780 matches
-
lor stăruia slava serii de primăvară. Moartea lui Marin Pisică Marin Pisică se văruise de cu seară cu un cumnat, praf se făcuse. Dormise greu, deși noaptea se mai sculase de vreo două ori să bea apă, că-i ardea gâtlejul după atâta țuică. Cuțarida, moartă sub zăpadă. Sufletul gropii scrâșnea undeva la fund. La cinci trebuia să fie în curtea abatorului, să taie vitele în reprize. Și avea un cap greu, să nu-l mai ții pe umeri. În casă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cișmea curgea năvalnic și curăța cimentul umed de sângele porcilor. 145 În capătul sălii, sub poarta de fier care semăna de departe cu un pieptene de oțel, așteptau vitele încremenite, cu ochii roșii de spaimă. Frica morții apropiate le înțepenea gâtlej urile și păreau de piatră, așa cum stăteau una lângă alta, fără suflet. În coarnele scurte, abia licărea lumina cenușie a zorilor. - Gata! strigă cineva, și parlagiii ridicară mâinile. Drevele grele se mișcară scârțâind. Și deodată țipetele reîncepură. Bouarii ridicară bicele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se mai lungiseră. Se opreau în fața bisericii și se întindeau pe lespezile albe, la soare. Pe la două, puteai să-i lovești cu pietre. Nici nu se mișcau. Se târa câte unul după umbră și iar cădea pe labe. Din 209 gâtlejurile adânci li se scurgeau bale groase și adormeau. Blănurile duhneau a gunoaie și, când soarele cobora spre apus, se urneau. Întâi se ridica cel brumăriu, al lui Ilie, deschizând un ochi.Hămăia scurt. Al lui Gogu horcăia încă. Avea urechile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se ascunde În tufișurile creierului / hăitașii destinului o alungă”, „maxilarele cerului s-au Încleștat În aluatul luminii”, „șarpele oboselii urcă pe scările Încheieturilor”, „bucla cometelor trece peste fruntea lacului”, „arcul vinelor se Încoardă și zbîrnîie spre inimă săgeata sîngelui”, „ În gîtlejul zărilor vinul amurgului gîlgîie”, „Înșiră pe ața plînsului metaniile ochiului” etc. etc.). „FRANCISCANISM” LIRIC Poemele adunate În același an cu Brățara nopților (și tipărite cu cîteva luni mai Înainte) sub titlul Plante și animale. Terase, constituie, În această etapă a
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Azurul ca un cîntec pe crengile de alamă, Și În torente ochiul pietrelor stînd de veghe, Veți auzi-n legumă clopote minerale, Veți auzi cum aripi cresc În huliții semeni, Și, cioburi, rîsul vostru rămas Între cristale, Vă vor răni gîtlejul și vocile de-asemeni. (Să Întîrzii la acest profil) Același lucru se poate spune și despre alte secvențe ce mărturisesc, cu o intensă vibrație, năzuința unei regăsiri fraterne printre semeni, după ce experiența dramaticei Însingurări s-a consumat, - precum În poemul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nou poem, paralel cu poemul-reper, Într-o redundanță semnificativă pentru gradul de implicare a cititorului; un impresionism sui generis, respingînd orice tentație realmente analitică: „Aha! vă văd aici, de la masa mea de scris, imbecili infatuați, scribi prostituați și senili, cu gîtlejul și ochiul bleg Întins să prindeți un răspuns, o «explicație» de atîta vreme cu scîncete și autoflagelări cerută. Nu, nici de data asta nu o veți avea”. Singura „explicație” admisă rămîne poemul Însuși, iar a vorbi despre el Înseamnă a
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
aproape. „Te iubesc !“, strigă, dar ea nu întoarse capul. „O să-ți arăt răsăritul și, pe urmă, o să ne căsătorim...“ O căută din priviri pe maică-sa, ca pentru a-i cere să-i întărească spusele, dar strigătul îi rămase în gâtlej, căci, în locul chipului mamei, dădu peste ochii iscoditori ai lui Șofronică. Flăcăul vru să strige din nou, căutând din priviri basmaua înflorată a Auricăi, dar văzu crescând în fața lui gaura ca o peșteră țuguiată a urechii lui Șofronică, în care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
