1,611 matches
-
ca una dintre tezele fundamentale afirmația că oamenii își construiesc istoria. Ceea ce trebuie însă adăugat, după cum subliniază Marx, este faptul că acest act de producere a vieții sociale nu are loc într-o situație abstractă, de factură universală postulată de idealism: omul cu rațiunea sa construiește formele de viață care să-i convină. În fapt, omul produce societatea în condiții particulare, cu instrumente particulare, așa cum i le pune la îndemână istoria. Simplificând mult problema, putem spune că omul mereu a căutat
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sub semnul nonconformismului și revoltei, calități care, alături de asocierile verbale șocante și violențele de limbaj, dau măsura - sau, mai degrabă, lipsa de măsură, excesul și originalitatea cultivate cu orice preț - proprie suprarealismului ca școală literară. Încrâncenat și imun la orice idealism, poetul „pipăie chiloții străvezii ai istoriei”, denunțând lipsa de substanță a gloriei și promițându-și ca, ajuns pe culmile celebrității, să-și păstreze întreg spiritul nihilist, fluturându-și „ciorapii împuțiți lângă porțile Academiei Române”. Poezia însăși devine obiect al revoltei, actul
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
, revistă apărută la Sighetu Marmației, lunar, din mai 1926 până în iulie 1929, sub redacția lui Vasile Terente. Articolul-program, semnat de redactor, anunță doar noua prezență în peisajul publicistic, în timp ce în Renașterea unei categorii etico-sociale: idealismul (2-3/1926), Marin Dragnea circumscrie mult mai precis idealurile revistei: „Din punct de vedere literar vom merge pe cărările luminoase ale înaintașilor. Căci noi luăm de model în avântul nostru cărturăresc pe Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Cerna, Duiliu Zamfirescu etc. Suntem
PAGINI CULTURALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288610_a_289939]
-
Leibniz și Kant, București, 1936; De Caelo. Încercare în jurul cunoașterii și individului, București, 1937; Viața și filosofia lui René Descartes, București, 1937; Schiță pentru istoria lui „cum e cu putință ceva nou”, București, 1940; Două introduceri și o trecere spre idealism, București, 1943; Jurnal filosofic, București, 1944; Pagini despre sufletul românesc, București, 1944; „Fenomenologia spiritului” de G. W.F. Hegel, istorisită de ..., Paris, 1962; Douăzeci și șapte trepte ale realului, București, 1969; Eseu despre înțelesul grec al dragostei de oameni și
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
să se lanseze „viziunea fascinantă a Timpului ce vine”. În articolul Exigențele timpului (1/1936), vorbește despre o Europă senilă, „cu oasele în putrefacție” și stabilește - în virtutea unei judecăți simplificatoare - două caractere pregnante ale culturii occidentale: o „profundă lipsă de idealism” ce generează, în roman, o epică „fără subiect, fără anecdotă și fără eroi” (Marcel Proust, James Joyce, Thomas Mann), unde amănuntele penibile ale vieții de toate zilele invadează spațiul creației, iar pe de altă parte, „lipsa de participare a maselor
PAGINI LITERARE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288615_a_289944]
-
modificarea percepției asupra fenomenului sofist, situată între desconsiderarea arătată acestor spirite neîncrezătoare în capacitatea omului de a descoperi adevărul unic asupra universului și vieții de gânditorii aflați pe linia Socrate-Platon-Aristotel și reabilitarea din secolul al XIX-lea, operată de reprezentanții idealismului filosofic german sau de cei ai pozitivismului englez, precum și de savanții interesați de istoria socială sau de filologii clasici care pun în lumină rolul sofiștilor de promotori ai retoricii, de exponenți ai democrației și de propagatori ai culturii prin conferințe
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
gândirii platonice în vederea înțelegerii textelor, reconstituind mediul social și filosofic de unde a pornit opera autorului elin. Cercetarea evidențiază liniile directoare ale gândirii lui Platon (teoria amorului fizic, aceea a nemuririi sufletului și, mai ales, doctrina ideilor închegată ca reacție împotriva idealismului sofiștilor prin descoperirea a ceea ce e general și permanent în sufletul omenesc), pentru a pune apoi în lumină locul ocupat de morală sau de politică în sistemul lui filosofic și a releva valențele artistice ale scrisului platonician. Monografia e întregită
PAPACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288666_a_289995]
-
unei vechi pasiuni, Ură și singurătate, O divină iubire ridicolă, Soarele și ambianța, Diferența de vârstă, Binecuvântatele chinuri ale iubirii sunt reconstituiri ale unor sentimente risipite în timp din cauza intersectării lor cu o sumedenie de pretenții materiale, care le alterează idealismul inițial. Arta construcției și a scrierii se perfecționează, M. reușind să controleze cu ingeniozitate substanța narativă: în Pelerinaj la ruinele unei vechi pasiuni (schiță des remarcată de critică), un bărbat primește invitația de a ține o conferință despre relația (oximoronică
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
încredințat Emiliei Șt. Milicescu, va apărea postum, în traducerea acesteia. În 1935 apare antologia Evoluția scrisului feminin în România, alcătuită în colaborare cu Ecaterina Săndulescu, și volumul de nuvele Umbre pe ecran, primit favorabil de E. Lovinescu, cu rezerve la adresa idealismului exagerat al autoarei, care cultivă îndeosebi personaje exemplare, întrupând într-un grad absolut cele mai greu accesibile virtuți umane. Abordează și formula romanului polițist în Prințesa în crinolină (1946), compunere facilă, „de succes”. Preocupată de fenomenul artistic în general, M.
