1,501 matches
-
asta ar putea fi mișcarea hotărâtoare. Gloata de fugari se îndepărta în dezordine. Veneau acum, poticnindu-se, cei rămași în urmă: bătrâni, cei mai mulți; unii dintre ei, sfârșiți se așezau pe mal sau pe pietrele ce ieșeau din apă și, tușind, gâfâind și clătinând din cap, păreau resemnați la gândul morții. încetul cu încetul, în vale se așternu din nou tăcerea. Se auzeau doar plânsul îndepărtat al unui copil ce se pierduse și gâfâielile răgușite ale unui cal care își scrântise piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
masive de brad. Odolgan, săturat deja, părăsise cercul tovarășilor săi și acum se distra într-un colț întunecat al sălii largi, pe niște piei îngrămădite, muncea din greu între coapsele desfăcute ale unei tinere burgunde cu plete lungi și blonde. Gâfâia, mârâia, fornăia, în vreme ce ea, zgâlțâindu-se și gemând, cu palmele proptite în pieptul său musculos, îl fixa cu ochii strânși, cu gura întredeschisă, și scutura imperceptibil capul, implorând parcă să fie eliberată. Aproape terminase, oricum, când ușa pe jumătate distrusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cele întâmplate, apoi urmă. Eu am încremenit, cu legătura de crengi în brațe. Nu știam că se zic, ce să fac. „Ajută-mă! îmi spunea el, dacă mă prind, mă omoară“ „Cine te urmărește?“ îl întreb eu și el răspunde, gâfâind că mai-marele de la villa e cel care-l urmărește și mă imploră, pentru numele lui Dumnezeu, să-l ajut. Era așa de înspăimântat, bietul de el... și lătratul câinelui se apropia, iar eu... în sfârșit, n-am stat mult pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-o pe Hippolita, servitorii îi făcură imediat loc; dincolo de intrare îl află pe Clemantius, cuprins de o nervozitate ușor de înțeles. — Domina! exclamă ușurat, imediat ce o văzu. în sfârșit! eram cu toții tare îngrijorați pentru tine. Nu știam unde ești și... Gâfâind, Hippolita își trecu o mână prin părul răvășit: — Flavia e moartă! anunță. Au ucis-o. Sunt deja în grădină. Alarmat, libertul aruncă o privire la fugarii care încă mai intrau prin poarta din curte și trase imediat inevitabila concluzie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în gardă, dar în momentul acela romanul începu să-l hărțuiască, trimițându-i două croșeuri în bărbie. Milone se clătină, căzu în genunchi și apoi, dându-și ochii peste cap, se prăvăli cu fața în iarbă. Câteva secunde, Metronius rămase, gâfâind, să-și observe adversarul, acum la pământ. Apoi în urechile sale răsunară strigătele mulțimii, se simți zgâlțâit și împins de multe mâini și văzu în jurul său fețe de bărbați și femei care îl aclamau cu entuziasm. Printre ele, își făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o cheie... și o poftiră pe ea să aleagă. Femeia cochetă, întârziind cu mâna în chipiu până să scoată un gaj. În timp ce cu degetele pipăia obiectele, alegea și cu privirea-i unsuroasă, plimbând-o pe fețele bărbaților, care fierbeau și gâfâiau ca samovarele. Ochii i se opriră pe cel mai tânăr și timid dintre ei și, după ce-l fixă câteva clipe, scoase din chipiu mâna cu pumnul strâns în jurul gajului. Deschide palma, femeie! Nu ne mai fierbe! Ce-i în mână
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
jaluzele, se deschideau ferestre, dând la iveală capete speriate, ciufulite și buimace de somn, dar nimeni nu pricepea ce li se strigă din fugă, căci fiecare prindea câte un fragment scurt care era urlat în dreptul geamului său. Carol alerga bezmetic, gâfâind, cu chipul transfigurat de efort și de un sentiment niciodată știut sau de mult uitat. "Dar oare a existat acest Filip vreodată? Dacă n a existat? Dacă, întorcându mă acum acasă în locul unui muribund sau poate chiar a unui mort
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fatal, ireversibil, ale cărui consecințe nici nu le putea bănui. încercă să-și formuleze gândul. Vru să se întoarcă de câteva ori, dar nu izbuti. Nădușise și ochelarii i se aburiră. Picioarele îi tremurau. Ameți. Se opri gata să cadă. Gâfâia hipnotizat de ochii holbați ai caracatiței, în spatele căreia se ridica un perete enorm de rafturi pline cu dosare vechi și registre prăfuite. Poticnindu-se, târându-se, rostogolindu-se, ajunse stors de vlagă, lăsând în urma lui o dâră de limax. Aș
