KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...58 >

1,441 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

apărăm pe voi, țărănoilor. Eu trebuie să-l salvez pe principele Chilperic. Ne oprim aici la noapte și mâine luăm calea munților, dat fiind că drumul e în mâinile hunilor. — Dar... aici sunt sute de persoane fără apărare. Dacă vin hunii ... Fără să-l asculte, Wisichart își culese fierăria și îl lăsă acolo. înjurând, se îndreptă spre un grup de oameni de-ai săi care încă rătăceau prin curte, ducându-și caii de căpăstru; pe când îi mustra cu asprime, dând din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
aur! Sunt oameni bogați, trebuie să mă crezi; nu numai oameni din sat, dar și mulți care au fugit din Vesontio. Și femei! Femei frumoase! Fecioare cu păr lung, blond, cu sânii mari și cu dinți minunați! întrucât aproape toți hunii care îl înconjurau învățaseră cu timpul cuvintele galo-romane ce apăreau mereu în interogatoriile prizonierilor și în timpul jafurilor, afirmațiile sale treziră în rândurile lor comentarii ce trădau un interes plin de satisfacție. Odolgan veni și-și făcu loc între ei; fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
înăuntru, aerul era greu, impregnat de mirosul prezenței umane. Nu departe de el, cineva sforăia. înțelese că femeile pe care le auzea sporovăiau în dialect galo-roman și, ciulind urechea, auzi rostit numele lui Atila își aminti atunci de luptă: atacul hunilor în albia înghețată a râului, Mataurus în genunchi, în iarbă, cu abdomenul străpuns, cavalerul cu brâul verde, calul său negru, cu nările dilatate, sabia sclipitoare gata să lovească... Ce sfârșit avusese ciocnirea? Ce i se întâmplase? Era limpede că fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mare ușurare. — Mulțumesc. Unde sunt? o întrebă apoi, în vreme ce ea îi lua de la buze ceașca. Lăsându-se la loc pe perna improvizată, își dădu seama că avea capul bandajat. — într-un sat despre care nu știu ce să-ți zic. Ești prizonierul hunilor. Ce fel de loc e aici? Un fel de depozit, cred. E unul din puținele lucruri ce încă mai sunt în picioare în satul ăsta. Putând acum să o privească pe femeie mai de aproape, constată că, așa cum își închipuise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fie întrucâtva mai tânără decât Lidania. Cu toate acestea, fiindcă avea fața în umbră, putea să-i distingă doar cu greu contururile. — Dar..., insistă el, lupta... Tânăra fu cea care îi răspunse: — Cum ai fi vrut să se încheie lupta? Hunii se mândresc că au ucis cel puțin trei sute de burgunzi. — După tot ce am văzut că au adus aici, adăugă Lidania, nu exagerează deloc. Jos la râu e un adevărat măcel. Oricum, dacă asta te poate mângâia, au murit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mândresc că au ucis cel puțin trei sute de burgunzi. — După tot ce am văzut că au adus aici, adăugă Lidania, nu exagerează deloc. Jos la râu e un adevărat măcel. Oricum, dacă asta te poate mângâia, au murit și mulți huni. Iar noi ne-am petrecut toată după-amiaza oblojindu-i pe răniții care au reușit să se târască până aici. Sebastianus se frământă în culcuș. — Și... Chilperic? Fiul lui Gundovek, ce soartă a avut? — Nu știu cine o fi acest Gundovek de care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ne-am petrecut toată după-amiaza oblojindu-i pe răniții care au reușit să se târască până aici. Sebastianus se frământă în culcuș. — Și... Chilperic? Fiul lui Gundovek, ce soartă a avut? — Nu știu cine o fi acest Gundovek de care vorbești. însă hunii au învins, asta e sigur. Puținii burgunzi care au scăpat de acolo au fugit. După ce îi verificase bandajele, Lidania înmuia acum un petec de in în apa rămasă în ceașcă. Când i-l puse pe gât, contactul cu pielea chinuită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Reția, aproape de Augusta. Soțul meu era un libert, muncea ca tâmplar într-un sat. Mi l-au omorât sub ochi câinii ăștia și de copiii mei nu mai știu nimic. îi ascunsesem într-o pădurice când am aflat că veneau hunii. cine știe, poate sunt încă vii... poate... Tăcu o clipă. Sebastianus o văzu cum înghiți, își mușcă buza și își șterse cu mâna o lacrimă. Totuși, suspinând din nou adânc, Lidania își făcu curaj și reluă cu o voce fermă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
