1,072 matches
-
Krugman, între 1950-2000 s-a pus în mișcare o "contrareformă" reprezentată de mai mulți autori. Nici unul nu a fost așa de influent precum Milton Friedman. Dacă Keynes a fost un Luther, Friedman a fost un Ignatius de Loyola. Ca și iezuiții, susținătorii lui Friedman au acționat ca o armată disciplinată, contribuind la declinul ereziei keynesiene. "Până la sfârșitul secolului, economia clasică recucerise nu în întregime, dar mult din fosta sa dominație, iar Friedman are meritul principal în această privință."47 Nu ne
by Paul Dobrescu [Corola-publishinghouse/Science/1096_a_2604]
-
346-349). 36. Autorul va reveni asupra plantei la finalul relatării sale. 37. Pentru Ignatia („Planta sfântului Ignațiu”), vezi US Dispensatory, pp.478 și 479: „Arborele e originar din Filipine, unde semințele lui sunt mult apreciate ca medicament și, atrăgând atenția iezuiților, au fost onorate cu numele fondatorului lor. (...) Domnii Magendie și Delile au arătat că ignatia acționează asupra sistemului uman În același fel ca nux vomica”. 38. Cf. US Dispensatory, pp. 575-579, din ale cărei semințe e extrasă stricnina. Oricum, strychnia
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
și În care numai cei inițiați pot pătrunde. J.E., Înainte de nebunia lui, crezuse că acest tărâm nevăzut poate fi totuși accesibil celor neînzestrați, și pe o pagină a lui pe care am găsit-o la Iași notase numele a doi iezuiți, Ștefan Cacella și Ioan Cabral, care, pretindea el, ar fi ajuns În Ïambhala. Mi-am procurat, cu destulă greutate, operele acestor doi misionari iezuiți, dar mi-am dat seama că afirmațiile lui J.E. au fost neîntemeiate. Cacella și Cabral fuseseră
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
pe o pagină a lui pe care am găsit-o la Iași notase numele a doi iezuiți, Ștefan Cacella și Ioan Cabral, care, pretindea el, ar fi ajuns În Ïambhala. Mi-am procurat, cu destulă greutate, operele acestor doi misionari iezuiți, dar mi-am dat seama că afirmațiile lui J.E. au fost neîntemeiate. Cacella și Cabral fuseseră, Într-adevăr, cei dintâi europeni care au auzit de Ïambhala, și o menționează. Aflându-se În Bhutan, În căutarea drumului spre Kathay, au aflat
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
mult de zece autori care au folosit, În cunoștință de cauză, În afară de Eliade și alți câțiva orientaliști (fără tibetologi, căci În România nu a existat niciodată vreunul...), imaginea Ïambhalei. Scriind recent despre Ïambhala diferitelor versiuni europene de Tibet (de la misionarii iezuiți la exploratorii din secolul XX), am putut verifica inconsistența și, la limită, dezinteresul autohton chiar și pentru o expresie atât de favorită și celebră a „exotismului” Asiei 2, chiar și ceea ce am numit „Tibet accesibil” continuând la noi să rămână
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
trecut pragul”. Inutil de spus, poate, că același amendament trebuie aplicat și după un secol și jumătate entuziasmului la fel de incoerent și pripit, aflat deopotrivă În afara unei cunoașteri minime a literaturii tibetane. Istoria comprimată a Ïambhalei Începe, pentru Occident, cu misionarii iezuiți Cacella și Jo²o Cabral, pe care Îi va aminti Eliade 4. Primul text În engleză datează din 1833 și Îi aparține chiar tibetanistului Kőrösi Csoma („Note on the Origin of the Kála Chakra and Adi-Buddha Systems”). Aici Ïambhala e transliterarea
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
1833 și Îi aparține chiar tibetanistului Kőrösi Csoma („Note on the Origin of the Kála Chakra and Adi-Buddha Systems”). Aici Ïambhala e transliterarea tib. bde hbyung, „sursă a fericirii”. Grafia engleză a lui Kőrösi Csoma este deja Shambhala, după Xembala iezuiților din secolul al XVII-lea. Călători și misionari din toată Europa Încep, din secolul al XVII-lea, un asediu exuberant și de multe ori ineficient asupra diferitelor provincii ale Tibetului, și fiecare se apropie de imaginarea secretului pe care, impenetrabil
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
au beneficiat de aceste traduceri. Umanismul a exercitat cea mai mare influență în domeniul educației și învățămîntului. Urmînd exemplul umaniștilor, protestanții acordară o atenție specială studiilor, dezvoltînd peste tot școli latine și academii. Catolicii Contrareformei îi vor imita, mai ales iezuiții, care vor extinde o întreagă rețea de colegii în Europa catolică, începînd din 1550. Este semnificativ faptul că în opera prințului umaniștilor, Erasmus (1469-1536), cel mai mare succes nu l-au avut nici lucrările biblice, nici tratatele morale (cu toate că erau
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Contrareforma, dezvoltîndu-se, va folosi de asemenea cartea ca instrument de propagandă. Principalele centre de difuzare erau Paris, Louvain, Köln, Ingolstadt, toate orașe universitare. Cea mai reprezentativă figură a acestei mișcări a fost iezuitul Pierre Canisius, care a avut o influență considerabilă în lumea germanică; editările, traducerile și adaptările lucrărilor sale se multiplicară, iar micul său catehism (1558) a fost publicat de mai mult de 400 de ori într-un secol. VI. Oamenii și
