595 matches
-
gras". Exegeta, totodată, menționează: "Deși burghezia se proiectează pe plan social, semnificația sa este totuși spirituală: "O, cum omul a devenit concret..." zice altundeva Bacovia, aruncîndu-i anatema: ("Stă fără noimă catedrala / Azi într-un secol rafinat..."). O lume împietrită în raport cu imanența, oricît de rafinată ar fi ea, este condamnată. In cel de-al patrulea cîntec din Infernul, Dante enunță paradoxul și în această lumină dubla ironie a lui Bacovia apare teribilă" Merită citată și nota de subsol prin care este contextualizată
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cale. O altă ordine. Între interpretare și știință, adică Între imaginația bine strunită, bine educată și lectura strânsă, aproape tautologică (pentru că scrierea textului este și cea mai fidelă lectură a ei, cea dintâi interpretare acreditată), poetica are de ales Între imanența actului scrierii și deschiderile inductive, ale lecturii constatative. Poetica nu suprimă posibilitatea de a fi a multitudinii de sensuri, ci le favorizează pe cele care, prin credibilitate și putere de iradiere, formează sensul major. Direcția de ordonare, coerența părților. Poetica
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
abisului. Retorica resimte și ea efectele acestei stări, refuzul artei venind ca o consecință firească a gravității existenței. Instrumentele poeziei încetează a mai fi metafora sau simbolul; tropii sunt niște figuri atrofiate, care nu deschid perspectiva către transcendență, ci către imanență. Acționând ciclotimic, în funcție de ritmurile interioare ale lirismului, mijloacele predilecte ale poetei sunt definiția și paradoxul. Definind lucrurile, M. sugerează că relațiile dintre cuvinte sunt atât de imobile, încât ar putea fi creditate chiar cu consistența realului: „am o singură lege
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
Arta poetică echivalează un mod de a fi, o etică a creației, care o identifică pe aceea a existenței. „Universul poetic - mărturisește poetul și criticul F. - nu e o simplă transcendență, o emanație «pură» a năzuințelor noastre, ci și o imanență, o plonjare în real, o posedare a sensibilului și a concretului” (În discuție poezia). Despre această „plonjare în real”, dar și despre „gânduri înalte” dau seama poemele. Poetul notează, transcrie auster „formidabila aventură a zilei”, însă aici este cuprins și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
natură ar fi, în fața formării oamenilor corupți. 1. Autosuficiența Pe acest prim aspect sistemic (pe care el îl numește status, adică o condiție ce tinde să se stabilizeze), Papa Francisc îl pune în lumină și îl aprofundează, când afirmă că imanența traduce, în sens antropologic, caracterul stabilității corupției, întrucât „în cel corupt există o autosuficiență de bază”, un fel de a fi autosuficient ce îl conduce la auto-absolutizare. Cel corupt tinde să devină sistem și își creează sistemul său de viață
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
și își creează sistemul său de viață din care este exclusă, în mod progresiv, orice referință la ceva care îl transcende: un ideal, Dumnezeu, istoria, natura, valori înalte chiar și numai din punct de vedere uman. Și o astfel de imanență a omului corupt capătă formă odată cu „generarea obișnuințelor care deteriorează și limitează capacitatea de a iubi, îndreptând de fiecare dată mai mult năzuințele inimii spre orizonturi tot mai aproape de imanența sa, de egoismul său”. Tocmai asupra acestui aspect al imanenței
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
numai din punct de vedere uman. Și o astfel de imanență a omului corupt capătă formă odată cu „generarea obișnuințelor care deteriorează și limitează capacitatea de a iubi, îndreptând de fiecare dată mai mult năzuințele inimii spre orizonturi tot mai aproape de imanența sa, de egoismul său”. Tocmai asupra acestui aspect al imanenței omului corupt întâlnim prima distincție între păcat și corupție, ceea ce conduce la imposibilitatea iertării pentru cel corupt. Bergoglio precizează: „Nu trebuie să confundăm păcatul cu corupția. Păcatul, mai ales dacă
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
imanență a omului corupt capătă formă odată cu „generarea obișnuințelor care deteriorează și limitează capacitatea de a iubi, îndreptând de fiecare dată mai mult năzuințele inimii spre orizonturi tot mai aproape de imanența sa, de egoismul său”. Tocmai asupra acestui aspect al imanenței omului corupt întâlnim prima distincție între păcat și corupție, ceea ce conduce la imposibilitatea iertării pentru cel corupt. Bergoglio precizează: „Nu trebuie să confundăm păcatul cu corupția. Păcatul, mai ales dacă este repetat, conduce la corupție, nu însă cantitativ (atâtea păcate
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
se spovedește; coruptul respinge conștiința și trăiește în păcat, și fără această conștiință nu poate să caute iertare și să-și schimbe viața. Primul motiv pentru care omul corupt nu poate fi iertat derivă din caracterul de stabilitate, sistematic, de imanență, de autosuficiența inimii corupte, de traducerea corupției în formă de viață obișnuită. Este prima manifestare a „înlocuirii lui Dumnezeu cu propriile forțe”, un fel de a-și pune toată încrederea în tezaurul imanent (al banului, al bogățiilor, al bunurilor materiale
