1,179 matches
-
politic. Într-una dintre dimensiunile sale esențiale, studiul vizează literaturile atipice, central și est-europene, în mod special literatura română. Deosebindu-se de pastorală, cu care e în mod curent confundat, obiectul vizat nu este un gen, ci un model literar - idilicul - având o acoperire empirică heteroclită. Conform ipotezei lui N., la temelia ontologică a idilicului se află tensiunea dintre real și ideal, altfel spus, dintre un spațiu reputat ca adevărat și un spațiu poetic. Se așază sub lupă procesul prin care
NEMOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
în mod special literatura română. Deosebindu-se de pastorală, cu care e în mod curent confundat, obiectul vizat nu este un gen, ci un model literar - idilicul - având o acoperire empirică heteroclită. Conform ipotezei lui N., la temelia ontologică a idilicului se află tensiunea dintre real și ideal, altfel spus, dintre un spațiu reputat ca adevărat și un spațiu poetic. Se așază sub lupă procesul prin care capitalul filosofic de valori umaniste al idilei (cu resursele în realitatea socială din perioada
NEMOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
Se așază sub lupă procesul prin care capitalul filosofic de valori umaniste al idilei (cu resursele în realitatea socială din perioada 1750-1850) este prelucrat în tipare estetice, convertit într-o lume poetică, în scheme, teme, imagini, stereotipii și clișee. Proiecția idilică suferă astfel un proces de osificare, pregătindu-și debușeul final în didactic, sociologic, ideologic, în fine, în doctrină și practică politică. Literatura își dezvăluie astfel virtuți asupra cărora exegetul insistă în toate cărțile sale: vocația de releu și de laborator
NEMOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
condiții intelectuale. Relevând etimonul spiritual al operei, cartea este istoria unui destin exemplar prin modul în care ilustrează dinamica unei culturi matriciale și prin vocația unei lucide construcții de sine. Casa din Borloveni a bunicilor întruchipează - în sens literal - lumea idilică și societatea de tip organicist, cele două fixații de la care i s-a constituit în cercuri concentrice opera. După ce au coagulat teza de doctorat, ele au stimulat studiile despre romantismul Biedermeier și, ulterior, despre fecunditatea creatoare a secundarului, a marginalității
NEMOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
ANDREI MIHĂILESCU SCRIERI: Structuralismul, București, 1967; Simptome, București, 1969; Calmul valorilor, Cluj, 1971; Utilul și plăcutul, București, 1973; Micro-Harmony. The Growth and Uses of the Idylic Model in Literature, Berna-Frankfurt am Main-Las Vegas, 1977; ed. (Micro-armonia. Dezvoltarea și utilizarea modelului idilic în literatură), tr. Manuela Cazan și Gabriela Gavril, Iași, 1996; The Taming of Romanticism. European Literature and the Age of Biedermeier, Cambridge-Londra, 1984; ed. (Îmblânzirea romantismului. Literatura europeană și epoca Biedermeier), tr. Alina Florea și Sanda Aronescu, București, 1998; A
NEMOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
expresivă, contribuind la realizarea atmosferei de epocă. Pitorescul se întregește cu aventura și cu preferința pentru reliefarea originilor obscure (Popa Roșu, Radu Negru) sau pentru ciudățenia comportamentului (Moș Kivu). Lipsite de dramatism, povestirile câștigă prin finețea umorului și prin pitorescul idilic (Săptămâna Patimilor). Corect, dar fără strălucire, L. a tradus și a publicat în „Convorbiri literare” versuri de Lessing, Em. Geibel, Chamisso, Heine, Lamartine. SCRIERI: Popa Roșu. Amintire din copilărie, București, 1890; Moș Kivu, București, 1894; Săptămâna Patimilor, București, 1894. Traduceri
LAHOVARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287738_a_289067]
-
de fiecare dată același; disputa rămâne mereu identică și suficientă sieși. S-ar părea însă, așa cum vom vedea, că numai modernitatea reflexivă o va determina să-și schimbe termenii, opțiunile și rezultatele, împiedicând-o să gliseze când într-un trecut idilic, când într-un viitor proiectat teleologic, pentru a deveni realistă și constructivă. Dincolo de o asemenea dispută, Iluminismul poate fi considerat drept laboratorul ideilor și opțiunilor fundamentale ale modernității inițiatoare. Iar aceasta este modernitatea care o anticipează pe cea a consacrării
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
tradiții și ori a fost criticată că nu s-a despărțit de ele în suficientă măsură, ori că nici nu trebuia de fapt să se despartă de ele. Două alternative care uitau de prezent și priveau fie spre un trecut idilic, fie spre un viitor al împlinirilor. Prezentul construcției a rămas mereu domeniul de consacrare al societății industriale, trecutul și viitorul fiind invocate numai pentru a legitima construcția prezentă. Prezentul actual relevă însă o altă stare pe care Beck și Giddens
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