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
Evoluția editării europene 1. Germania. Marile centre tipografice ale epocii precedente intră în declin; principalele trei centre rămîn Köln, Frankfurt și Leipzig. În Köln, numai în secolul al XVII-lea erau 75 de nume de tipografi; cu universitatea, colegiul de iezuiți, refugiații din Provinciile Unite și din regiunile protestante ale Germaniei, acest oraș a devenit un mare centru editorial al Contrareformei. Dar traficul cu carte a cunoscut cea mai mare intensitate la Frankfurt, unde în cursul anilor 1560-1570 tîrgurile atrăgeau librari
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
-i pătrunzi și spiritul. Această ilustrație se vrea alegorică și morală; nu este vorba numai despre decorarea unui text, ci și despre o demonstrație recurgînd la simbol pentru a convinge. Alegoriile sînt chiar codificate într-un fel de dicționar, Iconologia iezuitului Ripa (Roma, 1539), adesea reeditat și tradus; aflăm de aici cum se reprezintă toate abstracțiile, de la dragostea profană pînă la adevăr. Această preocupare de a convinge explică de ce multe cărți nu au decît o singură ilustrație la început: titlul gravat
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
exemplul cel mai cunoscut, dar este departe de a constitui un fenomen izolat; să ne gîndim de exemplu la Universal Lexikon (1732-1750) al lui Zedler apărut la Leipzig. Sfîrșitul secolului este marcat de mari schimbări în domeniul păstrării cărților. Suprimarea iezuiților provoacă împrăștierea bibliotecilor lor bogate. În Austria, Joseph al II-lea închide mănăstirile pe care le consideră inutile; bibliotecile lor o îmbogățesc pe cea din Viena și servesc drept instituții de învățămînt. În Franța, Revoluția, care suprimă mănăstirile și confiscă
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
învățământului din Europa Occidentală în epoca modernă nu poate trece cu vederea rolul școlilor înființate de ordinele călugărești în asigurarea accesului la educație pentru mulți tineri de condiție mai modestă. Cea mai pregnantă activitate în acest sens au avut-o iezuiții și piariștii. Aceștia au preluat adeseori școlile municipale pentru care administrațiile civile nu mai aveau suficiente resurse să le întrețină și au organizat școli în care participarea era gratuită. Iezuiții, deși inițial nu își propuseseră să se ocupe de educație
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
Cea mai pregnantă activitate în acest sens au avut-o iezuiții și piariștii. Aceștia au preluat adeseori școlile municipale pentru care administrațiile civile nu mai aveau suficiente resurse să le întrețină și au organizat școli în care participarea era gratuită. Iezuiții, deși inițial nu își propuseseră să se ocupe de educație, au înființat prima școală la Messina, Sicilia, la solicitarea autorităților municipale, în 1547. Într-o clădire oferită de municipalitate, cu ajutorul donațiilor primite din partea cetățenilor și cu sprijinul viceregelui spaniol al
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
inițial nu își propuseseră să se ocupe de educație, au înființat prima școală la Messina, Sicilia, la solicitarea autorităților municipale, în 1547. Într-o clădire oferită de municipalitate, cu ajutorul donațiilor primite din partea cetățenilor și cu sprijinul viceregelui spaniol al Siciliei, iezuiții au înființat o școală gratuită cu un curriculum clasic latin și studii de filosofie de nivel elementar și secundar. Școala a fost deschisă oficial în octombrie 1548, iar în decembrie avea deja 200 de elevi. Succesul enorm al școlilor iezuite
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
rând datorită gratuității lor, dar și datorită calității predării, realizată de învățați bine pregătiți și dăruiți, cu metode pedagogice inovatoare și pe discipline care adeseori suplimentau curriculumul clasic latin. Regii Franței din perioada consolidării absolutismului monarhic au profitat de experiența iezuiților încurajându-i să preia controlul școlilor municipale, din ce în ce mai prost întreținute, dar și al unor școli destinate mai ales educației tinerilor din clasele superioare. Printre trăsăturile specifice școlilor iezuite erau promovarea pe baza rezultatelor, și nu a generațiilor - ceea ce producea clase
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
erau promovarea pe baza rezultatelor, și nu a generațiilor - ceea ce producea clase amestecate din punctul de vedere al vârstei -, și organizarea instrucției pe baza unei programe unice detaliate, introdusă în 1599, care prescria textele, procedurile pedagogice, regulile și disciplina. Exemplul iezuiților a fost urmat și de alte ordine religioase. Notabil este, în acest sens, sistemul de Școli Pioase înființate de călugărul basc José Calasanz în 1597. Școlile Pioase, pe baza cărora Calasanz a înființat în 1621 un ordin călugăresc, denumit uzual
