1,549 matches
-
cel mai drăguț lucru pe care i-l putea spune cineva. Mal replică: — Mai comandă o felie de plăcintă, flăcău. Fac eu cinste. PAGINĂ NOUĂ CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI CINCI Fereastra de pe hol scârțâi. Trei pași ușori pe podeaua dormitorului. Buzz se foi, se rostogoli de lângă Audrey, băgă mâna sub pernă și apucă pistolul, camuflându-și mișcarea cu un căscat de om adormit. Alți doi pași. Audrey sforăia ușor, iar printr-o crăpătură dintre perdele răzbătea lumina. O siluetă apăru dinspre partea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Prim-planuri pe poziții 69, o un traveling larg, apoi Felix Gordean apăru într-un costum roșu, de diavol, prostindu-se și dansând. Lui Danny i se sculă. Mâna lui Claire se repezi acolo, ca și cum ar fi știut. Danny se foi, încercă să închidă ochii, dar nu reuși, ci continuă să privească. O tăietură scurtă, apoi Christopher, Băiat Drăguț, gol și în erecție, își îndreptă scula spre aparatul de filmat, cu calota acoperind aproape întreg ecranul, ca un gigantic berbec de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Băiatul aruncă ziarul, care lovi ușa. Ușa se deschise și o mână androgină pescui ziarul. Dacă încă nu știau, vor afla curând, iar dacă reușeau să-și depășească teama din creier, vor gândi Chaz. Trecu un minut lung. Mal se foi și găsi pe bancheta din spate un pulover vechi - bun pentru spargerea unui geam cu pumnul. Urmară alte câteva clipe lungi, apoi Loftis și Claire ieșiră în grabă, luând-o spre Lincolnul din fața casei. Femeia se așeză la volan, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pierd fiul, se întunecă Ioana. Care ar fi pentru tine? — Cel mai groaznic lucru ar fi să-mi pierd credința în Dumnezeu, pentru că fără ea n-aș putea face față nici unui dezastru. — Nu dai de întrebări mai puțin sumbre? se foi Ioana. — Ba da. Ce ai vrea să fii? Ceea ce sunt, se însenină ea. 125 JUCĂRII — Care e eroul tău preferat? — Sherlock Holmes, pentru că prinde totdeauna rău făcătorii și îi scoate din bucluc pe cei buni, îmi explică mătușa. Dar eroul
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
la foc. Și dacă ne gândim mai bine, cine dă bacșiș unui aducător de vești proaste? Imediat ce a văzut pielea albă a copilului, însă, Anjali a știut că acesta s-a născut într-un ceas rău. Nou-născutul gângurea și se foia. Un băiat a fost trimis în deal la creamtoriu, după preot, iar moașele au ars cearșafurile pline de sânge în grădină. Se pare că nimănui nu-i păsa de femeia moartă, mai mult decât să scape cât mai repede de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
la fel de bine? — Ne trebuie o fotografie, zise diwan-ul. Este singura dovadă credibilă pentru europenii ăștia. Așa se face că Pran începe să-l viziteze săptămânal pe maior, să poarte uniformă școlară, să recite poezie și să-l urmărească cum se foiește sub birou. Pran rostește vorbele cu emfază, i se repetă s-o țină tot așa și, treptat, accentul său englezesc se îmbunătățește și ajunge să învețe pasaje emoționante din poeții victorieni, despre eroism și datoria sacră de a-ți respecta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Privett-Clampe continuă discuțiile politice, spunând lucruri pe care Pran nu le înțelege pe deplin, despre sistemul de apărare al Indiei, marșuri, proteste și detenție fără judecată. Ceilalți nu sunt deloc interesați. Doar Firoz pare să-i acorde atenție, dar se foiește cam mult în scaun, ca și cum mai degrabă ar face cu totul altceva. Pe măsură ce ochii lui Pran se obișnuiesc cu întunericul, observă și alte figuri, pe tânărul francez cu chip mohorât, care mereu pierde timpul în preajma pathanilor, pe Flowers și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
poate e doar din cauza parfumului prea puternic al mediului, care-l lasă fără respirație, îi usucă gâtul și-i umple nările de mosc ieftin. — Blue Pearl? Blue Pearl? Tu ești? Se aud scrâșnete în întuneric. În jurul mesei, cei prezenți se foiesc excitați pe scaune. Vocea doamnei Pereira capătă o tentă onctuoasă. — Blue Pearl? Mai multe zgomote, ca niște lovituri. Apoi, o altă voce mai profundă. — Ești tu, Rosita? M-ai chemat? Tu mă chemi din lumină? Doamna Pereira scoate un zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
