739 matches
-
în funcție de măsura în care este atribuită factorului frustrant calitatea de a ne de poseda de un drept, sau de satisfacția îndeplinirii unui scop. 2. „Ecuația psihologică personală” își pune amprenta pe toate aspectele interacțiunii persoanei cu ambianța, determinând: evaluarea situației frustrante, reactivitatea particulară a subsistemelor psiho-fiziologice angajate de situația, frustrantă, vulnerabilitatea, sau toleranța, la frustrare, alegerea modalităților de răspuns și de adaptare etc. Pornind de aici trebuie respinse încercările unor cercetători de a explica exclusiv fenomenul frustrației, fie numai prin „situația
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de a ne de poseda de un drept, sau de satisfacția îndeplinirii unui scop. 2. „Ecuația psihologică personală” își pune amprenta pe toate aspectele interacțiunii persoanei cu ambianța, determinând: evaluarea situației frustrante, reactivitatea particulară a subsistemelor psiho-fiziologice angajate de situația, frustrantă, vulnerabilitatea, sau toleranța, la frustrare, alegerea modalităților de răspuns și de adaptare etc. Pornind de aici trebuie respinse încercările unor cercetători de a explica exclusiv fenomenul frustrației, fie numai prin „situația frustrantă”, fie prin „starea psihică” rezultată din actul privării
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
reactivitatea particulară a subsistemelor psiho-fiziologice angajate de situația, frustrantă, vulnerabilitatea, sau toleranța, la frustrare, alegerea modalităților de răspuns și de adaptare etc. Pornind de aici trebuie respinse încercările unor cercetători de a explica exclusiv fenomenul frustrației, fie numai prin „situația frustrantă”, fie prin „starea psihică” rezultată din actul privării, fie, în sfârșit, numai prin „reacțiile comportamentale” adoptate de subiectul frustrat. Fenomenul frustrației se consituie, de fiecare dată, ca un act al psihicului în ansamblu, ca un act al sistemului personalității, motiv
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
caracteristice ale trăirilor fiecăruia: „Frustrația nu se definește prin obstacol, căci în realitate nimic nu ne permite să știm ce este apreciat ca atare de către subiect. Aceeași situație poate să fie simțită ca favorabilă, de către o persoană și trăită ca frustrantă de către alta. Vindecarea, de exemplu, poate fi gratificantă (dar invers) căci unii găsesc mai multe avantaje în faptul de a fi bolnav (nu mai au responsabilități, lumea se ocupă, de ei) decât sănătoși”. Iată de ce trebuie relevată, unitatea dialectică, a
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
sănătoși”. Iată de ce trebuie relevată, unitatea dialectică, a tuturor acestor aspecte (laturi) ale frustrației, care acționează, unitar, unul prin celălalt, formând de fapt cele trei componente de bază, în funcție de care fenomenul frustrației se impune a fi definit. Primul element, „situația frustrantă”, și cel de-al treilea, „răspunsul comportamental” la frustrare, sunt, așa cum vom vedea, mai ușor de definit, comparativ cu „starea psihofiziologică” rezultată din frustrare. „Situația, frustrantă” necesită, prezența, pe de o parte, a unui obiectiv (adică, scop, trebuință, necesitate, problemă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de bază, în funcție de care fenomenul frustrației se impune a fi definit. Primul element, „situația frustrantă”, și cel de-al treilea, „răspunsul comportamental” la frustrare, sunt, așa cum vom vedea, mai ușor de definit, comparativ cu „starea psihofiziologică” rezultată din frustrare. „Situația, frustrantă” necesită, prezența, pe de o parte, a unui obiectiv (adică, scop, trebuință, necesitate, problemă etc.) în realizarea căruia subiectul trebuie să fie intens motivat, iar pe de altă parte a unui obstacol, extern sau intern, real sau imaginar, material sau
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
conduce spre satisfacerea deplină a unor trebuințe, tendințe secundare (ex. nevoia, de recunoaștere a realizărilor noastre, dorința de autorealizare profesională, de a fi stimat și respectat de semeni etc.), vorbim de frustrația secundară, caracteristică, lumii umane. „Reacția subiectului la situația frustrantă constituie răspunsul la frustrare. Trebuie arătat ca situația frustrantă influențează în mod diferit organismele supuse privării, deoarece subiecții se deosebesc în ceea ce privește măsura în care sunt frustrați într-o situație standard (aceste diferente sunt decise de structura personalității fiecăruia și de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ex. nevoia, de recunoaștere a realizărilor noastre, dorința de autorealizare profesională, de a fi stimat și respectat de semeni etc.), vorbim de frustrația secundară, caracteristică, lumii umane. „Reacția subiectului la situația frustrantă constituie răspunsul la frustrare. Trebuie arătat ca situația frustrantă influențează în mod diferit organismele supuse privării, deoarece subiecții se deosebesc în ceea ce privește măsura în care sunt frustrați într-o situație standard (aceste diferente sunt decise de structura personalității fiecăruia și de experiența, personală anterioară în astfel de situații). Datorită acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