1994, Chișinău), poet și traducător. Face liceul la Cernăuți, unde, în 1940, îi apare prima plachetă, Preludiu, influențată deopotrivă de poezia tradiționalistă și de cea simbolistă a timpului. Bat miezul veacului curanții (1951) și Lumina ochilor mei (1957) sunt evocări idilice, într-un limbaj vetust. În cărțile care îl reprezintă cu adevărat, Orga codrului (1966), Galerie cu autoportret (1968), Hingher și demiurg (1973), Grădinar (1980), Coroană de sonete (1992), predomină problematica general umană, temele metafizice. De aceea, ideologii literari ai regimului
MIHNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288135_a_289464]
-
Iordache Golescu, Nicolae Dimachi. Până spre 1840 se constată înmulțirea prelucrărilor și a localizărilor de piese comice după model molieresc și cu observație autohtonă, prefigurându-se cerința profesionalizării repertoriului. Prin Gheorghe Asachi, cel care adaptează mai întâi piese pastorale și idilice și se dedică apoi dramei istorice, al cărei fondator poate fi considerat (îndeosebi prin Petru Rareș, 1837), se depășește momentul vodevilesc dominant în intervalul 1820-1860 pe scena românească. Înainte de 1860 reușește să se impună un nou stil, preponderent realist-satiric, în
MINDRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
fi umplut numai de Evanghelia fericirilor. Dumnezeu nu se bucură de pierderea nimănui. În curând, va fi prea târziu ca Biserica să se mai bucure de omogenitatea religioasă și firescul creștinesc al „vechii Europe”, cu accentele sale superbe de ruralitate idilică și religie cosmică. Creștinismul mileniului trei va fi urban sau nu va fi deloc, atracția către orașe fiind globală. Critica „neopășunismului” nu are ca rădăcină o alegere de gust. Nostalgia agrariană este legitimă atâta vreme cât nu cauționează lenea intelectuală și anacronismul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și dezastrele oricărui Führerprinzip (de la „duce”, „mareșal” sau „căpitan” până la „cârmaciul poporului”). Iadul urbanistic comunist n-a ezitat să folosească „tezaurul folcloric” în scop propagandistic. În același fel, alternativa la alienarea subiectului din marile orașe ale capitalului nu este poza idilică a unui sat de munte. Direcția care trebuie căutată este punctată de complementarități. Urbanitatea credinței rămâne un proiect deschis. Cei care n-au înțeles semnificația teologică și pedagogia divină ascunse în căderea Imperiului Bizantin la 29 mai 1453 s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sau prin complacerea romantică, de tip narodnicist, în exaltarea virtuților țărănești ale sfinților ruși de odinioară. Cu siguranță, părintele Sofronie n-a împărtășit nostalgia slavofililor care doreau să reînvie, fie doar și prin limbă și în literatură, o atmosferă pretins idilică, coborând ca o legendă din cronicile „vârstei de aur” a Bizanțului. Din păcate însă, prospețimea gândului și savoarea modernă a limbajului teologic consacrat de părintele Sofronie sunt rareori redate în traducerile românești care - cu excepția aproape singulară a versiunilor publicate la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tocmai volumul de evaluare a prezentului și de sumbră prefigurare a viitorului, e cvasiignorat ori răstălmăcit de exegeza americană. Pentru a da numai exemplul colegului lui Lilla, Lerner: acesta e uneori înclinat să-l citească pe Tocqueville în cheie aproape idilică, de parcă l-ar citi pe Rousseau - am asistat eu însumi la un asemenea exercițiu, în 1992, în seminarul lui Franșois Furet despre biografia intelectuală a lui Tocqueville. Voi reveni asupra influenței lui Tocqueville, una dintre cheile pentru înțelegerea gândirii și
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
librărie, operă, filarmonică, muzeu, expoziție. Iconoclasmul și activismul Stângii occidentale din anii ’60 au pus capăt acestei stări ideale. Greve, sit-ins, revolte, demonstrații, lupte de stradă și alte asemenea au destrămat violent (nu numai în sensul violenței simbolice) pacea aproape idilică a universităților din Vest, instituții din care tensiunile și conflictele nu au lipsit niciodată, dar care până atunci, cu excepția gravelor tulburări din anii ’20-’30, provocate în special de extrema dreaptă, rămăseseră în general aulice și intelectuale. În anii ’60
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
revărsată În cărți. Nu e mai puțin important că Nicolae Tăutu a știut să evite acel pueril contrast de alb-negru, amintit, mai mult el nu Încearcă să ne reprezinte izbânzile de astăzi ale clasei muncitoare de la noi Într-o lumină idilică; dușmanul nu a fost răpus, lupta de clasă mai dăinuie. Iată-l pe chiaburul Misir uneltind Împotriva bucuriei sătenilor săi: «Suduie-n noapte pe negre poteci, brațele Îi cad mai slabe, mai reci, dar viclean pândește, ar goli În noapte
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Ă). Dar faptul că În Temelia partidul nu există ca o forță puternică, dominantă, l-a făcut pe romancier să-i opună o chiaburime care nu este Înfățișată ca o forță organizată și mai ales să ofere o rezolvare Întrucâtva idilică, neverosimilă a luptei de clasă. (Ă). Dar și hiperbolizarea neveridică a șovăielilor sărăcimii satului și rapida convingere a mijlocașilor poate să ofere cititorului o imagine răsturnată a Însemnătății politice a păturilor cuprinse În țărănimea muncitoare, poate sugera că țărănimea mijlocașă
