tradus de Dvstră. Marco Forti e autorul unei masive cărți despre Eugenio Montale - eram cu atât mai încântat că el i-a înmânat, în fine, volumul meu (de peste 200 de pagini) de traduceri din Oase de sepie, apărut încă în 1967 în colecția "Cele mai frumoase poezii" în 7160 de exemplare. A doua scrisoare mi-a fost adresată la Paris, pe 25 februarie 1974. Forti
Prieteni în Florența by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11684_a_13009]
-
teritoriu stilistc destul de larg, în componența căruia intră deopotrivă elemente simboliste, expresioniste și metafizice, aceea în care Hodler se întîlnește cu Vameșul Rousseau și amîndoi cu atmosfera nocturnă și misterioasă a unui nord generic, dincolo de orice geografie reală. Și, în fine, cea de-a treia componentă, deja enunțată într-unul din momentele anterioare, privește lumea elenistică, imaginea pompeiană, cu alte cuvinte acel repertoriu de semne (și artista merge uneori pînă la citat, la prelevare iconografică și simbolică explicită) al unei clasicități
Horia Bernea and Ioana Bătrânu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11706_a_13031]
-
pe comentatorii de fotbal, priviți știrile sportive de la TV, citiți la întâmplare paginile de sport ale cotidianelor și veți vedea ce jale e, altfel, în lumea jurnaliștilor sportivi de la noi. Vorbesc numai în clișee, sunt plați și fără personalitate, în fine, nu au pasiune pentru sport și nici minima conștiință etică din moment ce ne servesc zilnic același ghiveci ațos, imoral de necomestibil, mestecând emisiuni în șir cu Becali "Oierul-din-Maybach", Meme "Mardeiașul", Pinalti "Folcloristul", Dinel "Nostalgicul Comunist", Borcea "Butelistul" și alți dubioși din
9 istorii exemplare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11693_a_13018]
-
perfect asimilați, trecînd cu arme și bagaje de partea autorității. Poezia lor, vizibil domesticită, a ajuns bună doar pentru reuniuni internaționale, la care stînga europeană să se extazieze în fața libertății sovietice. Vulturii de la sfîrșitul anilor ^50 s-au transformat, la finele anilor ‘60, în papagali de colivie. Cu un mimetism indestructibil, regimul de la București a aplicat conștiincios (și la acest capitol) modelul sovietic. Cîțiva novatori afirmați după încetarea oficială a stalinismului s-au văzut integrați sistemului și au început să servească
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
de idealuri nu vom avea astăzi. Cu atât mai rău pentru noi, cu cât fără ideal nu vom ajunge departe. Dar nu numai atât: Galsworthy arată că idealul nostru trebuie să fie: înțelegerea între popoare, schimb internațional de idei, în fine, tot ce poate pregăti concordia perpetuă între oameni. Ideile lui Galsworthy sunt frumoase, nu trebuie însă să ne închipuim că sunt și originale în această materie. Nu! Ideea aceasta e veche de mii de ani, fiindcă dacă ea a fost
N. Steinhardt la 16 ani - în revista Liceului Spiru Haret by George Ar () [Corola-journal/Journalistic/11701_a_13026]
-
spre unitate". Acum însă, ideea aceasta a încetat de a fi apanajul câtorva; de vreo sută de ani încoace, au început s-o propage filozofii. Fourier, Saint-Simon, Proudhon au căutat s-o pună în practică. Socialiștii au adoptat-o. În fine, aproape de noi, două evenimente importante: înființarea Ligii Națiunilor în 1920 și semnarea pactului Kellogg, în contra războiului, la 27 august 1928, marchează două etape importante către înfăptuirea acestui ideal. * Să privim un automobil în mișcare. Automobilul nu se mișcă numai: el
N. Steinhardt la 16 ani - în revista Liceului Spiru Haret by George Ar () [Corola-journal/Journalistic/11701_a_13026]
-
