1,576 matches
-
țări după un model care seamănă cu un joc de șah complex și tridimensional. Pe tabla superioară a chestiunilor politice și militare forța militară este în mare măsură unipolară, dar pe tabla economică de mijloc Statele Unite nu mai reprezintă o hegemonie sau un imperiu și trebuie să negocieze de la egal la egal atunci când Europa acționează ca întreg. Iar pe tabla de joc inferioară a relațiilor transnaționale puterea este dispersată în mod haotic, iar întrebuințarea unor termeni tradiționali precum "unipolarism", "hegemonie" sau
by Joseph S. Nye, jr. [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
o hegemonie sau un imperiu și trebuie să negocieze de la egal la egal atunci când Europa acționează ca întreg. Iar pe tabla de joc inferioară a relațiilor transnaționale puterea este dispersată în mod haotic, iar întrebuințarea unor termeni tradiționali precum "unipolarism", "hegemonie" sau "imperiu american" nu mai are sens. Cei care recomandă o politică externă americană imperială, bazându-se pe ilustrarea tradițională a forței militare americane, se raportează la o analiză dureros de nepotrivită. Dacă te afli în mijlocul unui joc tridimensional, vei
by Joseph S. Nye, jr. [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
conducerea sovietului din Petrograd prezidat de Troțki, care cere dizolvarea guvernului; la rândul său, acesta reclamă, fără succes, dezarmarea milițiilor. Pe 14 octombrie Lenin își definitivează articolul „Vor păstra oare bolșevicii puterea?”, în care nu-și ascunde intențiile: luarea puterii, hegemonia bolșevicilor în Adunare, amenințarea cu războiul civil*, în cazul nereușitei, începutul unei revoluții socialiste - naționalizări, confiscări etc. - teroare contra tuturor recalcitranților. Simultan, el proclamă „toată puterea sovietelor” și cere Comitetului său Central pregătirea „insurecției”, în ciuda opoziției unui puternic nucleu de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
care așteaptă sfaturi, dar și ajutor militar și financiar. Dar PC chinez - ca și al PC nord-coreean - nu este integrat în Kominform. și, mai ales, Mao, a dobândit o autonomie și un prestigiu personal care constituie o amenințare potențială pentru hegemonia sovietică asupra sistemului. în 1949, sistemul se consolidează pe plan militar datorită exploziei primei bombe atomice sovietice și, în ciuda radicalizării ideologice legate de aplicarea doctrinei Jdanov, el își lărgește influența prin campanii de masă organizate în jurul temei „lupta pentru pace
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
educa cadre locale în spiritul unui marxism-leninism adoptat mai mult sau mai puțin realităților locale. Când, la sfârșitul anilor 1950, numeroase foste colonii își dobândesc independența, URSS oferă liderilor lor naționaliști* un model alternativ celui al democrațiilor liberale, caracterizat prin hegemonia unui partid unic. Ea se prezintă ca nepătată de nicio țară colonialistă și poate apărea ca o bază de sprijin pentru liderii africani datori să se distanțeze de Europa occidentală: este și cazul congolezului Patrice Lumumba, care va plăti cu
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sprijin cu practica lor tradițională din 1935. și ele subliniază că revoluția cubaneză îmbracă un caracter excepțional, datorită specificității insulei: URSS este mulțumită că dispune de un post avansat în apropierea coastelor SUA, dar preferă o stabilizare a spațiilor de hegemonie, atât în Europa, cât și în America. De partea cealaltă se grupează cei care consideră că succesul revoluției cubaneze deschide drumul stângii latino-americane, care-și ia acum numele de „Noua Stângă” pentru a se distinge de comuniștii tradiționali. Din 1959
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
elementului național în coloniile sau semicoloniile din Asia, și el consideră că forțele comuniste trebuie să se alinieze cu mișcările naționaliste* burghezo-democratice. Totuși, Congresul Popoarelor din Orient, ținut la Baku în septembrie 1920, trasează ca sarcină comuniștilor să-și asigure hegemonia în lupta de eliberare națională. Dar la cel de-al III-lea Congres al IC, în 1921, această chestiune abia dacă va mai fi evocată. în decembrie 1920, la Irkutsk, și în Ianuarie 1921, la Moscova, au loc lucrările celui
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Hrușciov. Conținutul ei se modifică substanțial, pentru a se putea ține cont de transformările profunde ale naturii războiului* în epoca nucleară. Acum obiectivul este evitarea unui conflict generalizat cu Occidentul, care ar duce la distrugerea ambelor sisteme. Totuși, competiția pentru hegemonie trebuie să continue sub pragul nuclear până la victoria finală a socialismului. Astfel, Hrușciov poate justifica simultan destinderea cu Occidentul și politica ofensivă în lumea a treia aflată pe calea decolonizării. Dar această contradicție intrinsecă concepției sale despre coexistența pașnică nu
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Jean Toussaint Desanti - se dezvoltă o „religie a istoriei” înțeleasă ca o „adeziune oarbă la faptul împlinit considerat ca «rational»” (Furet). în toată Europa Occidentală, anii 1945-1956 marchează apogeul influenței comunismului asupra intelectualilor și artiștilor. în Franța, PCF exercită o „hegemonie intelectuală”: el controlează Comitetul Național al Scriitorilor și stabilește lista colaboratorilor care urmează a fi supuși epurărilor. O comisie a Comitetului Central, condusă de Laurent Casanova, își exercită cu pedanterie maniacală autoritatea asupra publicațiilor: Les Lettres franșaises - conduse de P.
