722 matches
-
păsări, plante sau configurația terenului, mulți aparțin mediului crescătorilor de vite din regiunile muntoase. Alți termeni considerați ca provenind din substrat denumesc părți ale corpului, care par să fi fost, la origine, în legătură exclusiv cu corpul animalelor (ceafă, ciuf, grumaz, gușă, rânză) sau sunt termeni referitori la obiecte de îmbrăcăminte (brâu, căciulă, sarică); alte cuvinte sunt proprii oierului sau locuinței primitive de munte, implicând, inițial, mai ales așezările sezoniere ale păstorilor transhumanți (argea, cătun, vatră și gard). Tot păstorești sunt
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
că limba iliră și limba traco geto-dacilor, deosebite una de alta, se aflau în vecinătate și astfel au făcut împrumuturi reciproce pe care latina lear fi preluat și supus legilor fonetice specifice evoluției sale, rezultând în română forme precum ceafă, grumaz, buză, mugur, zară, mazăre, sâmbure, viezure, mal, baligă, abure, țarc, țeapă, a grăpțăna, jimb „știrb, cu gura strâmbă”, cursă, fărâmă, bască, strungă, brad, căciulă, mânz, baltă, țap etc. Afară de cuvintele moștenite din graiurile strămoșești (traco-geto-dacic și ilir), pe care albaneza
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din carnea olarilor dacă își dă pălăria pe spate se trage istoria înapoi cu mai multe secole dar moș ion nu are timp decât pentru o mână de fân e un cal bun atât spune îl bate cu palma pe grumaz existența se clatină ca o coamă lovită de vânt pe urmă prinde coarnele plugului până seara taie brazdă adâncă prin toate ifosele lumii dacă fiecare sămânță ar fi o lacrimă atunci câmpul acesta ar plânge în hohote la vremea culesului
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
mă atinge, Și astfel mă consum, prin tot și toate. Eu, obsedant, mă sinucid prin versuri, Același eu revin, la o adică, Îmi fac curaj cu cea mai mare frică, Prin lamentări, proiecte și demersuri. Eu, permanent, refuz să plec grumazul, Deși o spadă grea, constant, mă taie, În schimb, trăiesc la mine în odaie Ca un acar Păun, iubind macazul. Eu, ideal, nici nu plătesc impozit Spre-un stat bolnav, atins de metastază, Tratez chiar criza asta cu emfază Și-
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
nu mă întorc la el, doar vuietul de jos al mării, câte o stea licăre deasupra și două umbre care se luptă, Te ispitesc să crezi că nu-ți dai drumul de pe stânci fiindcă te ispitesc eu! Și sare la grumazul meu, o clipă vreau să-mi părăsesc rolul și să mă lupt bărbătește cu el, dar adevăratul bărbat domină cu spiritul nu cu brațele, din forța mâinilor lui îmi dau seama că e un bărbat încă tânăr, și supus pasiunilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
drum să-mi cumpăr o cafea tare, șapte seara, sper ca hârtia asta albă să aibă efectul unei cafele negre cu lămâie, îmi simt încă stomacul plutind într-o baltă cu alcool și aburii tari mai fac cale întoarsă spre grumazul meu, dându-mi o neplăcută stare de vomă, m-am apucat de băut numai spre dimineață când mi-am dat seama că eram singurul treaz de acolo și oriunde ai fi căutat un refugiu nu dădeai decât peste cupluri înlănțuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pe nume, pe cea roșie bălțată am păscut-o de atâtea ori, e Joiana după o zi de joi îi vine numele, zi în care s-a slobozit în lume, cealaltă, Mândraia, e mai tânără, încă junincă, clopotele grele de la grumajii lor răsună în seară, Ho, Joiană! Le duc în grajd și le leg la iesle, fratele Rafael va veni să le mulgă, și-n ușa grajdului privind peste curtea mănăstirii nu știu în ce direcție să-mi îndrept pașii, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am avut grijă de ea, nu voi avea liniște până când n-o voi găsi, singurul lucru pe care mi l-a lăsat mie părintele Ioan și inima mea, care bate acum bate, prea repede bate, îi simt bătăile și în grumaz, dar și în tălpile picioarelor, inima mea își ia în stăpânire trupul în care o să locuiască și părintele Varava să-mi ceară mie să repictez biserica, Cum s-a gândit că voi accepta una ca asta?! mi se împăienjenesc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Drăgosteni, Florița cum mai era cunoscută, se legăna ca o corabie grea și totuși plutitoare pe cărăruia ce urca de la izvor spre pădure, o urmăresc neștiind