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
de prematură -, datorat faptului că, în sfârșit, Biserica îmi părea ca și înfrântă: așadar, în sfârșit, era liberă de ea însăși, adică de putere. Într-un articol din Stampa (29 septembrie 1974), Mario Soldati 1 vorbește despre faptul că un iezuit „a râs” la întrebarea dacă are automobil: în acest „râs”, Soldati vede un prim accent fals, cu caracter practic și tradiționalist („Nu, nu am mașină, nu mai sunt vremurile în care iezuiții aveau mașină”). Dar, în substrat, în esența acelui
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Mario Soldati 1 vorbește despre faptul că un iezuit „a râs” la întrebarea dacă are automobil: în acest „râs”, Soldati vede un prim accent fals, cu caracter practic și tradiționalist („Nu, nu am mașină, nu mai sunt vremurile în care iezuiții aveau mașină”). Dar, în substrat, în esența acelui „râs”, Soldati simte o fericire sinceră, exaltantă, irezistibilă. Fericirea de a vedea răsturnate, în sfârșit, raporturile Bisericii cu lumea. Fericirea înfrângerii. Fericirea unui nou început. „Eliberarea de putere.” În lamentația lui Paul
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
cu propriile lor interese, prejudecăți și idealuri. America Latină apare în conștiința europeană ca entitate independența, are deja dublă amprenta: distanță-diferență și exotism, poartă sigiliul unei alterități radicale. Poate că la începutul secolului al XX-lea putem încă spune, ca și iezuitul Acosta în secolul al XVI-lea, ca a compara Europa și America este ca și cum ai confundă ouăle cu castanele. Lucrurile se schimbă când, alături de Spania, pe scena europeană, ca referință culturală, intră Anglia și Franța, iar literatura latino-americană începe să
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
al căror principii „ceea ce-i al meu nu-i al meu” îl menține pe producător-vânătorul - în incapacitatea de a-și însuși ori de a schimba pe ceva rodul vânătorii sale; ori experiența republicilor guarani, comunități în care i-au organizat iezuiții pe amerindienii din Paraguay, între 1610 și 1768. Tot atâtea repere, tot atâtea mărturii asupra continuității unei lupte destinate să pună capăt acumulării de bogății, considerată sursa tuturor relelor care devorează societatea. Am avea aici un fundament imuabil, reluat și
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
al comerțului, admirator al figurii medicului, dispus să-și conducă oamenii și domeniile ca un senior absolut. După câțiva ani dificili în învățământul primar, Fidel Castro vine în 1941 la Havana pentru a studia la colegiul elitei, Belîn, administrat de iezuiți; aici se distinge prin calitățile sale de sportiv, prin memoria sa excelentă și prin talentul său oratoric. Vom regăsi mai târziu acest stil al formației, atât pe terenul argumentației, cât și în tehnicile psihologice de afirmare a poziției sale. Acumulează
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a ivit dreptul de comună proprietate; uzurparea a făurit proprietatea privată”. Secta iudaică a esenienilor pusese, de altfel, în practică această filosofie, ca și sectele creștine ale catarilor sau anabaptiștilor. și, din 1610 până la distrugerea lor de către spanioli, în 1768, iezuiții au organizat în Paraguay societăți de indieni guarani pe de-a-ntregul comunitare. Dar tot în 159 apare, într-un text catolic la Cracovia, cuvântul „communista” pentru a-i stigmatiza pe anabaptiști, „partizani ai comunității bunurilor”. în epoca modernă, precursorii comunismului
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Printre acestea pot fi amintiți patricianul Symmachus, socrul lui Boethius, papii Symmachus și Hormisdas. Aceste epistole au fost distribuite în nouă cărți, însă nu de către autorul lor și nici în vremea sa, ci de către primul editor al lui Ennodius, un iezuit din secolul al șaptesprezecelea, J. Sirmondi. Subiectele sunt variate, însă importanța lor e scăzută; și totuși epistolarul său, pentru care Ennodius a folosit ca reper scrisorile unui literat faimos din Antichitatea târzie, Quintus Aurelius Symmachus, senatorul cu care a polemizat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nu se prea potrivește cu opera găsită la Atena. Aceasta e citată pentru prima oară de patriarhul Constantinopolului, Nichifor (805-815), care, pentru a contracara modul cum o foloseau iconoclaștii, reproduce un pasaj din cartea I. În secolul al XVI-lea, iezuitul Francisco Torres (mort în 1584) a citat, în cadrul controversei cu protestanții în privința euharistiei, diverse fragmente din această operă dintr-un manuscris din Biblioteca Marciana din Veneția care conținea textul integral compus din cinci cărți; din nefericire, și acel manuscris, consultat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]