684 matches
-
au întremat. Am băut din sticlele umplute de Mircea și, sub privirile ocrotitoare ale mamei și ale Sfintei Fecioare Maria, am adormit. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine și pe mine m-a sprijinit dreapta Ta. (Psalm 62) În ghereta frânarului de pe platforma din față a vagonului nostru, Neamțul, înarmat cu pistolul-mitralieră, moțăia "vigilent" cu arma între picioare, supraveghind cu strășnicie somnul "dușmanilor poporului" și pacea universală. 12. BUCURII ȘI NECAZURI Viața își urma cursul ei, cu bune și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
având în partea interioară două role pe care se sprijineau și care, atunci când ușile erau închise sau deschise, rulau pe o platbandă fixată la marginea vagonului, ceea ce provoca un tămbălău perceptibil de la mare distanță. Neamțul a coborât și el din gheretă și a procedat după cum i se ordonase: a ridicat cârligul din încuietoare și a împins până la capăt ușa vagonului, deschizând-o cu totul. Lumina puternică a zilei și aerul curat au pătruns în vagoane, iar locatarii, ca niște huhurezi amețiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
să scapete la apus, subminându-ne intențiile. Opream doar pentru un minut-două, pentru a ne trage sufletul și a privi în urmă cu satisfacția gâfâită a cățărătorului. Am simțit că suntem aproape, după ce locul devenise mai plat și se înmulțiseră gheretele cu suvenire. Zidul de împrejmuire a apărut brusc în fața noastră, ca un element conviețuind în cea mai mare intimitate cu cartierul. De partea cealaltă, traversarăm o ogradă-parc umbroasă ce duce spre marea terasă - ținta eforturilor noastre. Castelul e cel mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ș.a. De aici, mă gândesc, ne vom putea face cumpărăturile, prețurile sunt mai mici în Germania decât în Franța. Hoinărind așa, fără vreun țel anume, din purul dezinteres al exploratorului, dăm peste o piață cu diverse țarcuri aglomerate: mese, pavilioane, gherete, sugerând o... serbare campestră într-un mediu urban. Totul e curat, bine organizat, o geometrie impecabilă. Băieții de la tejghele - probabil studenți care mai câștigă un ban în vacanță, angajându-se în activități sezoniere, ca la noi, pe litoral - sunt rapizi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
weekend, pastișată după filmele horror, de duzină. Marienburgul de altădată a devenit azi un simplu orășel turistic, iar urmașii cruciaților s-au topit în mulțimea de puhoaie umane pe care le-a vânturat istoria. VASILE GÂRNEȚ: Luăm prânzul sub o gheretă acoperită, inundată de muzică disco, pe malul Nogatului. Mâncare consistentă, ca pentru niște turiști care nu se grăbesc: friptură, cartofi, legume în porții mari. Vodca poloneză nu e grozavă, dar ne încălzește pe ploaia aceasta care nu mai contenește. Stăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
îi va trebui între o jumătate de zi și trei sau patru zile întregi pentru a parcurge două sute de metri. "Hei, tu de colo!... Înaintează!... Dă înapoi!... Stai așa!... Întoarce!..." Cine strigă și de unde? Vocea se aude dintr-un difuzor. Ghereta de control este departe în față, la o sută de metri. E prevăzută cu geamuri fumurii. Candidatul la trecere, cu permisul în mână (este un privilegiat, un obișnuit al traseului, altminteri nu și-ar mai fi asumat riscul), înaintează ezitant
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cap când vocea nu-i cere nimic sau înaintează cu brațele legănându-se pe lângă corp în loc să se oprească. Atunci vocea metalică devine urlet, vinovatul înmărmurește pietrificat, iar zăvozii de la picioarele stăpânilor lor, aflați de o parte și de alta a gheretei, se ridică în picioare și latră smucindu-se în lesă. Percheziția corporală era minuțiosă, dar parcă nu așa de high-tech ultima dată când am trecut pe aici, cu părintele Jean-Baptiste Humbert, care venea la lucru pe șantierul lui arheologic, un
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
încercând să se revanșeze printr-un citat devenit răuvoitor prin trunchiere. Cățărându-mă, în orașul vechi, pe acoperișul pensiunii austriece, descopăr în cartierul arab supraaglomerat și, din cauza lipsei de spațiu, dezvoltat pe verticală o panoramă de terase amenajate, încadrate de gherete sau de cazemate, cu steaua lui David fluturând semeț ici și colo. Casele palestinienilor sunt cumpărate pe bani grei, altele fac obiectul expulzărilor, mi s-a arătat și un ultim etaj aparținând lui Sharon. Cucerirea începe uneori cu acoperișurile, de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
