1,117 matches
-
piață toată mahalaua caracudească se tăvălea de rîs pe băncile din tulpini de floarea-soarelui. Doar să ieșim din casă și rîsul spontan, sănătos, ne așteaptă la colț. Numai să-i dăm curs, alternîndu-l, profilactic, nu?, cu încruntarea ce ne e hărăzită în restul zilei. A rîde, în atari condiții, ca prostu', nu e chiar atît de blamabil, de vreme ce ridurile de la colțurile buzelor oricum se fac. Mai bine de rîs, decît e plîns, nu? A-l situa pe primul la rang înalt
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
amatori prin instrucție profesională, nu și prin experiența vieții, în primul rând a celei ideologice și politice europene. Cei mai mulți dintre ei au fost angrenați în convulsiile fără de granițe ale epocii. Netăgăduită le era și abilitatea politică, dar istoria le-o hărăzise, conferindu-i emblema unui genius loci, și, mai presus de toate, funcționa un fel de resort al bunului simț politic, care rămâne ceea ce este: indefectibil dacă e hrănit cu și din realități autentice, comensurabile. N-au lipsit „visătorii”, „grăbiții” și
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
se măsoară 89 prin proporții de număr, greutate Și măsúră, uimitoare mișcare matematică de-a lungul adîncului, 275 În piramidă-nvăpăiată, sau in Cub90, ori în coloana de văpaie-n Patru colțuri, fără podoabe 91, departe strălucind, călătorind nainte spre însuși hărăzitu-i capăt 92; Apoi căzînd într-un grozavnic spațiu, recăpătîndu-și în cumplită iarnă Puterea-i risipita, ea înapoi se-ntoarce pe-o traiectorie mai joasă 93, Pînă ce, iar aprinsă de-ardoarea proaspăt strînsă în blîndu-i anotimp 94, 280 Se
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
nașterea a ceea ce Deleuze numea "caosmos", o combinație de ordine și dezordine, de genul celei anticipate de John Clare în conceptul "disorderly divine", dezordine divină, i.e. o ordine vie, fremătînd de viață cosmică. 92 (ÎI, 276) călătorind nainte spre însuși hărăzitu-i capăt: observăm germenii teleologiei de tip aristotelic la Blake: lucrurile avansează irezistibil spre scopul lor intern, prin forță "entelehiei", a principiului lor intern de perfecționare și relaționare intrași intersistemică perfectă. 93 (ÎI, 278) pe-o traiectorie mai joasă: Blake
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
între arțagul regretabil și replierile de, culpabilă, (auto)amăgire. Dacă femeia (în speță, nevasta) este prin definiție genetică inerțială, frustrarea gravă o resimte bărbatul, ale cărui fervori riscă să sucombe în ritmurile invariabile. Or, firea lui avid de exces îl hărăzește trăirilor ardente, într-o glorie de efuziuni, extaze, înfiorări. Ca să se regăsească, să uite de timpul care nu iartă, El se avîntă în voluptatea dătătoare de sens a unei iubiri mîntuitoare. Pînă și pătimirea, "speranța fără speranță", e, în această
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
condiționându-le pe cele superioare, acumulările și reordonările generând interferențe dintre cele mai complicate, paradoxale, pline de mister (timpul altuia care-l contaminează pe al meu, timpul individual care se pierde În cel cosmic, timpul limitat ce mi-a fost hărăzit de Cel de dincolo de timp...). Ne Întrebăm dacă nu cumva aceste treceri succesive nu au loc după un anumit program, după un Regulator Suprem, ce ar pune În evidență nu numai pluralitatea de evenimente, ci și momentele sau duratele acestora
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
ocazie, să le consacrăm, zi de zi prin propriile acte, pentru că suntem purtători ai harului divin, smeriți dar și responsabili de „greutatea” zestrei care ni s-a lăsat. Să fim, nu-i așa, mici „dumnezei”, atât cât ne-a fost hărăzit, să ne ridicăm cât mai mult pe treptele perfecțiunii, să „Îndumnezeim” propriile acte și lumea În care trăim, pentru care cu siguranță vom da seama și vom fi judecați mai apoi! * Oricât de secularizată ar fi societatea actuală, ea nu
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
tocmai „ortodoxistă”: pe lângă influențe gândiriste, apar inflexiuni argheziene, alteori voiculesciene ori barbiene. Modalitatea în care interpretează - într-un excepțional articol inserat în volumul Din spumele mării, 1995 - Sonetele lui V. Voiculescu poate oferi cheia de lectură pe care autorul a hărăzit-o propriilor texte: Sonetele sunt rodul experiențelor spirituale de tip isihast, senzualismul nu este decât o chestiune de limbaj poetic, cu alte cuvinte erosul se convertește în agapé (ca substanță), iar agapé se exprimă prin eros (ca limbaj). Primul volum
ANANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
