3,170 matches
-
se cânta, se spuneau snoave și ghicitori, se vehiculau știrile satului: cine cu cine „se ține”, cine se mărită, cine se însoară, cine a lăsat pe cine și alte știri de importanță locală. La aceste șezători - clăci erau primiți și flăcăii care au depășit vârsta de 18 ani, care umblau prin sat în cete, de la o șezătoare la alta. Clăcile erau și prilej de practici magice, farmece în grup sau individual, când fetele își căutau ursitul, totul desfășurându-se sub supravegherea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Clăcile erau și prilej de practici magice, farmece în grup sau individual, când fetele își căutau ursitul, totul desfășurându-se sub supravegherea unei femei bătrâne. Gazda își trata invitatele și invitații cu gustări și băutură și, după dezlegarea limbilor, venirea flăcăilor și muzicanților, se începea jocul, care alterna cu perioade de lucru. Trebuie observat că șezătorile și clăcile aveau loc după „călcatul” vinului, după ce „poama” - strugurii erau zdrobiți cu picioarele, se obținea mustul care era lăsat să fiarbă, până se transforma
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
diferite. Dimitrie Cantemir ne spune că Moldova își însoară copiii la vârsta la care trebuie să se facă, după legile bisericești, canonice. Însă se socotește de rușine dacă o fecioară cere pe un bărbat; iar obiceiul Șării a statornicit că flăcăii trebuie să-și aleagă eiînșiși neveste și nu să-și aleagă părinșii fetei ginerele. Despre nunta la români, la toți românii, nu numai la cei din Bucovina și Moldova, din tot spațiul etnică românesc, ne-a lăsat mărturie despre unitatea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
rude, așa cum era Slobozia - Filipeni și Lunca, dar aveau loc și în afara satului, când se aduceau miri și mirese din alte sate: Slobozia - Domniței, Slobozia - Filipeni, mai târziu din Fruntești, pentru cei din Lunca, iar satul vechi Fruntești își însura flăcăii sau își măritau fetele între ei, în sat, în cele patru coturi diferite (Oprișeni, Cornițești, Bârgești și Rusești) sau în satele răzeșești din jur, Oncești, Oțelești, Mărăști, Poieni; acum nu se mai ține seama de vechea situație socială.Cei din
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
măritat trebuia să coase cu măna ei, să „înflorească” o cămașă pentru mire, dar, dacă nu reușea sau se întâmpla ca nunta să fie prea repede, putea fi ajutată printr-o clacă, de alte surate. Inițiativa cererii în căsătorie aparținea flăcăului, care era pregătit pentru însurătoare: avea casa făcută, avea boi de muncă, își făcuse și armata, care reprezenta, într-o perioadă mai veche, un hotar în viața omului, o „școală” prin care trebuie să treci ca să fii om întreg. Erau
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
pregătit pentru însurătoare: avea casa făcută, avea boi de muncă, își făcuse și armata, care reprezenta, într-o perioadă mai veche, un hotar în viața omului, o „școală” prin care trebuie să treci ca să fii om întreg. Erau cazuri când flăcăul se însura fără casă, locuia la casa socrilor și a soției, caz în care se spunea în sat că „s-a măritat, nu însurat”, după cum erau cazuri când căsătoria avea loc înainte de satisfacerea stagiului militar. Alteori, intervenția părinților era hotărâtoare
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
la biserică, unde avea loc cununia, făcută de către preot, de față cu toată lumea. Se pleca de la casa mirelui, se trecea pe la casa miresei, unde aveau loc mai multe încercări pentru mire: trebuia să plătească celor cu care a copilărit mireasa, flăcăii din cotul de sat unde era casa miresei, de regul câteva sticle de vin, apoi mirele era trecut printr-o încercare mai grea: în locul fetei alese de el,i se arăta „o babă”, mai rar o copiliță, alt prilej să
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mingea nu era lovită, trecând pe lângă cei din mijloc cu bețele, ajungea să fie prinsă de adversarul din spate, acesta o introducea în groapă, semn că urma să se inverseze rolurile. Oina era jucată de copiii mai mari, de tineri, flăcăii din sat, și chiar de însurăței și maturi. Jocul era antrenant, dinamic, contribuind la dezvoltarea abilităților de prindere și a atenției. În perioada interbelică, luncașii aveau o echipă de oină cu care se întreceau cu alte echipe, din alte localități
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
