3,713 matches
-
efect „antilipotoxic”. Un alt efect al UCP2 ar fi acela al scăderii producerii speciilor reactive de oxigen, contribuind la protecția celulelor β în condiții de diete hiperlipidice (101). 3.6.5. Canalele KATP O etapă importantă pe calea cuplării excitație (hiperglicemie) - stimul (eliberarea de insulină) este reprezentată de închiderea canalelor de KATP, prezente în număr mare în membrana plasmatică a celulelor β pancreatice. În 1984, Cook și Hales (41) au descris proprietățile canalelor K+ sensibile la ATP din celulele β, în timp ce
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
una din cele 4 piese ale tetramerului sulfonilureic (fig.9). Importanța fundamentală a tetramerului Kir 6.2 pentru insulinosecreție a fost demonstrată pe șoarecii KO (Kir 6.2 -/-), care nu mai răspund la sulfonilureice prin creșterea insulinosecreției. La acești șoareci, hiperglicemia nu mai conduce nici la stimularea secreției de glucagon prin intermediul canalelor KATP din neuronii hipotalamici. În schimb, la acești șoareci KO, mușchiul scheletic prezintă o captare crescută pentru glucoză, demonstrând indirect implicarea canalului KATP în acest proces. Diferitele preparate sulfonilureice
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
secretorie „tardivă” începe de fapt tot precoce, dar iese în evidență numai după epuizarea fazei precoce. Această fază tardivă are la bază mobilizarea unui alt compartiment de granule, la care se adaugă sinteza proteică (insulinică) nouă din celula β (206). Hiperglicemia provocată orală este mai potrivită pentru evaluarea globală a toleranței la glucoză, în timp ce administrarea i.v. a glucozei este mai potrivită pentru evaluarea secreției de insulină reglată de glucoză (interferența cu hormonii incretinici gastro-intestinali este evitată). Secreția de insulină (și
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
pancreatice într-o secvență aminoacidică particulară ce permite transformarea lor în depozite de amiloid. Totuși, la pacienții obezi la care se înregistrează o producție crescută de amilină (ca și de insulină, de altfel), depozitele de amiloid nu sunt prezente. Prezența hiperglicemiei (alături de sinteza crescută de amilină și insulină) poate juca un rol aditiv important în inducerea amiloidului pancreatic (204). Deși imunoreactivitatea pentru amilină este prezentă în granulele secretorii, cea mai mare densitate a IAPP se înregistrează în lizozomii secundari (unde se
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
și hiperplazie (54, 58, 164, 179, 212). După o pancreatectomie subtotală (90%) la șobolani de 5-6 săptămâni, procesul neogenetic β-celular din structurile ductale este evident. Același efect se înregistrează și la șobolani perfuzați cu glucoză timp de 1-6 zile, mimând hiperglicemia apărută în cursul diabetului zaharat la om (129). De remarcat este faptul că acest fenomen evoluează paralel cu creșterea adaptativă a sensibilității periferice la glucoză printr-un mecanism încă neelucidat (140). În celulele β pancreatice, genele care în mod obișnuit
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
I, HLA identice, care au prezent în ser cel puțin două tipuri de anticorpi anti-insulari în titru semnificativ, precum și o disfuncție secretorie insulinică subclinică (dispariția vârfului secretor precoce la administrarea i.v. de glucoză; glicemia à jeun însă, precum și curba hiperglicemiei provocate orale, sunt încă normale). Dintre metodele preventive, Chatenoud și col. (37) menționează: administrarea de autoantigene solubile β-celulare, producerea și administrarea de anticorpi policlonali sau monoclonali anti-limfocite T, administrarea de citokine imunosupresoare. La rândul lor, Kolb și Gale (111) abordează
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
din proteinele funcționale β-celulare implicate în complexul mecanism insulinosecretor. Recent, Schwanstecher (182) face o sinteză a genelor posibil implicate în etiopatogenia T2DM, legate strict de defecte genetice în transcripția unor proteine funcționale aflate pe lanțul de evenimente existente între stimul (hiperglicemie) și efect (exocitoză). Analizând datele din literatură, el reușește chiar să cuantifice participarea a 4 gene, și anume: 4% calpain 10, 5% SNP-ul silent în codonul 759 al SUR1 (78, 85), 6,8% polimorfismul comun (Pro12 Ala) în receptorul