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în special în Proletkult - o organizație de masă apărută în 1917 și care vrea să promoveze doar arta creată de proletari - sau în Asociația Panrusă a Scriitorilor Proletari (RAPP), creată de către PCUS* în 1925 pentru a-și impune mai ușor hegemonia asupra vieții literare; RAPP îi critică violent pe scriitorii „antiproletari”, ca Pilniak - împușcat în 1938 - sau Zamiatin - autorizat de Stalin* să părăsească URSS* în 1931. Aceeași presiune se exercită și în alte domenii. începând din 1922 se impune puternica Asociație
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
oficial n-a suferit niciodată un eșec în alegeri. începând din 1948 și până în 1953, sovietizarea este impusă de URSS, de sus și cu o foarte mare violență, exceptând Iugoslavia care reușește, cu prețul stigmatizării cotidiene, să-și prezerveze autonomia. Hegemonia sovietică se impune atât pe căile instituționale - tratate de „prietenie și de asistență” bilaterale, crearea CAER* bazat pe plan economic, Kominform pentru controlul partidelor comuniste -, cât și pe căi oculte - omniprezența „consilierilor” sovietici, mai ales în armată și în polițiile
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
lor, lansează începând din 1949, planuri cincinale* care dau prioritate industriei grele și colectivizării* agriculturii. Ei introduc învățarea obligatorie a limbii ruse în școli și rup cu tradițiile europene ale țării lor pentru a impune adularea URSS. Pentru Moscova, consolidarea hegemoniei sovietice implică nu numai lichidarea coalițiilor care au făcut inițial specificitatea democrațiilor populare, ci și a lupta împotriva deviațiilor naționaliste și titoiste în sânul fiecărui PC. La instigarea Moscovei și sub autoritatea guvernului KGB Bielkin, partidele comuniste își curăță rândurile
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
-i drept, de către IC. Până în 1934, comuniștii consideră că acțiunea în favoarea unității europene nu urmărește decât constituirea unei coaliții antisovietice. Astfel, în 1930, IC denunță propunerile francezului Aristide Briand în favoarea unei uniuni federale europene, apreciată a fi un plan de hegemonie al imperialismului francez, respins atât de Italia musoliniană, cât și de Republica de la Weimar și de URSS. Victoria lui Hitler din 1933 modifică serios situația. Distrugerea rapidă a PC german de către naziștii înlătură orice speranță într-o revoluție germană și
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
URSS, ca urmare a pactelor germano-sovietice* din august și septembrie 1939. Un război total Războiul contra URSS îmbracă un triplu caracter: este un război de cucerire clasic, Hitler căutând să lărgească „spațiul vital” al poporului german; este un război de hegemonie, Hitler voind să distrugă „iudeo-bolșevismul” și să impună supremația absolută a Germaniei și a nazismului într-o Europă care se întinde până în Urali; în sfârșit, este un război de exterminare vizând nimicirea popoarelor cărora ideologia razistă le refuză orice drept
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
RĂZBOIUL RECE COMUNISM șI CAPITALISM: DOUĂ SISTEME îN COMPETIȚIE „O pace care numai pace nu e”. Așa definea George Orwell, în 1945, Războiul Rece. Dar ce a fost el cu adevărat? O confruntare a două supraputeri aflate în competiție pentru hegemonia mondială? Un sistem eterogen care opune două moduri de organizare a societății - comunismul și capitalismul - total antagonice? Prelungirea războaielor europene din secolul al XIX-lea și din prima jumătate a secolului XX? O etapă a mondializării? Era el de neînlăturat
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
el reflectă la experiența bolșevică și recuză strategia leninistă, apoi marxist-leninistă de asediere a statului și a societății. Inventează noțiunea de „bloc istoric”, care desemnează raporturile complexe dintre infrastructură și super-structuri și asupra căruia clasa care îl conduse își impune „hegemonia” socială, dar și culturală și ideologică. Deși nu respinge violența revoluționară, Gramsci insistă asupra rolului intelectualilor în lumea modernă și asupra rolului partidului comunist ca „intelectual organic”. în anii 1960, gramscismul este în mare vogă printre marxiștii francezi și italieni
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
îl declanșează și care se va dezvolta în luptă armată*, disciplina militanților săi, curajul acestora în fața unei represiuni intense îl transformă încetul cu încetul în cea mai puternică forță a Rezistenței* interne peste care nu izbutește totuși să-și stabilească hegemonia. în ianuarie 1943, PCF trimite un reprezentant oficial pe lângă generalul de Gaulle, iar în iunie se află în Consiliul național al Rezistenței. După un eșec în octombrie, participă pentru prima oară, în martie 1944, la guvernarea „burgheză” condusă de Charles