e cultivarea nenaturalului". Iar altul: "Umanitatea încercând să progreseze". Într-adevăr, umanitatea n-a fost niciodată mulțumită cu starea ei și a căutat necontenit să progreseze. De la mersul pe jos a trecut la cel călare, apoi la trăsură și în fine la vapoare, trenuri, automobile și avioane. De la caverna omului primitiv, am ajuns la clădirile și palace-urile moderne, cu tot confortul și rafinamentul posibil. Nu mai încape îndoială că am progresat și nici un om normal n-ar vrea să ne reîntoarcem
N. Steinhardt la 16 ani - în revista Liceului Spiru Haret by George Ar () [Corola-journal/Journalistic/11701_a_13026]
-
trebuie să te muți tu însuți, pentru că nu te simți în siguranță dacă stai pe loc. Și atunci gîndești într-adevăr, atunci ești superior PC-ului tău." Neputînd, spune Carmen Mușat, scăpa de ideologie, sînt de evitat măcar extremele. În fine, Sorin Vieru, aduce în discuție aceeași nevoie de conștientizare a ideologiei care, oricum, căptușește cultura. Ce facem cu ea? Iată o întrebare... Răspunsuri (hors concours) mai vin și dinspre Observator cultural, numărul 11: interviul (o, tempora...) cu Andrei Pleșu și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11711_a_13036]
-
știm... Urmează, la rînd, cei care nu vor să știe de noi și de regulile noastre, vînzătorii din talcioc, maeștrii "graf-ului", prostituatele, homosexualii. Abordări diferite, de la empatie, chiar tandrețe, pînă la povești dureroase de familie, "exorcizate" așa și, în fine, la "autoficțiuni" provocate, pe o temă dată, reușesc, fără filistinisme, să informeze și să ne provoace, eventual, o reacție. De altfel, în "ocolurile" aproape literare și în consemnările "dure", economicoase, miza este aceeași: orice schimbare de atitudine începe cu o
Firesc, despre ceilalți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11717_a_13042]
-
persoane din România. Unele i-au scris și el le-a răspuns, regretând, cum îi mărturisește unei domnișoare din Galați, că nu o poate face în limba română. Ea îl impresionase prin excelenta franceză în care îi scrisese. Este, în fine, de luat în seamă, ca argument, istoria bogată a receptării lui Jules Verne în România, a traducerilor, a adaptărilor, a comentariilor din reviste și ziare, istorie de aproape un secol și jumătate. în carte Hobana examinează această materie, o sistematizează
Jules Verne și românii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/11714_a_13039]
-
dimpreună cu literatura și, în parte, cu istoria ei. Italia, o țară, un muzeu. Emoția primelor "ieșiri", Ungaria, Polonia, China. America și International Writing Program, "scuzată" cu o anume recunoștință față de contestările de tot felul ale unor intelectuali europeni. În fine (dar nu la urmă...) Franța cu picturi și cu hanuri, cu bistrot-uri și cafenele, tot atîtea agreabile popasuri. Drumul se termină la Chartres, cu tîrzie smerenie, "tivind" un tablou final care seamănă bine cu sfîrșitul cărții lui Perec, Un om
Amintiri cu de-amănuntul by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11741_a_13066]
-
evreiesc...// și-acum vegetez în canicula nopții/ printre scânteuțe volatile și arbori de petrol// iar în camera cealaltă sub cheie/ mările mele se dau de ceasul morții// plâng grohăie ciripesc." (O noapte în Sibiu). O întorsătură de zile mari, la finele celui de-al doilea poem, îi schimbă complet datele, forțând așteptările de lectură, deja constituite, să se modifice și ele. E destul de greu să descoperim vreo hibă într-un ansamblu poetic atât de bine pus la punct, cu precizie de
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
arbori falnici, multicentenari, înfrățiți, printre care, departe, la vale, pe o peluză tunsă perfect cu numărul zero, văd tineri lungiți la soare în costume de baie sumare. Pornind mai departe, dau de Avenue Victor Hugo, pe care umblu ușurat în fine și cu un fel de respect, probabil și din cauza lui Gide, cu al său epocal Hélas, Hugo... în definitiv, îmi zic, vai de acest Paris invadat de lumea a treia, pestriț, cu obsesia lui napoleoneană defunctă, însă rămasă ascunsă în
