669 matches
-
se gândi cum i-o trăgea lui Bull și izbucni în râs la gândul că nimic din ceea ce ar fi putut dibui Naipaul joi seara la Wincanton nu putea fi mai outré de atât. — Cred că pot face față, Krishna, hohoti Alan cu subînțeles. — OK, dacă te crezi în stare, hai să mergem. Își trânti paharul de whisky pe tejgheaua barului și se adresă proprietarului cu înfățișare de cotlet de berbec: — Scuzați-mă, știți cumva unde am putea mânca pe-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
trezesc povestind despre Lipari. La care ea îmi răspunde foarte drăguț: What a dream, if I could jump over my dreams! Eu imediat îi răspund: It would be such an honor to have your Majesty in our house! și adaug, hohotind, după o matură gândire: So you could help us wash the dishes!. A fost un râs nemaipomenit. Delicioasă, a replicat: It would be a pleasure! — Dacă tot ai adus vorba despre Lipari, am îndemnat-o, spune-ne și nouă câte ceva
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
mă așteptam mai puțin s-o găsesc. — Ia-mă și pe mine pe unde ai călătorit până acum! i-am strigat tocmai în secunda în care se pregătea să plece iar. — Ai să rămâi fără suflare de atâta mers, a hohotit Ioana zglobie. — Încearcă-mă! nu m-am lăsat eu descurajată. — Atunci, hai! Japonia? Dincolo de templele înconju rate de grădini magice, sunt oameni de o poli tețe desăvâr șită, care nu fac nici un gest nelalocul lui, com por ta mentul e
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Piso, care, nerăbdător, aștepta într-adevăr pe insula Coos, pe apropiata coastă a Cariei. În agonia lui, Germanicus găsi puterea de a vorbi în taină cu ofițerii săi credincioși, la care ținea foarte mult; Gajus îi văzu ieșind din cameră hohotind de mânie neputincioasă, strângând revoltați armele inutile. Apoi îi îmbrățișă pe cei doi fii mai mari, tulburați, cărora încă nu le venea să creadă, cu chipurile brăzdate de lacrimi, dar nu avu putere să le șoptească ultimele sfaturi adresate tinereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de flăcările rugului enorm. Și cu toții căzuseră de acord că acesta era ultimul semn neîndoielnic al otrăvii. Pe când făceau primii pași, băiatul înțelese ce tunet teribil puteau dezlănțui deodată mila și revolta a mii de oameni, care acum strigau și hohoteau. Însă, după debarcarea aceea dramatică, Agrippina și tovarășii lui Germanicus văzură că nici pe dig, nici în oraș nu-i aștepta vreun oficial. Autoritățile locale dispăruseră. — E o poruncă rușinoasă a lui Tiberius, declarară indignați tribunii și centurionii. Agrippina spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lucidă dată de experiență, puse ca acuzații să fie arestați în taină, pe când se aflau departe de Roma. Anchetatorii îi amenințară cu tortura, iar ei - în primul rând tânărul Cerialis - cedară înainte să-i fi atins cineva. E adevărat, mărturisi hohotind Cerialis, se caută un mod de a-l ucide pe Împărat. Continuând să plângă, declară că, din prostie, se întovărășise cu niște oameni perfizi. Voiam să fug, mărturisi el, însă m-au amenințat că mă omoară. Apărați-mă, imploră. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
am avortat! spuse Frusina, printre lacrimi. Gheorghe rămase ca o stană de piatră, parcă îl trăsnise cineva cu ceva în moalele capului. - Te rog să mă ierți că nu ți-am spus, mi-a fost rușine și teamă, spuse Frusina hohotind în plâns și se duse să-l îmbrățișeze pe tatăl ei, punând capul pe umarul lui. Gheorghe se înmuie de tot: - Fata tatii, fata tatii! Nu reuși să mai scoată niciun cuvânt. Îi curgeau și lui lacrimi din ochi. O
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
și anul trecut a fost student la Galați, iar acum își bate joc de voi făcând pe neștiutorul! Ionel, când auzi îl amenință în glumă, înarmat cu o pernă în mâini și cu fuga peste paturi. Cristian iese de sub pătură hohotind iar Laur îi spune râzând lui Florin: - Dacă nu veneai să mă dai de gol, mai puneam vreo trei întrebări idioate și îi lăsam așa, să se simtă bine< că au lămurit un boboc! Aproape toți au rămas surprinși și
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
