833 matches
-
caracterizat prin filtrarea subiectivă a evenimentelor și libertatea stilistică a naratorului". Satul Costișa din cartea Răduței Vasilovschi, fata notarului Silvestru Lavric și a Mariei, născută Buzilă, trăiește scenic ca o "ființă mitică", ancorat în rânduieli străvechi, marcate stilistic prin alternanța imperfectului (ca prezent al trecutului) cu prezentul având valoare de prezent etern. Marea bogăție de informații din compozițiile cărții, ce aspiră să devină uneori monografie, interesează sub raport științific și întreține plăcerea lecturii totdeodată. Câteva dintre coordonatele acestui univers trebuie reținute
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
minute pe drum. Apoi la 2½ acasă; masă frugală în pripă (Curti adev[ăratul] a sistat trimeterea rațională a alimentelor), la 3 fără ¼ - 5¼ lecție de fr[anceză] cu Chirana, la 5¼ lecție cu Maria, care a priceput dintr’o dată imperfectul ind[i cativ] și cu care am susținut o destul de inteligibilă conversație asupra Mangaliei în fr[anceză], la 6¼ Piti Curti cu 2 găini, 2 kg. zahăr, cornuri cu marmeladă și un cozonac - hrana copiilor pentru câtă vreme? Îl opresc
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
impusă de normă 7, nu e generalizată: ne fixasem (Realitatea TV, 29.X.2007), abia ne cunoscusem (TVR 1, 3.XI.2007). 2.2.2. Tot la mai-mult-ca-perfect, apare desinența de persoana a II-a sg. -i (de la prezent și imperfect), în locul desinenței -și (comună perfectului simplu și mai-mult-ca-perfectului)8: raportai că ai obținut atâta și, de fapt, obținusei mai mult (Național TV, 6.V.2008); auzisei de el (TVR 1, 27.XI.2007). 2.2.3. Destul de frecvente sunt formele
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
82-89; Dobrescu, Foiletoane, II, 53-61; Martin, Paranteze, 90-92; Moraru, Semnele, 88-101; Ciobanu, Opera, 142-151; Popa, Competență, 285-295; Simuț, Diferența, 174-176; Nițescu, Atitudini, 138-144; Marin Voiculescu, Replici, București, 1983, 136-145; Condurache, Portret, 135-138; Pop, Jocul, 330-345; Grigurcu, Existența, 205-217; Regman, De la imperfect, 162-172; Ștefănescu, Prim-plan, 227-233; Tuchilă, Privirea, 138-142; Val Condurache, De la Ion Gheorghe la Ioanid Romanescu, CL, 1989, 3; Constantin Miu, Arhaic și modern, RL, 1989, 19; Gheorghe Grigurcu, Poetul și Partidul, F, 1992, 7-8; Ion Lazu, „Megalitice” sau „Ludus
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
copiilor (,,vântul [...] face crengile să facă vvv [gest] și pomii se clatină, se macină crengile..." 71); * la nivel gramatical * gândirea concretă, analitică, asociată planului afectiv se constituie în premisă a utilizării preponderente a timpului prezent (uneori, în povestire, și a imperfectului), a structurilor în bloc72, a construcțiilor simple, în general, coordonate, a exprimării eliptice, respectiv a repetițiilor ca modalitate de potențare a valențelor persuasive ale mesajului (,,stă departe, departe..."); * se constată dificultăți în realizarea concordanței timpurilor, în utilizarea formelor de genitiv-dativ
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Administrative/1425_a_2667]
-
obligat să înscrie evenimentele într-o succesiune dată de situarea sa în profan. Soarele apare însă într-un prezent mitic început odată cu facerea lumii, iar Gheorghiță, devenit zeu solar, se mișcă într-un interval al reiterării arhetipale periodice, marcat de imperfect. Celălalt timp al măsurătorii inexorabile, perfectul compus, redă apariția eroului ca proces încheiat, pe deplin strălucitor. Se creează astfel opoziția acțiunilor desfășurate în planul sacru (răsăritul de soare, mișcările flăcăului călare) cu cele percepute în profanul revigorat magic. Trebuie subliniat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de-oca,/ Toarta patruzeci venea./ În mână că mi-l lua,/ De genunchi mi-l trântea,/ De rugină-l scutura,/ Ca laptele îl făcea,/ Ca soarele strălucea./ La brâu că mi-l așeza” (Muntenia). În această baladă fantastică verbele la imperfect sunt cele care modelează poetic mesajul, gesturile personajului fiind încărcate de aura miticului dintr-un timp nedeterminat. Motivul înghițirii de către monstrul ofidian apare și în colinde, dar într-un număr mult mai restrâns de variante. Și aici ființa arhetipală jumătate