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a generalului Badoglio care, în aprilie, acceptă doi miniștri și doi subsecretari comuniști. în 1945, PCI profită de impactul Rezistenței*, de eficacitatea și devotamentul de care dau dovadă militanții săi, de politica responsabilă și hotărâtă care vizează să-i impună hegemonia și, în fine, de prestigiul URSS: la sfârșitul anului, numără aproape 1800000 membri. PCI participă la toate guvernările până în 1947, fără ca totuși să poată promulga vreo reformă semnificativă, din cauza, mai ales, a reticențelor aliaților săi și a propriei prudențe. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
respective. Extinzând și mai mult politica de alianță a frontului popular*, comuniștii iau parte la ample coaliții cu vocația conducerii țării în momentul Eliberării*. Dar, pe acest plan, reușita rămâne inegală. în anumite țări, PC nu izbutesc să-și instaureze hegemonia și rămân minoritare, ca în Ungaria, în Cehoslovacia sau în Franța - în cadrul Consiliului național al Rezistenței. în altele, controlează instituțiile unitare - Consiliul național în Slovacia sau Frontul Patriei în Bulgaria -, ceea ce le va favoriza preluarea puterii. Prin alte locuri, orice
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
putere, scoaterea în afara legii a grupurilor revoluționare concurente, punerea la respect a naționalităților. Apoi, o operațiune de remodelare a societății, prin care PCUS* va controla toate rotițele statului și va recruta indivizii într-o multitudine de organizații de masă*, prelungind hegemonia grupului conducător* la nivelul întregii societăți, pentru a preveni reconstituirea unei vieți sociale și colective independente. în aceste condiții, „destalinizarea” URSS* și a democrațiilor populare* nu cumva a inițiat un proces care, fără a pune în mod fundamental în cauză
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
reacționează însă viguros. El arestează și deportează pe Insula Goli Otok zeci de mii de comuniști prosovietici, lipsind URSS de orice mijloc de intervenție internă. Pe plan internațional, Tito va adera la Mișcarea de nealiniere*, pentru a se sustrage atât hegemoniei sovietice, cât și celei americane. Stalin reacționează violent, lansând în întreaga lume comunistă o campanie anti-titoistă. Pentru a-i teroriza pe ceilalți lideri ai democrațiilor populare, el pune KGB să organizeze procese* trucate în Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, procese în decursul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și celor ale comunizării Vietnamului trebuie să li se adauge sutele de mii de refugiați - așa-numitul boat people - plecați în exil*, cu ambarcațiuni improvizate, și, mai ales, noile războaie dintre țările comuniste. Pe fondul conflictului chino-sovietic, de competiție pentru hegemonie în Asia de Sud-Est, de exacerbare a naționalismelor, Vietnamul invadează Cambodgia la sfârșitul anului 1978 și elimină regimul khmerilor roșii. Ca represalii, China lansează în februarie 1979 un „război pedagogic” împotriva Vietnamului, dar eșuează în această întreprindere, în timp ce trupele de la Hanoi se
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
să diminueze sprijinul pe care îl acorda comuniștilor din restul Europei. Dacă în ceea ce privește Bulgaria și România, Statele Unite nu mai puteau face nimic, Turcia rămânea cea mai importantă țară din Bazinul Pontic care putea ajuta America într-un eventual conflictul pentru hegemonie cu Uniunea Sovietică. Mandatul oferit Turciei de Conferința de la Montreux și poziția geostrategică a Turciei sunt menționate în raportul lui H. Truman Mathews ca făcând parte din categoria zonelor cu risc. Consilierul prezidențial american, Clark Clifford, arăta la 24 septembrie
Considerații privind interesele marilor puteri în bazinul Mării Negre la începutul Războiului Rece by Marius-George Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/698_a_2877]
-
la Planul Marshall. Formarea blocurilor politico-militare. NATO la Marea Neagră După ce Uniunea Sovietică și țările satelit ale acesteia refuzaseră Planul Marshall era clar că diferențele dintre est și vest erau cu atât mai mari cu cât se contura noua concepție despre hegemonie economică, politică și militară în Europa și în lume. Anul 1948 a adus două noi crize (criza de la Praga și blocada Berlinului) care au determinat acutizarea polarizării: ambele părți doreau siguranța organizării propriului lagăr și încercau să se apere una
Considerații privind interesele marilor puteri în bazinul Mării Negre la începutul Războiului Rece by Marius-George Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/698_a_2877]
-
și gardian al Strâmtorilor, iar mai târziu ca făcând parte din sfera de influență americană. Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a adus și sfârșitul colaborării dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, lăsând loc unei lungi și periculoase rivalități pentru hegemonie în Europa și în lume. La începutul Războiului Rece, Bazinul Pontic era deosebit de interesant pentru Uniunea Sovietică, deoarece aceasta dorea ieșirea în Marea Mediterană prin Strâmtori iar de aici i se oferea deschiderea spre Orientul Mijlociu și Suez. Pentru realizarea aceastui obiectiv
Considerații privind interesele marilor puteri în bazinul Mării Negre la începutul Războiului Rece by Marius-George Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/698_a_2877]