te mai osteni. Răspunsul ți-l poți da și singur, mă gândesc. — Nu e nici o cale de scăpare? Lidania dădu să-i răspundă, dar în momentul acela ușa se izbi de perete și în lumina unei torțe un grup de huni năvăli, cu larmă, în încăpere. Sebastianus, care reușise să se ridice puțin pe coate, văzu că prin ușă nu pătrundea nici un fir de lumină, ceea ce arăta clar că era noapte adâncă. Reflexele mișcătoare ale torței luminară câteva colțuri ale încăperii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Multe capete se ridicară, iar Sebastianus înțelese că era înconjurat de zeci de femei ce-și găsiseră care cum putuse un culcuș, îngrămădite pe lângă tăciunii ce stăteau să moară în vatră, singura mângâiere în acel loc al durerii. Erau trei huni. Făcându-și lumină cu torța pe care o ținea unul dintre ei, începură să umble printre femeile întinse pe jos, cercetându-le fără grabă și schimbând din când în când păreri în dialectul lor. Unele dintre prizoniere se retrăgeau, târându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
făcea pentru ea, ci pentru a-și apăra fata. Copila se agăța de ea și striga: — Nu! Ajunge! Nu mai vreau! Nu mai vreau! Și își striga cu disperare mama, care, până la urmă, îi fu smulsă totuși din brațe. în vreme ce hunul care o înhățase pe fată se îndrepta repede spre ușă, târând-o de un braț și de păr, mama, rămasă în genunchi în întuneric, izbucni într-un plâns isteric, sfâșietor. Sebastianus dădu să se ridice, însă Lidania îl opri, proptindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de păr, mama, rămasă în genunchi în întuneric, izbucni într-un plâns isteric, sfâșietor. Sebastianus dădu să se ridice, însă Lidania îl opri, proptindu-i o mână în piept: — Stai! îi porunci în șoaptă. Vrei să te omoare? Cei doi huni rămași în încăpere se apropiară de ei. Flacăra torței lumină mai întâi chipul femeii, apoi și pe Sebastianus, dar imediat se îndepărtă, proiectându-se asupra fetei de lângă ei, căreia îi dezvălui trăsăturile frumoase și aristocratice. Hunul ce ținea torța avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
te omoare? Cei doi huni rămași în încăpere se apropiară de ei. Flacăra torței lumină mai întâi chipul femeii, apoi și pe Sebastianus, dar imediat se îndepărtă, proiectându-se asupra fetei de lângă ei, căreia îi dezvălui trăsăturile frumoase și aristocratice. Hunul ce ținea torța avea fața plină de cicatrici și fără un ochi. Spuse câteva cuvinte pe un ton care putea să fie de apreciere și întinse o mână să mângâie obrazul fetei. Ea făcu un pas îndărăt, fixându-l cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
marea surprindere a lui Sebastianus, începu să-i împroaște pe cei doi cu un șuvoi de insulte chiar în limba lor, agitându-și o mână ca să-i facă să plece de acolo. Sebastianus, care cunoștea și el puțin din dialectul hun, nu putu să înțeleagă mult, dar citi în acea explozie de mânie jigniri care singure ar fi fost de ajuns pentru ca bărbații să pună fără ezitare mâna pe Lidania și să o supună la cele mai crude torturi. în schimb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
își trecu o mână prin părul lung, cu un gest obosit și, fixându-și prietena, îi mulțimi. Lidania ridică din umeri. — N-ai pentru ce. Dacă noi nu ne ajutăm între noi... Stupefiat, Sebastianus o întrebă: — Văd că știi limba hunilor mai bine ca mine. Ce le-ai spus, de fapt, celor doi? Ea se lăsase din nou pe jos lângă el și începu iar să-l ude pe gât. — Că ea trebuie să mă ajute din ordinul lui Mandzuk și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de mine, ceea ce mă tem că o să se întâmple curând, dacă nu mă ia unul dintre prietenii lui, o s-o sfârșesc în mijlocul lor, făcu, dând din cap. Toate cele pe care le vezi aici, chiar și ea, sunt la dispoziția hunilor - și sunt din aceia pentru care nimic nu contează, înțelegi? Sau chiar a servitorilor lor, cum sunt cei trei care au intrat ceva mai înainte. Brusc, se ridică. — Acum trebuie să plec, spuse. Ești sigur că nu vrei să mănânci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pentru puțin, totuși. — De ce? Ce vrei să spui? Continuând să-i ungă trupul, îi spuse întunecată: — Nimic... lasă că știu eu. — Spune-mi: Balamber... ce fel de om e? Odetta ridică din umeri: — Ce vrei să-ți spun? E un hun, nu? Dar imediat ce o să-l vezi o să-l recunoști, nu te teme: are mereu mijlocul încins cu o eșarfă verde cu auriu. Sebastianus revăzu, pe calul său negru, magnificul războinic care, cu o zi mai înainte, se găsea în fruntea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
