647 matches
-
legume, cu macaroane groase și scurte, la care se adaugă buucățele de slăninuță și de șuncă, boabe de fasole, varză, cartofi tăiați mărunt și brânză rasă. Miró, Gabriel. Scriitor spaniol (1879-1930) care a cultivat un stil narativ personal, amestec de impresionism și descriptivism. Dintre cele mai cunoscute romane ale sale semnalăm: Las cerezas del cementerio (Cireșele din cimitir, 1910), La Pasión del Señor (Patimile Domnului, 1916), Nuestro padre san Daniel (Tatăl nostru Sfântul Daniel, 1921), El obispo leproso (Episcopul lepros, 1926) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Mincu, unul dintre cei mai buni critici de poezie, net superior faimosului canonizator. În ce spune despre Manolescu, Mincu are perfectă dreptate: „...foiletonistica lui Manolescu este lipsită de substanță critică, întrucât în aceste faimoase cronici, foiletonistul nu depășește, din păcate, impresionismul lax, post-călinescian”. Și tot Mincu notează: „Incapacitatea organică de a depăși formația călinesciană ș...ț Este evident că N. Manolescu divulgă aici o concepție naiv-romantică despre actul poetizant, neînțelegând imperativele moderne și avangardiste, implicate în noul discurs ce schimbă orizontul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
vorbindu-se de sănătate, Lenora inventă o expertiză de carne tare și sănătoasă asupra Elizei. Fu apoteoza. Doru trecu în casă cu Lina pentru a pregăti plecarea. Mini nu mai simțea acum la Prundeni toată simfonia aceea de expresionisme și impresionisme petrecută în sensibilitatea ei de rândul trecut, la izbucnirea dramei conjugale, care avea un așa de ciudat sfârșit. Ca și otrăvurile, acum etichetate în flacoane cu cap de mort, din trupul Lenorei, întreaga atmosferă a locului își lămurise asijectele; aburul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Conceptul de arte frumoase, dezvoltat în special în Franța, începând cu secolul al VIII-lea9, pare la începutul veacului trecut a fi spulberat în cel mai literal sens al cuvântului. Dizolvarea formelor în cadrul impresionismului, renunțarea la cadrul tradițional de reprezentare tridimensional, cu ajutorul perspectivei și al culorii (prin care tabloul devenea o poartă spre o altă lume, având caracteristici similare cu cea reală), oferă artistului posibilitatea de a-și construi o lume în care raportul
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Oana-Maria Nicuţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_944]
-
devine un fel de maieutică utilizată pentru a scoate adevăruri literare și semnificații noi din fapte aparent banale. Narațiunea epică, are puterea de a „fura”cititorul interesat de cunoaștere artistică și Împletește subtil elemente de romantism, realism critic, onirism și impresionism. Visul În proza sa se combină organic cu fantezia și se intersectează deseori cu impresionismul. Autoarea nu folosește decât rareori nume de lucruri sau persoane, dar În schimb Își construiește și comunică cu ușurință imagini impresioniste, atât cu privire la trăirile sale
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
fapte aparent banale. Narațiunea epică, are puterea de a „fura”cititorul interesat de cunoaștere artistică și Împletește subtil elemente de romantism, realism critic, onirism și impresionism. Visul În proza sa se combină organic cu fantezia și se intersectează deseori cu impresionismul. Autoarea nu folosește decât rareori nume de lucruri sau persoane, dar În schimb Își construiește și comunică cu ușurință imagini impresioniste, atât cu privire la trăirile sale cât și ale altor personaje implicate sau tangente cu viața sa. Îndrăznesc să cred că
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ale începutului “dezumanizării” ființei umane. “În pierderea tradițiilor umaniste ale artei, viziunea lui Goya înseamnă un prim moment: acela al demonizării chipului uman. În scurt timp arta cunoaște ridiculizarea omului în operele lui Daumier, trecerea lui în rândul obiectelor în Impresionism și negația sa în curentele nonfigurative și antiumaniste ale secoluli al XX-lea.” Francisco Goya a cunoscut angoasa și vidul însinguratului care descoperă o umanitate peiorativă și deformantă. Francisco de Goya Această etapă a operei sale se caracterizează prin imagini