domnișoarei Garnier. Este bine acolo? — Foarte bine! Numai lumină și fericire. Bucurie, tra la la! — Te rog! intervine din nou domnișoara Garnier. Este cineva din Charleroi pe acolo? Doamna Pereira este cuprinsă de un acces de tuse. Bobby o simte foindu-se pe scaun. Încă o dată se aude zgomotul îndepărtat al unor clopoței și masa începe să se clatine. — Te rog! Domnișoara Garnier pare disperată. Charleroi? Ai văzut pe cineva? Te rog! Ai văzut? Domnișoara Garnier va rămâne dezamăgită. Mica Orhidee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ca și Jonathan. În afară de mirosul greoi, mai sunt acele vocale indisciplinate care alunecă pe palatinul ei aproape nestăvilite, ca și obiceiul ciudat de a-și foșni fustele aspre și de a le face să troznească sub șezutul ei când se foiește în scaun. Deși femeie, nu are nimic de floare, cu atât mai puțin de orhidee. Reușește chiar să deranjeze. Nici cu maică-ta nu semeni, zice mătușa privindu-l chiondorâș pe băiatul rămas la ușă. Era plăpândă biata de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
că vrea să recurgă la un tertip. — Da, aprobă ea. Noble adoptă o atitudine care, dacă ar exista un Ghid de Expresii Faciale Corecte pentru Domni, ar fi înregistrată la „privire bănuitoare“. Cu fustele foșnindu-i semnificativ, mătușa Berthilda se foiește în scaun. — Există un loc unde aș putea vorbi cu Jonathan între patru ochi? Vizibil ușurat, doctorului Noble sugerează o plimbare pe terenurile școlii. Bătrâna îl prinde pe Jonathan de braț, învăluindu-l în mirosul ei de mucegai, care pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pierd fiul, se întunecă Ioana. Care ar fi pentru tine? — Cel mai groaznic lucru ar fi să-mi pierd credința în Dumnezeu, pentru că fără ea n-aș putea face față nici unui dezastru. — Nu dai de întrebări mai puțin sumbre? se foi Ioana. — Ba da. Ce ai vrea să fii? Ceea ce sunt, se însenină ea. — Care e eroul tău preferat? — Sherlock Holmes, pentru că prinde totdeauna rău făcătorii și îi scoate din bucluc pe cei buni, îmi explică mătușa. Dar eroul tău? — Don Quijote
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Ce treci nepăsător cu același dangăt de talangă veche? Unde îmi îndrepți pașii? Un suflet de înger mă retrage din așa zisa disperare, atingându-mă ușor ca și cu o aripă străvezie... E ora de desen... Creioanele alunecă melodios pe foia imaculată și se ivesc forme...diforme...case îngrămădite cu acoperișuri șubrede, copaci îndoiți de vremuri...o frumusețe ...suflete de copii înșirate în razele de soare...Copilul insistă: -Am terminat, domnișoara... Îmi zâmbește complice...Și eu văd că-s tot acolo
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ai urât-o pe Anna fiindcă ți-a furat doza de atenție care-ți fusese rezervată până atunci, nu-i așa? a sugerat Josephine. Nu, n-am urât-o. —Ba da. Mă încălzisem și începusem să transpir și să mă foiesc în scaun de jenă și furie. Spumegam pentru că fusesem aruncată, din nou, în lumea aceea înfricoșătoare în care acțiunile mele avuseseră niște rezultate atât de catastrofale. Aproape că aș fi preferat să fie citit chestionarul. Nu voiam să-mi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de Misty plecase. —Ești bine? m-a întrebat Chris cu blândețe venind să se așeze lângă mine. M-am uitat în ochii lui albaștri ca apa și am simțit cum mă trec fiori. Atât de frumos era! — Nu, am spus foindu-mă pe scaun. Mă simt... mă simt... nu știu cum. Sunt pur și simplu sătulă! — Aha, am înțeles, a zis Chris trecându-și gânditor palma mare și pătrățoasă prin părul de culoarea grâului. Pe față i se citea o îngrijorare care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
îl priveam plină de speranță. O, câtă savoare aveau momentele în care mă aflam în centrul atenției lui! — Ce-am putea face ca s-o înveselim pe Rachel? a zis el ca și când ar fi fost singur în cameră. Eu mă foiam pe scaun mai să dau pe-afară de-atâta plăcere. — Hai să facem o plimbare, mi-a sugerat el plin de speranță. — Unde? am întrebat eu. —Afară, mi-a răspuns el arătându-mi cu o mișcare a capului fereastra. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
