738 matches
-
fi stârpit creștinește, cu milă și fără patimă, împreună cu toate neamurile lor zgomotoase. Aș fi trecut cu propriul meu buldozer, imaginar, dar incasabil, prin pasta de carne, motorină și prefabricate, strivind femeile rujate violent și îndesându-le cocurile înălțate tovărășește, fugărind bărbații neghiobi, obosiți, râgâind de spaimă și beție, terminându-le plozii pișăcioși care scuipau pe holuri și-aruncau câte-un motan nefericit de la ultimul etaj. Ce mai prăpăd aș fi făcut prin mulțimea asudată, agitându-se ca un elefant cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nici să cos puișori pe etamină); îmi făcea rost maică-mea de scutiri. În pauze, umblam singur, enervându-mi colegii. Ca să evit contactul fizic din timpul bătăilor, scuipam și-o luam la fugă. Doar fetelor le puneam piedică, după ce le fugăream prin curtea interioară: îmi plăcea să le văd căzând. N-a ținut o veșnicie toată povestea, poate câteva luni, poate o zi-două, poate ceva mai mult în mintea mea. I-am lăsat în pace, să vină, să pună mâna, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că te plimbi pe-o cartelă Jaquard; dacă le cercetai de-aproape, găurile erau deja înfundate cu crengi, noroi și frunze. Mai dispăruseră și casele vechi, cu marchiză de sticlă și îngerași grăsulii deasupra ferestrelor. Orașul le îngrămădise printre blocuri, fugărindu-le dintr-un cartier într-altul, până nu mai rămăseseră decât niște insule izolate, ascunse de ochiul trecătorului: la Izvor (de la biserica Elefterie spre Panduri); lângă Dorobanți (până după Cașin); între Filaret și-Observator; în spatele Mitropoliei; pe la Lizeanu, pe vechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am plimbat pe dig până la „On Plonge“, îmbrățișați de frig. După câteva minute, a început să plouă, urât, cenușiu, mizerabil. Cârciumioara nu se mișcase din loc, cu tot acvariul ei din podea. Călcai pe sticlă și urmăreai morunii și nisetrii fugărindu-se printre alge și bolovani. N-am intrat, doar ne-am lipit nasul de geam: vreo cinci sau șase marinari stăteau la un rom. Îi recunoșteai imediat, după cicatrici și tricourile alea cu dungi, ca la pușcărie: le purtau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
faci detectivistică literară (sau pur și simplu să urci la etaj, la o cunoștință), trebuia să ai picioare zdravene: javrele alergau pe toată lumea pe care n-o știau. Goguță, Pendulă, Antenă, Tapir și Răbdău căpătau brusc forțe nebănuite și te fugăreau până pe Bucureștii Noi, la Fabrica de Pâine. Făceai turul cartierului gratuit, în pas vioi, militărește. Păjurenii înfloriseră pe vremea comunismului. Sau poate nu înfloriseră (iarna mergea mai greu, cu cinci grade în dormitor), dar, oricum, se descurcaseră ei cumva, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să arunce cu cataroaie. Pe Cezar l-a și nimerit o piatră, a țipat de durere și ne-a dat de gol. Așa ne-am trezit fără țâțele Lenei, dar cu nea’ Titi după noi, atletic și motivat. Ne-a fugărit prin tot cartierul, aruncând și înjurând. Pe unii poate i-a și prins, astea-s lucruri care nu se spun, iar dacă ți s-au întâmplat, le uiți repede. Cu imagini TV și pulpe de pe terenul de fotbal nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Misleanu, „lomocotiva“ putea oricând ieși din depou, pentru a-i strivi pe dușmani, pe străini sau doar pe copiii neobrăzați din cartier. Ca-n filmele lui Sergiu Nicolaescu, cu trenuri burgheze care demarează din triaj cu luminile stinse și îi fugăresc pe comuniști pe străzi. Urma, într-adevăr, o fugăreală-n toată regula, fiecare pe cont propriu. Săream garduri, răsturnam tomberoane, făceam slalom printre mașini. Ne obișnuisem cu traseul, dar întâmpinam mereu aceeași problemă: tatăl lui Doru alerga mai bine decât soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu era bunic, ci doar un copil în nădragi, șterpelind cuie și sâmburi de prune din povarnă; dacă te îndepărtai și priveai scena de undeva de sus, bunicu’ chiar avea părul alb și-un baston în mâini, cu care te fugărea pe scări, să te ciomăgească împărătește. Din tată-n fiu, Robanii adoptaseră și transmiseseră mai departe ustensilele simple, dar convingătoare, ale bunei-înțelegeri fizice: ce nu se pricepea cu vorba bună, era întărit cu sculele-autorității strămoșești. Nimeni nu crâcnea. Străbunicul Ionel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spre Muzeul de Istorie al Orașului București, se furaseră benzile de cauciuc de pe margini, iar la Teatrul Național nu se mai montase nimic, tot nu folosea. Doar spre metrou rula una, cu șenilele descentrate: zdroncăneau ca un T-34 rusesc, fugărit de-obuzele unui Tiger. Sus, în vârful de pantă, fleorpăia o talpă de șlap, prinsă între trepte și cant; prea subțire ca să treacă peste bordura de-oțel, prea groasă ca să intre sub ea. Ne-am tras sacoșele și valijoarele și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