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
artistic de la noi și critica de artă“, 12 decembrie 1910). În 1910, Bogdan-Pitești deplîngea într-un articol („Note de artă“, în Anuarul presei române și al lumii politice) retardarea estetică a artei autohtone, pentru care ultima noutate o constituia încă impresionismul, într-o vreme cînd pictura europeană evolua pe urmele lui Cézanne și Gauguin. S-ar putea obiecta că, în momentul respectiv, termeni precum „pointilism” sau „primitivism” intraseră deja în vocabularul criticii noastre de artă. Impresionismul lui Luchian, expozițiile lui Iser
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ultima noutate o constituia încă impresionismul, într-o vreme cînd pictura europeană evolua pe urmele lui Cézanne și Gauguin. S-ar putea obiecta că, în momentul respectiv, termeni precum „pointilism” sau „primitivism” intraseră deja în vocabularul criticii noastre de artă. Impresionismul lui Luchian, expozițiile lui Iser din 1906 și 1907, marea expoziție de pictură și desen din 1908 a lui Dérain, Forain și Galanis (organizată de același Iser), făcuseră obiectul întîmpinărilor entuziaste ale lui Ion Minulescu și N.D. Cocea, iar pictorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al simbolismului; foiletonist la Vieața nouă înainte de 1910, el nu a putut vedea dincolo de „valoarea” unor simboliști minori precum M. Cruceanu sau Eugeniu Speranția. E. Lovinescu se afla la acea dată în plin proces de clarificare față de tradiționalisme, practicînd un impresionism prudent, mefient față de modernismele mai îndrăznețe și chiar față de simbolism; singurul critic estetizant mai articulat (adept al „idealistului” Rémy de Gourmont) a fost, în deceniul al doilea, un poet: N. Davidescu, cronicar la Flacăra lui C. Banu. Foiletoanele sale vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
promotori ai poeticilor moderne sînt „artiștii”, aceștia acționînd ca factor de presiune în răspăr cu o instituție critică prea conservatoare, ce va sfîrși prin a-i recupera. „Critica“ lui Vinea este o critică a pozitivismului și, în egală măsură, a impresionismului, denunțat ca parafrază redundantă a operei: „Avem aci să deosebim și să reținem un singur fel de critică. Nu aceea care compară autorul și-l situează și-i stabilește influențele reciproce, în legătură cu mahalaua natală, calitatea dinților și a părului, cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardistă, cu puneri în pagină tehnico-fanteziste, ludic-schematizante, amintind pe alocuri de „parolibrismul” și eliptismul telegrafic al futuriștilor (ba chiar și de atitudinea lor: vezi, spre exemplu, credo-urile antisentimentaliste, antiromantice și antipaseiste din deschidere, cu taxarea corespunzătoare a lirismului, individualismului, impresionismului). Textul e încadrat între traducerea manifestului marinettian „Cuvinte în libertate“ și un text în limba germană de Hans Arp (Die Blumensphynx). Alte vecinătăți sînt: două ilustrații de Marcel Iancu, un poem de Ion Vinea („Alții“, datat 1920) și un poem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cea mai caracteristică trăsătură a artei poloneze este sensibilitatea ei hiperdezvoltată și lipsa problemelor pur formale. 2) Pentru Polonia antebelică arta era unicul azil al spiritului național. Artistul reînvia trecutul (...) imita arta populară, creia arta națională. 