îi dă un sărut fugar iar Nicu rostește cu încântare, aproape strigând cu vocea-i puternică de bas: - Te-ai făcut gagică mișto, ia-mă și pe mine la plimbare, măcar să vă țin borcănelul! Râd toți și un puști izbucnește hohotind: - Bătrânilor, v-a suflat-o studentul! Erau tineri, veseli, seara era a lor, copacii abia așteptau să îi protejeze, se auzeau din curți glasuri îmbietoare de femei, cu râs velar și muzica ușoară pusă destul de tare. Le plăcea gălăgia litoralului
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
în mrejele poeziei, că era să ajung din om neom?... Poezie, literatură..., mofturi! Matematica e singura care contează!... Dacă n-am dreptate, ai măcar tăria să mi-o spui verde-n față! Verde-n față!... Ha-ha-ha..., începu din nou să hohotească, de astă dată pe un ton mai potolit, profesorul Vianu. Știi că ai haz!... Te-am obligat eu în ziua aia să te dai buzna peste bietul Lovinescu acasă și să-i bagi pe gât poeziile tale?... Asta pentru că tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Lemn. Omul avea, însă, darul de a fi atât de bun de gură, încât și cele mai jalnice și dubioase pățanii deveneau, spuse de el, istorii bune de evocat, pe care Virgil le asculta plesnindu-și palmele pe genunchi și hohotind de se cutremurau pereții. Dar când Virgil încerca să-i povestească la rându-i cele auzite de la cojocar, Stelian îl asculta un minut-două în tăcere, după care îl întrerupea pentru a-i spune scurt și cuprinzător că omul rămăsese infirm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o călăresc în seara aia, un pic mai târziu, și la mama ei, care zâmbea țeapăn de partea cealaltă a mesei. De-abia îmi mai puteam stăpâni hohotele. În cele din urmă am reușit să înghit îmbucătura, am râgâit în loc să hohotesc și am toastat: — În sănătatea dumneavoastră, domnule Sprague, pentru că m-ați făcut să râd pentru prima oară săptămâna asta. Ramona îmi aruncă o privire dezgustată. Martha se concentră asupra desenului ei. Madeleine mă pipăia cu piciorul pe sub masă, iar Emmett
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
rog“. În timp ce ejaculam, mi-am dat seama că n-o să fiu niciodată la fel de bun doar cu Madeleine. Dând fata de bani gata îmi șopti „Știam eu c-o să-ți intre sub piele mai devreme sau mai târziu“, i-am mărturisit, hohotind fără lacrimi, că toate poveștile mele de alcov fuseseră numai minciuni și i-am turuit povestea adevărată a lui Lee, Kay și Bucky, fără să ocolesc fixația domnului Foc pentru moartă și dispariția lui de pe fața pământului. Când am terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
să încerc să uit. Mă pricep bine la chestia asta. Ați lucrat vreodată la hotelul Biltmore? — Nu. Doar la Mayflower și la Hacienda House. Uneori la Rexford. — S-a purtat vreunul dintre bărbați ciudat cu Liz? A devenit violent? Sally hohoti. — Majoritatea erau fericiți că ea se prefăcea atât de bine. Nerăbdător să ajung la Vogel, am schimbat subiectul. — Povestește-mi despre legătura ta cu Charlie Issler. Știai c-a mărturisit cum că ar fi ucis-o pe Dalia? — Nu, inițial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
complicitate la molestare de gradul întâi și ultraj. Johnny izbucni: — Tati! Și se uită la Russ. Russ se uită la mine și-mi întinse declarația. Am băgat-o în buzunar și i-am încătușat mâinile la spate juniorului, în timp ce el hohotea ușurel. Padre oftă: — O să ai o viață de iad până când ieși la pensie. — Știu. — N-o să te mai întorci niciodată la Birou. Deja m-am obișnuit cu rahatul, padre. Nu cred c-o să fie chiar atât de rău. • • • L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
viu. Apoi și-o trase îndărăt, cu mișcări încete, privind-o cu jale și groază. Preotul plecă fără a rosti vreun cuvânt, decât făcîndu-le robilor săi semn cu nuiaua. Iar soldatul se sprijini de lance cu fruntea și începu să hohotească de plâns. Era un soldat aproape bătrân. Iahuben îl privi cu milă. Simți descleștîndu-i-se din inimă o mânie surdă. Se întoarse să se uite după preot: scaunul lui se legăna ușor la umbra zidului regal. Deodată Iahuben auzi ceva icnind
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
palmă deasupra pământului pe o pernă de aer pe care și-o făcea singură și care-i ținea loc de roți. Apoi se opri, se legănă câteva clipe, și cei patru ieșiră din ea. Văzând zâmbetul străinilor, Iahuben începu să hohotească de râs, mulțumit de prietenia sa cu zeii. Apoi amândoi pământenii începură să care armele în luntre. Cârmaciul vru să ridice un scut, însă abia îl putu clinti. - N-or să fie prea grele? întrebă Iahuben îngrijorat. Străinii începură să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
