629 matches
-
muncitori. De când lucra aici era prima oară când găsea dimineața porțile închise. Se vede treaba că patronul ținuse să le arate că tot el e mai tare. Yvars o luă spre stânga, își duse bicicleta sub șopronul aflat în prelungirea hangarului, apoi se îndreptă către intrarea atelierului. Îl recunoscu de departe pe Esposito, un vlăjgan oacheș și păros, ce lucra chiar lângă el, pe Marcou, delegatul sindical, cu chipul lui de tenor, pe Saïd, singurul arab din atelier, precum și pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
micul vestiar din dreapta intrării: câteva boxe deschise, despărțite între ele prin pereți de scândură nevopsită, pe care atârnau, de o parte și de alta, dulăpașe închise cu cheia. Ultima boxă, dacă numărai de la intrare, aflată în unghiul format de pereții hangarului, fusese transformată în cabină de dușuri, prevăzută fiind și cu un mic șanț de scurgere săpat în pământ. În mijlocul hangarului, pe locurile unde lucrau, se vedeau mai multe balerci gata terminate dar cu doagele strânse numai pe jumătate, așteptând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
parte și de alta, dulăpașe închise cu cheia. Ultima boxă, dacă numărai de la intrare, aflată în unghiul format de pereții hangarului, fusese transformată în cabină de dușuri, prevăzută fiind și cu un mic șanț de scurgere săpat în pământ. În mijlocul hangarului, pe locurile unde lucrau, se vedeau mai multe balerci gata terminate dar cu doagele strânse numai pe jumătate, așteptând să fie trecute prin foc, niște bancuri solide, scobite adânc în lungime (în șanțul acesta alunecaseră funduri rotunde de lemn, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
De-a lungul zidului, la stânga intrării, se înșiruiau mesele de lucru. În fața lor se înălțau grămezile de doage care trebuiau date la rindea. Lângă peretele din dreapta, nu departe de vestiar, luceau două mari ferăstraie mecanice, bine unse, puternice și tăcute. Hangarul devenise de multă vreme prea mare pentru cei câțiva oameni care lucrau aici. În timpul arșiței asta le prindea bine, dar iarna înghețau de frig. Astăzi însă, spațiul prea mare, lucrul părăsit, butoaiele uitate prin colțuri, cu doagele prinse la bază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se umfle în corsetul lor de fier. Când nimeni nu avea nevoie de el, trecea la masa de lucru, unde, cu lovituri puternice de ciocan, se apuca să nituiască cercurile mari și ruginite. Mirosul de așchii arse începea să umple hangarul. Yvars, care dădea la rindea și potrivea doagele tăiate de Esposito, trase în piept mireasma bine știută și inima parcă i se mai ușură. Lucrau cu toții în tăcere, dar, treptat, atelierul se umplu din nou de căldură și de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
la rindea și potrivea doagele tăiate de Esposito, trase în piept mireasma bine știută și inima parcă i se mai ușură. Lucrau cu toții în tăcere, dar, treptat, atelierul se umplu din nou de căldură și de viață. Lumina proaspătă inunda hangarul, năvălind prin geamurile mari, fumul se înălța albastru în aerul auriu; Yvars auzi în preajmă bâzâitul unei insecte. În acea clipă, ușa aflată în peretele din fund, care dădea în fosta dogărie, se deschise și domnul Lassalle, patronul, se arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să facă frumos? Dar Esposito nu spuse nimic din toate astea, mânia i se șterse treptat de pe chip, și el îl bătu încetișor pe umăr pe Ballester, în timp ce toți ceilalți își reluară lucrul. Din nou ciocanele răsunară, din nou marele hangar se umplu de larma binecunoscută și de mirosul așchiilor și al hainelor vechi, îmbibate de sudoare. Ferăstrăul cel mare huruia, mușcând din lemnul verde al doagei pe care Esposito o împingea încet sub tăiș. Din locul tăieturii izvora n rumeguș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
băiat, la Fernande, la terasa lui. Tocmai atunci Ballester vesti sfârșitul lucrului. Ferăstraiele se opriră, începură fără grabă să stingă focurile și să-și rânduiască sculele, apoi se îndreptară unul câte unul către vestiar. Saïd rămase ultimul. Trebuia să măture hangarul și să stropească pământul plin de praf. Când Yvars ajunse la vestiar, Esposito, uriaș și păros, era sub duș. Stătea întors cu spatele, săpunindu-se cu zgomot. De obicei glumeau pe socoteala lui, deoarece ursul acesta rușinos își ascundea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Am ajuns acolo în douăzeci și cinci de minute. Paznicul de la poartă mi-a dat voie să trag în parcarea fabricii și mi-a arătat unde-i biroul celor de la pază - o baracă din prefabricate, plasată la capătul unui lung șir de hangare. Am parcat și am bătut la ușă. Îmi deschise femeia care îmi răspunsese mecanic la telefon. — Domnul Meeks m-a rugat să vă invit în biroul dumnealui. Nu mai durează mult. Am intrat. Femeia plecă. Părea ușurată că și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
