594 matches
-
tradiție, prin instituții. Erou independent al întreprinderii spirituale, individul își selectează, își organizează și își subordonează în fond materialul religios în vederea unei cît mai reușite realizări de sine de nivel individual. Ocolul prin transcendență e justificat de rezultatul obținut în imanență referința la Dumnezeu permite să se dea versiuni ale vieții bune, superioare celor oferite de sistemele de gîndire care se lipsesc de Dumnezeu. S-ar putea spune că răsturnarea copernicană a conștiinței religioase actuale conduce la (încă) o secularizare a
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
milenarele reușite în veac, amestecul cu lumea aceasta, sacralizarea atîtor categorii și corpuri istorice. Se apropie înfricoșata judecată împotriva culturii, înfricoșata judecată împotriva istoriei, profetizează undeva Berdiaev. Produse derivate, potrivit lui Ko\akowski, obiectivări care riscă să prindă umanul în capcana imanenței, potrivit lui Berdiaev, performanțele istorice și culturale ale religiei sînt limpede situate de amîndoi în condiția lor secundă, față de care axul credinței își păstrează suveranitatea. Printre alți gînditori contemporani, Koakowski, cu tăișul lucidității raționale, Berdiaev, cu suflul revoluționar al intuițiilor sale
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
frizînd uneori chiar starea de bavardaj a acestuia. Un om autentic este, după Cioran, tocmai acela care are destin, adică: "frică de timp", sau "a viețui în timp cu sentimentul ireparabilului"148. O astfel de existență este tragică deoarece, alături de imanență și esențialitate, destinul mai este caracterizat și de ireversibilitate. Așa încît moartea nu poate fi deloc învinsă, căci ea începe în fapt în același timp cu viața. De aici caracterul univoc al destinului care nu este decît o "expresie a
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
al decapitării statuilor care aminteau de cei ce au elaborat și instrumentat ideologia totalitară. Figura cioplită a lui Stalin, care mai rezista anacronic la Ulan Bator, sau a lui Lenin, dezmoștenit pînă și în propria țară dar și aiurea. În imanența sa, judecînd grav lucrurile, spectacolul (dramatic, descifrat cu grila lui Erving Goffman) îndepărtării grabnice a acestor monumente este extrem de semnificativ. Și asta întrucît din documente simbolice ale atestării unor doctrine, acestea au devenit numaidecît ținte ale protestului public sau detestării
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
acest lucru se petrece și devine unul necesar. Este aici o formă a unei mai vechi antinomii specifică marilor religii, anume că Dumnezeu se distribuie în fiecare, sau, altfel spus, că transcendentul este în imanent. Numai că, la Blaga, această imanență ia o formă negativă, ca censură sau factor limitativ. O altă antinomie apare imediat în consecință. Viziunea metafizică anunțată de Lucian Blaga așează cunoașterea omului într-o situație stranie. Acesteia îi este rezervat un destin pe care nici o filosofie nu
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
care aceasta apare în discurs. "Ar fi oare cu putință să existe continuitate estetică fără a exista, subiacentă, și o identitate de priză asupra unei aceleiași realități?"34 O mediere a adevărului, în ultimă instanță, care nu înseamnă ruptură între imanența lumii date și o imaginară transcendență a lumii artei - deși ea presupune o anumită dislocare - ci o continuitate transfiguratoare prin experiența artei 35. Priveliște inaparentă în care prin imaginea cerbilor și a pământului, a clopotului și a frunzei, a grâului
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pe fondul astfel dezvăluit. De aceea, "în fructul tainic, încă nebănuit în muguri,/ S-amestecă tot cerul, setos de zămislire"35. Cerul nu e transcendentul absolut spre care se tinde; coboară el însuși în adâncul zămislitor al lumii, răsare în imanența în care el rămâne inaparent în sine, transcendent oricărei apariții în faptul-de-a-fi al exteriorității fenomenale. Iată de ce, în muguri, fructul e încă tainic acoperit, ființare in potentia, iar ceea ce duce la apariție (ducând cerul mai departe) e inaparentul imaginii cerului
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ontic: Cineva umblă în zid - îi aud pașii grei de fiară/ Inima bate departe, mohorâtă, lunară". Ce indice de realitate putem afla aici? Și apoi: sunt aceste imagini produse de o conștiință creatoare, reflectând o interioritate suficientă în propria-i imanență, sau vin dinafară, drept reflexe întipărite în pasta conștiinței care le filtrează în materie poetică? Nu e zidul tocmai limita unei subiectivități închise în sine, care se zbate să-și depășească limitarea și să iasă în lumea realității nevăzute? Aici
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
