1,212 matches
-
cât încă nu ești pierdut. Eu cred că nu te vei pierde niciodată”. În clipa aceea se apropie de mine: nasturii bluzei ei de școlărită străluceau în sidef, ne aflam în aerul primăvăratec, adiind ușor, ca o subtilă răcoare în frunzișul sfârșitului de mai. Mă privea cu ochii mari, lucind de spiritul ce o domina, fruntea aceea înaltă, fața de o paloare neîntâlnită. - Mă gândeam: „Ecaterina Perussi”... un vânt ucigător bătea peste secol și ea îmi puse mâinile pe umeri, prefigurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
îmbrățișă, mă sărută, o sărutai, și timpul trecea pe lângă noi ca un zbor de șoimi, îi auzeam bătăile de aripă, apoi planarea lentă înaintea coborârii pentru înhățarea prăzii. Trupul ei era apropiat și cald încât deodată se bolti deasupra noastră frunzișul verii peste banca de pe aleea din dreapta intrării în grădina publică de atunci, mai e puțin, spun, și începe războiul, suntem iar în anul 1941, războiul acela nu s-a terminat dar urmele au rămas, lumea s-a dat peste cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vârste, corect îmbrăcat, scorțos, cu nelipsita cravată burgheză la gât - adică de om al burgului, al orașului zice-se - că în urmă cu câteva decenii, tot tânăr ca ei, adolescent, m-am aflat pe aceeași bancă și că aici sub frunzișul aceluiași copac mi s-a întâmplat cea mai fenomenală întâlnire, din câte revelații se pot ivi oamenilor în viață. Ce să spun, cum să-i spun? Sunt bucurii, fapte, întâmplări, nedeslușiri sau deslușiri ale vieții, care zac în noi asemeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mângâierile vântului înserării. În liniștea coastei, potcoavele calului roib sunau rar și dulce pe șosea: tac-tac, tac-tac... De o parte și de alta a drumului sur, se înălțau două spinări ușoare de colnic; câțiva copaci singuratici își ridicau pe muchii frunzișurile sărace prin care vântul se strecura cu un șuiet domol. Din când în când, frunze pălite se desprindeau și zburau obosite prin licăririle amurgului. Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pâclă. Dintre livezi și dintre căsuțele albe se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
menționatei antologii de pomină Istorisiri vechi și nouă, această povestire ilustra „neomenia boierului exploatator“. În pădurea Petrișoruluitc "În pădurea Petrișorului" Era pe la sfârșitul lui august, și pădurea Petrișorului, bătrână și nestricată de mână de om, își desfășura tăcută bolțile de frunzișuri. Urca domol coline trăgănate, se ridica departe într-un pisc prăpăstios, în vârful căruia săgeta spre cer un brad vechi, care vestea cel întăi printr-un șuiet adânc sosirea vânturilor. Așa urca lin spre asfințit, și de pe cerul răsăritului soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ici pe colo. O veveriță se cățără pe trunchiul unui copac în calea lor. Îi privi o clipă cu ochișori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge castanie de păr, în alt copac, și se pierdu în frunziș. Boierul tresărise, cu mâna pe pușcă; apoi se liniști, pe când Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pușcă; apoi se liniști, pe când Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stângeau între frunzișurile neclintite. Într-un târziu, pădurarul se opri. Iaca, pe ici, cucoane Grigoriță, zise el. S-o luăm așa, la dreapta, pe vălcica asta. Să te ferești de crengi, că-i des al dracului! În vale-i jilăveală mare; nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu se mai auzi. Iar printre tufe dese, prin luminișuri scurte, căprioara fugea alungată de spaimă, se depărta spre pârău. O clipă se opri tremurând, ca și cum ar fi fost înaintea unei prăpăstii. Apoi, încetinindu-și fuga, își făcu loc printre frunzișuri în albia apei. Cu cele două picioare de dinainte în unde, cu celelalte în iarba malului, stătu pe loc. Blănița cenușie îi lucea lin în umbră; numai capul fin, cu urechile înălțate, cu ochii mari, sta într-un sul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cărările umede, printre ramurile împletite, stârnind sturzi cu zbor tăcut și mierle care fâlfâiau cârcâind spăriate. Sunetul moale al tălăngilor răzbătea din vreme în vreme ca dintr-o depărtare nesfârșită - părea că vine de deasupra, din cerul albastru, ori printre frunzișuri, cu strecurarea vântului. Într-un rând, aproape de asfințitul soarelui, într-o zi liniștită de septemvrie, mă întorceam din luncă și veneam gânditor pe podul răsunător de fier. Apa râului curgea pe dedesubt largă și lină, cu strălucire