931 matches
-
stană de piatră. P.S. Să nu mai vorbești cu mine în clasă de acum încolo. Am sunat-o pe Midori când am coborât din tren la stația Kichijoji, dar n-a răspuns nimeni. Neavând altceva mai bun de făcut, am hoinărit prin zonă c\utându-ne de lucru. Eram liber sâmbăta și duminica, puteam să lucrez după ora cinci lunea, miercurea și joia, dar era greu să găsesc un serviciu temporar care să se potrivească cu programul meu. Am renunțat și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am doi sîni și tu să nu-i poți săruta decît pe rînd, spuse mai tîrziu. I-au făcut așa de departe unul de celălalt. Își puse mîna peste celălalt, abia strîngîndu-l Între degete, și apoi Își lăsĂ buzele să hoinărească peste toată acea răcoare minunată, pînĂ ce se Întîlniră cu ale ei. Se Întîlniră și se frecară foarte ușor, dintr-o parte În cealaltă, fărĂ să piardă nimic din suprafață, după care o sărută. — O, dragul meu, spuse ea. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de dans. Viețuitoarele pustietății sunt îmbătate de farmecul acesta păsările zboară ca ziua; lupul poposește pe labe în hățișuri și privește nemișcat; vulpea stă lângă vizuină și nu se ndură să meargă la vânat; veverița pleacă creangă lângă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea ntreagă. Iar iepurele a zbughit-o la joacă. Încet, ascultând, ispitit, a ieșit tiptil tiptil din curătură și, când a ajuns la margine și-a văzut întinderea lucie de 24 zăpadă, a început să sară de
Prietenie. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Arteni Miruna () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2325]
-
auzea nici cârâitul găinilor, nici răgetul unei vaci care-și chema vițelul despărțit. Prin creieri îi alerga mereu același gînd: "Pămînt și iar pământ, atâta știu netrebnicii!" Când se întoarse, în portița dinspre conac, văzu pe Grigore cu Titu Herdelea. Hoinăriseră pe câmp ca să profite de vremea frumoasă. ― Ce faci aici, tată? zise Grigore. Încă n-a sosit Nadina? ― Nadina n-a sosit, dar i-au venit cumpărători la moșie, răspunse bătrânul. ― Ce spui? făcu tânărul mirat. Și anume cine, cine
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de sfoara cățelei șchioape, ca să se joace cu ei de-a caii. ― Huo, potaie, ce ai cu cocoșul! făcu Ioana fără însă a se uita, zorită cum era să pregătească mâncarea găinilor ce începeau a se aduna acasă de pe unde hoinăreau toată ziua, fiindcă începea să se însereze. Mai trecu un răstimp până ce se putu așeza pe pragul casei, cu blidul mare în poală, strigând cum făcea în fiecare seară: ― Păsărelele mamii, păsărele, păsări, păsă... Găinile și puicile veniră din toate
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
douăsprezecea trăisem o asemenea singurătate, încît mă speriasem în privința integrității mele psihice. Timp de trei luni mi-am simțit în continuu inima grea , de o dragoste abstractă, o dragoste pentru nimeni. Nu puteam sta o clipă în casă, ieșeam și hoinăream prin Bucureștiul galben-transparent de soare, așteptând mereu să întîlnesc pe cineva cunoscut. Priveam cu invidie cuplurile care mergeau îmbrățișate, femeile înțolite după ultima modă, tinerii de seama mea cu veșnicele discuri la subțioară, făcând schimburi în fața magazinului Muzica: Sticky Fingers
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cunoșteam. M-am ridicat din pat și mi-am lipit urechea de sticla mată, zgrunțuroasă. Vorbea tanti Aura: " Cred că ar fi mai bine, Costele. Eu, cum mă vezi, cu lucrul toată ziua, nu prea am timp de ea. A hoinărit toată săptămâna, a slăbit. Nu știu ce e cu ea. Cred că i-e și dor de casă, o văd mai mereu plângând... Acum să nu crezi că... Mai poate să stea oricât la mine, și până iese Viorica din spital, dar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