luciul răsfrângător", în "luciul nemișcător"? "Oglinda/ care să adune lumina de soare - are doar forma/ vasului din care nu stă să o toarne nimeni " - absență a reflectării de sine fără de care lucrurile nu există în vederea altuia, nu au decât forma imanenței nemanifestate, nevăzute, fără consistență ontică. La rândul ei, privirea neoglindită în lucruri nu primește învestirea lor imaginală, "nu are adevăr", "este doar un păianjen orb", o privire suspendată în golul vizibilului (cf. Arachneisme, vol. Alte poeme nouă, 1986, în Mircea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
drept premise valabile, alături de dezvoltarea continuă a gândirii sociale pe care am caracterizat-o până aici: * dezvoltarea impresionantă a sistemului științelor experimentale ale naturii și, pe de altă parte, a psihologiei, istoriei, economiei; * nașterea condițiilor sociale, politice, economice, care anunțau imanența schimbării sociale, trecerea societății umane în alt stadiu, superior, al devenirii sale. Critica societății existente solicita tot mai acut proiectul unei noi societăți și, totodată, fundamentul ei teoretic, adică decantarea teoretică a unei necesități obiective inerente mișcării istorice ireversibile. Prima
Deschideri spre o istorie a sociologiei by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
prima cunoaștere a minții umane este cunoașterea imediată sau cel puțin indistinctă a lui Dumnezeu, toate celelalte lucruri fiind cunoscute dependent de acesta 33. panteism = teoria conform căreia Dumnezeu și universul sunt identice (sec. 18, irlandezul J. Toland); panteiștii susțin imanența și resping caracterul transcendent și personal al divinității; teismul creștin a repudiat întotdeauna p., socotindu-l apropiat de ateism 34. pozitivism = curent filozofic de sec. 19; în interpretarea vieții și a moralei, înlătură ideea de Dumnezeu și de supranatural; omul
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
comparabil cu cel al popoarelor "mari", al grupurilor de popoare. Nu ne ironiza Cioran, presupunând un specific paraguayan al existenței? Și totuși nu avem un ce neaoș? Ceva care ne caracterizează numai și numai pe noi? Cred că o asemenea imanență rezidă mai mult în limbaj. Într-o pastă a conexiunilor limbajului, intraductibilă, intransmisibilă în alte idiomuri în întreg spectrul său de nuanțe, de subtile savori: Creangă, Caragiale, într-un fel Eminescu, mai cu seamă Arghezi. Cum să-l traduci pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
totuși, recunosc, mă simt, sunt de stânga. La noi, în ultimii ani, cel mai bine a vorbit despre ce înseamnă dreapta și stânga Magdalena Bedrosian, într-o convorbire cu Andrei Grigor, publicată în Literatorul. Aș adăuga din partea mea doar că imanența Dumnezeirii transcendente, Întruparea, Mântuirea, chenoza Domnului Nostru Iisus Hristos, care „S-a deșertat pe Sine (de slava și de demnitatea Sa divină!), chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor”, reprezintă ample, cosmice, infinite în timp și spațiu acte și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
un element heterogen și accesoriu. De fapt e tocmai esența cărții, partea ei principală, cheia întregului. „Învățămintele” ce decurgeau de aici autorul le trăsese chiar în restul cărții și ele se pot formula cam astfel : față de iminența morții, precum și de imanența ei („...prezența cea mai tulburătoare este această prezență a morții, care trăiește în noi, pe care o mirosim, pe care o aspirăm din flori, din văzduh ; pe care o văd pe buzele iubitei mele, al cărei gust îl simt în
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
am mai scris în jurnal, am ajuns, după filmări, la un alt fel de oboseală, plăcută, pentru că n-a fost vorba numai despre mine - ci despre Strindberg, Swedenborg și alții, despre România, anii copilăriei și adolescenței, dar mai ales despre imanența și transcendența lui Dumnezeu și, bineînțeles, despre muzică, despre preclasici, despre Mozart, Schubert, Mahler. Și, undeva, despre Sergiu Celibidache, despre steaua lui care a strălucit aici, în Suedia, destul de dureros. În fond, am uitat aproape tot din ce s-a
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
lui Iisus, Judecata de Apoi etc. Spre diferență de acest mit creștin − configurat în perioada secolelor I-V d.Ch. pe fundamentul dat de mitologia iudaică (monoteică, transcendentă, etnică și mesianică) −, mitul din culturile antice europene, "păgâne", reflecta "un raport de imanență în natură" (Dubois 29), ceea ce a dus la un politeism totodată insurgent și tolerant. Creștinismul a modificat viziunea asupra relației umanității cu divinitatea, insistând asupra dragostei filiale, pe care teologia clericală și teocrația bizantină au integrat-o complet, până acolo
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
spre sufletul celui orb într-un paroxism de voință înălțătoare ce dorește o supremă refacere, o absolută reconstrucție a vieții celui lovit prin pierderea vederii. A simți compasiune pentru orbul ce mi-a punctat sfârtecător drumul prin rezonanțele joase ale imanenței înseamnă, așadar, a-l învălui, din mijlocul durerii sale și întru orbirea sa, cu dorința ca el să nu mai fie orb. Am fost atins de compasiunea pentru acest orb adică m-am fluidizat la nivel de subiect particular sau