unsă pe sub pământ - Șarpele Am o căsuță frumoasă, mititică frumosă văruit și nicăieri bortilită. - Oul Susă bat tobele, josă curg negurile. - Sita 471 Forme de desfășurare: bătrânii mergeau la crâșmă; tinerii făceau horă tot pe lângă crâșmă. Crâșmarul tocmea lăutarii și flăcăii plăteau crâșmarului. Alteori, flăcăii cumpărau hanul (închiriau pentru ziua respectivă) și tocmeau lăutarii. Cântece de lume: - nu știe. Legători - nu știe să facă; nu s-a dusă să descânte copiii. Hanul lui Cojocaru a fost han boieresc. Revine la lucru
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Am o căsuță frumoasă, mititică frumosă văruit și nicăieri bortilită. - Oul Susă bat tobele, josă curg negurile. - Sita 471 Forme de desfășurare: bătrânii mergeau la crâșmă; tinerii făceau horă tot pe lângă crâșmă. Crâșmarul tocmea lăutarii și flăcăii plăteau crâșmarului. Alteori, flăcăii cumpărau hanul (închiriau pentru ziua respectivă) și tocmeau lăutarii. Cântece de lume: - nu știe. Legători - nu știe să facă; nu s-a dusă să descânte copiii. Hanul lui Cojocaru a fost han boieresc. Revine la lucru la boier și spune
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
refuzat din nou. Barceló i-a aruncat tatei o privire mînioasă prin monoclul său. — Nu te uita la mine, a zis tata. Eu am venit aici numai ca Însoțitor. Barceló a oftat și m-a cercetat pe Îndelete. — Să vedem, flăcăule, tu ce anume dorești? Ce doresc e să aflu cine este Julián Carax și unde pot găsi alte cărți pe care le-o fi scris. Barceló a rîs pe Înfundate și și-a vîrÎt la loc portofelul, reconsiderîndu-și adversarul. — Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
doi paznici, Berfuche, un ins scund cu urechi de porc sălbatic, acoperite de păr, și Grosspeil, un alsacian a cărui familie se expatriase cu patruzeci de ani în urmă, care îl supravegheau din apropierea malului. Un pic mai în spate venea flăcăul Brăchut, un voinic burtos, cu părul țeapăn ca o mătură, care-și mototolea vesta neștiind ce trebuia să facă, să plece sau să rămână. El era cel care descoperise cadavrul în apă în timp ce mergea la muncă. Era conțopist la poliție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lucrau la Uzină. Era nevoie de ei. Un ordin veni de sus. Unul bun, de data asta, ceea ce era așa de rar: prin derogarea nu mai știu cărui personaj important, toți muncitorii au fost rechiziționați pentru serviciul civil: opt sute de flăcăi scăpară astfel de vărsarea de sânge și de cerurile albastre. Opt sute de bărbați care pentru unii nici nu au existat și care se trezeau în fiecare dimineață într-un pat cald și în niște brațe adormite, și nu în tranșee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
le umfla vântul. Lysia Verhareine dispăruse. Mi-o imaginam mergând pe cărările văratice ca pe niște alei de nisip. După aceea nu am mai văzut-o niciodată. Vreau să spun: nu am mai văzut-o vie. În aceeași seară, un flăcău pe nume Marivelle alergă până la mine acasă, găsindu-mă la bustul gol, cu capul plin de apă, spălându-mă cu o cârpă. Avea ochii plini de lacrimi ce semănau cu niște picături de ceară topită, care făceau să i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de ceară topită, care făceau să i se umfle chipul adolescentin de parcă ar fi stat lângă o vâlvătaie. — Veniți repede, veniți repede, mi-a spus, Barbe m-a trimis! Veniți repede la Castel! Cunoșteam drumul spre Castel: îl las pe flăcău și plec ca din pușcă, imaginându-mi că-l voi găsi pe Destinat cu gâtul tăiat sau cu burta spintecată de cuțitul unui condamnat nemulțumit care se întorsese după 20 de ani petrecuți la ocnă, pentru a-i prezenta, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
sărbătoare, toată mulțimea de schilozi: amputații, capetele sparte, trepanații, semi-nebunii, umblând dintr-o tavernă în alta, golind paharele pentru a-și umple inima. La început, după primele lupte, ni s-a părut amuzant să-i vedem sosind pe toți acești flăcăi de vârsta noastră care se întorceau cu chipul remodelat de exploziile obuzelor și trupul ciopârțit de rafalele de armă. Noi stăteam la cald, liniștiți, ducându-ne viețile noastre strâmte. Bineînțeles că auzeam războiul. Văzusem anunțurile de pe afișele cu mobilizarea. Citeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dar gândeam din nou limpede. Capul nu-mi mai vâjâia, deși băusem. Trăsura era acolo și mulți oameni gesticulau în jurul unui căpitan de geniu, părând că îi cer socoteală pentru ceva. M-am apropiat. Ofițerul încerca să discute cu toată lumea. Flăcăii