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
fi iertată, „în mod simplu pentru faptul că la rădăcina oricărei atitudini corupte există o indiferență față de transcendență: în fața lui Dumnezeu care nu obosește să ierte, coruptul se prezintă ca autosuficient în expresia mântuirii sale: obosește să ceară iertare”. Adevărata imanență, ca prima cauză a lipsei de iertare, constă în faptul că cel corupt, construindu-și propriul sistem de mântuire, se plictisește să ceară iertare: nu este Dumnezeu care nu oferă iertarea, dar e pur și simplu cel corupt care nu
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
spirituale profunde. În mod precis: o dată anesteziate rădăcinile sale morale, „cu dificultate cel corupt poate ieși din această stare din cauza unei remușcări interioare”. Fără o remușcare interioară nu se mai caută răscumpărare și ajutor pentru a ieși din corupție. Aspectul imanenței este vizibil în faptul că omul corupt se atașează de ceea ce crede că este tezaurul, adică de putere, fie politică, economică, spirituală sau religioasă. Aici subversiunea logicii creștine este puternic subliniată de Papa Francisc: începând de la Isus, puterea poate fi
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
conchidem că pentru cel corupt există doar calea pierderii radicale. Este evident că, după Papa Francisc, cel corupt nu găsește iertare deoarece nu mai simte exigența de a o căuta. Este trecerea decisivă: omul corupt se înșurubează în sine însuși (imanența și autosuficiența sa, lumea amăgirii și a complicității sale, a duplicității sale) într-un asemenea mod că el însuși devine primul obstacol în calea iertării. Corupția este o boală de care omul trebuie să se vindece: boala trebuie recunoscută ca
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
baladei „Meșterul Manole”, în Semiotica folclorului, coordonator Solomon Marcus, București, 1975, 50-71; Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, București, 1976, 330-337; Dicț. lit. 1900, 561-563; Gheorghe Ciompec, Motivul creației în literatura română, București, 1979; Horia Bădescu, Meșterul Manole sau Imanența tragicului, București, 1986; Pavel Ruxăndoiu, Folclorul literar în contextul culturii populare românești, București, 2001, 520-529. I.H.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
De asemenea, aceste aranjări sunt îmbogățite și de "lista" opozitivă a trăsăturilor modernismului și ale postmodernismului 188 din Toward a Concept of Postmodernism, care opune sinteza modernă antitezei postmoderne, distanțarea participării, perfecțiunea epuizării, scopul jocului, metafizica ironiei, profunzimea suprafeței, transcendența imanenței, granița intertextului, logosul tăcerii etc. Fiecare dintre termenii introduși în această schemă, deși reductivă și profund antipostmodernă prin utilizarea unei logici binare, a opozițiilor, transmite trăsături importante ale fiecărui curent în parte, caracteristici care le pot contura o imagine (chiar dacă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
valabil pentru toate opozițiile sale: postmodernismul este procesul de făurire a produsului; este absență în cadrul prezenței, este dispersatul care necesită o centrare pentru a fi dispersat, este idiolectul care dorește să fie, dar știe că nu poate, codul dominant; este imanență negând și totuși tânjind după transcendență. Cu alte cuvinte, Postmodernul împărtășește o logică a lui "atât/cât și", nu una a lui "ori/ori""189 (s. a.). Această viziune binară, ce privilegiază un termen dintre cei doi, este o strategie pe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Hassan, care găsește 11 definiens-uri ale postmodernismului în general, pe care voi încerca să le explic și în afara contextului lucrărilor sale. De menționat faptul că nu este întâmplător că această înșiruire de caracteristici începe cu indeterminarea și se termină cu imanența acestea reprezintă două cuvinte cheie în concepția lui Hassan, care a alcătuit un cuvânt-valiză din reunirea lor: indetermanence 207, termen definitoriu pentru cultura postmodernă. În "From Postmodernism to Postmodernity: the Local/ Global Context", Hassan explică acest termen ca pe o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cuvânt-valiză din reunirea lor: indetermanence 207, termen definitoriu pentru cultura postmodernă. În "From Postmodernism to Postmodernity: the Local/ Global Context", Hassan explică acest termen ca pe o îmbinare mai curând contrastantă decât dialectică, în spirit postmodern, a indeterminării culturale cu imanența tehnologică a postmodernismului, tocmai pentru a putea surprinde cât mai sugestiv aceste două tendințe disparate din interiorul curentului. 1. Indeterminare (indeterminări). Această caracteristică include o multitudine de alte trimiteri la noțiuni dragi postmodernismului, ca fragmentare, deschidere, discontinuitate, descentrare, pluralism (care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și în multiplicarea ipotezelor euristice despre lume, care se depărtează de credința într-un adevăr unic sau în principii fixe care pretind că pot explica totul sau pot ghida cunoașterea către un viitor în care ele se vor îndeplini. 11. Imanența. Hassan finalizează lista caracteristicilor postmodernismului cu un concept din al cărui înțeles exclude partea religioasă; pentru el, imanența desemnează "capacitatea minții umane de a se generaliza pe sine însăși prin intermediul simbolurilor"225. Această tendință poate fi descrisă prin termeni ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