Instigatorul ocult by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11770_a_13095]
-
Sau măcar să o expună oprobriului public, alungînd-o din casă cu lăutari care să-i cînte "Curvă ai fost, curvă să fii, / La mine să nu mai vii!", cum se obișnuia în Bucureștii de la începutul secolului al XIX-lea.14 În fine, poate că postelnicul Andronache - cu pistolul încărcat în mînă - se gîndea la sinucidere. "Să-și tragă-un glonț? Păzească sfîntul! / Nici gînd să-ncerce așa pas", spunea Pușkin despre Evgheni Oneghin. Dar personajul lui Negruzzi nu suferă, ca cel al
DUELUL LA ROMÂNI de la Dimitrie Cantemir la Lucian Blaga by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11679_a_13004]
-
supt vremi". Cum specia constituie o minuțioasă cronografie ce transformă eul într-o cutie de rezonanță a ecourilor vremii, impactul său e direct proporțional cu (in)stabilitatea epocii: toate jurnalele noastre "de sertar" apărute după 1989 se încadrează aici. În fine, jurnalul de călătorie alcătuiește cel de-al treilea tip; pretextul său e o "escursiune" care pune în evidență confruntarea între două culturi sau moduri de viață. În literatura noastră, aceasta e forma cea mai veche, căci toți diariștii autohtoni de la
Alisa în țara literaturii by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/11757_a_13082]
-
Constantin Țoiu La 10 octombrie 2003, notam într-un carnet pierdut, pe când redactam reflexele pariziene la volumul al doilea de memorii, apărut la finele lui 2004, ceva despre mormântul baroc de marmoră roșcată al lui Napoleon, pe care în toții anii trecuți îl evitasem, nu știu de ce, ori de câte ori se nimerea să fiu în Capitala Franței... Acum, știu de ce. Mi-am amintit. Din cauza lui Tolstoi
Găina cea frumoasă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11793_a_13118]
-
de zelul lor interpretativ și care deseori apelează la deformări sfruntate. Căci, în fond, aceasta este lecția pe care istoricul ne-o predă apelând la Jules Verne: mesajul fanteziei, al imaginației debordante, al fascinației călătoriei și izolării de comunitate, în fine, al libertății absolute reclamate de toate personajele sale în confruntarea cu lumea este tocmai dezideologizarea și afirmarea exclusivă a opțiunilor individuale. O carte inteligentă politic și frumoasă literar a dat Lucian Boia în acest Jules Verne. Paradoxurile unui mit, un
Jules Verne pe înțelesul ideologilor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11762_a_13087]
-
adevărate; concretul substituie ideea. Cel puțin așa am putea spune. În realitate, o astfel de interpretare e la rîndu-i deformatoare. Căci masca și înfățișarea adevărată, concretul și ideea sînt una. Se suprapun, se confundă, instituie un teritoriu al iluziei. În fine, ceea ce contează pentru Caragiale sînt reliefurile vizibile. Într-un loc, el face aproape apologia acestei situații. Iată: "Petrecerile cu mult înainte pregătite rar se întîmplă să iasă bine; cîtă vreme, cele încinse așa la întîmplare, pe negîndite, aproape întotdeauna izbutesc
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
zapăm corporațiile își dispută/ puterea noastră de cumpărare", "televizorul s-a golit și acum trăim în el"), celibatul femeii îi este indus de către prejudecățile comunității ca o slăbire a identității de gen ("trădătoarea speciei/ sucombată pe altarul stării civile"), în fine, cultura nu face decât să mascheze, să întârzie sau chiar să întrerupă comunicarea și confruntarea cu realul dezvăluind mecanismul superficial al socializării: Nu vorbi cu mine,/ dacă nu ai cu adevărat ceva de spus; altfel/ s-ar putea/ să încep
Femeia la 30 de ani by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11785_a_13110]