scurgerea lui nu poate fi ascunsă vederii. O altă variantă era sufocarea. Nu mergea să te strângi singur de gât, căci, pe măsură ce trupul nu mai avea aer, slăbea și strânsoarea. Te puteai strădui să-ți înghiți limba, apă sând-o spre gâtlej. Cel care a încercat asta s-a socotit că are limba prea lungă și n-a mai putut vorbi niciodată. Iar cei care au încercat să-și îndese pătura în gură ori să-și țină respirația n-au izbutit să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care au fost tăiați... I-auzi, Chiorule ! se întoarse Costică mirat. — Nu contați pe mine la discuția asta, i-o întoarse Fane. Hai, noroc ! îngădui Ologu. Gâlgâi pe îndelete berea care, din pricina lipsei dinților, i se scurgea de minune pe gâtlej. Când văzu sticla neatinsă din dreptul lui Coltuc, o ciocni cu a lui, apoi i-o așeză iar dinainte. Abia atunci își dădu seama : Drace, spuse, tu n-ai cum să dai sticla peste cap... Un pai... spuse flăcăul. Îmi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se ivească în lungul străzii ca s-o roage să pună fructul la adăpost, o mână uriașă îl înșfăcă de guler, făcând rulmenții căruțului să salte odată cu zguduielile. Oamenii rămaseră fără capete, în fața lui vocea țâșni precum sângele dintr-un gâtlej retezat. — Tu ce cauți aici ? În jurul lui se făcu întuneric, vocea răsuna de pretutindeni, ca și cum cineva ar fi așezat deasupra lui un clopot uriaș în care lovea, din răsputeri, cu barosul. Apele care îl acopereau ca o plapumă se retraseră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
asta ? — Ce mai întrebi ? oftă orbul, căutându-și cu vârful bastonului castronul de tablă. Fiecare lume are cerșetorii pe care și-i merită. — Ba, pardon ! se sumeți Costică Ologu. Noi suntem prea buni pentru lumea asta. Nu ne meritați, hulpavilor, gâtlejuri sparte ! strigă, privind în vale, dar nu-i răspunseră decât ciorile care coborâseră, căutând printre farfurii boabele rătăcite. — N-ai decât să faci grevă... râse orbul. — Pe dracu’... răspunse, acru, Ologu. Tu nu vezi ? Pe lumea asta, chiar și fără
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
răsuci la acest nou imbold și se rostogoli, ca un butuc, pe podea. Abia atunci Melania înțelese grozăvia și se năpusti spre fratele ei, chemându-l pe nume. Cum el nu răspunse decât cu restul de spumă care-i sufocase gâtlejul și care, în rostogolire, îi cursese nestingherit pe bărbie, Melania nu mai știu ce să facă decât să-i ia capul în poală și să-l legene. Golea se ridică hotărât, ca un om care are multă treabă. — Gata cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
el și-l privi. Omul se așteptase la asta, căci își coborî privirile către mâini. Erau neobișnuit de mari pentru trupul acela împuținat. — Dacă domnu’ căpitan nu v-a spus, atunci de ce ați venit ? Avea o voce seacă, ieșind din gâtlejul prăfuit și uscat. La fel veni și tusea, înecându-l. — Pentru că m-au chemat de la Poliție. Ca să identific pe cineva. Înțeleg că pe dumneata. Noroc că mi-a spus administratoarea, madam Gavrilescu. Era speriată rău. — Nu i-am făcut nimic
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
actele. Nu trebuie, răspunseră polițiștii, redeveniți unul. Am scris eu aici. — Nu e nimic de declarat ? — Nu trebuie să declarați nimic. La urma urmei, e treaba dumneavoastră. Simți din nou bastonul, împungând-o în coșul pieptului. Cel vechi sărise prin gâtlejul retezat al celui de aici și se aplecase asupra ei. „N-o să spui nimic, pentru că ăștia or să vină din nou după tine ! Ai să zici, când te-or întreba, că te-am arestat din greșeală și ne-am purtat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fel. În cele din urmă, bărbatul se liniști și își șterse gura cu mâneca. Întinse mâna după sticlă și-și mai puse un pahar, pe care însă nu-l mai bău. Eu încă sunt bine, spuse, stingând rămășițele tusei din gâtlej. La noi, dacă ajungi la șaizeci de ani e mare lucru. Te omoară praful și aerul îmbâcsit. De-aia ne însurăm devreme, să ne putem vedea nepoții. La patruzeci de ani ești bătrân. Mare lucru dacă nu te scoate și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ochiul : ăla nu mă vede, că e la telefon. Ca și cum aș vorbi de după perete. — Te simte după glas, bâzdâganie, las-o baltă, pufni Pârnaie. Piticii vorbesc altfel decât noi, ăștilalți. Stai să mă cocoț pe taburetul ăsta... — E chestie de gâtlej, taburetul nu folosește. Decât dacă vrei să te spânzuri... — Băga-mi-aș ! se dezumflă Chisăliță. Te gândești că nici măcar un acoperiș n-am deasupra capului, să mă agăț în ștreang de-o grindă... Și pentru că se uita în sus și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Vârfurile zimțate sclipeau, fiecare ciob de oglindă, fiecare fund de oală răsturnată ori fărâmă de faianță răsfrângeau cu sălbăticie lumina. Părea un munte făcut din cristale albe, cu o energie care-i suia din pântece și țâșnea ca dintr-un gâtlej retezat. După ce însă ochii se obișnuiau cu lumina, ieșeau la iveală tot felul de petice multicolore. Unele sclipeau, țevi înfipte pe jumătate, corniere rășchirate, table îndoite, tălpi încă lucioase de fiare de călcat, întoarse către cer ca potcoavele cailor morți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu lipsită de temei, căci arătarea părea plămădită din funingine, cu părul ca niște ghemotoace de câlți, cu ochi negri, scăpărători, cu pomeți trași și tuciurii, sprijinindu-se pe două buze lăbărțate și vinete. Vocea, ca o drujbă îndesată în gâtlej, era pe măsură : — Kali benga, socares ? Iadeș, care se ghemuise, făcându-se una cu moșu-su, nu- și putea lua ochii de la arătarea aceea despre care puteau spune la repezeală două lucruri : unu, că nu semăna a fantomă de rus