persoană, se comportă diferit în situații similare, că aceleași acțiuni și mișcări (reacții) pot avea, sub raport psihologic, semnificații diferite, apare și necesitatea discutării conceptului de „starea de frustrație”. În raport cu această stare apar cele mai mari dificultăți în explicație. Situația frustrantă generează „starea de frustrație” în organism, care, la rândul ei, determină, un anumit mod de reorganizare a comportamentului și, implicit, anumite rezultate în activitate. Se face, în general, distincția între o „situație frustrantă” și un „organism frustrat”, deoarece organismul plasat
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
cele mai mari dificultăți în explicație. Situația frustrantă generează „starea de frustrație” în organism, care, la rândul ei, determină, un anumit mod de reorganizare a comportamentului și, implicit, anumite rezultate în activitate. Se face, în general, distincția între o „situație frustrantă” și un „organism frustrat”, deoarece organismul plasat în situația, frustrantă respectivă poate să nu simtă frustrația, sau s-o simtă într-un mod și un grad diferit, în comparație eu un alt organism. Două persoane plasate într-o situație frustrantă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de frustrație” în organism, care, la rândul ei, determină, un anumit mod de reorganizare a comportamentului și, implicit, anumite rezultate în activitate. Se face, în general, distincția între o „situație frustrantă” și un „organism frustrat”, deoarece organismul plasat în situația, frustrantă respectivă poate să nu simtă frustrația, sau s-o simtă într-un mod și un grad diferit, în comparație eu un alt organism. Două persoane plasate într-o situație frustrantă standard, chiar dacă încearcă aceeași „cantitate” de frustrație (lucru demonstrabil prin
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustrantă” și un „organism frustrat”, deoarece organismul plasat în situația, frustrantă respectivă poate să nu simtă frustrația, sau s-o simtă într-un mod și un grad diferit, în comparație eu un alt organism. Două persoane plasate într-o situație frustrantă standard, chiar dacă încearcă aceeași „cantitate” de frustrație (lucru demonstrabil prin măsurarea indicilor fiziologici ai stării de frustrație: pulsul, reflexul psihogalvanic, presiunea sanguină, ritmul respirator etc.), pot, totuși, reacționa comportamental diferit la această situație standard. Modul de realizare a unui act
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
aflată într-un moment de ridicată tensiune psihică, stăpânindu-se, nu trădează expresiv starea sa, deși modificările funcțiilor sale organo-vegetative pot să confirme ritmul crescut al activității psihice. Nu există, deci întotdeauna, o corelație perfectă, în plan obiectiv, între „situația frustranta” și „starea, de frustrație”, și nici între „starea de frustrație” și „reacția comportamentală” la frustrare. Desigur că explicația trebuie căutată, în faptul deja menționat că toate elementele componente ale fenomenului de frustrație (și anume: „situația frustranta”, „starea de frustrație”, „comportamentul
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
plan obiectiv, între „situația frustranta” și „starea, de frustrație”, și nici între „starea de frustrație” și „reacția comportamentală” la frustrare. Desigur că explicația trebuie căutată, în faptul deja menționat că toate elementele componente ale fenomenului de frustrație (și anume: „situația frustranta”, „starea de frustrație”, „comportamentul reacțional” rezultat) își definesc conținutul și specificitatea mai ales în raport cu structura, și specificul personalității subiectului frustrat, mai precis în funcție de: modul lui de a percepe și interpreta situația frustrantă; intensitatea motivelor și importanța scopului de realizat; capacitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
componente ale fenomenului de frustrație (și anume: „situația frustranta”, „starea de frustrație”, „comportamentul reacțional” rezultat) își definesc conținutul și specificitatea mai ales în raport cu structura, și specificul personalității subiectului frustrat, mai precis în funcție de: modul lui de a percepe și interpreta situația frustrantă; intensitatea motivelor și importanța scopului de realizat; capacitatea de impresionare și de rezistență la frustrare; starea funcțională a organismului în momentul frustrării; particularitățile psihofiziologice care marchează, deosebirile temperamentale sau tipologice etc. Altfel spus, diferențele în stările de frustrație sunt decise
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
personalității. Cu cât vom deține o informație mai bogată asupra „ecuației personale”, asupra particularităților psiho-fiziologice individuale, care introduc o variabilă definitorie a „stării de frustrație”, cu atât vor spori șansele de predicție a conduitei unei persoane aflate într-o situație frustrantă. „Starea de frustrație” exprimă, de fapt, tensiunea nervoasă, afectivă, trăită în forme și grade de intensitate diferite, în funcție de măsura realizării „prizei de conștiință” de către subiectul frustrat asupra gravității pericolului, real sau imaginar, întâlnit conștientizare care va determina și sentimentul deposedării
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de frustrație”) ridică, așadar, destule dificultăți de ordin psihologic sau fiziologic. Privitor la cele fiziologice, cercetătorii remarcă faptul că tensiunea psihică rezultată din frustrare/privare se obiectivează totdeauna în reacții fiziologice specifice stării de frustrație, dar nediferențiate în funcție de tipul situației frustrante. Aceste reacții sunt de natură neurohormonelă, exprimându-se atât prin modificări ale nivelului excitabilității sistemului nervos (în special, a hipotalamusului), ale secreției de adreno-corticosteroizi, cât și prin modificările compoziției chimice a sângelui. Situația frustrantă declanșează, de regulă, stări emoționale puternice