întreprindere, scoate capul pe geam, să se uite după o altă mașină, fie ea și a miliției?! Așa ceva nu se vede nici în filmele americane.“ „Ba da.“, l-am contrazis. „În Duel pe autostradă. Când scoate eroul capul pe geam, fugărit de camionul ruginit...“ Am vrut să spun „ruginit ca puloverul sau sacoul tău, inginere“, dar m-am oprit și, în loc de asta, am adăugat: „Iar filmul e din ’71.“ „Mă rog. Și asta nu-i nimic. Cea mai bizară e declarația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Spune-mi adevărul. — Monstrul a aflat singur, singur. Nu-l mai ocărî ; desigur, s-a purtat urât cu dumneata. — M-a bătut, m-a bătut! îi luă vorba din gură Lebedev cu o înflăcărare teribilă. Și prin Moscova m-a fugărit cu câinele, pe toată strada, cu o cățea de ogar. O cățea îngrozitoare. Mă iei drept un copil, Lebedev. Spune-mi, l-a părăsit acum la modul serios, la Moscova? — Serios, serios, și iar aproape din fața altarului. El de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
locuiești în tine panică panică desperarea aruncă semnale... Căci Parisul lui Voronca e și locul haotizării ființei solitare, de unde și căutarea febrilă a unei comunicări posibile, exprimată sub semnul unei stări de urgență, al unei alerte interioare: și noi ne fugărim mereu la aceeași distanță când oare se vor întretăia orbitele noastre așteaptă ciocnirea ca o sonerie CIOCNIREA Un lirism ambiguu, specific întregii creații a poetului, amestec de uimire și exaltare în fața feeriei metropolei cu surprizele ei mereu reînnoite, și de
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
îndeosebi adjoncțiunea și conjuncția) sunt extrem de numeroase. Iată, de pildă, câteva „adjoncțiuni”, constând, cum se exprimă Pierre Fontanier, în „raportarea mai multor membri sau părți ale discursului la un termen comun care nu e exprimat decât o dată”: „Și nopțile se fugăresc, apleacă sălciile în amintire / Aprind un foc somptuos din surcelele stelelor / Adună de pe flori polenul somnului / Și-l dăruie cerșetorului la răspântie” (Brățara nopților, X); „Cuvinte, corăbii pentru coraliile glasului / Pentru aurul strâns în funduri / Pentru tristețea care își sună
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
același timp cu linșajul, și uciderea polițistului local; conform acesteia, a fost omorât în bătaie în afara orașului, cu asistența oficialităților. În schimb, conform memoriei locale, moartea polițistului a fost provocată de unul din dușmanii săi mai vechi, care l-a fugărit pe polițist și apoi l-a lovit mortal. Anchetatorii au început demersuri împotriva făptașilor încă sub administrație ungară, dar pedeapsa primită a fost una simbolică. Se pomenește și de o a treia victimă, un anume Vasile Popa, care ar fi
Prefață. In: Transilvania reintoarsă [Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
poruncile ei Iarna vine furioasă-n țară și-și aruncă mantia de nea peste câmpii, peste dealuri, peste codri și peste munți. Ea își toarce firul de fulgi albi pufoși care se joacă în roiuri, roiuri de fulgi care se fugăresc și se rotesc în cercuri și apoi frânți de oboseală se așează pe pământ ca o frumoasă plăpumioară să se odihnească până vor primi alte porunci. Și tot iarna de acolo din palatul de nea dirijează fulgii moi de catifea
Povestiri despre anotimpuri by Papuc Elena, Drăgusanu Atena () [Corola-publishinghouse/Science/91583_a_92978]
-
a alungat pădurarii și brigadierii, după care a tăiat cât și de unde a vrut. Țăranii, la rândul lor, au dat vina pe personalul silvic, care le-a promis diferite cantități de lemn și după ce acesta a fost plătit „i-au fugărit din pădure” acuzându-i de furt. O anchetă pe această filieră a descoperit că un brigadier silvic din Soroca și-a cumpărat o moșie de 150 hectare cu casă și conac, iar în Bălți și-a construit o casă „de
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