că ar trebui să mă duc mâine să-i fac o vizită doamnei McCaffrey, spuse Hattie. — Domnul profesor ne-a cerut să nu o deranjăm. Am anunțat-o eu că am sosit. O s-o întâlnim în grădină. Presupun că putem hoinări prin grădină. În ce privește grădina, nu ne-a dat nici o interdicție. — Ce aproape se aud trenurile în noapte! Ai încuiat ușa? — Da. Ședeau amândouă în dormitorul lui Hattie, aceasta din urmă îmbrăcată în cămașa ei de noapte mov cu alb, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai târziu, își privise propriii copii în ea. Dar după aceea, ani și ani de zile, nimeni nu mai pătrunsese în grădină. Rămăsese ferită, ca și Papucul. Nimeni, cu excepția zilelor când o vizita Brian și Gabriel, iar Adam și Zet hoinăreau prin iarbă, prezențe care o enervau. Și acum, de fapt, prima făptură pe care o zărise a fost Zet, chiar în mijlocul pajiștii, în apropierea casei. Alex se întrebase: „Ce-o fi chestia aia albă, o fi lăsat cineva o pungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de a-i sfărâma oasele fragile și de a le auzi pârâind între fălcile lui. Hattie îi văzu zâmbetul dement și sticlirea din ochi și apucă mâna de piatră de pe masă. Ce faci aici? o întrebă Ruby pe Diane. Ruby hoinărea prin grădină, amestecându-se printre petrecăreți și oprindu-se din când în când cu brațele încrucișate la piept să se holbeze la fantastica scenă. Spectacolul părea să-i inspire o bizară satisfacție. Stând la pândă ca un câine și adulmecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
adevăr, pe la sfârșitul lui august.) Poate plecaseră și ele, surorile Deleanu. Ce era de făcut? Să aștept așa sine die? Până cînd? N-aveam răbdare, trebuia s-o găsesc cât mai repede chiar dacă s-ar fi refugiat la capătul pământului. Hoinăream, buimac, toată ziua pe străzi, nădăjduind absurd că aș putea s-o întîlnesc din întîmplare. Orice fată pe care o zăream de departe mi se părea că e ea! Șd tresăream cu sufletul la gură. În cele din urmă ini-am
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
cumpărând tot ce trebuie, fără a cruța banii și timpul. Scăpat de această grijă, ca și cum ar fi fost cea mai importantă, m-am simțit întrucîtva ușurat, aș zice chiar bine dispus. Dar în loc să mă întorc acasă unde Cecilia mă aștepta, hoinăream în neștire pe străzi, fără nici o țintă. Vremea prânzului trecuse de mult. Nu-mi era foame. Uitasem și de prânz și de foame. Ajungând pe Lipscani, în dreptul cinematografului Maxim, cineva din spate mă trase de mânecă. Era Walewska, poloneza! Volubilă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
trupul cu ea, dar în mine a rămas întreagă, mai vie ca niciodată. Voia să-mi intre în sânge și, iată, izbutise mai mult, infinit mai mult decât se așteptase. Totul, totul îmi vorbește de ea: locurile pe unde am hoinărit, casele, grădinile, lucrurile, oamenii pe care i-am cunoscut împreună. În toate și în tot parcă și-a lăsat ființa ei. Și risipa aceasta nu mai avea margini.) Când tac, ființele și lucrurile din afară încep să grăiască amintirile din
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
dar să recitim cu atenție Odiseea. Ce aflăm? Că, în realitate, istețului și descurcărețului Ulise ― care și-a ales o soție foarte comodă, dispusă să-l aștepte douăzeci de ani ― îi place foarte mult să fie pedepsit de zei să hoinărească. El pare să fi stârnit anume mânia lui Poseidon împotriva sa, pentru a nu fi nevoit să se întoarcă prea repede la Penelopa pe care o lasă să-și țeasă pânza și să-și verifice fidelitatea. Nu întîmplător orbirea lui
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
din timp, în loc s-o "privesc". Parcă aș fi pe un submarin. Toate "nivelele" vaporului au nume luate din mitologie. Ceea ce nu mă miră. În toată Grecia legendele sunt puse la lucru, să aducă bani. A trecut vremea când zeii hoinăreau, de capul lor, pe la Troia, ori se distrau pe seama muritorilor. Deasupra noastră e "Poseidon". Apoi, "Apolo". Urmează "nivelul" la care se găsește recepția. Mai sus e "Venus". Ultimul "nivel", de unde se iese pe puntea superioară, se cheamă "Hera". Ne învîrtim
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
un port turcesc unde nu prea e nimic de văzut, putrezește acum într-o angoasă generală. N-am răbdare să rămân în cabină, încît mă asociez unui grup, din care fac parte "Biju" și "Monseniorul", pentru a ne duce să hoinărim prin Izmir. Luăm un taxi până în centru. Taxiurile sunt aici foarte ieftine. Doi dolari ne costă cursa până la intrarea în bazar. Ceea ce e foarte convenabil. Trei ore, apoi, ne minunăm de vivacitatea pestriță a bazarului. Ceea ce mă miră e că
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cu geamuri care alunecau pe șine din aluminiu. Și am întîlnit, în mai multe familii, copii care, la trei, patru ani, se deprind să se joace cu ajutorul calculatorului, fără să mai cunoască bucuria de a bate mingea sau de a hoinări. Asta îi educă să fie singuri. Mai târziu, nu se vor mira de o realitate care îl frapează acum pe un european ce a trecut Oceanul: nicăieri nu poți vedea atâția oameni care mănâncă singuri în public sau care aleargă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