hârâia, scotea fum. — Cam mediocru motorul! strigă Amărășteanu spre cabină. — Da, da, e bun, merge! răspunse tractoristul, săltând cu însuflețire în scaun. Ajunseră pe culmea dâmbului. De-acolo pământenii noștri zăriră de cealaltă parte, jos în vale, un soi de hangar lung, de lemn, spre care se îndreptau din toate părțile zeci de bărbați voinici, scunzi, stăpâni pe soartă, și mame și copii și fete mediocre drăguțe, cu basmale multicolore fluturând în vânt. Bătrâni erau mai puțini, în schimb toți erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
bărbați voinici, scunzi, stăpâni pe soartă, și mame și copii și fete mediocre drăguțe, cu basmale multicolore fluturând în vânt. Bătrâni erau mai puțini, în schimb toți erau foarte vânjoși. — E cantina noastră, cantină fruntașă, spuse tractoristul când ajunse lângă hangar. Acum trebuie să vă duc responsabilului. Sări jos din cabină și se apropie de un mediocru blond, tânăr, care se spăla la o cișmea. — Salut, măi PQ paișpe! zise tractoristul. Unde-i responsabilul? Cred că la ciorbe, răspunse blondul. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
fetele mediocre îi urmăreau cu coada ochiului și șușoteau între ele, ba chiar una mai îndrăzneață, pistruiată, strigă în urma lor „Găliganii!”, atrăgându-și însă o palmă zdravănă după ceafă din partea unui mediocru morocănos, îndesat, probabil soțul sau vreun responsabil. În hangarul uriaș, comandantul Aciobăniței văzu în treacăt numeroase mese și lavițe din scânduri acoperite cu hârtie albă, curată, farfurii și tacâmuri de aluminiu și gândul îi fugi înduioșat spre nunta lui întâmplată cu-atâta timp în urmă într-un sat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
personal câteva mici operații de dregere și conturare pe deplin a gustului ciorbei, aruncând cu mâna lui câțiva pumni de pătrunjel proaspăt în domolul clocot final, responsabilul le făcu semn celor doi pământeni să-l urmeze, îndreptându-se spre uriașul hangar unde așteptau, frumos așezate la mese și jucându-se nerăbdător cu lingurile de aluminiu, ființe mediocre. La apariția lui, clinchetul vesel încetă și se așternu o respectuoasă liniște. — Aveți aici doi extramediocri - spuse cu același glas jos, morocănos, responsabilul. Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
îi place, zise Aciobăniței. Mediocrul în vârstă se aplecă spre vecinul lui din dreapta, îi șopti ceva la ureche, iar acesta, la rândul lui, făcu la fel cu vecinul său. Ca urmare a acestor șoapte și murmure neclare întinse în tot hangarul, în fața pământenilor începură să sosească, dați din mână în mână, zeci de ardei iuți. Înaintea acestei emoționante dovezi de simpatie, comandantului Aciobăniței aproape că-i dădură lacrimile. „Măcar dac-am fi avut niște pixuri sau niște brichete, să le dăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
faceți probleme. Noi toți suferim cu stomacul - șopti mediocrul -, nu putem mânca ardei iute. Episodul 10 Ciorba În timp ce ardeii iuți continuau să se îngrămădească în fața celor doi pământeni, fetișcana mediocră zdravănă, pistruiată, ce părea a fi bucătăreasă, se apropie de hangar și lăsă eroilor noștri două linguri și două furculițe. — Cuțite nu se dau? întrebă încet comandantul Aciobăniței pe mediocrul în vârstă, după ce fetișcana se depărtă. — Cui prodest? răspunse surâzând cu tristețe bătrânul mediocru. Ce să tăiem? Știți latină? spuse uimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
răspunse sumbru Amărășteanu. Fu adusă apoi în două butoaie apă curată, rece, direct de la izvor, și i se dădu fiecăruia să bea dintr-o cană de tablă legată cu un lanț lung care ajungea pânâ-n capătul cel mai îndepărtat al hangarului. Aciobăniței bău cu plăcere, deoarece cana cu lanț îi amintea de copilărie, de satul din Teleorman cu fântâna din centru, unde era tot așa, o cană cu lanț căreia el, spirit inventiv de mic, îi dăduse la fund niște găurele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