MILLER-VERGHY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288144_a_289473]
-
ca profesor de logică, urmând a ține și un Curs de istoria filosofiei (germane, franceze, engleze) în secolul 19. Mai ales al doilea curs s-a bucurat de un larg răsunet. Cu acest prilej M. s-a ocupat îndeosebi de idealismul german, de pozitivismul francez și de empirismul englez. În 1886 se desparte de prima soție, Clara, născută Kremnitz (din această căsnicie se născuse Livia Maiorescu), recăsătorindu-se cu Ana Rosetti, sora soției lui Iacob Negruzzi. La 23 martie 1888 e
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
al politicului, iar a ști, o ipostază a lui a face. Nexul formator care dă coerență opțiunilor hermeneutului, comparatistului, teoreticianului, eseistului politic, într-un cuvânt ale intelectualului M. e încrederea în demnitatea pragmatică a teoriei și în fuziunea fertilă dintre idealism și militantism. A fost singurul intelectual român de formație literară autor al unui proiect cultural provocator, de amplă deschidere ideologică, apt să prelungească în contemporaneitate eforturile unor antecesori, printre care se numără Titu Maiorescu sau E. Lovinescu. În același timp
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
prea multe ore cu profesori ratați, dar fericiți să urgisească orice „vlăstar” tânjind după oxigen moral. Etica resentimentului și a prostiei galopante se năpustea asupra oricărui ins mai răsărit, care avea - auzi tu? - îndrăzneala dubitației. Filozofic, asta se taxa drept idealism subversiv la adresa bunei orânduiri socialiste; politic, chestia te-ar fi putut costa cel puțin câteva anotimpuri pe marile șantiere de lucru ale patriei. Cei cu mari ambiții profesionale în facultăți știau că, dacă, la o adică, nu-ți turnai prietenii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
al conștiinței dispare. Cu Schelling, ambiția hegeliană de a construi un sistem al cunoașterii absolute este demitizată, iar contingența radicală a gândirii filozofice este, în sfârșit, recunoscută. Revelației i se recunoaște dreptul la un alt vocabular decât cel folosit de idealismul german. Friedrich Schleiermacher este unul dintre puținii autori moderni care încearcă să depășească facilul contrast dintre „supranaturalism” și „raționalism” sau, altfel spus, războiul surd între religia naturală a rațiunii și o pretins irațională revelație. Schleiermacher vrea să identifice partea de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trebuie să fie deja acolo - societatea civilă, distrusă eficient numai de comunism -, precum și discursul asociat lor, au avut efecte pe termen mediu și lung, au prins rădăcini, pot supraviețui pe cont propriu într-o societate puțin înclinată spre altruism și idealism. Eu sunt sceptic: de la Fundația Soros la Fundația Vier Pfoten, din câte am putut observa, devotamentul activiștilor se poate greu imagina fără generozitatea donatorilor. Nici experiența Administrației Constantinescu, reluată în forme diferite de Administrația Băsescu, de a atrage „oengiștii” în
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
teoretică fundamentală (atât de convingător criticată de Oakeshott): încercarea de a edifica un regim ideal pe baza unor premise apriorice. Opoziția dintre aceste două curente se poate analiza pe mai multe planuri: pe plan metafizic, se înfruntă monismul cu pluralismul, idealismul cu materialismul; pe plan epistemologic, conflictul este între teorie și practică, între universalism și particularism. știm ce au propus „liberalii academici”, știm și că propunerile lor nu au fost câtuși de puțin folosite în practica politică, aceasta din urmă fiind
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
altele de diverse forme de reacționarism (de la reacționarismul aristocratic al lui Joseph de Maistre la conservatorismul lui Burke, de la viziunea istoriozofică a astăzi uitatului Buckle, la organicismul lui Spencer, anumite aspecte din Comte, darwinismul social etc.). Ideea de Sittlichkeit în idealismul german, precum și (după cum a argumentat convingător Friedrich Jaeger în cartea amintită) re-situarea socială și istorică a individualității descătușate pe care a propus-o în aceeași cultură istorismul (Historismus), reprezintă, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, tentative ceva mai apropiate de
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a favorizat asemenea izolaționisme comunitare, stimulând fascinante experimente utopice: moderne, antimoderne și postmoderne 18. Cum spuneam, nu toate aceste experimente comunitare au fost sau sunt pozitive. Dintre cele mai curând pozitive, unele au eșuat relativ repede, dispărând în prăpastia dintre idealismul lor himeric și agresta lume reală: cvasifalansterul transcendentalist de la Brook Farm, incredibilă combinație de Fourier și diverși alți utopiști europeni (mai ales în privința modelului educativ), Hawthorne, Emerson și Thoreau (ultimul a eșuat și în robinsonada sa protoecologistă de la Walden Pond