Dacă lucrurile stau așa, nu e greu să ne Închipuim ce loc le rezervă Carlyle dandy-lor. Am putea crede că le e dedicată toată cartea, că nu există paragraf fără vreo trimitere directă la Eleganți. Numai că dandysmului Îi este hărăzit un singur capitol, nici pe departe cel mai amplu: Corporația filfizonilor. Nu multe pagini, dar extrem de dense și măgulitoare din perspectiva slujitorilor eternei glorii a Veșmintelor: „Un filfizon este un Om-purtător-de-Haine. Orice aptitudine a sufletului, spiritului, pungii și persoanei sale
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
minunea minunilor. Numai oamenii mărginiți nu judecă după aparențe. Adevăratul mister al lumii stă În cele văzute, nu În cele nevăzute... Da, domnule Gray, zeii au fost darnici cu dumneata. Dar zeii Își iau repede Îndărăt darurile. Nu ți-s hărăziți decât vreo câțiva ani În care să poți trăi cu adevărat, deplin și desăvârșit. Când tinerețea Își va lua rămas bun de la dumneata, frumusețea va pleca Împreună cu ea, și atunci vei descoperi pe neașteptate că triumfurile nu-ți mai stau
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
francez. El va rămâne străin, aidoma lucrului pe care Îl exprimă. Am făcut să se răsfrângă din plin toate culorile; dar cameleonul nu poate oglindi albul. Iar pentru popoare, albul e forța Însăși a originalității lor. Nouă ne-a fost hărăzită mai mult puterea de asimilare, care ne distinge față de alții, și nu celălalt har de la Dumnezeu, cealaltă forță - puterea de a fi tu Însuți, care e Însăși persoana, Însăși esența unui popor. Ei bine, forța originalității englezești imprimată vanității umane
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
nu se prea dedica lucrurilor Îndeobște atribuite inteligenței? Era, În felul său, un mare artist; doar că arta sa nu putea fi clasificată și nu se exersa Într-un timp anume. Era chiar propria-i viață, sclipirea nepieritoare a Înzestrărilor hărăzite spre a se dezvolta doar printre semeni. Fascina prin Însăși persoana sa, așa cum alții fascinează prin operă. Valoarea Îi era instantanee. El scotea din torpoare - greu lucru - o societate teribil de blazată, savantă, pradă oboselii, asemenea tuturor civilizațiilor bătrâne; și
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
prin ținuturile străvechi ale Răsăritului; sau prin ostroavele pierdute ale oceanului liniștit, unde domnește primăvara veșnică”. Povestitorul proiectează peste existența „eroului” său o aură demonică: „Așa, de pildă, am Înțeles că se Îndeletnicea cu cercetări oculte Îndrăznețe, pentru cari era hărăzit, pe lângă o Înclinare Înnăscută rară, și cu cea mai uimitoare pregătire. Părea chiar să fi avut mai multe legături cu duhurile decât cu cei vii, deoarece În povestirile sale nu venea niciodată vorba de ființe omenești”. Ca și la Mihnea
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
om din țărâna luată din pământ, și a suflat asupra lui suflare de viață și s-a făcut omul întru suflet viu"61. După care, Cartea Facerii continuă cu aventura căderii primilor oameni și cu pedeapsa pe care le-a hărăzit-o Dumnezeu. "Dumnezeu l-a luat pe omul pe care-l zidise și l-a pus în rai, ca să-l lucreze și să-l păzească. Și Domnul Dumnezeu i-a dat lui Adam poruncă și i-a zis: "Din toți
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
București, 2002, p. 171. 138 Ibidem, p. 179. 139 Ibidem, p. 180. 140 Henri Bergson s-a referit la rândul său la ceea ce noi numim în dezbatere "veriga lipsă". El arată în Les deux sources de la morte et de la religion: "Hărăzindu-i omului configurația morală de care avea nevoie pentru a fi un animal social, natura a îndeplinit probabil tot ceea ce putea face pentru specia omenească". Vezi și Arnold Toynbee, Studiu asupra istoriei, Editura Humanitas, București, vol. I, p. 291. 141
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
În condiția umană, marcată de suferințe (boli, moarte) și eforturi (nevoia de a se hrăni În permanență); b) instituirea eternității zeilor - prin alegerea „hranei” eterice formate din fumul oaselor arse și parfumurile libațiilor, zeii nu mai depind de hrana materială, hărăzită putreziciunii și degradării; c) definirea modelului canonic al sacrificiului. Următoarele secvențe mitologice dezvoltă interpretarea decăderii umanității: Dar Zeus, În mânia lui, nu-și oprește aici răzbunarea. Înainte chiar de a crea din pământ și apă prima femeie, Pandora - care va
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
aria creștinătății. Trufia și resentimentele oferă o nefastă pildă de risipire și discordie, deplânge C., într-un pasaj ce amintește de privirea sceptică și de reflecțiile stolnicului Cantacuzino asupra „nașterii și stricăciunii”, a strălucirii și erorii guvernând în toate cele hărăzite oamenilor. În termeni antitetici, trecut - prezent, mărire și cădere, C. va situa și evoluția, sub spectru tragic, a românilor - descendenți autentici ai „râmlenilor” -, a căror glorie și vrednicie de odinioară ar contrasta însă cu ignoranța neamului („încungiurat de norul neștiinții
COTORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286450_a_287779]
-
josnicie, de bun-simț și de sminteală; pesemne că noțiunile de cinstit și necinstit îi sînt învălmășite în cap într-un mod cu totul neobișnuit, fiindcă omul acesta nu se fălește deloc cînd arată însușirile bune pe care i le-a hărăzit natura, și nici nu se rușinează cînd le dă la iveală pe cele rele“.2 Nepotul lui Rameau și Omul din Subterană seamănă ca două picături de apă în ce privește lipsa de aderență la real și la ideal, ambii sînt măscărici
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Împăratul Alexie, departe de a se mâhni tocmai mult pentru neizbutirea campaniei, arăta din contra prin faptele sale că el privea prinsoarea protostratorului său, Manoil Kamytzes, ca un caz de noroc pentru dânsul și ca o răsplătire ce i-o hărăzise soarta. El puse mîna-ndată pe averea foarte mare, aproape regală, a acestui demnitar, nu lăsă nimic din ea neștiricit și nepipăit și-n fine condamnă pe soția și pe fiul nefericitului prizonier la închisoare, fără chiar de-a motiva în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Acesta își puse cu succes în cumpănă toată retorica și iscusința pentru a dispune populația în favoarea împăratului. "Am răbdat multe - zicea el - sub domnia băiatului Calliman și ne-am mângâiat numai cu nădejdea că, ajungând la vrâstă bărbătească, ne va hărăzi c-o socotință mai matură răsplata ce ni se cuvine pentru nevoile ce le-am suferit. Dar soarta rea ne-a tăiat nădejdea din rădăcină, căci acuma iar se va pune în scaun un copilaș, încît am fi nebunii nebunilor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
apărării țării în afară în contra tătarilor și bulgarilor năvălitori, precum și pentru a răspândi mai si mai repede puterea tare regească până la marginile țării, Bela IV primi la anul 1247 pe cavalerii ordinului ioanit în Ardeal (Fratres hospitalis Ierosolymitani) și le hărăzi prin o bulă de aur, confirmată de Innocențiu al IV-lea, ținutul Severinului, chinezatele (feudele districtuale) până la Olt și Cumania, afară de Valachia, dîndu-le acestea toate ca ei să se așeze acolo, să aibă uzufructul și să le stăpânească douăzeci și cinci de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Severinului primi în frunte-i bani ungurești (adecă comandanți de granițe) și fu prefăcut în banat (ținutul unei comande de granițe) dovedește că ei au uzat puțin timp de drepturile lor. Cumania proprie, adecă Moldova și Valachia, cu toate că li se hărăzise, pare a nu fi fost în posesiunea și uzufructul lor decât prea puțin sau deloc. Puținele trupe auxiliare adunate prin stăruințele papei de pe la potentații străini nu putură prezerva Regatul maghiar de puternicele talazuri furtunoase ale năvălirii mongolilor și a fost
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
la margine, îngenunchie înainte-i, îi jurui credință neclintită și ascultare nestrămutată ca unui suveran al său și se îndatori a plăti tribut pe fiecare an. Spre închinare solemnă aduse daruri splendide, prezenturi strălucite și pietre scumpe, pe care le hărăzi cu îmbelșugare regelui și coroanei Sf. Ștefan spre semn de supunere. Raportul reciproc deveni atât de prietenesc încît {EminescuOpXIV 162} Vodă se întoarse vesel și plin de încredere și nu mai comise nici o infidelitate față cu domnu-său. Merit esențial întru
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
asurzitoare”) pe meleaguri pustii, nelocuite (așa cum se spune că procedează și solomonarii în mitologia populară românească). Prea fericite zeu, descarcă-ți mânia-n valuri de noian Și-n creștete de munți ! Cu toții cunoaștem marea ta putere, Primind libațiile noastre, ne hărăzește gânduri bune (Imn, XIX ; cf. 69, pp. 40-43). După cum consemnează tradiția, unele dintre incantațiile magice și imnurile orfice ar fi fost „însemnate” de Orfeu pe „tăblițe de lemn” (Euripide, Alcesta, 962). Altele ar fi fost compuse de acesta „sub puterea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
descris un mecanism fără nici un punct de sprijin! ― Credința, Aloim! Credința nestrămutată că liberul-arbitru e doar o aparență de libertate. Eu, Dumnezeul Satului de Clone, cred în Stin. Și, în acest fel, el e sortit să devină ceea ce i-am hărăzit eu, spuse repede Abatele, încercînd din răsputeri să-și reprime un sentiment de teamă despre care știa că poate fi citit repede de Aloim. ― Păi și nu-l mânii pe Dumnezeu, substituindu-te Lui? ― Nu. Fiindcă, pe de o parte
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]