în urmă. Dar infractorii care au călcat consemnul de a nu-și extinde aria de acțiune în interiorul cartierului italian n-au mai avut parte nici de arest, nici de tribunal, nici de pușcărie. Au fost lichidați. De atunci, se poate hoinări prin cartierul italian și noaptea, ca într-o rezervație, fără nici un risc. Azi, am fost la muzeul de artă. Am revăzut, la parter, sala dedicată sculpturii grecești. Cu această ocazie, am călătorit cu tramvaiul, ceea ce nu mi s-a întîmplat
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
neobositului ziarist și scriitor Ion N. Oprea: „Cartea e stâlpul existenței mele”. Vă mai informez că citind și recitind cartea dv. am trăit cu aceeași emoție ca și dv. amintirile copilăriei mele, mă regăsesc în multe momente descrise de dvs.: hoinăresc împreună cu dv. pe ulițele satului de altădată, unde mi-am legănat visele în scrânciobul din median, îmi sună și acum plăcut în urechi renumita fanfară din Toflea, mă învârt voios printre Ilene Cosânzene și Feți Frumoși - fii și fiice ale
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
Romane, Mă bucur nespus de mult că, apropiindu-ne prin comunicare, ne cunoșteam mult mai bine, mult mai profund. Ambii suntem produsul aceleiași localități, ambii suntem legați de glia apropiată care ne-a purtat pașii sprințari ai copilăriei, amândoi am hoinărit pe ulițele satului și pe coclaurile din vecinătate, amândoi ne-am făurit vise când am deschis ochii spre viață, pe aceleași meleaguri dragi, amândoi am luptat, am suferit, ne-am îndârjit împotriva adversităților vieții, mai ales atunci când am trăit anii
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
a dezvăluit într-un cimitir. Îmi plăcea, vara, să mă strecor, printr-o spărtură a gardului, în "Progade", cum i se zicea cimitirului din capătul uliței noastre. Acela a fost primul meu domeniu inițiatic, de care n-am vorbit nimănui. Hoinăream ceasuri în șir printre crucile de ciment, de piatră sau de lemn, unele surpate, copleșite de bălării și pe jumătate putrezite. Nu mă gândeam la morți. Le bolboroseam numele și le priveam îndelung fotografiile de porțelan, încastrate în cruci, de parcă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Când mă iubește piatra absurd abisul vine din adâncuri, ceața trandafirie hoinărește pe străzi; coborâm răsfățați în profunzimi, umbrele își caută singurătatea se află, se regăsesc, se împlinesc. Pândim să se reverse cerul. Ce fiară este timpul care ne răsfiră!
Gelozie by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83705_a_85030]
-
servitori au exercitat Întotdeauna o stranie fascinație asupra lui Julius, fascinația acelui „nu pune mîna, puișor; pe aici nu e voie, darling“. Tatăl lui murise nu de mult. Murise cînd el avea un an și jumătate. De cîteva luni Julius hoinărea prin palat, dintr-un capăt la celălalt, căutînd să rămînă singur, dacă se putea. O zbughea spre pavilionul slugilor, care era, cum am mai spus, ca o aluniță neagră pe un obraz frumos, dar Încă nu Îndrăznea să se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
păsa de cronologia pădurii virgine peruviene; copilăria, tinerețea, vîrsta maturității le petrecuse la Tarapoto, amesteca totul și pe nesimțite pădurea virgină s-a prefăcut Într-un loc unde indigenii din tribul chuncho, care umblau În pielea goală În poveștile Nildei, hoinăreau de colo colo prin desișul verde unde la tot pasul erai pîndit de primejdii, de la tabăra lingviștilor la tabăra evangheliștilor, bunăoară și pe drum se Întîlneau cu stăpînii plantațiilor de cauciuc putred de bogați, multimilionari, mult mai bogați chiar decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lămâie. - De unde știți cine sunt, domnule Costash? îl întrebai eu. - Știu foarte puțin despre tine, zise el. Aici, la graniță, oamenii știu puțin unii de alții. Știu că ești de la mulți kilometri depărtare și, mai știu că îți place să hoinărești mereu în natură. Te-am văzut vreo câteva după-amiezi la rând de pe terasă, de sus. - Sper că nu v-am deranjat, acolo, pe plajă... - Deloc. Eu am o plajă particulară acolo, sus. Mi-a turnat iarăși ceai. Era delicios. Mi-
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]