întunecoasă. În stânga, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Își dădu pălăria pe ceafă și scoase răsteiele. Jugul căzu. Românul apucă funia. Cumpăna stătea neclintită, naltă, în albastrul șters al cerului. Printre ramurile răchiții bătrâne pâlpâi o turturică vânătă, apoi se zvârli, în zboru-i iute, zvâcnit, peste fânețe tăcute. Frunzișurile se clătiră o clipă, după aceea căzură iar în neclintirea lor. În clipa aceea, din păpușoaie săltară trei oameni, trei țigani. Pe cel care venea întăi, cu dreapta întinsă țapăn în jos, cu cuțitul lângă coapsă, nalt, uscat, cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cuprinse de subt umeri pe Hazu și-l trase la umbră, sub răchită. Cămașa, în dreptul coastelor din stânga, era numai sânge, năvălit din răni. Românul abia sufla, cu ochii deschiși mari, cu fața dintrodată întristată, subt umbra pe care o cernea frunzișul verde cenușiu al copacului. În liniștea și-n căldura zilei, glasurile întărâtate ale cositorilor se auzeau depărtate, chemându-se. Boii, lângă adăpătoare, stăteau acuma neclintiți și priveau cu ochii mari și umezi spre cei doi oameni. Băieșu se alătură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
făcu semn din ochi, de sus în jos, și îndată șopti: —Eu de-acu mor. Să mă duci acasă și să spui nevestei cum a fost... După vorbele acestea, muri. Fața-i rămase neclintită, în umbra plină de mâhnire a frunzișului de răchită. Băieșu îl privi un răstimp, apoi își șterse de iarbă mâna stângă iar umplută de sânge. Întinse degetele și coborî pleoapele mortului. Oftă, parcă se deștepta din gânduri, și se sculă în picioare. Larma de glasuri creștea, venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
poate... Cu cofa de brad, Măriuca trecea prin iarbă spre casă și intra pe ușa care însemna în lumină o pată neagră. Liniștea plutea peste marginea aceea de pădure, liniște ușoară pe care o tremura parcă strălucirea luminii; și tăcea frunzișul nesfârșit. „Nu mai bătea inima codrului și erau priponite și vânturile...“ Pârăul curgea fărâmând lumina și clătea ușor ierburile și florile și treceau albine prin soare ca niște scânteietoare de aur. Și mi se umplea sufletul de pace, acolo, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care-mi era așa de drag vorbesc și despre tinerețele mele. Toate au trecut: nici codrii așa nu mai sunt, și tinerețele s-au călătorit! În mirosul ațâțător al pădurii creștea în mine puterea vieții, șuietul domol al vântului în frunzișuri îmi mângâia auzul și ce strălucire neobișnuită, ce strălucire vie, și ce mireasmă ascuțită, amețitoare, aveau florile din poienile de la margine! Ca-nspre o dragoste, cu dor, pornii, după două luni de lipsă spre codrul Antileștilor. Înaintea iernii, în toamnă târzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vremilor... Într-un miez de septembrie invadat de un galben bacovian, am găsit în curtea școlii de cartier copiii perfect aliniați pentru festivitatea de deschidere a noului an școlar... Nici un zvon de glasuri, râsete sau șoapte... Doar adierea vântului prin frunzișul salcâmilor copleșiți de atâta risipă de culoare. Se zvonise că profesorul care stăpânea întreaga adunare numai din priviri, venise de la Școala de Corecție prin transfer, la noi... Altceva nu mai trebuia.. Om în putere, cu trăsături ale feței voluntare, ochi
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
vreme, măcinat de o suferință ascunsă, a plecat pentru totdeauna. Cortegiul funerar a oprit pentru câteva momente și în fața școlii noastre... Apoi, în aceea zi mohorâtă și rece, lutul jilav l-a înghițit pentru totdeauna... Toamne peste toamne au plouat frunzișuri însângerate peste ETERNITATE... Dar, atâta vreme cât măcar unul dintre învățăceii săi își va aminti de albastrul-oțelit al privirilor sale și îi va închina un gând de recunoștință, dascălul va continua să trăiască printre noi... Fost profesor, Gabriela Muscaliu, In memoriam Maria
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