te teme: are mereu mijlocul încins cu o eșarfă verde cu auriu. Sebastianus revăzu, pe calul său negru, magnificul războinic care, cu o zi mai înainte, se găsea în fruntea bătăliei. Așadar, destinul îl făcuse să-l întâlnească chiar pe hunul ce organizase asasinarea lui Waldomar. Ori era vorba, poate, de un alt Balamber? Se prea poate, la urma urmei. Dar, nu: își amintea de istorisirea Fredianei despre un emisar hun lovit de un trăsnet. La drept vorbind, ea îl considerase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
bătăliei. Așadar, destinul îl făcuse să-l întâlnească chiar pe hunul ce organizase asasinarea lui Waldomar. Ori era vorba, poate, de un alt Balamber? Se prea poate, la urma urmei. Dar, nu: își amintea de istorisirea Fredianei despre un emisar hun lovit de un trăsnet. La drept vorbind, ea îl considerase mort, dar, în graba cu care fugise de acolo, se prea poate să se fi înșelat. Ar mai fi vrut să o întrebe pe Odetta și multe altele, dar, biruit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și Ardarich, gepidul. în acesta din urmă, mai ales, Atila părea să-și pună pe deplin încrederea, până într-acolo - cel puțin, așa se spunea - încât să nu ia nici o hotărâre importantă înainte de a-i fi auzit părerea. Gepizi și hunii, împreună, călcaseră Rinul prin trădarea lui Reinwalt, îi copleșiseră pe burgunzi într-o luptă ușoară și devastaseră într-un mod cumplit Vesontio. Acolo drumurile lor se despărțiseră, căci, lăsându-i pe gepizi să termine jaful, Balamber plecase cu războinicii săi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
căci găsea întotdeauna modul de a-și aranja concubinele gravide cu vreun războinic din suita sa, încurajându-le, eventual, cu un dar generos. Firește, un bărbat trebuia să aibă o soție, ba chiar mai mult de una, era datoria oricărui hun să nască fii care într-o bună zi i-ar fi lărgit clanul și i-ar fi făcut cunoscut numele, însă până în acel moment el nu se ocupase decât să se pună în lumină în ochii seniorului său, care îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
care își împunse calul, coborî de pe stâncă și se apropie de Inisius, care continua să se învârtă în sensul acelor de ceasornic, împreună cu catârul său, în încercarea zadarnică de a-l opri și de a i se urca pe spinare. Hunul apucă animalul de căpăstru și îl ținu pe loc, ajutându-l pe călugăr să încalece. Chemă un războinic și-i porunci să se ocupe de el, apoi se îndreptă către capul coloanei. Cărarea era suficient de largă încât să poată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
atât pentru bunuri, cât pentru viețile lor și pentru onoarea soțiilor și copilelor lor. Dacă tu... Nu! strigă o voce din spatele lui Balamber. Se auzi un zgomot de ramuri și frunze și îndată silueta secată a lui Inisius apăru alături de hun. Nu-l asculta! strigă. Eu ți-am spus adevărul; și-o să poți vedea curând cu ochii tăi. Eu însumi am văzut cum treceau femei împodobite cu bijuterii și dedate la plăceri și animale de povară cu saci plini de bijuterii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fior de repulsie. Balamber nu răbdă prea mult intervenția sâcâitoare al lui Inisius; fără măcar să-l privească, printr-un gest violent al brațului, îl împinse departe de el, iar acesta se prăvăli pe cărare. Un zâmbet ironic apăru pe chipul hunului. — Cum vezi, îi spuse abatelui, am cine să mă informeze despre toate. Așa că deschideți poarta aia, înainte ca războinicii mei să o deschidă cu forța. Cu un gest măsurat, dar sever, Canzianus întinse degetul către Inisius, care tocmai se ridica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
loc. Dădu să se întoarcă spre ai săi ca să le dea ordine și să-i pună în mișcare, dar Canzianus întinse brațul și-l opri. Fusese soldat în tinerețe și știa bine ce ar fi însemnat să-i lase pe huni să intre în sihăstrie. Nu! Așteaptă: dacă animalele și bunurile lor le vreți, ei o să ți le dea de bună voie. O să strângă tot ce au și o să le aducă aici. — A, da? Mă iei de prost? Cu siguranță, o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]