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vreun om, apăi acela capătă puteri magice, șerpești, de a năpârli, de a renaște, de a călători în lumea lor, a balaurilor, în lumea de dincolo. Speriat de amintire, Bătrânul aruncă inelul în sertăraș, prăvăli capacul boltit al cufărului, îngrămădi gâfâind câteva mobile grele deasupra și se prăbuși vlăguit într-un somn fără vise, ca într-o prăpastie fără fund. Capitolul II TOAMNA ERA CALMĂ ȘI AERUL mirosea a miere de salcâm. Bătrânul tânjea după acest anotimp plin de grație și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cafenii, băteau cu zgomot aerul dispărând în holdă, departe de sperietorile ale căror siluete sumbre se profilau pe cer. Muntele se înălța lin din câmpie, pe nesimțite. Pimen călca voinicește, fără să scoată vreun cuvânt. În curând Bătrânul începu să gâfâie, simțindu-și în sfârșit oboseala. Se hotărî să se lepede de traista din spate, plină cu obiecte agonisite de la graf și de prin târg. O ascunse într-o scorbură, acoperind-o cu mușchi și crengi. Tot timpul drumului au fost
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Poate că e ciudat, poate că nu, dar moralul celui devenit acum Al Doilea Cel Mai Iute Alergător din Lume nu a scăzut simțitor. În primul rând, pentru că fusesem depășit de el. Și apoi îmi făcea plăcere să văd cum gâfâia. Era al naibii de amuzant să-l văd că gâfâie. Am terminat și cu asta. Sau, mai curând, a terminat ea cu mine. Spiritul meu s-a împotrivit întotdeauna, fundamental, oricărui fel de sfârșit. Câte povestiri am rupt eu, din adolescență și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
moralul celui devenit acum Al Doilea Cel Mai Iute Alergător din Lume nu a scăzut simțitor. În primul rând, pentru că fusesem depășit de el. Și apoi îmi făcea plăcere să văd cum gâfâia. Era al naibii de amuzant să-l văd că gâfâie. Am terminat și cu asta. Sau, mai curând, a terminat ea cu mine. Spiritul meu s-a împotrivit întotdeauna, fundamental, oricărui fel de sfârșit. Câte povestiri am rupt eu, din adolescență și până acum, numai pentru că aveau acea structură obsesiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
nebun cât să-l omori. Hoțul de buzunare Încercase să se ridice pe coate. Își odihnea acum trupul pe brațele Îndoite. Sângera din abundență pe asfalt. — Sunt Îngrozit! spuse Sammler. Eisen, În continuare arătos, creț, cu zâmbetul neschimbat, deși acum gâfâia, cu picioarele sale ciudate, fără degete, părea amuzat de inconsecvența ridicolă a lui Sammler. Spuse: — Nu poți să lovești un om ca ăsta doar o dată. Când Îl lovești, trebuie să-l lovești bine. Altfel, te omoară. Știi bine. Amândoi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
spune ea, de fiecare dată râdeau cu ușurare isterică când se dovedea că șoferul nu era tatăl lui Connolly. Înăuntru, se înghesuiau unul în altul într-un colț și se prefăceau că șoferul nu-i vede în timp ce se pipăiau și gâfâiau tot drumul până la destinație. Mi-am dat seama din cele povestite de Sheba că, dedesubtul suprafeței lor jucăușe, aceste întâlniri erau de fapt foarte angoasante pentru ea. În atelier sau în parc cu Connolly își putea imagina că între ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
joc de copii. — Opriți-vă imediat! Amândouă, am strigat eu, dar nici una nu m-a băgat în seamă. Sheba, obținând un avantaj de moment, a împins-o pe Polly care a căzut pe spate în pat. — Vacă ce ești! a gâfâit Polly. Te urăsc. Înainte să termine, Sheba s-a năpustit peste ea și a plesnit-o încă o dată. Mi s-a părut că a făcut-o cu destulă forță. Când palma ei a atins obrazul lui Polly, s-a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
mi-era teamă să nu se plictisească tot urmărindu-mă, așa că am încetinit și când a fost destul de aproape, m-am întors brusc, și am prins-o în brațe. A început să râdă fâstâcită, dar oboseala și modul în care gâfâia îi schimbau la fiecare respirație linia ochilor. M-a prins de obraji, apoi mișcându-mi capul scurt și rapid când la stânga când la dreapta, mă certă cu năpădăi de drag: Să nu fii țugulan cum sunt alții! Să nu mă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
din curtea școlii aproape o oră întreagă. Nu mai voiam să știu de nimic, fiindcă sentimentele care mă încercau deveneau tot mai întortocheate și alergând rămăsesem doar eu și acea durere pornită dintr-o parte, ca o tăietură de paloș. Gâfâiam de oboseală și de neputință. Cu tot frigul de-afară, eu transpiram. Amorțeala simțită la intrarea în cantină nu dispăruse deloc. Cumva, picioarele alergau în legea lor, parcă altcineva respira în locul meu, iar eu eram doar un abur care vede