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
adesea bidiviul constituie un dar ritual, de la naș, și de aceea nu poate fi înstrăinat. În colinda citată mai sus primim un indiciu pentru eșecul regal: acțiunile împăratului înfocat după cal sunt caracterizate de perfectul compus indicativ, și nu de imperfect, așa cum am văzut în fragmentele referitoare la flăcăul ce depășește probele inițiatice. Instanță supremă în planul uman, împăratul este însă inevitabil limitat de vreme și supus duratei, trecerii. Gesturile lui nu repetă tipare sacre și nu au continuitate într-un
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Mare cale că făcea,/ La Vidros cân' ajungea/ La vărsatu zorolui,/ Răsăritu soarelui,/ Când îi toana peștelui” (Ciuperceni - Teleorman). Ca și plecarea din planul profan, momentul sosirii în inima sacrului trebuie să respecte ritmul solar, ca model de eroizare. Asocierea imperfectului ca timp al acțiunilor de legendă cu construcția poetică a drumului îndelungat până la tărâmul fabulos semnalează cititorului ieșirea din durata măsurabilă și pășirea într-un timp sacru. Aflat dincolo, neofitul trebuie adeseori să găsească o casă solară. În basmul Povestea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Frâu-n mână că și-l lua,/ Pe câmp pustiu apuca,/ Frumos murgu mi-l prindea”. Calul - ghid între lumi se află tocmai în acest loc neatins de civilizație și de el are nevoie voinicul ca să găsească cealaltă dimensiune. Funcția imperfectului este aici de actualizare a faptelor exemplare din trecut. Deși întâmplate de curând, gesturile flăcăului intră odată cu imperfectul sub semnul miticului care se revarsă. Timp de baladă prin excelență, imperfectul creează la nivel poetic nedeterminatul. La nivel stilistic, acest timp
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
între lumi se află tocmai în acest loc neatins de civilizație și de el are nevoie voinicul ca să găsească cealaltă dimensiune. Funcția imperfectului este aici de actualizare a faptelor exemplare din trecut. Deși întâmplate de curând, gesturile flăcăului intră odată cu imperfectul sub semnul miticului care se revarsă. Timp de baladă prin excelență, imperfectul creează la nivel poetic nedeterminatul. La nivel stilistic, acest timp imperfectiv al trecutului a câștigat în limba română implicația atemporalității. După pregătirea calului htonian și psihopomp, flăcăul își
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de el are nevoie voinicul ca să găsească cealaltă dimensiune. Funcția imperfectului este aici de actualizare a faptelor exemplare din trecut. Deși întâmplate de curând, gesturile flăcăului intră odată cu imperfectul sub semnul miticului care se revarsă. Timp de baladă prin excelență, imperfectul creează la nivel poetic nedeterminatul. La nivel stilistic, acest timp imperfectiv al trecutului a câștigat în limba română implicația atemporalității. După pregătirea calului htonian și psihopomp, flăcăul își continuă traseul inițiatic: „De trei ori senvârtejea,/ Pe drum pustiu apuca,/ Se
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
fu soare pe apus,/ Rupsă june pe leuț/ Cum îl rupse,/ Jos îl puse;/ Zgardăalbă-n cap i-o puse” (Lăpușnic-Ilia - Hunedoara). Perfectul simplu al verbelor predicative sacadează secvențele înfruntării, desfășurate cu rapiditate mai mare decât dacă ar fi fost ales imperfectul. În acest ultim caz, confruntarea sugerează o durată mai mare și un efort echivalent. Apusul aduce rapid deznodământul bătăliei care a definit o zi cu valențe de eră. În basme, lupta cu zmeul este egală până la dispariția soarelui: „Se luptară