3) Marile descoperiri ale impresionismului răsunară și în Polonia. Imediat însă au degenerat în naturalism și încăpură pe mîinile sentimentalilor căutători ai «frumosului peisaj polonez»”. Sînt consemnate apoi schimbările aduse de ultimii ani dinainte de război și scurtul răstimp de la independență, apariția modernismului avangardist fiind asimilată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Se întîmplă azi același lucru cu acei cari au găsit glorie și răsunet în toată Europa K. Malevicz (Ministerul Cultelor n’a consimțit întoarcerii lui în Polonia), Marcussis, Halicka, Lypschitz, Kissling etc. Ceilalți se confundă în mulțimea adepților clasicismului, cezanismului, impresionismului moderat în grupul Rhytm. După 1922 tablourile și sculpturile formiștilor sînt cu totul rare în expozițiile Warșoviene. (...) Ei au explicat în public și pentru prima oară problemele formale de artă. Defectele lor sînt o construcție insuficientă, lipsă de ordine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Revue Française, 213, XIX, 1 juin 1931) și A. Breton („Pour Dada”, ibid., 1 aôut 1920, p. 214), apoi - cu considerații despre „doctrină” - pe Gustave Lanson, F. Vanderéme, Jacques Rivière și René Lalou. Reprezentînd orientări critice diferite - de la pozitivism la impresionism - aceștia pun accentul pe „originea instinctuală a fondului și expresia liberă a formei” (Lanson, „Reflexions d’un vieux critique sur la jeune littérature”, în Révue des Deux Mondes, 1 dec. 1921, p. 562), „distrugerea tuturor principiilor și dogmelor morale, sociale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un model „feminin” (urmînd linia prejudecăților tradiționale de gen...), caracterizat prin disponibilitate comprehensivă, empatie, fragmentarism subiectiv, eseism artist, mefiență față de poza autoritară, lipsă a apetitului pentru ordine ierarhică și judecăți de valoare discriminative, preferință pentru texturi, nu pentru structuri, pentru impresionismul „pur”, așadar pentru cultivarea capricioasă a vagului, a nuanței și a detaliului „minor”, în detrimentul ideilor „majore” clare și distincte, al construcțiilor sistematice, teoretizante și conceptualizante. Deloc lipsit de spirit critic, Perpessicius aparține în mod vădit categoriei criticilor „feminini”, „artiști” și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
global” (după cum se știe, Lovinescu nu s-a numărat de la început printre admiratorii necondiționați ai lui Arghezi, adeptul romanului „obiectiv” rămînînd rezervat față de formula prozei „lirice” a acestuia). Opțiunea impresionistă a criticului sburătorist își dezvăluie, în finalul comentariului, fondul clasicizant: „impresionismul ei (al criticii lui Perpessicius, n.m.) nu înseamnă însă reducerea viguroasă și sistematică la unitatea generatoare, ci, dimpotrivă, urmărirea grațioasă și fără insistență a amănuntelor”. Ea evidențiază, de fapt, „nepotrivirea de caracter” între impresionismul „dogmatic” al lui Lovinescu - discipol raționalist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dezvăluie, în finalul comentariului, fondul clasicizant: „impresionismul ei (al criticii lui Perpessicius, n.m.) nu înseamnă însă reducerea viguroasă și sistematică la unitatea generatoare, ci, dimpotrivă, urmărirea grațioasă și fără insistență a amănuntelor”. Ea evidențiază, de fapt, „nepotrivirea de caracter” între impresionismul „dogmatic” al lui Lovinescu - discipol raționalist, ideologizant și sociologizant al lui Emile Faguet - și impresionismul „pur” al lui Perpessicius, mai apropiat de estetismul idealist subiectiv al lui Rémy de Gourmont. Filiația gourmontiană - comună și lui N. Davidescu - a fost subliniată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
însă reducerea viguroasă și sistematică la unitatea generatoare, ci, dimpotrivă, urmărirea grațioasă și fără insistență a amănuntelor”. Ea evidențiază, de fapt, „nepotrivirea de caracter” între impresionismul „dogmatic” al lui Lovinescu - discipol raționalist, ideologizant și sociologizant al lui Emile Faguet - și impresionismul „pur” al lui Perpessicius, mai apropiat de estetismul idealist subiectiv al lui Rémy de Gourmont. Filiația gourmontiană - comună și lui N. Davidescu - a fost subliniată, între mulți alții, și de către E. Simion, în prefața volumelor De la T. Maiorescu la G.