lupt împotriva mea cu o tenacitate penibilă, să afișez de timpuriu, cu o mare seriozitate, resentimente în care nu credeam, și să ascund cu grijă afecțiuni în care credeam. De cum deschid ochii privesc printre scânduri cerul, pândesc zgomotele posibile din hangar, cu toate că din momentul în care m-am suit în acest pod n-am auzit pe nimeni umblând pe-acolo și, când nu mai am nimic de făcut, zic și eu că e plictisitor să nu te înșeli niciodată; apoi mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ocazii și mi le descria cu o exaltare care îi colora obrajii. „Vezi, exclama privind cerul negru, acum decolează ei. Vinul rămâne să se acrească în pahare și iubitele lor rămân să tremure de grijă, în timp ce ei se reped la hangar, dau drumul motoarelor, se înalță în văzduh și pătrund în inima furtunii fără să se teamă”. Și era mândră în timp ce vorbea, de parcă era iubita unuia din cei doi piloți impertinenți care zâmbeau în fotografie. Ochii îi străluceau de plăcere văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
făcut o noapte roșie. 41 Asta e tot. De-acolo am venit în acest pod și, recunosc, nu mă așteptam să vă întâlnesc aici. Chiar nu pricep cum a ajuns icoana Martei lângă un aeroport... de ce mă priviți astfel? În hangar nu e decât un avion mic și vechi, ieșit din uz, am văzut și eu. Cu atât mai bine, lucrurile se simplifică. Voi înfrunta furtuna cu el, fiindcă acum înțeleg de ce surâdeau piloții Laurei. Piloții de furtună sunt puri pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
viața și să n-ai curaj să te înalți măcar o clipă deasupra a ceea ce ai stricat, ai pierdut, ai irosit, să te ridici într-o furtună purificatoare. Numai de nu m-aș împiedica de ceva înainte să cobor în hangar, înainte să decolez, rămas bun, domnule... înainte să simt prima rafală de vânt... ah, cum curg stelele... înainte să... ...sigur, uite fereastra acoperită de gheață, dulapul de lângă ușă... pereții goi... dacă am vândut aproape tot! Dar cine naiba bate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
când aveai bagaje. Trăise pe graniță, șase luni, trimis să repare o rețea de răcire a unui complex militar de pe vremea Șahului. Pân’ la urmă, cu multă trudă, o făcuse din nou și apoi instalația unei rafinării și a două hangare cu utilaje. Se ducea la nevastă și la băiat vinerea, câteodată, și poate că asta i-a îndepărtat sau poate că firea lui dificilă a fost de vină. Tată-său îl avertizase chiar din prima zi a logodnei că nu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
îi ridicară un val de greață în piept. Era șapte și jumătate, cel mult, dar prea multă liniște și chiar niciun bec. Știa bine drumul, îl făcea zi de zi, la ieșirea din tubul întunecos ar fi dat de luminile hangarului de mașini. Își mișca picioarele tot mai repede și aproape se trezi alergând, când o țintui vocea: — Unde fugi așa, cățea a Islamului? Unde fugi, Shirin a smintiților și a leprelor trădătoare? Stai pe loc, că ești arestată! Nu mai
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Dumneata îți închipui că pot să fac tot ce-mi trăsnește prin minte numai pentru că sânt pilot? Ai impresia că dacă îmi cășunează duminica viitoare să plec în excursie de plăcere cu avionul n-am decât să-l scot din hangar și să-mi poftesc familia? Presupun că la chestiile astea n-ați avut timp să vă gândiți. ― Esențial este acordul dumitale. Amănuntele le punem la punct ulterior. ― Aveți acordul meu. Și? Inginerul îl privi țintă. ― Îți atrag încă o dată atenția
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și să continuăm să pierdem timpul și să consumăm benzină? N-o să-i găsim, insistă. N-o să-i găsim niciodată! Locotenentul Razman negă cu un gest, liniștindu-i, și se apropie de o hartă mare a regiunii fixată pe peretele hangarului. — Nu, spuse. Nu vreau să vă întoarceți în erg, ci să mă duceți la adevăratul „pământ pustiu“. Dacă socotelile mele sunt exacte, au ajuns deja în pustiu. Am putea ateriza acolo? Cei doi bărbați se priviră; era clar că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pe gânduri. Dar nu ca să-l vânez pe Abdul-el-Kebir, pentru că sunt convins că Abdul-el-Kebir nu mi-ar cere niciodată ceva asemănător. Locotenentul Razman înțepeni și, fără să vrea, aruncă o privire discretă spre mecanicii care, la celălalt capăt al uriașului hangar, se străduiau să pună la punct aparatele. Coborând din nou glasul, îl avertiză: — E periculos ce-ați spus acum. — Știu, răspunse pilotul. Dar cred că, după atâția ani, a sosit momentul să începem să spunem ce simțim. Dacă nu puneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]