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de-civilizării” - slăbirea mecanismelor societale de producere și impunere a normelor și valorilor, poate chiar inversarea tendinței care a creat Occidentul, ceea ce nu înseamnă însă automat Ziua de Apoi, deoarece am putea găsi alternative la „procesul civilizării” -, ne vorbește cu idealism, dar fără fățărnicie, despre o posibilă ieșire din criză. O face pe un ton adesea patetic, dar căutând un teren de mijloc, la egală distanță de dogmele politic corecte, pe de o parte, și de apocaliptismul conservatorilor și fundamentaliștilor de
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de-a lungul anilor cât de importantă a fost experiența lor comună de a se ridica din medii sociale relativ obscure, în care erau de regulă prima generație ori primele femei cu studii universitare complete. Ambiția și ethosul muncii îndârjite, idealismul și enorma curiozitate intelectuală, angajamentul civic și politic, legătura strânsă dintre idei și viață, cunoașterea nemediată a inegalității, marginalizării și chiar excluderii - iată câteva dintre trăsăturile comune ale acestor oameni, savanți și educatori de excepție. Universitățile nord-americane, întărite imediat după
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de Revoluția din Octombrie și de instaurarea puterii sovietice -, ne dă o oarecare idee, dincolo de parodia tandră, despre acel univers dispărut, care a conectat cel puțin pe durata a două generații istorice tradițiile înaltei culturi europene cu setea de cunoaștere, idealismul și spiritul creator al americanilor 2. Tabloul de mai sus este în primul rând valabil pentru științele umane și cele sociale, dar ceva din fervoarea umanistă a epocii, potențată de contrareacția la barbaria totalitară și la derapajele democrației americane din
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ale huliganilor Brătescu-Voinești și Caracostea. Nu lipsește nici Gamillschey, gauleiterul hitlerist al lingvisticii române, nici August Scriban, autorul dicționarului antisemit al limbii române, nici agentul antisovietic profesionist N.P. Smochină, nici ridicolul George Pascu. Nu lipsește nici lingvistul american Carnap, părintele idealismului semantic, expresia tipică a «culturii» inumane și putrede a oligarhiei financiare din America. Adevărată «sfântă alianță» a lingvisticii reacționare! (Ă). Colaboratorii Buletinului ignorează vădit opera științifică a ilustrului lingvist sovietic N.I. Marr, care a studiat problemele limbii În lumina materialismului
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
numește spiritul timpului (Zeitgeist), dar și de particularități de ordin local. În Europa, la mijlocul secolului al XIX-lea, atmosfera intelectuală a fost puternic influențată de dezvoltarea cunoașterii pozitive. Declinul influenței filosofiei hegeliene se datora tocmai conflictului dintre spiritul ce animă idealismul absolut și gândirea de tip științific. Iar critica lui Kant a cunoașterii părea să se armonizeze cu noul spirit științific al vremii. Să ne amintim că Hegel este un critic al științei newtoniene, în timp ce filosofia teoretică a lui Kant își
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Hegel este un critic al științei newtoniene, în timp ce filosofia teoretică a lui Kant își avea punctul de plecare în știința epocii și își propunea să explice cum este posibilă știința matematică a naturii. De aici marea rezonanță a îndemnului adversarilor idealismului absolut: „Înapoi la Kant”. Modelul filosofic german, așa cum s-a profilat el îndeosebi prin opera lui Kant, Schopenhauer și, mai târziu, prin scrierile neokantienilor, domina conștiința filosofică europeană. Situarea multor tineri intelectuali români, fondatori de școli, instituții de cultură și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Maiorescu, cu deosebire în prelegerile consacrate intuițiilor pure ale sensibilității, spațiului și timpului 26. În expunerea filosofiei teoretice a lui Kant, profesorul va acorda o atenție deosebită clarificării a trei concepte, pe care le aprecia drept fundamentale: criticism, apriorism și idealism transcendental. Se cuvine remarcat că Petrovici insista asupra distincției dintre ceea ce numea un „apriorism psihologic” și un „apriorism logic”. În primul caz este vorba de sublinierea anteriorității structurilor a priori în raport cu experiența, oarecum în sensul teoriei ideilor înnăscute, în al
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
477.) 67. Ibidem, p. 483. 68. Drept roade ale acestei cercetări, se cuvin a fi menționate, în primul rând, „Introducerea” la traducerea dizertației din 1770, De mundi sensibilis atque inteligibilis forma et principiis, precum și „Două introduceri și o trecere spre idealism”, care preced traducerea făcută de Noica primei introduceri la Critica facultății de judecare. 69. C. Noica, „Kant și metafizica, după interpretarea lui Heidegger”, în Immanuel Kant, 200 de ani de la apariția Criticii rațiunii pure, Editura Academiei, București, 1982, p. 146
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]