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de comentarii rezervate despre Istoria literaturii române contimporane, delimitările drastice față de E. Lovinescu în chestiunea prozei poetice, pozițiile sensibil diferite față de literatura avangardiștilor și față de statutul romanului, indică totuși în cazul lui Perpessicius o atitudine coerentă cu sine, de un impresionism/modernism larg comprehensiv. Refuzul procustianismului estetic și al partizanatului ideologic, al didacticismului și al dogmatismului magisterial, cultivarea spiritului de finețe și a empatiei în detrimentul spiritului de geometrie și al distanței aseptice au favorizat atît apropierea comprehensivă a criticului față de notele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e drept) placheta următoare a poetului, Colomba (Paris, 1927, Imprimerie „Union”, cu o copertă de Sonia Delaunay și două desene de Robert Delaunay). Rezervele sînt însă relevante pentru „organicismul” său estetic de sorginte clasică: „E, dacă se poate spune, un impresionism liric în care imaginea joacă întîiul rol. Însă un poem de dragoste lăsat pe seama imaginei va fi, în mod fatal, lipsit de unitate, de acea atmosferă de confesiune plină de convicție, cu care ne-au deprins literaturile. (...) destrămarea aceasta imagistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rămîne însă legată de promovarea modernității poetice radicale. În prefața Cărții cu poeți, tînărul autor își formulează, în termeni aproximativi, estetica, respingînd în egală măsură critica impresionistă („lirism”) și critica „istorică, pur dogmatică” (taxată drept „enucleiată”). Potrivit lui Boz, „așa-numitul impresionism critic, doctrina criticii ca operă de artă, își trage podișul de sub picioare, căci nu face decît să înlocuiască un irațional (emoția artistului) printr-un alt irațional (emoția criticului), astfel că deplasarea rămîne în același plan”. Critica este înțeleasă ca „mimetism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
săi admiratori: Pulă, Muci, Țîțe, în Drumețul incendiar, în primele volume ale lui Gellu Naum, în anumite texte ale lui Gherasim Luca și Stephan Roll ș.a.m.d.), minimalizare parțial explicabilă prin „rigorile” pudibond-academizantului regim comunist. Desprins dintr-un simbolism/impresionism agonic și coagulat inițial în jurul revistei Simbolul (1912), grupul tinerilor Ion Vinea (Iovanachi), Tristan Tzara (Samyro), Marcel Iancu și Adrian Maniu - cărora li se vor alătura Jacques G. Costin și alții - reprezintă ceea ce critica a numit preavangardismul românesc, avîndu-i ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Boz, permeabilitatea în fața inovației radicale se datorează, în bună măsură, sensibilității „artiste”, lipsei dogmatismului ideologic și a ambițiilor ierarhizante, deschiderii ecumenice și eclectice. Dacă însă Boz practică o critică asumat empatică, eseistică, Perpessicius - fidel esteticii clasicizante, filtrată printr-un impresionism autentic - încearcă să descopere, dincolo de stratul îndrăznelilor formale, o structură de adîncime ordonatoare, o virtuozitate compozițională „manieristă”, de natură să legitimeze artistic experiențele novatoare, iar academistul Const. I. Emilian se vede nevoit să ia act de relevanța internațională a fenomenului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
față, avangarda istorică autohtonă a fost segmentată în trei faze distincte de evoluție (deși, firește, orice periodizare e mai mult sau mai puțin arbitrară). Primul „val” are drept bornă inaugurală anii de dinaintea Primului Război Mondial, respectiv ruptura față de simbolism (în literatură) și impresionism (în pictură). Principalii protagoniști: scriitorii Ion Vinea, Tristan Tzara, Adrian Maniu, Jacques G. Costin, grupul teribilist al adolescenților de la revista ieșeană Fronda (emuli ai lui Tudor Arghezi) și artistul plastic Marcel Iancu (elev al postimpresionistului Iosif Iser). În aceeași perioadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]