principii fixe care pretind că pot explica totul sau pot ghida cunoașterea către un viitor în care ele se vor îndeplini. 11. Imanența. Hassan finalizează lista caracteristicilor postmodernismului cu un concept din al cărui înțeles exclude partea religioasă; pentru el, imanența desemnează "capacitatea minții umane de a se generaliza pe sine însăși prin intermediul simbolurilor"225. Această tendință poate fi descrisă prin termeni ca diseminare, proiectare, comunicare, difuzare, care surprind modalitățile de extensie a simțurilor noastre, în termenii lui McLuhan, sau intervențiile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
prin termeni ca diseminare, proiectare, comunicare, difuzare, care surprind modalitățile de extensie a simțurilor noastre, în termenii lui McLuhan, sau intervențiile sporite ale omului în mediul înconjurător, care, prin intermediul limbajelor, reconstituie lumea. Hassan îl amintește pe Baudrillard, pentru care aceste imanențe capătă în societatea de consum un caracter "obscen" și poate excesiv. "Difracțiile sinelui", "dematerializarea existenței", imanența mass-media alcătuiesc așadar "evidențe" ale timpului nostru. Aceste 11 trăsături ale postmodernismului nu alcătuiesc o imagine completă a fenomenului și nu au nici pentru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
termenii lui McLuhan, sau intervențiile sporite ale omului în mediul înconjurător, care, prin intermediul limbajelor, reconstituie lumea. Hassan îl amintește pe Baudrillard, pentru care aceste imanențe capătă în societatea de consum un caracter "obscen" și poate excesiv. "Difracțiile sinelui", "dematerializarea existenței", imanența mass-media alcătuiesc așadar "evidențe" ale timpului nostru. Aceste 11 trăsături ale postmodernismului nu alcătuiesc o imagine completă a fenomenului și nu au nici pentru autorul lor statutul închegării vreunei definiții coerente sau al explicitării finale a diferențelor dintre modernism și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Lectură greșită Semnificat Semnificant Lizibil (în termenii lecturii) Scriptibil (în termenii scriiturii) Narațiune/Grande Histoire Antinarațiune/Petite Histoire Cod principal Idiolect Simptom Dorință Genital/Falic Polimorf/Androgin Paranoia Schizofrenie Origine/Cauză Diferență-Différance/Urmă Modernism Postmodernism Metafizică Ironie Determinare Indeterminare Transcendență Imanență SURSA: Ihab Hassan, "Toward a Concept of Postmodernism", în The Postmodern Turn, pp. 91-92. Capitolul 3 Discurs și retorică în postmodernism 3.1. Caracteristici ale retoricii postmoderne Retorica se dovedește a fi o disciplină ale cărei instrumente și strategii au
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Pentru Baudrillard, era consumului presupune transformarea tuturor obiectelor, indivizilor sau relațiilor în semne și modele consumabile, transparente, care fac să dispară distincția dintre public și privat. Vinderea transcendenței în profitul creșterii abundenței a dus la imaginea unei societăți cufundate în imanență și în pierderea definitivă a diversității scopurilor. În acest context, consumatorul "este imanent semnelor care îl structurează. Nu mai există transcendență, nu mai există finalitate, nu mai există scop: ceea ce caracterizează această societate este absența de "reflectare", de perspectivă asupra
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
transcendență, nu mai există finalitate, nu mai există scop: ceea ce caracterizează această societate este absența de "reflectare", de perspectivă asupra ei înseși. [...] În modul specific al consumului nu mai există transcendență, nici măcar cea fetișistă a mărfii, nu mai există decât imanență față de ordinea semnelor"395 (s. a.). Baudrillard invocă în acest context simbolul "oglinzii", metaforă importantă a istoriei culturale, pe care îl vede abolit în modernitate și înlocuit cu simbolul "vitrinei". De altfel, este deja un loc comun "convenția" culturală care face
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de a asigura controlul social prin previziune și anticipație programată, remarcând totodată că "această mutație nu are nimic nedeterminat: ea este rezultatul unei istorii unde succesiv Dumnezeu, Omul, Progresul, Istoria însăși mor în profitul codului, unde transcendența moare în profitul imanenței aceasta corespunzând unei faze mai avansate în manipularea vertiginoasă a raportului social"397. A accepta ideea codului înseamnă, implicit, și a fi de acord cu sfârșitul mitului originii și a locui în spațiul violenței lucrurilor prestabilite (radicalizarea acestor teze îl
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]