ridicau deja pumnii amenințător. Femeile, altădată resemnate, așteptau înfipte în mijlocul drumului, neluând în seamă ploaia care cădea. Atunci, cineva îmi puse mâna pe umăr. Era preotul nostru, părintele Lurant: — Nu mai poate intra nimeni... Drumul a fost rechiziționat pentru convoaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Brusc, nu mi-a mai fost frig, nici foame, uitasem marșul forțat pe care mi-l impusesem timp de patru ore, pe drumul pe care nu înceta curgerea interminabilă de soldați, căruțe, mașini și camioane. Lăsasem în urmă sute de flăcăi, care înaintau cu un mers grav și care-mi aruncau priviri răutăcioase, mie care eram îmbrăcat ca un civil și care păream atât de grăbit să mă îndrept în direcția în care ei înșiși mergeau fără nici o tragere de inimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
luat ani de zile să strâng firele poveștii, să regăsesc cuvintele, etapele, întrebările, răspunsurile. Nu inventez nimic. De altfel, de ce aș face-o? XVIII În dimineața de 3, în timp ce mă împotmoleam în noroi pe drumul spre casă, jandarmii opriră doi flăcăi aproape morți de foame și de frig. Doi dezertori. Din regimentul 59 infanterie. Nu erau primii pe care jandarmeria îi prindea în plasă. De câteva luni, începuse debandada. În fiecare zi erau soldați care fugeau de pe front și care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
făcut-o, dar îmi era prea teamă că o să dezerteze cu adevărat, că va fi prins și împușcat, dar oricum a murit, cu o săptămână înaintea armistițiului... Vreau doar să vă spun că mie mi-a fost milă de bieții flăcăi, așa că, înainte de a le duce de mâncare celor doi care plesneau de sănătate, mă ocupasem deja de prizonieri. Cel din pivniță, când i-am întins pâinea și slănina, n-a vrut să le ia, stătea chircit și plângea ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
el, pe un butoi. Pentru celălalt, închis în debaraua de la etaj, am bătut la ușă, dar nu a răspuns, am bătut iar nici un răspuns, țineam pâinea și slănina în brațe, așa că jandarmul a deschis ușa, și l-am văzut. Bietul flăcău zâmbea, vă jur, cu ochii larg deschiși. Am țipat și am lăsat totul să-mi cadă pe jos, iar jandarmul a spus „Rahat!“, s-a aruncat asupra lui, dar era prea târziu, murise de-a binelea. Se spânzurase cu pantalonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
frig. El unul avusese tot timpul să se uite la stele, înainte ca pleoapele să i se lipească de tot din cauza lacrimilor care-i înghețaseră. Colonelul îi plimbă trabucul pe sub nas, de mai multe ori, punându-i întruna aceeași întrebare. Flăcăul nici măcar nu mai răspundea, gemea. La capătul unui scurt moment, gemetele au ajuns să-l enerveze pe colonel. — Ești om sau animal? îi urlă în ureche. Nici o reacție. Matziev aruncă trabucul în zăpadă, îl împinse pe prizonier, care era încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Dar nu găsi nimic, mai puțin o idee; o idee demnă de un ticălos îi trecu prin capul lui fezandat. — Poate că încă ți-e prea cald, nu? îi șopti puștiului în ureche. O să te ajut să-ți împrospătezi memoria, flăcăule! Și scoase din buzunar un cuțit de vânătoare pe care îl desfăcu. Apoi smulse metodic, unul câte unul, nasturii de la vesta micului breton și pe cei de la cămașă, după care îi tăie maioul. Îi scoase cu precauție hainele, iar torsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care cântă, ținându-se drept pe picioarele terminate cu gheare. Primarul inaugură statuia pe 11 noiembrie 1920. Ținu un discurs cu voce tremurată, rostind cuvinte înălțătoare și dând ochii peste cap, apoi citi numele celor patruzeci și trei de bieți flăcăi din orășel care muriseră pentru patrie, lăsându-i după rostirea fiecărui nume destul timp lui Aimă Lachepot, soldatul de gardă, ca să bată în tobă. Mai multe femei plângeau, îmbrăcate în negru, iar câțiva copii încă mici le luau de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
într-un șanț, la mai puțin de un kilometru de satul în care locuia, Plouzagen. Plecase, ca în fiecare seară, pentru a căuta patru biete vaci într-un parc. Nu aveam nevoie să citesc până la capăt pentru a ghici numele flăcăului pe care-l căuta Vignot. Din momentul în care deschisesem plicul, totul începuse să se învârtă în jurul și în capul meu. Criminalul se numea Le Floc, Yann Le Floc. Avea nouăsprezece ani în momentul când săvârșise crima. Era micul breton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]