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de locuțiunea adverbială de timp ce întrerupe curgerea plană a evenimentelor și de prezentul implicit al scenei dinamice: „el cu mâna s-o prindă”. Dimensiunea sacră se deschide acum amplu pentru flăcău, apropierea de pasărea măiastră permite observarea ei prin intermediul imperfectului, care caracterizează inclusiv lăcașul mitic, prin continuitatea specifică a începuturilor de lume. Vânătoarea îndreaptă feciorul prin tărâmul labirintic către nucleul căutat și conține epifania ființelor infernale. Feciorul născut în afara legii omenești de către mama mutilată și exilată în decorul silvestru specific
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
huruia,/ Coastele se surupau,/ Apele se tulburau,/ Atunci Ion îi săgelva”. Săgetarea este simultană creației, căci ieșirea din amorțire a bourilor smulge lumea din genuni. Tulburarea apelor, surparea solului și clocotirea codrului au loc într-un timp imemorial instaurat de imperfect. Arcașul arhetipal surprinde falia temporală și valorifică accesul în sacru. Densitatea predicatelor, mai numeroase decât numărul de versuri, formează un tablou cataclismic, ochiul receptor părând a nu putea urma rapiditatea cu care focalizarea se mută și ia proporții universale. În
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
genunchi în coate,/ Cum altu nu poate,/ Cu olba-nchinând,/ Din trâmbiți zicând,/ Cu lula fumând,/ De la vad la vad/ Pân’ la Țălingrad” (Ilidia - OravițaBanat). Stilul special de natație îl propulsează pe Pătru în lumea mitului în care am pătruns prin imperfectul indicativ și rămânem prin prelungirea momentului descris cu o enumerație de verbe la gerunziu. Singura apariție a prezentului indicativ face o trimitere la locuitorii timpului profan, comparația având rolul de a semnala proporțiile mitice. Forța și însușirile deosebite ale voinicului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mărgini n-are!/ ’Ntr-al mijloc de mare/ Ostrov că-mi era” (Grabovița - Serbia). Infinitul de ape este aici ordonat, fiindcă are un nucleu din care va emerge întreaga lume. Opoziția prezentului indicativ, prin care existența apelor eterne este instaurată, cu imperfectul situării ostrovului, implică raportul modificabil dintre amorf și creație. Insula a fost ridicată în timpuri mitice în centrul apelor veșnice ale neantului, dar ea ține doar de timpul sacru în care omul nu poate zăbovi în afara contextului ritual. Apele germinatoare
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Dobra). Timpul imperfect al relatării poetice și insistența pe gesturile aparent prozaice de dinaintea plecării pe câmpul cu flori, marcate de culoarea spectrală a trecerii (albul), construiesc clar un ceremonial mitic, care nu este cuprins în durată. Schimbarea perspectivei temporale, de la imperfectul durativ la prezentul mitic, marchează cu precizie ruptura de nivel ontologic, provocată de gestul ritual al culegerii. Metafora florală pentru fata de măritat, întâlnită în orațiile de nuntă integrează tânăra până la identitate în lumea inflorescențelor: „Grele ploi că mi-or
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
prin lipsa unei valorificări de orice tip: „Cel pește din mare/ Sare din mare-afară,/ ’ N grădina cu flori,/ Flori ce le pășteară/ Și nu le pășteară,/ Rău le tăvăleară” (Ciocănești Ialomița). Prezentul acțiunii în illo tempore este urmat de un imperfect indicativ arhaic, fapt ce adâncește evenimentele în imemorial, arhetipal. Scara pe care coborâm în inima sacrului se parcurge dinspre profanul închis prin trecere al perfectului compus, spre prezentul fără durată și imperfectul rememorării faptelor exemplare. Proba prin care trece fecioara