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustrație, dar nediferențiate în funcție de tipul situației frustrante. Aceste reacții sunt de natură neurohormonelă, exprimându-se atât prin modificări ale nivelului excitabilității sistemului nervos (în special, a hipotalamusului), ale secreției de adreno-corticosteroizi, cât și prin modificările compoziției chimice a sângelui. Situația frustrantă declanșează, de regulă, stări emoționale puternice, care dezorganizează pe moment activitatea subiectului, putând duce chiar la forme de nevroză (manifestate prin acțiuni iraționale, atipice). Desigur, această emoționalitate severă, dezorganizantă, este întâlnită mai ales în cazul anumitor tipologii umane, cum sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
aspectul unui conflict de nerezolvat, în cursul căruia energia depusă crește, emoțiile devin mai intense, iar activitatea este redirecționată. Așadar, nu este suficient să definim frustrația numai prin faptul blocării unei tendințe, dorințe, aspirații etc.: situația obiectivă de frustrare este frustrantă numai dacă ea este interpretată de către subiect ca privatoare, sau arbitrară. „Emoționalitatea” este strâns legătă, deci, de actul interpretării, de conștiința importanței motivelor, a scopurilor activității și a dificultăților ce țin de evenimentul frustrant. Dar „emoționalitatea” poate fi și rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
etc.: situația obiectivă de frustrare este frustrantă numai dacă ea este interpretată de către subiect ca privatoare, sau arbitrară. „Emoționalitatea” este strâns legătă, deci, de actul interpretării, de conștiința importanței motivelor, a scopurilor activității și a dificultăților ce țin de evenimentul frustrant. Dar „emoționalitatea” poate fi și rezultatul unui conflict intraindividual, care exprimă disputa între tendințele, aspirațiile și trebuințele noastre și în care satisfacerea unora se face în deterimentul altora. Se creează, în felul acesta, un câmp afectiv intens deoarece nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
toleranță, deoarece copilul este constrâns, datărită imaturității sale psihologice, să reacționeze inadecvat, prin reacții de apărare a eului, care vor frâna dezvoltarea sa ulterioară). Un rol esențial în instalarea tensiunii emoționale în frustrație îl joacă anticiparea pericolului implicat în situația, frustrantă. Este important ea atât evaluarea propriu-zisă a amenințării, cât și anticiparea pericolului să se efectueze în termeni realiști, obiectivi. Sistemul personalității, prin componenta sa motivațională, prin sistemul său de idei și de convingeri, la care se adaugă și experiența subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ea atât evaluarea propriu-zisă a amenințării, cât și anticiparea pericolului să se efectueze în termeni realiști, obiectivi. Sistemul personalității, prin componenta sa motivațională, prin sistemul său de idei și de convingeri, la care se adaugă și experiența subiectului în situații frustrante, condiționează un anumit nivel anticipativ al fricii, al teamei de eșec. Acest lucru nu trebuie subestimat deoarece se știe că teama exagerată dezorganizează conduita, dar când este realizată la un nivel moderat ea poate fi benefică, sporind stare de vigilență
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
al teamei de eșec. Acest lucru nu trebuie subestimat deoarece se știe că teama exagerată dezorganizează conduita, dar când este realizată la un nivel moderat ea poate fi benefică, sporind stare de vigilență (ex. în timpul unor dezastre naturale). Deoarece evenimentele frustrante își exercită influența prin intermediul reacțiilor emoționale, gradul de anxietate și efectele acesteia joacă, un rol preponderent în ajustarea la situația frustrantă. Așa cum am văzut, unul din factorii care contribuie în mare măsură la reducerea tensiunii emoționale și a dezintegrării răspunsului
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
la un nivel moderat ea poate fi benefică, sporind stare de vigilență (ex. în timpul unor dezastre naturale). Deoarece evenimentele frustrante își exercită influența prin intermediul reacțiilor emoționale, gradul de anxietate și efectele acesteia joacă, un rol preponderent în ajustarea la situația frustrantă. Așa cum am văzut, unul din factorii care contribuie în mare măsură la reducerea tensiunii emoționale și a dezintegrării răspunsului la frustrare este toleranța la frustrare, care implică, familiarizarea cu situațiile frustrante și învățarea modalităților de a face față situațiilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
acesteia joacă, un rol preponderent în ajustarea la situația frustrantă. Așa cum am văzut, unul din factorii care contribuie în mare măsură la reducerea tensiunii emoționale și a dezintegrării răspunsului la frustrare este toleranța la frustrare, care implică, familiarizarea cu situațiile frustrante și învățarea modalităților de a face față situațiilor de blocare. Iar cel mai important factor îl reprezintă, gradul de maturizare intelectuală, afectivă și morală a personalității, care va impune un anumit nivel de echilibrare psihică și de obiectivitate în crearea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]