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ai în fața ta doi frați siamezi. Puțică își îmbrăcaseră haina largă, singura pe care, laolaltă cu punga duhnind a aurolac, erau dispuși s-o împartă. Fiecare cu câte o mână și un picior afară și capetele scoase ca din același gâtlej, făcură o tură prin fața audienței înveselite. Apoi trecură la numărul de senzație. Puțică din dreapta începu să mănânce semințe de dovleac, băga câte una în gură și Puțică din stânga scuipa cojile. Apoi Puțică din stânga ceru un chiștoc aprins și trase un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fost pe noi să facem atâtea lucruri câți dumnezei am creat... Se îndreptară spre peretele opus. Mașinile zăceau, cu fața în sus și fixate pe bancuri, precum vechii cavaleri sculptați în piatră pe sarcofage. Firele groase care le porneau din gâtlejuri arătau că, pe vremuri, unele dintre ele funcționaseră cu curent electric, altele, precum strungurile vechi, de lăcătușerie, își purtau însingurarea cu demnitate. Dar nu muriseră. Păreau, mai degrabă, la pândă. Jenică înghiți în sec și se trase mai aproape de ceilalți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
farului, izbindu-l peste obraji, ca o palmă învelită într-o mănușă de plastic, îl năuci. Mergi ! spuse Maca. Noi venim cu tine... Bătrânul se dădu înapoi, dar zidul îl opri. Cine sunteți ? bâigui. Vocea spartă îi ieșea dintr-un gâtlej uscat, care pierduse deprinderea de a vorbi. — Tu să ne spui cine suntem ! zise Maca. Și nu te mai agita atâta ! O să-ți cadă șapca și n-o să mai rămână nimic din tine... Mergi, ți-am zis ! Veni mai aproape de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
al internatului, îl poftea la masă, oferindu-i mâncări neînscrise pe lista zilei. Ceea ce surprindea în primul moment la Hangerliu era ținuta sa de esența imbecilității. Prințul rămânea nu rareori cu gura căscată și mai presus de toate scotea din gâtlej un râs înfiorător, un fel de behăit de capră, replică înjosită a hohotului jovial al lui Gaittany. Pe urmă îți dădeai seama că, dacă Hangerliu nu era inteligent, nu era iarăși așa de imbecil cum părea. Era un prost de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Să știți că în fiecare întâmplare peisagistic-regională era un elan tineresc împotriva disperării exemplare, a nenorocirii sufletești care este nebunia goanei după dreptate... o ordonare benevolă în proletarizare. Să spunem: o sticlă de rachiu, de cel mai ieftin, bineînțeles, pentru gâtlejul unei vieți aspre, sau un lebervurșt bine îndopat, pe cât posibil, 150 de grame la o grămăjoară, pentru o simțire vitală determinată, știți dumneavoastră... nu m-am dat înapoi din fața celor mai penibile lucruri, pentru o integrare totală, pentru o perfectă
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
între toate luminișurile mari stă o mare de țărână. Totul merge cel mai iute în afara lumii de țărână. Timpul meu e la el acasă ca o țeavă mare și solidă de eșapament. (iese) SEPP BOTDEJIGODIE: Grohăitul care se prelinge prin gâtlejul de carne, e același grohăit de gâtlej de carne, pentru că gâtlejul încârnățat care stă peste Sepp e unul și același care s-a scurs din primul și cea dintâi jigodie de Sepp care a fugit în lume, și toți copiii
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
de țărână. Totul merge cel mai iute în afara lumii de țărână. Timpul meu e la el acasă ca o țeavă mare și solidă de eșapament. (iese) SEPP BOTDEJIGODIE: Grohăitul care se prelinge prin gâtlejul de carne, e același grohăit de gâtlej de carne, pentru că gâtlejul încârnățat care stă peste Sepp e unul și același care s-a scurs din primul și cea dintâi jigodie de Sepp care a fugit în lume, și toți copiii înmoșnegiți ai celui dintâi Sepp Botdejigodie împuțit
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]