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
acțiunii în illo tempore este urmat de un imperfect indicativ arhaic, fapt ce adâncește evenimentele în imemorial, arhetipal. Scara pe care coborâm în inima sacrului se parcurge dinspre profanul închis prin trecere al perfectului compus, spre prezentul fără durată și imperfectul rememorării faptelor exemplare. Proba prin care trece fecioara se apropie, prin caracterul critic al pierderii, de eroismul specific inițierii masculine, dat fiind că ea va captura ipostaza piscicolă a haosului invaziv. Scena se aseamănă cu raptul fructelor din pomul vieții
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
oferă o altă sugestie a suferinței rituale. Amestecul de glas haiducesc cu viers femeiesc dezvăluie intensitatea emisiei melodice caracterizată de o sensibilitate acută, tipică simțirii feminine. Conectarea imediată la cântecul sacru este redată la nivel morfologic de singurul verb la imperfectul indicativ, care rupe continuitatea prezentului istoric în care se mișcă boierii și introduce durata mitică, a prezentului fără timp. În Titești, Vâlcea, cântecul minunat este intonat la fântână, după o pregătire rituală, specifică mai ales incursiunilor eroice: „Când fu joi
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
sinonime, mănunchi, vârstă, chită subliniază la nivel poetic gestul de ordonare socială a forțelor germinative, caracterizate de o dominantă estetică. Anteriori¬tatea potopului redat prin perfectul compus indicativ marchează încheierea fazei involutive a creației și, implicit, a celei inițiatice liminare. Imperfectul deschide etapa mitică postliminară, de integrare în lumea revigorată, feciorii și fetele alese pentru a fi pețite au astfel acces la acest timp privilegiat. Într-o colindă culeasă de Sabin V. Drăgoi, apele înseși hotărăsc pornirea și oprirea potopului, precum și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
izolării rituale, ceea ce ne convinge asupra valorii simbolice, a morții prefigurate prin sângerarea plăgii. Versul Tare mă purtai din cântecul de Lioară citat conține dramatismul solicitant, specific ritualului inițiatic, în decursul căruia acțiunile semnificative sunt marcate prin valoarea atemporală a imperfectului: plecarea cu furca de tors, suportarea evenimentelor și însemnarea trupului. Toate celelalte acțiuni țin de ființa umană vulnerabilă care trebuie să sângereze și să resimtă afectiv mutațiile ontologice. Perfectul simplu prin care sunt redate reacțiile la scenariul inițiatic limitează gravitatea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și o conștiință de sine acută. Efortul capturării este redat sacadat, prin flash-uri dinamice. Seria lor, înscrisă în durată de perfectul compus indicativ, începe printr-o deschidere a timpului sacru care se revarsă asemenea fluviului prin valoarea durativă a imperfectului. Repetiția de cinci ori a verbului a veni, din care de patru ori la imperfect, dilată momentul mitic printr-o percepție hiperbolică a hierofaniei avimorfe și construiește, prin emfază, proporții sacre. Considerată o „vie epifanie a luminii”, lebăda adusă în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Seria lor, înscrisă în durată de perfectul compus indicativ, începe printr-o deschidere a timpului sacru care se revarsă asemenea fluviului prin valoarea durativă a imperfectului. Repetiția de cinci ori a verbului a veni, din care de patru ori la imperfect, dilată momentul mitic printr-o percepție hiperbolică a hierofaniei avimorfe și construiește, prin emfază, proporții sacre. Considerată o „vie epifanie a luminii”, lebăda adusă în spațiul social se comportă asemenea fetei-floare și ia formă umană doar noaptea, pentru a se
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]