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Arta poetică echivalează un mod de a fi, o etică a creației, care o identifică pe aceea a existenței. „Universul poetic - mărturisește poetul și criticul F. - nu e o simplă transcendență, o emanație «pură» a năzuințelor noastre, ci și o imanență, o plonjare în real, o posedare a sensibilului și a concretului” (În discuție poezia). Despre această „plonjare în real”, dar și despre „gânduri înalte” dau seama poemele. Poetul notează, transcrie auster „formidabila aventură a zilei”, însă aici este cuprins și
FELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
Blaga, G. Călinescu, Tudor Vianu, Mihail Sebastian ș.a. A scris prefețe sau postfețe la volume de Arthur Conan Doyle, T. Vianu, Panait Istrati, G. Topîrceanu, încercând să susțină puncte de vedere originale. SCRIERI: Fascinația exegezei, București, 1998; Aventuri în Țara Imanenței. Exerciții de hermeneutică literară, București, 2003. Ediții: Cezar Petrescu, Opere, I, București, 1985, Somnul. Simfonia fantastică, pref. edit., București, 1988, Adăpostul Sobolia, pref. edit., postfață Perpessicius, București, 1989, Omul din vis, București, 1989; Mircea Eliade, Opere, I-II, București, 1994-1997
DASCAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286692_a_288021]
-
conform unei taxinomii a genurilor, discursurilor, stilistică etc. Nihilismul și solipsismul sînt două specii ale formalismului. Prima, specifică post-structualismului, ajunge la ideea că literatura este o „reprezentare a negării” În măsura În care „realitatea” lipsită de iluziile ordinii și ierarhiei ar fi o imanență a cărei conștiință nu poate decît să ducă la disperare. Adevărul literaturii este, din perspectivă nihilistă, revelarea lipsei de adevăr. Perspectiva e demitizantă - și de aici la critica ideologică mai e doar un pas. În fine, solipsismul revine la numirea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
transcendențe a operei. Este ceea ce, În reluare, vor face Noii Romancieri francezi, pentru care personajul și În general referința realistă este o transcendență care subminează caracterul imanent - absolut, deci - al operei. În treacăt fie spus, aceasta este esența avangardei: beția imanenței, venită de la Nietzsche, care Încearcă, Într-un exercițiu mistic, topirea transcendenței și a imanenței Într-un Unu autarhic: arta. (Oarecum la fel gîndise Marx desființarea claselor sociale, topirea lor Într-un Stat fără clase sociale). Dar, În mod ciudat, Todorov
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
personajul și În general referința realistă este o transcendență care subminează caracterul imanent - absolut, deci - al operei. În treacăt fie spus, aceasta este esența avangardei: beția imanenței, venită de la Nietzsche, care Încearcă, Într-un exercițiu mistic, topirea transcendenței și a imanenței Într-un Unu autarhic: arta. (Oarecum la fel gîndise Marx desființarea claselor sociale, topirea lor Într-un Stat fără clase sociale). Dar, În mod ciudat, Todorov nu opune avangarda unei arte democratice, ci tocmai artei ideologice a comunismului triumfător. Mi
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În sine: este epoca autoreferențialității și a morții autorului. Autorul a reînviat Între timp, fără ca autoreferențialitatea să fi dispărut și, În consecință, nu mai vorbim de autoreferențialitate textuală ci mai degrabă de autobiografism, autoficțiune, etc. În romanul Sphinx, confruntarea dintre imanența textului și transcendența eului locutor rămîne nedecisă. Sensul este alimentat atît de la sursa formală - jocul semnificanților - cît și de la sursa „substanțială”: naratorul/ea. „șpilul” formal este următorul: nici personajul principal nici naratorul nu au marcă de gen. Cititorul nu va
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sînt dovezile ei de iconoclasm, vii În diferite momente ale istoriei, ajunse relicve astăzi. Un discurs care Își explicitează intenția de a deveni model și deci de a transcende prezentul este lovit imediat de invaliditate estetică pentru că derogă de la legea imanenței: literatura nu contează decît dacă e vie, și nu e vie decît dacă are măsura omului care o scrie. Numai astfel se poate Înțelege umanismul literaturii, care nu are nimic În comun cu cel ideologic al secolului Luminilor sau cu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
El a dispus înfruntarea și combaterea presei anticlericale 139, sfătuindu-i pe catolici să evite contradicțiile interne, să fie uniți și să se supună autorității episcopilor 140. Modernismul a avut la bază un concept de adevăr care accepta principiul de imanență; cu alte cuvinte, adevărul nu era un principiu constant al omului, ci se dezvolta prin intermediul acestuia, cu el și pentru el141. În esență, era o încercare de a supune revelația rațiunii umane, făcând din credință o știință. Liberalismul nu mai
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]