unei familii de coloniști tineri. Pe terasa transformată în debara, se usca lenjerie, ca la Neapole. Geamuri sparte, ferestre cu grilaj, deșeuri, fiare vechi. Un WC cu ușa batantă pe palier. Dominând această șandrama parcă gata să se prăbușească, o gheretă ultramodernă, prevăzută cu termopane și împrejmuită cu sârmă ghimpată; înăuntru, în fața unui perete plin cu ecrane video, un gardian cu kippa tocmai termina de controlat camerele de supraveghere instalate pe scări și pe străduța în pantă. De fapt, nu atât
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
vârful muntelui Măslinilor, de difuzoarele asurzitoare de la Emmaus, pe scurt, de viață. Drumul care urcă spre nord de-a lungul malului apusean nu se apropie niciodată prea tare de lacul Tiberiada. Cum te apropii, cum vezi o barieră sau o gheretă. Neîndoielnic, Palestina istorică s-a schimbat mai mult în cursul ultimului secol decât în cele douăzeci care l-au precedat, iar inversiunea în timp promisă de turismul spiritual se întrerupe brutal, din lipsă de trambulină senzorială. Efluviile n-au operat
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mai mult sau mai puțin adormiți pe scaunele lor, mirosind puternic și nerași pe deasupra (sala de așteptare mirosea a urină), atunci când am descoperit, peste Iordan, fete în battle-dress, vameșe, polițiste sau pur și simplu femei în timpul stagiului militar, stând în gheretele lor cu geamuri blindate, cu comenzile electronice la umăr. Unele drăguțe, ușor machiate și chiar o, ce surpriză! zâmbitoare. Fantasme erotice posibile, poate chiar li se sugerează să le provoace (capcană? Șiretlic turistic?) Dar ce ușurare: în sfârșit, acasă. În
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
că a furat un pistol-mitralieră. Aș putea să-i găsesc un cumpărător? „Poate. Adu-l Încoace”, i-am răspuns. Criza de locuințe Începea să se facă simțită. Plăteam cinșpe dolari pe săptămînă pentru un apartament jegos care dădea Într-o gheretă de vapor cu o scară și În care nu ajungea niciodată lumina soarelui. Tapetul se desprindea din cauza caloriferului din care ieșeau aburi - atunci cînd avea ce să iasă. Îmi izolasem fereastra cu umplutură de ziare, ca să mă apăr de frig
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
aveam hîrtiile care se cer ca să fii admis, dar mă bazam pe certificatul de lăsare la vatră de la armată. CÎnd am ajuns În Lexington, am luat un taxi pînă la spital, care era la cîțiva kilometri distanță de oraș. În ghereta de la poartă stătea un paznic irlandez bătrîn. S-a uitat la hîrtia mea de la armată. - SÎnteți dependent de substanțe care provoacă dependență? Am răspuns că da. - Bine, luați loc. A arătat spre o bancă. A sunat apoi În clădirea principală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
ei. Și, de aici, orgoliul că nu pot fi deposedați de acest meșteșug. Nu le poate fi confiscat. Ăștia, spre deosebire muncitorii din uzină, chiar făceau ceva. Dar nici unul dintre ei nu muncea pentru profit. Povesteau, bârfeau cu clienții. Funcționarea gheretei avea la bază un principiu narativ. Chiar nu știu să vă explic mai bine de atât. Înainte lucrasem la Miorița, o altă dezamăgire a mea, v-am spus că viața mea e o succesiune de dezamăgiri. Sau poate sunt io
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
prin ardeiul roșu pisat din farfuria comună tuturor mușteriilor. Ce să mai spun de cârnăciorii În pielea lor ca foaia de țigară și de cotletele mici de berbec, cât de-o Înghițitură, de la grătarul lui nea Niță din Giurgiu, În ghereta proastă de scânduri de peste drum de hanul lui Tănăsică birjarul, cu pelinița de Greaca și cu jigourile de berbece fragede ca un cozonac moldovenesc?... Aici, În Giurgiu, refugiul amorurilor mele clandestine, urbea primitoare cu cea mai plăcută, pentru mine, lume