coleg în armată? D.T.: Am undeva acasă o listă cu niște colegi din armată. Știu că era comandant de batalion un căpitan, Sabău îl chema, un ardelean înalt, dolofan, cu bujori în obraji. A fost armată pe bune, adică ne fugăreau pe dealuri cu tot armamentul și harnașamentul după noi, dar prin specificul muncii de Interne erau și lecții cu specialiști în Miliție și în Intelligence, Securitate, cum se spunea pe-atunci, și făceam cursuri. S.B.: Cu ce grad ați terminat
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
lupului" (o expresie folosită și de Bergman la Timișoara); comentau că un grup de disidenți din Iași au început să fie urmăriți, le-au dat și numele (Dan Petrescu, Tereza Culianu, Liviu Antonesei ș.a.). Povesteau de Antonesei cum a fost fugărit pe Copou: "Avem legătura directă, nu ne întrebați prin ce metode specifice, sperăm să nu fim întrerupți de Securitate, am alertat PEN Club-ul!". Și a vorbit Dan Petrescu vreo 40 de minute în direct. Am rămas blocat, nu știam
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
noi, liberal, vă pomenește lumea cu ceea ce ați făcut la studenți, că ați făcut cu o grămadă de evenimente". La început am avut mari ezitări, apoi m-am dus la întâlnirile lor. Când au început să facă greve, să-i fugărească pe alde Niculescu, ei au venit la mine acasă să le organizez sindicalist noile structuri. S. B.: Vechea ASC devenea "Liga Studenților". D. T.: M-am întâlnit de câteva ori prin amfiteatre pe la Chimie și le-am spus: Nu desființați
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
că asta a fost cea mai mare recunoaștere din cariera dumneavoastră. D. T.: Da. Eu după o zi am aflat ce a fost în ședință. S. B.: La o foarfecă din asta, la o cădere de regim, când alții erau fugăriți, să vină ei să te propună la promovare... e ceva! Cu ce ați rămas din comunism, mai exact, ce considerați că aveți și nu ați fi avut dacă nu era comunismul? Considerați că v-a oferit ceva ce în alte
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
să treacă la un metru de tufișul unui hotar și abia atunci iepurele s-o ia la fugă? Fără să mai pui la socoteală faptul că, chiar și atunci, fugea fără chef, fără convingere. Nici cîinii nu erau preocupați să fugărească jivina. Lătrau de două-trei ori și fugeau la stăpîn părînd a spune: Noi am vrut, dar nu se putea... Oamenii, cu capul acoperit de saci făcuți capișon, ieșeau pe afară, se uitau la nori și mormăiau: O mai ține vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
uscat. Celălalt era drumul mai spre est, care trecea prin Kiev, oraș întemeiat de vikingi. Cum spuneam, drumul acesta străvechi dinspre Miorcani spre Mitoc, avea un punctuleț în mișcare de melc. Era o vreme întunecoasă, cu nori negri care se fugăreau bezmetici și amenințători. Punctulețul acesta era Costică Cotiugă, nume care a fost acceptat de toți cei care au avut de a face cu el și părea venit din negura timpului, neras de la naștere, cu ochi vicleni și gura ascunsă printre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
două găgăituri. Scuzați, șeful, îi răspund supus. Acceptînd scuzele mele se grozăvește la harem, bombîndu-și și mai mult pieptul. Scena aceasta rurală, plină de farmec, noi o percepeam parcă pentru prima oară din acest unghi deloc complicat. Altă dată le fugăreai și le speriai, comentează soția cu o voce profund scufundată în trecut. În iureș percepi puține amănunte, replic fără vlagă. Păcat. Poate că viața ar trebui trăită mai încet, ceea ce ne-ar permite s-o trăim mai intens, poate chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
petrol, credite de miliarde de dolari, ce naiba mai vreți? Să vă cărați acasă! De ce, mă? Să ne vină și nouă rîndul la os. Să furam și noi, să belim de piele populația! Care populație? Care ne ajută acum să vă fugărim. Cea pe care o împușcați acum. Eu sînt indispus și îmi fixez atenția pe cîteva fete frumoase și fragile. Cu o pîlnie, dintr-un bidon, toarnă benzină în sticle, apoi bagă o cîrpă îmbibată în loc de fitil și de dop. Pun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu pietre și ciomege după mine. Deodată m-am oprit ferm, furios. Urlu la haita înfuriată și aceasta, puțin derutată, s-a oprit din iureș. Răcnesc cît pot de tare, făcînd uz de cunoștințele mele diplomatice: Domnilor, înțeleg să mă fugărească javrele din România, din țara mea scumpă, dar ce caută și javrele din Cuba? Haita rămîne surprinsă de un atît de neașteptat argument, furnizat de Convenția de la Geneva și-mi dă dreptate. Domnilor, vorbește dalmațianul, rog camarazii cubanezi să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]