arătau ca niște școlari. Și pot să spun că marșul mi s-a părut greu, cu picioarele mele scurte, dar cu mustața n-am avut probleme, mi-a crescut În mai puțin de-o săptămână. I-am mustăcit pe toți! hohotește el. — N-ai picioarele așa de scurte, Burgess, se scapă Minnie, apoi roșește violent. El o privește curios. — Mda, În tranșee ai și avantaje dacă ești scund, spune el. Ai mai puține șanse să ți se vadă căpățâna peste margine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dură câteva minute. Vorbitoarea, lady Nu-știu-cum, nu avea aparent nici o funcție În piesă, decât să țină astfel de discursuri, complet irelevante din punctul de vedere al acțiunii. Publicului nu părea să Îi pese câtuși de puțin, căci chicotea, râdea sau hohotea la sfârșitul fiecărei fraze. Actul al doilea era În plină desfășurare, ceea ce Însemna că al doilea act al lui Guy Domville abia Începea. „Vila DNEI DOMVILLE din Richmond. DNA DOMVILLE și GEORGE ROUND descoperiți.“ [„- Motivul pentru care «v-am răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Poți veni, de vei mai vrea, înapoi numai peste trei ani, rosti și plecă. Vorbea serios. Mă îmbrăcai cât putui de repede și fugii în grabă spre mașină. O pornii și plecai spre casă cu viteză. Condusei ca nebuna, tremurând, hohotind. Parcai la câțiva metri de casă, în care mă furișai. Îmi adunai câteva lucruri, îmi luai toți banii, sărutai cu jind portretul părinților mei pe care îl pusei bine înapoi la locul lui, și plecai. În urmă Angi striga disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
către lucrurile clare, întrebase, De ce de două ori?, la care domnul Vânător replicase cu disprețul ușor dat de secolele sale de bună educație: — O dată ca să vezi dacă-ți place. De două ori ca să vezi dac-ai avut dreptate. Ha-ha! a hohotit ursul. Șmechere de două ori! Răcnetul său eclipsase de-a binelea rictusul elegant al Vânătorului. Ursul se numea Peckenpaw. Cei din K îl știau drept „Cale-Bătută“ Peckenpaw. Spunea povești pe care nimeni nu le punea la îndoială: era prea masiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
somn și a mamei mele, acoperită de groază și de rușine. Scotea niște sunete prelungi, de lup urlător la lună, după care un interminabil șir de “iartăăă-l, Doamneeee..., iartăăăăăă-l...” Apoi se covrigea la marginea patului, cu mâinile Împreunate peste cap, hohotind, și cădea, În cele din urmă, Într-un somn plin de angoase, acoperit de gemete și tremurături. Într-o dimineață de duminică, Înnegurat de mahmureală, tata Îi spuse mamei (care tocmai Îmi ștergea praful de pe umeri și21 mi aranja cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Era atât de pierdut, de absorbit, că nu a simțit gașca de băieți apropiindu-se tiptil de el. Doar când au ajuns prea aproape, râsul nestăpânit al unuia dintre ei l-a dezmeticit. Dar era prea târziu. L-au Împins hohotind peste gardul din bețe putrezite, care se rupse cu pârâituri. A căzut speriat și rușinat În același timp. Băieții se țineau de burtă, Într-o zarvă totală. Se ridică și rămase nemișcat, cu bărbia tremurândă și cu obrajii Îmbujorați. Pe
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu o rază de soare măiestrindu-i jumătate de față. Mama mă ține În brațe. Simt mirosul de apret al rochiei ei. Nu știu de ce, Îmi vine să plâng. Arunc fotografia cât - colo. Deja nu mă mai pot stăpâni. Mă trezesc hohotind. Plâng ca În copilărie, cu capul În piept, zguduit. Un plâns mizerabil, pe care-l urăsc. Plânsul devine tot mai puternic. Îi cad pradă definitiv. Lacrimile țâșnesc necontenit, șiroind. Plâng Înfundat, covârșit de un geamăt adânc. Picioarele Îmi sunt ude
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
luase pașaportul prin geam, cu viză cu tot. Ghazal, care povestea toate astea, zice că nu va uita niciodată: la aeroport, femeia cu armă, care o controlase, pipăind-o conștiincios pe tot corpul, la sfârșit o îmbrățișase și-ncepuse să hohotească. Ele două rămâneau în Iran, dar Shirin Ebadi pleca, le zbura din mână torționarilor ei și mullah-ilor, Islamului reformat. De-atunci, nimeni n-o mai văzuse vreodată purtând un văl. Arăta ca o disidentă înnăscută, era greu s-o imaginezi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]