că se poate să ajungi la pârnaie, o ia la picior. Brigit părea să se fi săturat de jocul ăla. — Oricum, nu mai ai nevoie de mine ca să inventez toate astea. Acum ai un iubit. —Ba n-am, m-am foit eu agitată. —Ba ai. Luke ce e? E un iubit. N-ai cum să negi! —încetează! — Ce te-a apucat? m-a întrebat Brigit exasperată. Mie mi se pare minunat. Atunci de ce nu ieși tu cu el? —Rachel, a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu fusese inventată! Am simțit că mi se strânge inima. Bravo, Josephine, bună încercare! — Vi s-a întâmplat ceva dumneavoastră sau familiei dumneavoastră la scurt timp după venirea pe lume a Annei? a insistat Josephine. Eu am început să mă foiesc. Știam deja care erau răspunsurile și voiam ca interogatoriul să înceteze. Păi, a început mama circumspectă, la două luni după nașterea Annei, tatăl meu, bunicul lui Rachel, a murit. Și ați fost supărată din cauza asta? Mama s-a uitat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
jumătate de gură. — Și-atunci care sunt punctele ei bune? i-a presat Josephine. Mama și tata s-au întors unul către celălalt, s-au privit perplecși, au ridicat din umeri și au rămas tăcuți. Simțeam cum ceilalți pacienți se foiau și se făceau mici în scaune. De ce nenorociții mei de părinți nu inventau ceva ca să mă scutească de umilința asta? Avea succes la băieți? — Nu, a răspuns mama pe un ton categoric. —Păreți foarte sigură. Din cauza înălțimii, a explicat mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
dimineață. Era așa de sexy și de frumos, așa de masiv și de al meu. Apoi i-am văzut expresia mohorâtă și rece și mi-am amintit că acum lucrurile stăteau altfel. Ședința a început. îi simțeam pe ceilalți pacienți foindu-se nerăbdători. Probabil că într-o altă viață stătuseră lipiți de ghilotină, mă gândeam dezgustată, refuzând însă să-mi aduc aminte cât de nerăbdătoare fusesem și eu atunci când CPI, a lor, venise să dea cu ei de pământ. — Poți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Mulțumesc, a spus Josephine cu răceală. —Următoarea întrebare e „Când crezi că a început Rachel să aibă probleme cu drogurile?“ Luke a răspuns „La începutul timpurilor“. Luke, nu vrei să ne explici mai pe larg? —Ba da, a zis el foindu-se pe scaun. Am vrut să spun că avea deja obiceiul ăsta cu mult înainte s-o cunosc eu. Cum de-și permite să folosească termenul „obicei“ în ceea ce mă privește, m-am gândit înfuriată din senin. De parc-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fi trebuit să știu că n-avea să-mi spună altceva. —Ai luat droguri zilnic, de ce să nu mergi și la întâlniri tot zilnic? N-o să faci asta o veșnicie. Doar până când te mai pui pe picioare. Dar, m-am foit eu nesimțindu-mă prea în largul meu, n-ar trebui să-mi caut un serviciu? Mă simt foarte vinovată fiindcă nu muncesc. —N-ai de ce, a râs ea, de parcă și simpla idee ar fi fost hilară. De ce vrei să muncești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
canapea și ne-am uitat la o casetă. Din senin, în fața ochilor mi-a apărut o fantezie încântătoare: eu inhalând o linie lungă și minunată de cocaină. Imediat, am simțit că prezența lui Luke mă sufoca. Am început să mă foiesc pe canapea încercând să mă calmez. Era duminică seara, atmosfera era minunată, nu aveam de ce să ies și să petrec. Dar nu puteam să scap de dorință. Trebuia să plec. Deja simțeam în gură gustul splendid, amar și anesteziant al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cap până-n picioare în alb (care e noul gri al sezonului, care a fost noul negru al sezonului trecut), s-a poziționat într-un colț, lângă niște rafturi cu cărți. Patrick McMullan, fotograful monden numărul unu, a început să se foiască și el prin preajmă. Fetele, timide foarte, se prefăceau că nu au observat aparatul de fotografiat uriaș care atârna de gâtul tipului. Apoi Patrick a început să facă poze. Una dintre fete, un fost manechin, a scos o carte, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
nu poate aduce decât necazuri. — Oameni buni, a zis ea cu o privire fioroasă, aruncându-și peste umăr părul ca făcut din bumbac cu asemenea forță încât am auzit, realmente, șuierul biciuitor al mișcării. Câțiva dintre editori au zâmbit agitați, foindu-se pe scaune. Ceasul de pe perete ticăia zgomotos. În mod straniu, toată lumea părea paralizată de prezența ei. Într-un final, Dawn și-a regăsit calmul. — Bună, Vivian! a spus ea cu voce tare. Avem multe de discutat în după-amiaza asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]