1,461 matches
-
elevilor sau studenților este dublată și chiar înlocuită de o dependență inversă a performanțelor strategiilor de viață de performanțele în educație și reflexivitate. Importanța educației pentru reflexivitatea individuală devine atât de semnificativă, încât abia în modernitatea actuală se realizează teza iluministă privind valoarea socială și individuală a educației. Abordarea socială a inegalităților generate din reflexivitate nu mai poate fi abordată, ca în timpurile precedente, doar prin creșterea producției, prin schimbarea redistribuției sau prin expansiunea protecției sociale. Paradigma modernizării trebuie radical schimbată
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
cunoașterii caracterizează țările dezvoltate și reprezintă direcția spre care ar trebui să se îndrepte toate celelalte țări în politicile lor de dezvoltare, reflecțiile asupra educației s-au multiplicat și au început să ia o altă turnură. Afirmațiile generale, de sorginte iluministă, care asociau educației un discurs când metaforic și benevolent, când sentimental și saturat de speranța într-o devenire personală progresivă, au fost înlocuite de analize economice, sociale, antropologice sau politice care instituie educația ca un factor esențial al dezvoltării societății
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
transformări de un dinamism fără precedent, induse de tendințe de genul tocmai menționat. Universitatea-corporație și „industria educației” Discursul tradițional despre universitatea epocii moderne a fost în mare parte o combinație de termeni specifici emancipării statului național și filosofiei romantice și iluministe despre om și puterea rațiunii transformatoare a acestuia. Forma acestui discurs era eminamente culturală, incluzând unele dintre cele mai generoase idealuri umaniste și naționale, un gen de imn incantatoriu închinat de vechii absolvenți tinereții lor universitare și implicit universității pe
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Profile Books, Londra, 1999, p. 253. 32 F. Fukuyama, op. cit., p. 252. 33 Ibidem. 34 F. Fukuyama, op. cit., p. 136. O astfel de poziție este reiterată în recenta sa lucrare, unde exprimă un profund scepticism față de marile proiecte, de sorginte iluministă, care s-ar baza pe principii și abordări ale ingineriei sociale. Vezi F. Fukuyama, America at the Crossroads: Democracy, Power, and the Neoconservative Legacy, Yale University Press, Profile Books, Yale, 2006. R. Rorty, Contingency, Irony, Solidarity, Cambridge University Press, Cambridge
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
dar și a unei organizații sau a unui stat național. Ulrich Beck, op. cit., p. 131. François Dubet, în Le Declin de l’institution (Seuil, Paris, 2002, p. 24), folosește această expresie pentru a se referi la acele aplicații ale proiectului iluminist care sunt inițiate de stat și vizează transformări și realizări induse prin tehnicile de „inginerie socială”. Aceste aplicații nu au încetat să persiste în timp, fiind prezente și intens utilizate și astăzi pentru promovarea și aplicarea politicilor publice. Astfel de
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
mănăstirești din Blaj, Maniu, călugărit sub numele Samuil, este trimis în 1766 la Viena pentru a studia filosofia și teologia. Audiază și cursuri de economie, fizică, matematică, formându-și o cultură vastă, conformă cu aspirațiile sale, dar și cu principiile iluministe promovate în primul rând de scrierile lui Christian Wolff. În 1772 revine la Blaj, unde înființează, împreună cu Ștefan Pop, clasa de filosofie la gimnaziu, M. fiind aici primul profesor de etică și aritmetică. În paralel, inventariază bibliotecile din mai multe
MICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
despre lume, însușindu-și principiile unei filosofii raționaliste, care i-au deschis o nouă viziune asupra fenomenului istoric sau lingvistic. O altă operă de vastă informație, dar și de împotrivire la dominația Bisericii și a papei (punct important în programul iluminist european) era aceea a lui Claude Fleury, pe care M. a tradus-o sub titlul Istorie besericească (douăsprezece părți, păstrate în manuscris din perioada 1794-1799). Anterior, folosind documentația de aici, el scrisese o Cunoștință pre scurt a istoriei bisericești, tipărită
MICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
românească tipărită, scoasă cu colaborarea de ultim moment a lui Gheorghe Șincai. Lucrarea consemnează legile fonetice ale evoluției cuvintelor de la latină la română și sistematizează toate cunoștințele gramaticale, căpătând valoarea unui manual și a unui model. Tot în spiritul practicilor iluministe, dar și din necesități concrete, M. inițiază o mare lucrare lexicografică, concepută întâi ca un dicționar român-latin (publicat postum, în 1944), dar extins ulterior la un Dictionarium valachico-latino-germanico-hungaricum, așa cum apărea într-un prospect tipărit la Buda în 1806. Îmbunătățit și
MICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
a lui Samoil Micu, DIF, II, 111-156; Lucian Blaga, Gândirea filosofică în Transilvania în secolul al XVIII-lea, îngr. G. Ivașcu, București, 1966, 128-170; Ist. lit., II, 37-46; Pervain, Studii, 15-44; Nicolescu, Șc. Ardeleană, passim; Dumitru Ghișe, Pompiliu Teodor, Fragmentarium iluminist, Cluj, 1972, 21-100; Dicț. lit. 1900, 565-569; Macrea, Contribuții, 9-21; Lungu, Școala Ardeleană, passim; Serafim Duicu, Pe urmele lui Samuil Micu-Clain, București, 1986; Mazilu, Vocația, 114-121; Dicț. esențial, 517-519; Pompiliu Teodor, Sub semnul Luminilor. Samuil Micu, Cluj-Napoca, 2000. C.T.
MICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
Cu toate acestea, entitatea suprastatală nu a reprezentat nici odată numai o uniune de interese economice, ci și o expresie a unui fond cultural și valoric comun. Uniunea Europeană a avut la bază fondul cultural comun reprezentat de valorile iudeo-creștine și iluministe. Prin consolidarea unității economice și politice și prin întărirea comunicării între statele membre s-a cristalizat un fond comun valoric, ce și-a găsit expresia ulterior în Constituția Europeană. Prin comunicare interculturală și prin experiența vieții în cadrul unei entități economice
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
și dezirabilă. Din secolul al XVIII-lea încoace, universitățile europene au început să denunțe idealul patristic al unității dintre bine, frumos și adevăr. Odinioară niște categorii transcendentale cu efect de vitraliu asupra cunoașterii, universaliile medievale au fost afumate de aroganța iluministă. Legătura organică dintre ce și cum a fost treptat compromisă. Formarea a devenit informare, iar cunoașterea, tot mai metodică, și-a luat ca standard performanța cognitivă (IQ). Anemierea componentei liturgice din cunoașterea teologică a coincis cu dislocarea corporalității din odiseea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sau concept temut, „tradiția” n-ar fi meritat un destin atât de ingrat în memoria modernității. Așa cum o inspecție grafologică descoperă profilul psihologic al unei personalități, orice comunitate culturală își ascunde identitatea în urmele trecutului. Totuși, mișcările revoluționare ale modernității iluministe ne-au sugerat posibilitatea îndepărtării radicale a surselor tradiției. Nu puțini au îmbrățișat, pe urmele lui Marx sau Freud, idealul emancipării de veacul prăfuit al celor care, pentru că sunt doar vechi, ajung să fie considerați și învechiți. În Europa post-1789
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
oricărui „reziduu” al tradiției. Refuzând tradiția, modernitatea împărtășește un dublu sentiment: mai întâi, inadecvarea în fața diverselor forme de alteritate culturală; mai apoi, încrederea în sine stimulată de succesul unui tip privilegiat de cunoaștere (cea tehnică). În această ordine, presupozițiile modernității iluministe par a fi multiple. Orice cunoaștere exclusivă a unei singure lumi are drept consecință faptul că acesteia i se atribuie necritic superlative. Numai prejudecățile reziduale ale tradiției creștine l-au putut face pe Leibniz să creadă că trăiește în „cea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o imagine acurată a lumii, obiectivă și fără idei preconcepute. În lumea formelor, cel puțin, modernitatea nu se putea angaja univoc în acest dispreț față de tezaurul impresionant al tradiției. Romantismul sau „modernitatea estetică” (Matei Călinescu) a înțeles să răspundă idealurilor iluministe, stabilind un set de opoziții în „teritoriul definit de adversar” (Paul Ricœur): origine/prezent, mit/rațiune, vis/realitate, etos boem/etos burghez etc. Nici gambitul îndrăzneț al filozofiei hegeliene, nici Școala hermeneutică germană din secolul al XIX-lea, continuând prin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
structurilor anticipative ale cunoașterii este semnificativ. Proiecția conștiinței în lume (înțeleasă nu ca un conglomerat de obiecte, ci ca o rețea de semnificații) se sprijină pe o comprehensiune anticipativă, intuitivă sau, într-un sens laic, vizionară. Dispare deci iluzia epistemologiei iluministe: cunoașterea obiectivă și exhaustivă a unui obiect sau a unei persoane rămâne un deziderat imposibil de realizat nu doar de un singur subiect cunoscător, ci de o întreagă comunitate pe parcursul unei întregi istorii. Prejudecățile relevate de analiza fenomenologică a structurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Secole de-a rândul, imperativul kantian al privatizării conștiinței religioase și evacuarea conținutului revelației într-un orizont de pură emancipare etică au dictat tonul defensiv, limbajul minimal și orientarea timidă ale laicatului european. Educați într-o tradiție universitară de tip iluminist, intelectualii creștini ai bătrânului continent asumă astăzi tot mai greu condiția de martor public al destinului unic pe care Biserica îl are în lume. Rațiunile teologice ale creației nu sunt rostite cu ușurință într-un climat de ostilitate, indiferență sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
unde se câștigă”). Avem datoria, înainte de a ne resemna cu înfrângerea, să lăsăm viitorul deschis pentru lucrarea neștiutelor căi ale lui Dumnezeu. Știm că postmodernitatea a eliberat relația prezentului cu trecutul de rivalitatea mimetică a conștiinței moderne crescute sub ideologia iluministă, lăsând loc unei reveniri la virtuțile tradiției. Soluția teologico-politicătc "Soluția teologico‑politică" Postmodernitatea e un risc (al amestecului), dar și o imensă oportunitate (a alegerii). La amurgul modernității am putea înțelege proporțiile căderii lumii care a instituit autonomia secularului, migrând