prea bine ce doresc de la ea, nu-i mai aud clopoțeii de argint de la grumazi, dar mersul ei zvâcnit de nebună mă îmbie s-o urmez ascuns pe după copaci, să nu mă vadă, până în poiană, fustele lungi, largi, nenumărate, groase, legate cu un brâu de lână colorat nu-i îngreunează defel mersul prin iarbă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nasul meu, gura mea, nu e nici o Îndoială. Se mai văd și câteva obiecte familiare din jur, dar acestea nu contează acum; mă aplec disperat peste pragul oglinzii și iată că atunci apar din nou, Îmi văd ochii, părul, obrajii, grumazul. Da, sunt ale mele, dar, cum mă Îndrept, dispar imediat din cadru; eu nu mai sunt, rămân doar cerul, copacii și aerul. Deci acolo, În oglindă, nu se reflectă tot realul?! Vreau să probez Încă o dată printr-o experiență concretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
exclamă Eugenia, izbind în dușumea cu piciorul deasupra căruia se afla genunchiul unde Mauricio își lăsase mâna să i se odihnească. Și el, simțindu-și mâna zgâlțâită, o desprinse de locul unde o așezase, dar ca să-și pună brațul pe grumazul ei și să le dea de lucru degetelor cu unul din pandantivele iubitei sale. Eugenia îl lăsa. — Uite, Eugenia, ca să te amuzi și dacă ții neapărat, poți să-i faci ochi dulci nătărăului. — Mauricio! — Ai dreptate; nu te supăra, scumpetea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
renăscute, și i-am spus ceea ce niciodată nu-i spusesem și nu i-am mai spus vreodată în același fel. Și ea surâdea, surâdea privind în tavan, și mi-am lipit gura de gura ei, și mi-am înlănțuit de grumaz brațele ei goale și-am plâns, și lacrimile îmi curgeau din ochi în ochii ei. Și ea mi-a spus: „Mulțumesc, Antonio, mulțumesc pentru mine, pentru copiii noștri, pentru toți copiii noștri..., toți..., toți..., pentru ea, pentru Rita...“ Rita e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
hotărâtor cercetarea efectuată din casele vecine. Juvaerul este atât de perfect, Încât nimeni n-a Îndrăznit să-l imite. Am trasat până aici grosso modo tușele desfășurării morfologice a nelocuibilelor, intense și răcoroase rafale ale artei, care nu-și pleacă grumazul nici În fața celui mai mărunt utilitarism: nimeni nu pătrunde În ele, nimeni nu se depărtează de ele, nimeni nu stă pe vine; nimeni nu se Încrustează În concavități, nimeni nu salută cu mâna din impracticabilul balcon, nimeni nu flutură batista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Împedice pă lepre să-și ajungă țelurile amorale. O mică siestă Întăritoare, care a ținut pân la nouă seara, a târcolit chestia cu prânzu. Da pă loc după aia, Capitano iera În picioare, fâlfâind furcoacea și cuțitu, cu șervetu pă grumaz și urlând, mai fals ca tare, dă pân Cavalleria rusticana. Cât a ținut-o așa, a băgat la dubă două porții dă pudincă, udate c-un fiasco dă Chianti d-al lui; io m-am luat cu vorba ș-aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
continuare, împiedicându-l să se miște sau să răspundă, abia era în stare să-și spună că nu-i zisese de fapt nimic Ioanei Sandi și vorbele nu fuseseră decât în el, în timp ce simțea cum transpirația îi cuprinde fruntea, obrajii, grumazul, i se prelinge pe tot trupul fierbinte, imposibil de oprit, gândind că uitase de Ioana Sandi, că nu mai avusese timp de ea, că fusese atât de acaparat, încât iubirea lor sau ce-o fi fost între ei se alterase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Andrei Vlădescu. „E frumos, dar e înfiorător“, a spus din nou Ioana Sandi, strângându-i brațul. Cum făcuse în noaptea trecută, se gândea el, când dansa cu capul pe umărul lui și cu brațele-i lungi și goale înnodându-i grumazul sau și mai târziu, când îl ținea de mână în timp ce mergea spre camera cu paltoanele aruncate de-a valma pe pat, speriată - „nu te speria, n-ai de ce să te sperii“, „Ei, asta-i, cum să nu mă sperii?