6,622 matches
-
10-40 mg/dl IgG 700-1600 mg % IgA 70-400 mg % IgM 90-210 mg % 3.7. Explorări imagistice în nefrologie Explorarea imagistică a rinichilor este esențială pentru diagnosticul adecvat al bolilor renale, fiind inclusă în toți algoritmii de diagnostic utilizați în nefrologie. Imagistica oferă date de finețe despre structura rinichilor și, frecvent, despre funcția renală. 3.7.1. Ecografia renală Ecografia renală (ER) este tehnica imagistică cea mai frecvent utilizată pentru diagnosticul pozitiv și diferențial al bolilor renale. ER reprezintă o tehnică simplă
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
dintre cei doi rinichi. Ca urmare, în cazul în care se suspicionează o diferență de funcție sau afuncționalitatea unuia dintre rinichi, iar metodele imagistice necesitând administrarea SCI sunt contraindicate, nefroscintigrafia este metoda de ales. Nefroscintiografia reprezintă o metodă de explorare imagistică mult utilizată în trecut pentru diagnosticul stenozei de arteră renală (SAR), mai ales când explorarea bazală s-a asociat cu administrarea unui inhibitor de enzimă de conversie. Metodele moderne de diagnostic al SAR (ecografia Doppler, angiografia renală selectivă, RMN) au
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
utopii lingvistice sui-generis. Prospețimea vocii lirice, noutatea expresiei, chiar dacă aceasta nu este întotdeauna rezultatul disponibilității proprii, ci se afiliază unei orientări din epocă, sunt incontestabile. După Obelisc (1974), culegere integral construită pe teme „patriotice”, unele cu evidente atitudini de circumstanță, imagistica autorului se coagulează în jurul unor obsesii ce vizează eul lăuntric, răspunsurile sensibilității poetice la realitatea imediată, unde sunt căutate „mireasma neîncepută”, spațiile de puritate. Vulnerabil să fie poetul, titlul unui poem din Neînceputa mireasmă (1975), pare să fie emblematic: cel
PETROVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288801_a_290130]
-
strămoș aprins de sete/ Sorbi paharul până-n fund?” - În cârciuma bucuriei). Notă distinctă conferă și faptul că sunt folosite, cu parcimonie totuși, lexicul regional („acioi”, „natră”, „obic”, „bașbuzuci”, „parâng”, „zdroncănesc”), o versificație ce se refuză fluidității și melodiei și o imagistică uneori voit apoetică („din sufletul meu și-a făcut pernă /Un străbun”, „casele s-au legat la cap cu prosoape/ Ca oamenii când au migrenă și vor să scape”). Pe acest fond, eul liric dă glas tot mai des unor
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
comunist au făcut ca în volumul din 1974 să fie eliminate o serie de poezii prezente în cel antum. Aceleași rigori au operat în selecția versurilor din periodice, care aduc, în genere, variații (uneori cu modulații noi și cu o imagistică proaspătă) pe temele cunoscute, dar și în aceea a ineditelor, unde își găsesc loc doar bucuria „întoarcerii la cântec”, lauda vieții și a lumii (în fond, a Creațiunii) sau duioșia paternității. SCRIERI: Dumnezău, Oradea, 1928; Umbre și lespezi, Oradea, 1938
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
dezvăluie confesiv trăirile, fluxul liric așezându-se, cuminte, într-un tipar destul de previzibil și pe alocuri banal. Bunăoară, dragostea e „batere de aripă”, ramurile „scuturatu-s-au/ ca și iubirea”, doar spaima de moarte ia chipul unei fiare la pândă, într-o imagistică ceva mai elaborată. O undă naționalistă, specifică anilor de după 1940, îl scoate temporar din contemplarea propriei suferințe. Încearcă să edifice, printr-un artificiu de arhitectură fonetică, „o grațioasă definiție” - cum spunea G. Călinescu - a provinciei martirizate: „Basarabia/ Cuvânt cu patru
PLOP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288854_a_290183]
-