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
când trebuia să mă ascund de furia nebună a tatălui meu. Simțeam noroiul cum mi se încleie pe încălțări, făcându mi drumul tot mai anevoios, alunecam deseori și cu greu rămâneam pe picioare. Cărarea devenea tot mai abruptă și eu gâfâiam de oboseală privind cu capul ridicat spre o luminiță ce se ascundea când și când după brazi. Aerul rece miroasea a dorință de viață și puteam să-mi imaginez că toți oamenii de pe acolo erau înalți și roșii în obraji
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
apoi își șterse de iarbă mâna stângă iar umplută de sânge. Întinse degetele și coborî pleoapele mortului. Oftă, parcă se deștepta din gânduri, și se sculă în picioare. Larma de glasuri creștea, venea ca un vârtej din porumbiște. Sfărâmând strujenii, gâfâind, plini de sudoare, cu cuțitele în mână, cu ochii crunți, cei patru țigani deodată izbucniră din desiș, strânși alături, încolțiți de toate părțile de românii care săltau în juru-le și-i ajungeau. —Îs de la Ciohorăni! strigă cineva. Îi cunosc. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tăia cu secerea sclipitoare. Când ne văzu, se opri și, așa cum era, în genunchi, aținti asupra noastră doi ochi triști și tulburi pe un obraz pământiu, zbârcit, chinuit ca o mască. —Ce faci acolo, mătușă? Și abia îi auzirăm răspunsul, gâfâit: — Ia, ce să fac? Secer. Vai de capul meu. De dimineață, de când s-a zărit geană de ziuă, am venit. M-a adus Ghiță... —Care Ghiță? —Aista, Ghiță, vătavu boierului... —A cărui boier?... Apoi nu știu cum îl chiamă... —Și cum așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
boierul, să știe ce răspuns să deie... Se ducea. Îl zăream grăbind tot mai tare pasul spre lumina slabă dintre arbori. Hăt târziu se întorcea, mă găsea la locurile de pândă cu pușca gata; se așeza și el lângă mine, gâfâia un timp de osteneală, după aceea se liniștea și rămânea lângă mine așa de tăcut și de nemișcat, că de multe ori uitam de dânsul. Nevastă-sa Măriuca era tristă și slabă, o zăream câteodată cu ochii plânși. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Haie? întrebă maică-sa. Ce te frămânțiașa? — N-am nimic... răspunse fata întunecată. Pe după toacă, se cercetă înaintea oglinzii, își mângâie cu mâna, ușor, părul în unde, își legă la gât o panglică roșie, și ieși grăbită. Intră la Tudorița, gâfâind. Ce este? ce-ai fugit așa? Îmi era dor să te văd!... zise repede Haia. Apoi se așeză lângă fereastră. Așteptă o clipă; se întoarse după aceea spre Tudorița. Astăzi a fost pe-aici? —Cine?... Fata lui Sanis nu răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sărace. De auzit nu auzea vorbele; dar mânile Reizei ș-ale Haiei se zbăteau, se încâlceau, parcă erau purtate de un vânt năprasnic. Și li se alăturau capete, și le lunecau ochii în aceeași parte... Într-o zi, Haia sosi gâfâind, gătită, cu părul luciu mirosind ușor a gaz, ca totdeauna. Era cu fundă roșie la gât și cu bluză nouă, trandafirie. Tudorița cosea la o bluză, cu luare-aminte, și își ridică domol ochii spre prietina ei. — De ce te-ai gătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întoarse în loc, și porni în fugă, cu fustele fâlfâind în vânt. El se repezi pe urma ei, o ajunse la șanțul târgului, aproape de îngrămădirea neagră de case, o cuprinse de braț, o opri ș-o întoarse în loc. Fata se apăra gâfâind: Ce vrei? lasă-mă! Ți-am spus! acu ce mai vrei de la mine? Ți-am spus tot... ce mai vrei? Dumnitale alta ți-i dragă și de la mine n-ai ce cere... Nu mi-i dragă nimeni... Cine ți-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
într-un timp și ea îi simți iar apropierea; și-l privea ca printr-un abur; și deodată îi cuprinse tâmplele cu palmele, și se ridică în vârful degetelor spre dânsul. Și pipăindu-l, urmărindu-l aproape, pierdută și fericită, gâfâia: — Unde mă duci?... spune-mi unde mă duci?... Vtc "V" Pentru Haia lui Sanis, viața care se mișca în jurul ei nu mai avea nici o însemnătate. Puțin îi păsa de privirile întunecate ale lui tatu-său, de oftările lungi ale maică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]