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pe cinste, lângă digul lacului de acumulare de la marginea orașului, într-o baracă abandonată, ce aparținuse cândva întreprinderii acum falimentate care asigura sistemul de irigații din zonă. Nu le păsa lor câtuși de puțin la ce folosise cândva baraca asta, ghereta asta, treaba e că acum era a nimănui, adicătelea puteau s-o ocupe ei fără nici o grijă. Nu le păsa nici la ce folosea potopul de apă din lac, la irigații, la alimentarea cu apă a orășelului, la vreo hidrocentrală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-i treacă prin tărtăcuță lu Gămălie! Apoi, toți trei s-au culcat: ajunsese umbra în locul unde se aflau ei și era tocmai potrivit să tragă un pui de somn. *** În fiecare seară, când se-adunau de pe drumuri la casa lor, ghereta, baraca aceea părăsită, cei trei inși fără rost își luaseră obiceiul să facă un fel de bilanț al zilei. Și de fiecare dată, ei încheiau cu aceeași frază de apreciere (nu conta cine o rostea, ea era mereu aceeași...): Bă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în port, adio fetițe, adio trai dulce. Dacă mai ținea mult așa, e clar că trebuiau să-și pună coada pe spinare. Pizda mă-sii, se împuțea totu, ei trei erau ca niște murături, jigăriți și lihniți de foame, în gheretă cam intra ploaia, le pătrunsese umezeala și-n oase, dârdâiau de frig. Asta era starea lor în seara când au hotărât că a doua zi, gata, tre s-o tundă din locu ăsta scârbos. Au mers în port, nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în cantități industriale le băgase foc în sânge, n-aveau treabă! Ș-apoi mâine o să se cărăbănească din locu ăsta nenorocit, o să scape de ploaie. În clipa aceea se simțeau în al nouălea cer. Au pornit înaripați spre casa lor, ghereta de pe malul lacului de acumulare. Pe drum, au dat gata și sticla de whisky. Când au ajuns, Gămălie le-a zis: Bă, ce-ar fi, bă, să dăm noi drumu la apa asta din lac, s-ar duce dracu Serenite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ajuns. Pușcărie și Gămălie au râs cu poftă grozavă, își îndepliniseră ambițul, au mers câțiva pași și au căzut răpuși de beție, au adormit instantaneu, începând să sforăie. La fel și Spaniolu, numai că el sforăia cum se cade, în gheretă. Cei trei n-au mai văzut și n-au mai simțit cum se pornește apa, cum vine ca un munte lichid spre ei, cum îi spulberă ca pe gâzele cele neînsemnate, cum se prăvălește spre oraș, cum se întâlnește cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu-ți spuneam că am fost angajat într-o fabrică? Am fost și eu un angajat ca toți angajații.“ „Perfect - îi spun -, m-am lămurit. Dar ce știi să faci?“ Paznicul de noapte îmi întoarce spatele și se duce la ghereta lui, unde se pune temeinic pe păzit. Și păzește, păzește. Iar eu plec fără să aflu ce știe să facă un om care a fost angajat douăzeci de ani într-un teatru. Poate c-ar trebui să mă duc la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
lui, unde se pune temeinic pe păzit. Și păzește, păzește. Iar eu plec fără să aflu ce știe să facă un om care a fost angajat douăzeci de ani într-un teatru. Poate c-ar trebui să mă duc la gheretă și să-l întreb: „Dar ca paznic de noapte, ce știi să faci?“. Iubind pe toată lumea Petruș N. Pop a iubit-o întâi și-ntâi pe Lizica. Erau vreo opt copii cu toții, care se jucau într-o magazie din fundul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
adică la mici spații înconjurate cu ziduri înalte în care bătea soarele. În aceste scurte rețineri în solar eu dezbrăcam cămașa de pe mine și rămâneam în soare pentru motiv de aerisire, însorire. Caraliii, adică paznicii securiști, care mă supravegheau din gheretele plasate sus, intrau în solar și văzându-mă ei că am rămas robust la fizic și nu prea slăbit îmi spuneau: „Popa dracului, ai mâncat numai găini!” și le răspundeam: „Am mâncat și voi mai mânca!”. Noaptea, prin ușa metalică
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
cazul în Europa. Odată, când treceam pe lângă acest patinoar natural, am auzit în boxele de pe marginea sa trilurile și icniturile muzicale ale Copilului Național al României, manelistul Adrian Copilul Minune. Îl întreb curios pe supraveghetorul arenei, care dormita plictisit în ghereta sa, lângă o ceașcă de ceai cald, de unde are o asemenea muzică. Brusc înviorat, mă întreabă dacă îmi place; fără a mai aștepta răspunsul meu, îmi spune că are un amic român care i-a făcut un album cu "cei
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
fixam ceafa: „Nenorocitule, știi că sunt din generația Budapesta?”. Mă simțeam în formă - Moscova, constatam, era și ea în soare - cu cât le eram mai indiferent, cu atât deveneam mai senin. La poarta Uniunii, șoferul coborî și intră într-o gheretă discretă, pe dreapta, lăsându-mă să-mi amintesc de fereastra Uniunii noastre de pe Calea Victoriei de unde, anul trecut, trebuia să apăr Bucureștiul dacă intrau ansamblurile reunite ale Pactului de la Varșovia. Șoferul se întoarse și anunță ceva din care mi se păru
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]