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cuvinte: de ce un singur Dumnezeu și nu mai mulți? Este greu de spus cum anume o revendicare religioasă integrală nu va duce - ca astăzi în Cașmirul populat de musulmani și hinduși - la încăierări tribale (care au preexistat și succedat epoca iluministă)1? Răspunsul la aceste întrebări nu se poate articula decât din interiorul unei teologii politice. În acest punct, este neclar dacă H.-R. Patapievici acceptă sau nu provocarea modernității seculare, care cere izolarea discursului religios în sfera privată, sau dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ca strenge Wissenschaft - nu poate evita recursul la figurile de stil. Pe scurt, nu există idealități descărnate, lipsite de un anume efect de limbaj, forjat într-o matrice istorică specifică. Nu există o întemeiere sau obiectivitate absolută, după rigorile rațiunii iluministe. Dacă nici științele exacte nu pot evita contingența paradigmelor incomensurabile (Th. Kuhn), atunci este cazul să ne întrebăm în ce măsură dispariția „marilor povestiri” - declarate moarte de J.-F. Lyotard în 1979 - este totuși o realitate. Într-o lume care nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
istorice databile, care suferă și astăzi legile corupției și ale uitării. Ce a rezultat din toată această trudă nevăzută și foarte rar apreciată a savanților, dacă nu în primul rând o relativizare a condiției culturale a europeanului? Utopia ideologică a iluminiștilor a fost treptat subminată de prestigiul arheologiei. Clasând timpul ca „imagine a lumii” (M. Heidegger), modernitatea a separat abrupt „cronica” (devenită rubrică de ziar) de „istorie” (apanaj al filozofiei culturii), dezvoltând - mai ales în spațiul german - un irezistibil gust pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
decide parcă în bătălia cu răul din inima sa. Sfântul cunoaște trecerea de la nivelul durerii fizice la suferința ontologică, trăită ca insomnie continuă, trezvie, priveghere (Jean-Yves Lacoste). Co-naissancetc "Co‑naissance" Mitul educației universale a cetățeanului a confecționat faima întregii epocii iluministe. Are însă istoria mari virtuți pedagogice? În România, membrii Școlii Ardelene nu se îndoiau de acest lucru. La sfârșitul secolului XX, în siajul unor penibile catastrofe recente, acest lucru este mai greu de demonstrat. Excelenta educație istorică, filozofică și artistică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Anglia) a fost ignorat fără remușcări de către „enciclopediști”. Critica noțiunii de revelație coincide cu deconstrucția conceptului de inspirație (testimonium Spiritus sancti internum). Această decizie teoretică a modernității deschide drumul cercetării istorico-critice a Scripturilor. Semnificativă pentru poziția radical sceptică a epocii iluministe rămâne opera lui David Hume (Treatise of Human Nature, 1739-1740; Natural History of Religion, 1755). În pofida obiecțiilor lui J.G. Hamann adresate pretențiilor de cunoaștere a priori, pentru Kant (Die Religion innerhalb der Grezen der blossen Vernunft, 1793), revelația este un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
iar nu poetică, a realității (was wirklich ist, ist nur vernünftig). Istoria naturii, a artei, a religiei și a filozofiei sunt pentru Hegel modalități ale revelației Spiritului absolut, dar teleologia acestei revelații este normată de un concept predefinit, de extracție iluministă, al raționalității. Întrebuințarea acordată de Hegel acestui concept reprezintă forma supremă de istorializare a revelației într-un sens panteist constrâns de logica necesității. În alți termeni, putem vorbi despre o naturalizare a revelației în presupozițiile unei filozofii moniste pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tensiunea dintre „intelectualii” și „țăranii” deșertului egiptean 3. Această teză revine, en passant, în introducerea cu accente anecdotice la noua traducere românească a Patericului 4. Această ipoteză de lucru are credibilitate? Nu cumva putem identifica o prejudecată modernă, îndatorată canonului iluminist reprezentat cu inegalabilă savoare de istoricul britanic Edward Gibbon (1737-1794), care credea că educația în republica literelor coincide cu elevația spirituală? În ceea ce îi privește pe monahii primelor veacuri, apartenența la o anumită clasă socială sau prestigiul educației profane conta
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
În realitate - convergente, ambele fiind subordonate, În ultimă analiză, efortului de a salva de la naufragiu, așa cum am mai spus, despotismul monarhic de tip feudal. El apare, de asemenea, ca un document În care se pot descifra câteva concepții de „derivație iluministă”, convertite În pledoarii În favorul „monarhismului luminat”, un fel de idol În fața căruia câțiva gânditori din veacul al XVIII-lea au făcut dese și inutile temenele», (I.Pervain, Soarta unei cărți rusești din 1767, În Moldova și Viața românească, În
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]