ce ieșea din Shahkot, iar zumzetul motorului său murdar umplea aerul. Sampath se gândi la șerpii care abandonează fâșiile uscate ale vechilor piei și dispar în iarbă, iar prezența nu le e trădată nici de cea mai ușoră mișcare a frunzișului, la insectele care sparg cruste și carapace de lut, care se zbat în orbirea caldă a mătăsii și a membranelor, pentru a se pierde apoi în ceruri enorme. Se gândi la felul în care el părăsea lumea, o lume care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Ascuns între ramurile copacului în care se cățărase, Samapth simți cum i se dovedește respirația și-l cuprinde un val de pace și mulțumire. În jurul lui, livada era scăldată în razele unui soare de după-amiază de noiembrie, prinsă în reflexiilor frunzișului mișcător și învăluită într-o țesătură fluidă de soare și umbre. Căldura îi mângâia obrajii ca o dezmierdare de animal și, pe măsură ce bătăile inimii i se linișteau, deslușea peste tot în jur pocnetul și foșnetul plantelor încălzite, cu parfumurile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ar putea sta cu fața înspre după-amiază ca o floarea-soarelui și învăța tot ce era de știut în livada aceasta: fiecare insectă care se târa pe acolo, mirosul pământului gras de sub ierburi, foșnetul funzelor, calea pe care o străbătea prin frunziș, limba încolăcită în jurul fiecărui nume. Apoi, pe măsură ce după-amiezile deveneau scurte și cețoase, iar fructele verzi-aurii și coapte, să culeagă o guavă... Ar ține-o lipită de obraz și ar rostogoli-o în palme ca să-i simtă suprafața cu circumvoluțiuni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
fiind acum folosită ocazional pentru păscutul caprelor. Copacii livezii se întindeau aproape pe toată coasta dealului, până sus, mărginind pădurea de cercetare a universității. Hotărâți și cu un scop bine stabilit, membrii familiei Chawla trăncăneau și țipau în sus spre frunziș. Într-un târziu, în capătul cel mai îndepărtat al desișului de guave, chiar lângă peretele dărăpănat ce mărginea pădurea, îl descoperiră pe Sampath în copacul lui, stând și mâncând o guavă, cu picioarele atârnând în gol sub el. Le urmărise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
spuse nimic. — Ce faci acolo sus? strigă domnul Chawla. Dă-te jos imediat! Sampath privi hotărât la lumea înfrunzită care îl înconjura, încercând să-și liniștească inima care-i bătea nebunește. Se concentră asupra felului în care briza trecea prin frunziș, ca o mână ce mângâie blana întunecată a unui animal ca să descopere argintiul de dedesubt. Pinky simți dintr-odată un val de rușine pentru fratele ei. — Dă-te jos din copacul ăla - întregii familii îi e rușine, spuse ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ca un favor excepțional, deși locuiau în afara razei obișnuite de livrare. Domnul Chawla era extrem de mândru de aceste realizări. Apa țâșnea în rezervor cât era ziua de lungă. Seara, un șir de lumini colorate decora aleile din livadă, iluminând dramatic frunzișul și aruncând o lumină delicată asupra familiei ce se relaxa pe paturile amplasate în fața adăpostului paznicului. Adăpostul acesta avea acum un nou acoperiș din foi de aluminiu în locul paielor simple, iar înăuntru se găseau un televizor și un cufăr metalic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
erau poalele dealurilor himalaiene! Ce abundență și belșug! Fluturii zburau prin peisaj, plăcintele-de-copac și prinzătorii-de-muște zburau din pom în pom, șopârlele se scăldau în soare pe acoperișul de tablă al adăpostului paznicului, alunecând uimite în după-amiaza caldă, iar briza răscolea frunzișul. Ici-colo se zăreau pâlcuri de flori sălbatice, flori de culoarea și cu aroma fructelor, flori cu guri larg deschise și limbi care lăsau pe hainele adepților dungi de polen ca cele ale tigrilor, când treceau pe lângă ele, care-și mișcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
cântând împreună. — Cum reușea să-i păcălească pe toți oamenii ăia? se întrebă spionul de la Societatea Ateistă, trăgând cu ochiul din spatele copacului. Ce putere avea asupra lor? Ce avea el? Adulmecă aerul. Mirosul de nucșoară și cuișoare se înălța prin frunziș dintr-o oală de undeva. Nucșoară și cuișoare... și mai ce? Adulmecă din nou. Mirosul îi pătrunse în nări și-și încălzi calea spre creier. Da... adulmecă. Încă ceva... Își mai luă câteva notițe în caietul său. În camera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ceilalți și, oricum, amenințarea maimuțelor nu fu luată în discuție de către autorități. — Vai, ia uitați ce rele ați fost, le spuse Sampath maimuțelor când acestea reveniră în livadă mai târziu în ziua respectivă. Fețele lor întunecate se ițeau spășite din spatele frunzișului scuturat al copacului. Ținându-se de cap, cu expresii de durere distilată și greutate, se rezemau șovăielnic de orice creangă ce nu fusese ruptă și lăsată să atârne ca membrele inutile ale celor răniți în luptă. — Da, sunteți foarte rele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]