“. „Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lucru prin alte părți, vizite de rămas-bun, primiri de sfaturi, și rătăcise o vreme pe străzi, frământându-și mâinile, temându-se cumplit de ultimele clipe. Privindu-se. Discutând fleacuri. Privindu-se cu încordare. Aruncându-se de gâtul lui, încolăcindu-i grumazul și umerii cu brațele-i subțiri peste care i se revărsau pletele blonde, șoptindu-i „nu sunt în stare acum nici măcar să fac dragoste“, apoi descleștându-se brusc și ținându-l la distanță, frământându-și mâinile, stăpânindu-se, mergând agitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și extraordinare ascunsă de unduirile tomnatice, dintr-odată în dreptul lui, aplecându-se spre el și învăluindu-l într-un parfum de viorele sau alte flori proaspete de primăvară și într-o căldură trupească neuniform răspândită, cu palmele reci învăluindu-i grumazul, continuând să șoptească „O, Doamne!“ pe când i se așeza pe genunchi și încerca să-l sărute. Apoi oprindu-se brusc, într-o tresărire nemotivată, „Uită-te la mine“, zicându-i, „te rog, uită-te, vreau să-ți cer iertare pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ăsta, îi pusese cine știe ce întrebări de-ale lui, în vorbe egale și stăpânite, care ajung s-o înfurie, naiba să le ia! „Nu știu“ - zise - „nu mai vreau să știu nimic“, înlănțuindu-l strâns cu brațele, lipindu-și obrazul de grumazul lui și închizând ochii și imaginându-și, înainte ca toate să se tulbure în roz în jur, alunecările palmelor lui fierbinți, pe care acum le simțea doar pe umeri și pe coapsă, pe tot trupul oferit, înfiorând-o și făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
femeile să țipe șocate și bărbații să fugă spre ieșire? Nu l-am mai văzut de atunci, dar mi-au rămas în minte multe detalii. Splendidul cal alb prăvălindu-se pe-o parte în timp ce i se înfigea un piron în grumaz, din care țâșnea sângele ca dintr-un izvor; viței zvârcolindu-se după ce li se tăiaseră gâturile, zvâcniturile violente ale capetelor lor, din care șuvoaie de sânge fierbinte izbeau pardoseala și se prelingeau pe ea; șiruri de oi fără capete, lovind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
urmă. George simți brusc că i se face rău. Alergă în staul și dădu ușa de perete cu piciorul. Herber nu murise încă. Era atârnat cu picioarele de o grindă și sângele îi picura dintr-o tăietură foarte mică din grumaz într-o găleată pusă pe pardoseală, plină deja pe trei sferturi. Avea ochii lăptoși, palizi și orbi. În rest, staulul era gol. Începând să plângă înăbușit, George fugi înapoi în casă și o găsi pe Dorothy în birou, scriind la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a năzuit singur și, după exemplul lui, ne-am îndemnat și noi, ceilalți, să facem un dig cu lăzi de probe de la sondă și cu lăzi de trasgel, dar în zadar că, atunci o viitură mai mare și-a umflat grumazul, berbecindu-se, cu bușteni, în încercarea noastră de zidire și spulberând astfel toată munca noastră Iar noi ne-am ferit atunci pe instalația sondei și cam după vreo jumătate de zi, retrăgându-se și mai scăzând apa cu vreo jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
piciorul spart de piron, l-am lăsat pe Pamfil Duran privegheat ca un copil de Enea Căpută și de Daniel Mărăcinescu, care-l învăluiau în vorbe blânde, ca în niște scutece moi de bumbac Iar eu, sprijinindu-mi privirile pe grumazul lui Manuil Fragă și cugetând la statura lui de tabachere în pluton, ca și la purtarea lui de până acum, care vădește că este și el persoană pe care te poți baza, am avut așa o idee Încât i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
aurii, dându-i târcoale acestei făpturi, ce obținu în luminiș înțelesul de femeie foarte tânără, cu brațe rotunde, cu profil de vioară și cu un gât atât de prelung, cum numai girafele îl pot avea. De la umeri până sub bărbie, grumazul delicat îi era ferecat în cercuri de aramă strălucitoare, clădite fără număr, unul peste altul, încât capul îi părea a fi proțăpit pe un teanc instabil de discuri roșcate de metal. Cu veșmântul ei dintr-un văl străveziu, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fără de întoarcere, au izvodit cândva o rostire astfel de concis alcătuită, încât împărtășește, cu iscusință de pravilă și cu viers de descântec, nevăzuta legătură dintre miezul lucrului și spiritul său. Un fulger negru scăpără subit din ochi de Fată cu grumazul prelung, ferecat în inele de aramă. Fata privi câteva secunde spre Vânător cu infinită și neascunsă surprindere. Totuși nu altfel, ci potolit și cuviincios, protestă în tonurile aceluiași tors de felină: Tată, oare bine faci punând strămoșeasca noastră pravilă la îndemâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]