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
stau În fața literaturii noastre (Ă). O altă problemă discutată a fost aceea a eroului pozitiv. Literatura noastră prezintă lipsuri În ceea ce privește oglindirea mai largă a vieții noastre noi, a eroilor vremii noastre (Ă). Consfătuirea a luat de asemenea atitudine Împotriva prezentării idilice a vieții, Împotriva așa-zisului «optimism oficial», de care literatura noastră mai suferă. (Ă) Lipsuri sunt și la Flacăra. Dacă Viața românească mai muncește cu tinerii, dacă răspunde la scrisorile lor și dezbate cu ei lucrările prezentate, la Flacăra materialul
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
așa cum de pildă face Petru Dumitriu În prefața la Opere alese de Ion Creangă, unde cu toate deficiențele studiului, care nu dă suficientă extindere cercetării operei, sunt răsturnate tezele burgheze ale așa-zisului junimism al lui Creangă, ce distruge imaginea «idilicului» Creangă, se arată caracterul de clasă al humorului neîntrecutului povestitor. Nu tot aceeași combativitate manifestă ediția Opere alese Odobescu a lui Al. I. Ștefănescu, care face o bogată analiză, dar mai respectă oarecum ierarhia de valori moștenită de la istoriografia burgheză
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
tineri poeți. Vom Încerca să exemplificăm aceste afirmații, analizând câteva slăbiciuni esențiale. Una dintre cele mai frecvente În aceste poezii este fuga de concret, plaga abstractizării: Pace de Petra Duțu (Ă). Pericolul retorismului, al schematismului duce adeseori spre o viziune idilică a realității, o privire „roză” asupra greutăților pe care le avem de Înfruntat. (Ă). Poetul Ștefan Tănase, pornind de la o viziune schematică a figurii dușmanului de clasă, construiește imagini nerealiste, ridicole chiar. (Ă). Când poeta Petra Duțu scrie despre „lupta
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cei care sunt înzestrați cu cele mai rare daruri. Nu trebuie să ne plecăm decât în fața idealului moral pe care ni-l propune propria noastră rațiune 30. Ehrgott Wasianski, care nu poate fi învinuit că ar fi schițat un portret idilic al marelui său prieten pe care l-a văzut aproape în fiecare zi, în ultimii ani ai vieții, evidențiază repulsia filosofului față de prefăcătoria și artificialitatea, atât de răspândite, atunci ca și astăzi, în relațiile dintre oameni, cu deosebire în straturile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
înfricoșătoare. Lupta lui Marlowe cu imensa caracatiță e, de fapt, o luptă cu spiritul metropolei moderne. Raymond Chandler și-a însușit, desigur, teoriile privind malignitatea marilor conurbații ivite în a doua parte a secolului al XIX-lea. Într-o lume idilică, pastorală, în care oamenii se cunosc între ei, probabil că literatura polițistă ar fi fost un gen exotic. E nevoie de frustrările, fobiile, spaimele și, mai ales, de viteza marelui oraș modern pentru a cuprinde întreaga energie negativă secretată de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
conversații, din amintirile altor protagoniști ai aventurii sale filmice - de pildă, memoriile lui Howard Hawks - răzbate o cu totul altă variantă. Departe de a fi instituția represivă - variantă modernistă a spațiului concentraționar -, Hollywoodul prelungea, dincolo de spațiul virtual al filmului, lumea idilică a unei adolescențe neconsumate: săli de biliard, baruri cu băutură la discreție, restaurante cu mâncăruri exotice, flirturi peste flirturi. Chandler n-a ieșit cu un milimetru din stilul comportamental impus de „tradiție”, având și el o aventură plină de zgomot
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
propriile priviri, dintr-un Los Angeles isteric și incontrolabil, mizând pe forța artistică a reflectării inspirate de proximitatea plină de sugestii a orașului. De data aceasta, nu mai e vorba de componentele sordide, abjecte ale realismului, ci de un tronson idilic până la naivitate: Locul are o climă pe cinste. Trebuie să treci printr-o iarnă englezească pentru a o aprecia. Arareori cald și arareori rece, orașul e construit pe o limbă de pământ înconjurată din trei părți de Pacific, cu dealuri
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
pieței, din sânul nomenklaturii Înseși, ca pătură sau clasă creată istoric În timpul comunismului, s-au recrutat o bună parte a celor mai buni antreprenori ai capitalismului postcomunist. Ei realmente s-au format În palatul comunist, așteptându-și răbdători vremea. Imagine idilică? Nicidecum: pentru acești ingineri cu diplomă, creați În masă de către comunism, proveniți din mediul muncitoresc și care formează osatura nomenklaturii - după cum o arată și anchetele de mobilitate socială -, apartenența la Partid constituia un „pașaport necesar” pentru reușita socială. În momentele
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]