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
a canalelor KATP, însoțită de o discretă inhibiție a eliberării de insulină (90, 152, 182). 4.4. Teoria glucotoxicității Glucotoxicitatea este un termen introdus de Rosetti și col. în 1990 (176) pentru a desemna efectele adverse acute și cronice ale hiperglicemiei asupra structurilor și funcțiilor celulare. Termenul a fost repede adoptat, deși el este impropriu întrucât nu glucoza este toxică ci numai tulburările induse de creșterile glicemice anormale, mediate în cea mai mare parte de glicozilarea excesivă a proteinelor (89). Glucoza
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
94). Pe lângă rolul energetic al glucozei, această moleculă are și alte funcții dintre care menționăm transcripția unor gene, modelarea răspunsului insulinosecretor de către stimulii neglucozici, reglarea sintezei de proinsulină și stimularea creșterii β-celulare. Teoria glucotoxicității a avut la bază constatarea că hiperglicemia cronică se asociază cu disfuncția β-celulară. Scăderea capacității insulinosecretorii este mult mai mare decât cea sugerată de scăderea masei β-celulare. Inducerea hiperglicemiei cronice prin perfuzie prelungită de glucoză la animal, trebuie să fie suficient de mare (efect de „prag” glicemic
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
stimulii neglucozici, reglarea sintezei de proinsulină și stimularea creșterii β-celulare. Teoria glucotoxicității a avut la bază constatarea că hiperglicemia cronică se asociază cu disfuncția β-celulară. Scăderea capacității insulinosecretorii este mult mai mare decât cea sugerată de scăderea masei β-celulare. Inducerea hiperglicemiei cronice prin perfuzie prelungită de glucoză la animal, trebuie să fie suficient de mare (efect de „prag” glicemic) pentru a induce disfuncția insulinosecretorie. Pancreatectomia subtotală (50-84%) la animal nu produce diabet decât după perfuzarea timp de două săptămâni cu glucoză
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
50-84%) la animal nu produce diabet decât după perfuzarea timp de două săptămâni cu glucoză. Diabetul produs astfel persistă apoi și după întreruperea administrării glucozei. Disfuncția severă β-celulară este dovedită de imposibilitatea creșterii insulinemiei, prin administrarea acută de glucoză (92). Hiperglicemia cronică afectează deopotrivă răspunsul insulinic la glucoză, dar și la alte secretagoge. Afectarea acestui răspuns poate fi în sensul scăderii răspunsului sau, dimpotrivă, a creșterii lui (mai ales pentru unii aminoacizi, ca de exemplu arginina). Conform unei viziuni exprimate de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
alte secretagoge. Afectarea acestui răspuns poate fi în sensul scăderii răspunsului sau, dimpotrivă, a creșterii lui (mai ales pentru unii aminoacizi, ca de exemplu arginina). Conform unei viziuni exprimate de Unger și Grundy (201) cu aproape trei decenii în urmă, hiperglicemia poate fi atât rezultatul disfuncției β-celulare, cât și cauza ei. Disfuncția β-celulară secundară hiperglicemiei poate fi expresia insulinorezistenței periferice, exprimată și la nivelul acestor celule. Robertson (171, 172) vorbește de „desensibilizarea celulelor β” în T2DM, echivalentă cu scăderea capacității celulelor
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
creșterii lui (mai ales pentru unii aminoacizi, ca de exemplu arginina). Conform unei viziuni exprimate de Unger și Grundy (201) cu aproape trei decenii în urmă, hiperglicemia poate fi atât rezultatul disfuncției β-celulare, cât și cauza ei. Disfuncția β-celulară secundară hiperglicemiei poate fi expresia insulinorezistenței periferice, exprimată și la nivelul acestor celule. Robertson (171, 172) vorbește de „desensibilizarea celulelor β” în T2DM, echivalentă cu scăderea capacității celulelor β de a percepe prompt valoarea glicemică crescută și de a răspunde adecvat față de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