universului antic și un străin printre contemporani: „La Tibru m-ai trimis să gem/ Cu lut aprins de o minune”. El caută „aticul fior, sunet divin”, „himerica splendoare” a mitului. Figurația antichizantă sau mitologică, ezoterismul imprimă un aer livresc poemelor. Imagistica sculpturală, cultul formelor fixe, versificația sonoră, impecabilă, trimit la parnasianism, de care O. se distanțează totuși prin accentul liric imprimat versului, expresie a eului „avid de reurcare”, dar și printr-un „danț pe-abise”: „Tu vei danța în negrul șir/ Pe
OBEDENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
de marmură, pare mai conformistă și mai conservatoare decât cea a altor optzeciști, vădind mai degrabă înclinația pentru exprimarea în filiația „înaltului modernism” postbelic, decât evoluția către soluțiile postmoderne. Modernismul rezidă nu atât în expresie, dicție, mijloace și recuzită, în imagistică și sintaxa specifică, cât în poziționarea filosofică. De postmodernism eul poetic al lui P. se „teme”, se pune la adăpost („În fața zilei cad;/ mă ridic și iar cad.../ Postmodernismul, ca niște ape /ieșite din matcă, /îmi inundă casa; /de streșini
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
și aici, timide, convenționale, lipsite de relief. Ca autor liric, P. publică doar placheta Poeme alese (1934), cuprinzând versuri dedicate naturii, într-o transpunere colorată și voluntară, o prelungire, în fapt, a arghezianismului, cu minime influențe barbiene la nivelul sintaxei. Imagistica, violentă, mizează pe contrastul dintre presimțirea intensă a morții și revenirea primăverii sau dintre imprecație și rugăciune. Profesiunile de credință sunt tot argheziene, însă lipsite de grație și păcătuind prin gesticulație excesivă. SCRIERI: Viața tragică și românească a lui Eminescu
PAUNESCU-ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288730_a_290059]
-
decât cu riscul de a ignora natura lor specifică de constructe culturale modelate încă din fazele primare ale socializării, astfel încât să includă subordonarea feminității. Realitatea cotidiană a relațiilor de gen nu este construită doar de un limbaj și de o imagistică falocentrică, pe care le putem distinge în multe produse literare sau figurative reproduse inclusiv în manualele școlare. Sursele constitutive ale masculinității și feminității sunt relațiile sociale. De aceea, analiza genurilor trebuie orientată nu neapărat și nu primordial către individualități sau
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ele o au În viață. (Ă). Dacă În atari descrieri stilul autorului izbutește să ne comunice Întreaga bogăție de gânduri și sentimente, alteori stilul e prețios, artificial, necomunicativ; alunecând pe panta formalismului scriitorul Îngrămădește figuri politice cu nemiluita, Într-o imagistică goală de Înțeles. (Ă). Și este semnificativ faptul că În astfel de descrieri formaliste apar elementele unei viziuni pansexualiste, cu obsesii erotice. Natura devine o femeie care se oferă ca o prostituată, ademenind pe constructori. (Ă). Alteori stilul coboară spre
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
în mod subliminal, sunt cele care ne fac atrăgători. Suntem deschiși și percepem ceea ce simte celălalt. Persoanele care sunt seduse simt emoțiile celuilalt, la care se adaptează permanent, și nici măcar nu-și dau seama că o fac. În prezent, datorită imagisticii prin radiație magnetică, știm că aceleași zone ale creierului sunt activate când ne imaginăm o acțiune și când o îndeplinim. De aceea, atunci când dorim pe cineva, dorința noastră se manifestă, printre altele, prin anumite micromișcări de deschidere pe care persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
lemn, Amintire). Volumul Piatra (1968) reia și adâncește caracteristicile dominante ale unui imaginar naufragiat în banalitatea și cenușiul existenței obișnuite: obsesia aridității (simbolizată de piatră), tristețea fără motiv, sentimentul apăsător al așteptării inutile, explorarea deliberată a fenomenelor regresive în cadrul unei imagistici a „calcifierii universale” (Mircea Iorgulescu). Într-o lume în care Dumnezeu a murit, poetul - singurul care mai poate percepe „urmele” prezenței acestuia, devenită dureroasă absență - își poartă în neștire pașii pe „lutul înghețat”, sub cerul inert și „negru ca un
ABALUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285141_a_286470]
-
obligă la un permanent du-te-vino între semn și sens. Alternarea stilului poetic „înalt”, demistificat prin șarjare, și a celui popular sau colocvial erodează inerțiile lingvistice și deschide drum polisemiei. Atât în secvențele grave, cât și în cele „umoristice”, intervine o imagistică de o rară plasticitate, la rândul ei, terifiantă și derizorie. Astfel, în cele 83 de poeme se perindă o sumedenie de dramatis personae: eul liric, cu dublurile și măștile sale (Ulise, Dionysos, „palidul ucigaș”, „șmecherul crai”, „leneșul” ș.a.), Moartea și
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
a lucrat la „Comsomolistul Moldovei”, între 1935 și 1937, după ce debutase la „Moldova literară”, în 1930. Versurile lui (Întâia brazdă, 1932, Limbile de foc, 1934, Cu toată inima, 1935), puternic ideologizate, colportează lozinci strident bolșevice, mimând optimismul și folosind o imagistică simplistă, uneori la limita vulgarității. SCRIERI: Întâia brazdă, Chișinău, 1932; Limbile de foc, Chișinău, 1934; Cu toată inima, Chișinău, 1935; Poezii, pref. V. Tolocenco, Chișinău, 1977. Repere bibliografice: Mihail Dolgan, Poezia sovietică moldovenească din anii 20-30, Chișinău, 1979, passim; Vasile
CABAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285981_a_287310]
-
verbal: „Miezul cuvântului îl constituie mai întâi toate imaginile concrete, fie și într-o mică măsură. Fiecărui cuvânt și, în egală măsură, îmbinărilor de cuvinte le corespunde obligatoriu o anume concretețe, iar această concretețe nu se deosebește cu nimic de imagistica modelelor fizice sau a simbolurilor matematice” (vezi N. Ghei, 1979, p. 107). (7) „Anunțurile de presă formează la început un gen mixt, articulat pe componentele care aparțin celor două categorii opuse ale ilustrației și limbajului, acest amestec transformându-se brusc
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
În poezie, autorul Gamelor pledează pentru un „modernism tradițional”, ce exclude atât idilismul, cât și anarhia avangardistă și care e întrupat perfect de creația lui T. Arghezi. Ulterior, viitorul poeziei e întrevăzut în reconcilierea dintre „ermetic” și „elegiac”. Tematica și imagistica argheziană sunt recognoscibile în poeme ca Stih, Har, Duh, Fast, Panteism monahal. Nu de puține ori se recurge însă și la tehnica barbiană a ermetizării. În mai mare măsură trimit la Joc secund, dar și la versurile lui Stéphane Mallarmé
BOTTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285842_a_287171]
-
și metafizicul se conjugă, însă fără mare adâncime, după prototipul poetic blagian asaltat de mister (Ectenie, Semne). Renașterea, „învierea” mult așteptată („Doamne, fă un semn ca de-nceput”), proximitatea divinului, către care se deschide, în primăvară, frumusețea terestră, amintesc de imagistica gândiristă (Peisaj cu îngeri, Troița). Altă dată, sunt preluate personaje cunoscute din basm (Poveste) ori se construiește o „artă poetică” din universul familiar, folcloric. SCRIERI: Ion Axente Sever și timpul său, Cluj, 1931; Aspecte din viața Blajului, Blaj, 1942; Oameni
BRATES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285866_a_287195]
-
a „nopții” care va veni. Solitudinea, angoasa, criza de timp sunt convertite fie în interogații austere, formulate în stil folcloric (Dialog nocturn), fie în melosuri elegiace (Mult prea devreme), iar drama omului e văzută, uneori, ca dramă a creației. Tonul, imagistica trimit deseori la Lucian Blaga (invocat explicit în Poetul) sau la Tudor Arghezi (îndeosebi în erotică), modelele tutelare ale vârstei mature a poetului, care a evoluat de la „tradiționalism” către un „modernism figurativ” moderat (Petru Poantă). Proza lui B., adunată în
BUCSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
față de cărțile anterioare este aproape totală: dacă până acum sentimentele de frustrare și neliniște, generate de conștiința trecerii ireversibile a timpului, erau purificate estetic într-o melancolie senină, Cadavre în vid aduce cu sine împotrivirea și revolta, concretizate într-o imagistică de-a dreptul apocaliptică. Spectacolul, pus în scenă de un regizor aflat într-o profundă criză existențială și morală, este acela al unei lumi în agonie, în care „cadavre neîngropate la timp”, infestate de viermi hidoși, stau alături de șerpi, „cameleoni
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
încet și lin/ trupul tău: ninsoare”, „Ți-a rămas un fulg de nea necules / pe potecile gurii”, „Sufletul tău, fluier de mătase”. Aglomerarea jocurilor de lumină și de culoare, nu o dată forțate, micșorează autenticitatea acestui cântec nostalgic al iubirii. Aceleiași imagistici i se subsumează în placheta Reculegeri în nemurirea ta (1925) un discurs poetic eliberat de stângăcii, de unele prețiozități și excese, ceea ce l-a făcut pe E. Lovinescu să-și exprime fără rezerve aprecierea. Odată cu Biblice (1926) și Strigări trupești
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
cu versuri de factură vag minulesciană. Cel dintâi volum, Florile roșii (1934), incluzând câteva poeme în proză, glosează despre soarta umiliților. Înduioșarea melodramatică tinde să dea suport unor structuri contrastante, apropiate adesea de pilda religioasă. B. folosește, frecvent retoric, o imagistică de sursă biblică pentru a sugera paragina spirituală a veacului, condamnată în numele unui creștinism indignat - substratul celei de a doua cărți, Cetatea mea (1939). Simbolismul întârziat (ploaie autumnală, nevroze, ftizie, solitudine apăsătoare) este pătruns de câte o notă expresionistă (motivul
BARCAROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
încă viu, / sugruma cu laba lui moale, mâloasă. / Ne aflam acolo, goi, dezveliți, / ca niște melci fără casă, / în calea sa. / Undeva, departe, aproape, / trebuia să existe alt spațiu, / alt timp. / Trebuia să găsesc, trebuia...” Maniera poetică se revizuiește radical, imagistica se modifică, reapar elementele vegetale (flori, arbori, iarbă, ferigi, fructe), iar metafora luminii își reintră în drepturi. Imaginea obsedantă este aceea a lui Ianus, cel cu două chipuri, unul autentic, altul - o mască, zeu la hotarul dintre ipostaza ardentă și
BANUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
trecut neobservate. Destul de incert încă de la început, legat de mișcarea „Literatorului” în ceea ce a avut aceasta mai caracteristic în prima ei fază, autorul era de pe atunci un uitat. C. compune o poezie epigonică; a imitat, după Macedonski și Mircea Demetriade, imagistica intens colorată - la el de o somptuozitate prețioasă -, căuta demonismul, magia, evadarea în paradisul artificial al visului (Demon negru, Diamant negru, În largul mărei). Recuzita simbolismului era folosită din plin pentru o lume „din flori, din vise și parfume, din
CANTILLI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286076_a_287405]
-
presă, C. și-a adunat într-o carte, Hipodromul cailor de mare (1993), o primă serie de „parodii literare”. Spirit ludic, ironic și sentimental, autorul realizează „parodii” în înțelesul etimologic al termenului, adică un gen de replici în tehnica, stilul, imagistica poetului avut în vedere. Așa încât noile „partituri” evocă modelele de la care au plecat, asemenea unei interpretări actoricești adecvate rolului asumat (repartizat), dar cu accentul personal necesar și firesc. „Parodia” devine, astfel, adeseori, un mod, indirect, al propriei expresii lirice, pe
CAPSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286084_a_287413]