și 28 mmol/l glucoză a demonstrat că eliberarea de insulină a fost mai mică decât cea a insulelor cultivate la o concentrație de glucoză de 5 mmol/l. Mecanismul celular de alterare a răspunsului β-celular la glucoză, indus de hiperglicemie, nu se cunoaște bine. S-a sugerat inițial că hiperglicemia poate produce o inhibare (down-reglare) a transportului glucozei în celulele insulinodependente (adipocite, țesut muscular și hepatocite), fie prin modificări survenite în activitatea receptorilor insulinici, fie prin defecte ale transportorilor de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
insulină a fost mai mică decât cea a insulelor cultivate la o concentrație de glucoză de 5 mmol/l. Mecanismul celular de alterare a răspunsului β-celular la glucoză, indus de hiperglicemie, nu se cunoaște bine. S-a sugerat inițial că hiperglicemia poate produce o inhibare (down-reglare) a transportului glucozei în celulele insulinodependente (adipocite, țesut muscular și hepatocite), fie prin modificări survenite în activitatea receptorilor insulinici, fie prin defecte ale transportorilor de glucoză (GLUT4). Afectarea insulinosecreției se înregistrează numai față de creșterea glucozei
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
celulei β a fost glucokinaza, care prezintă un paralelism funcțional (curbă doză/răspuns) cu capacitatea insulinosecretorie. În plus, defectul genetic al glucokinazei reprezintă substratul MODY2. Extinderea implicării glucokinazei în T2DM clasic nu are însă un bun suport faptic. Mai curând, hiperglicemia cronică poate modifica expresia genei glucokinazei și activitatea ei. Implicarea transportorilor GLUT2 a fost și ea propusă ca explicație, deși capacitatea obișnuită de transport a glucozei în celula β este de 50 de ori mai mare decât posibilitatea celulei de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
să menționăm că „teoria glucotoxicității” are o componentă „periferică” (în celulele care utilizează glucoza: adipocit, miocit, hepatocit, celule endoteliale) care se suprapune cu mecanismele „insulinorezistenței periferice”. La rândul ei aceasta este strâns legată de patogenia complicațiilor cronice vasculare în care hiperglicemia joacă un rol central. 4.5. Teoria lipotoxicității Conceptul lipotoxicității în celulele β a fost sugerat de frecventa asociere a diabetului cu obezitatea și dislipidemia. Ideea susținută de noi, că diabetul este în primul rând o tulburare a metabolismului lipidic
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
lipidic, în special în cel legat de β-oxidarea acizilor grași în peroxizomi și mitocondrii (104). S-a sugerat că o scădere a expresiei PPAR?, împreună cu o creștere inadecvată a malonil-CoA, pot participa în inducerea reacțiilor lipo/glucidice β-celulare mediate de hiperglicemie ca substrat al glucolipotoxicității (104, 174, 194). Recent, Winzell și col. (209) aduce argumente solide pentru implicarea în lipotoxicitatea β-celulară a lipazei hormonsensibile. Hiperexpresia acestei enzime la sușe speciale de șoareci transgenici conduce la o alterare a secreției de insulină
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
15, 99, 102). Peroxiredoxinele (masă moleculară ~ 23 kD) sunt reductaze ale peroxizilor. Ele apar fie ca homodimeri, fie ca heterodimeri, legați cap-coadă prin legături disulfhidrice cisteinice. Sistemul peroxiredoxinelor poate fi up-reglat în caz de stres oxidativ, participând în protecția β-celulară. Hiperglicemia conduce la specii reactive de oxigen pe mai multe căi. Acțiunea lor negativă asupra celulei β se datorează capacității antioxidante scăzute a acestor celule. Radicalii oxizi au fost implicați în modelarea expresiei unor gene. Așa se explică prevenirea scăderii globale
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92215_a_92710]
-
hemoragică Este o boală foarte gravă, cu o declanșare bruscă, dureri violente epigastrice, supraombilicale, cu iradieri În partea stângă, mai ales la persoane obeze și gurmanzi, grețuri, vărsături frecvente, balonări, gaze, febră, transpirații reci, scăderea tensiunii arteriale și a pulsului, hiperglicemie, agitații, nas subțiat și ochi Încercănați. Afecțiunea este provocată În urma dereglării mecanismelor de apărare, permițând enzimelor din interiorul pancreasului să distrugă țesutul glandei. În consecință, apar leziuni edematoase, necrotice și hemoragice, mai frecvente la bărbații alcoolici cu vârste Între 35-50
Tratat de medicină naturistă/volumul I: Bolile aparatului digestiv by Constantin Milică, Camelia Nicoleta Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91766_a_92300]
-
de tutun, droguri și cafea. Analizele de laborator pun În evidență creșterea trigliceridelor, a grăsimilor, a colesterolului și a leucocitelor din sânge (circa 15.000-20.000 mm.c.), a conținutului de calciu sanguin (hipercalcemie), a conținutului de zahăr din sânge (hiperglicemie) până la diabet zaharat și activarea enzimelor pancreasului de către refluxul biliar. La 2 săptămâni după o criză de pancreatită acută cresc valorile lipazei serice, dovedind și existența posibilă a altor afecțiuni (colecistită acută, ocluzie intestinală, infarct intestinal, ulcer peptic perforat și
Tratat de medicină naturistă/volumul I: Bolile aparatului digestiv by Constantin Milică, Camelia Nicoleta Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91766_a_92300]
-
impune identificarea progra - mului zilnic al pacientului, evaluarea capacității fizice a acestuia, a obiceiurilor alimentare, a situației sociale, a tipului de personalitate și a factorilor culturali. Ghidurile din 2011 prevăd ca principale obiective ale tratamentului tuturor pacienților cu DZ managementul hiperglicemiei și limitarea efectelor adverse ale terapiei (70). La pacien ii vârstnici, un aspect deosebit de important constă în prevenția hipoglicemiei, prezentă adesea. În acest scop, vârstnicii trebuie să își verifice mult mai des glicemia, cu glucotestul, în special după efectuarea unui
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Florin Mitu, Iulia Cristina Roca, Doina Azoicăi () [Corola-publishinghouse/Science/91925_a_92420]
-
GENERALE Nu a fost încă adoptată o definiție unanim acceptată a Diabetului Zaharat (DZ). Multă vreme el a fost considerat ca o boală de metabolism cu evoluție cronică, caracterizată din punct de vedere biochimic prin tulburări ale metabolismului glucidic cu hiperglicemie și glicozurie, la care participă secundar și tulburări ale metabolismelor protidic și lipidic. Astfel, el se caracterizează prin tulburări globale ale metabolismului intermediar (Mincu, 1986). Această definiție este însă criticabilă deoarece Diabetul Zaharat nu este o „boală” în sensul strict
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91977_a_92472]
-
și un tablou fiziopatologic și clinic unitare. De aceea pare mai adecvată definirea sa ca fiind un sindrom ce include un grup de tulburări heterogene din punct de vedere etiologic, fiziopatologic și clinic, tulburări care se caracterizează în principal prin hiperglicemie (asociată cu modificări protidice și lipidice secundare) (Ionescu-Tîrgoviște, 2004). Sindromul apare ca o consecință a deficitului absolut sau relativ de insulină, în prezența unui exces relativ sau absolut de hormoni de contrareglare (Unger și Foster, 1992). Și această definiție poate
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91977_a_92472]
-
consecință a deficitului absolut sau relativ de insulină, în prezența unui exces relativ sau absolut de hormoni de contrareglare (Unger și Foster, 1992). Și această definiție poate fi criticată deoarece ea se adresează practic doar Diabetului Zaharat clinic manifest (cu hiperglicemie francă) și nu ține cont de lunga perioadă prehiperglicemică ce include etapele prediagnostice asimptomatice, cu durată variabilă, de la câteva săptămâni la câțiva ani. Considerăm că una din cele mai apropiate de realitate este definirea Diabetului Zaharat ca fiind un sindrom
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91977_a_92472]