1,035 matches
-
vreunul dintre misteriile ontologice sau spre transcendentul salvator; mai mult chiar, pusă între paranteze. Actantul consumă și se lasă consumat de o serie de gesturi lente, meticuloase în felul lor, dar fără niciun sens aparent, blocate într-o succesiune fatală, imuabilă: "(am stat pe recamier și/ mi-am pus mintea la contribuție/ acum intră în zbor/ pe fereastra deschisă/ gunoaiele aruncate de la etaj/ mă aplec în genunchi și/ îmi așez fața în găleata cu/ apă ca să bolborosesc)" (Sic cogito). Sau: "de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o privească (...)/ la un colț/ verbul a nu fi rânjește din toate literele". Starea funciară este dictată de o conștiință ardentă a camuflării sacrului în banalitatea cotidiană, căci pentru Marius Chelaru a exista presupune a căuta și a revela misterul imuabil, sensurile adânci ale lumii esențelor, încă ocultate în oglinzile înșelătoare ale lumii: În rest/ ard ca o flacără răstignită între două poezii nescrise,/ numai Dumnezeu există/ simt mâna lui pe ceafa mea acoperită cu hârtie albă nescrisă/ degetele mele se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Perfectum, Nadam ș.a.) dau la început senzația că simbolizează Maladia, Păcatul, Erosul despiritualizat, Puritatea pierdută sau Estropierea, deopotrivă fizică și morală, dar ajung, finalmente, să fie percepute ca altfel de nume sau prefigurări ale Morții. Schimonosite într-o gestică stereotipă, imuabilă, ele apar, funest, în toate secvențele veritabilei coborâri infernale ale actantului (descensus ad inferos), de-a lungul și la finele căreia guvernează, freudian, aceeași spaimă organică, cea determinată de certitudinea extincției lente. O atenție specială trebuie însă acordată unei figuri
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de versuri uzitează, desigur cu aceeași finalitate circumscrisă necesității evidente de a trasa complexa dramă a artistului contemporan, este culoarea. Fără excepție, volumele sale de poeme sunt însoțite de ilustrațiile pictorului, preocupat să ilustreze, și prin intermediul formelor picturale, aceleași tensiuni imuabile între material și imaterial, între mundan și supramundan, pe care pictorul-poet le poate converti în impuls creator de cea mai bună calitate. În special culoarea centrată pe dominante puternice, fauve, sau pe contraste bine știute, acordurile mai calde și tonice
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
echilibrului cu universul, a celui care o clipă s-a rătăcit de el, contestându-l"). Din moment ce destinul protagoniștilor acestor istorii revelatorii concepute de poetul Mihai Ursachi pare guvernat de principiul transsubstanțierii, al înălțării din straturile obscure ale umanului la treapta imuabilă a Spiritului, întreaga lui poezie poate fi considerată ca proiecție solemnizată a unei questa ideale, care are ca finalitate emanciparea derizoriului către durabil și a fragmentarului către unitate. O atare interpretare pare a fi validată nu numai de desfășurarea ceremonialurilor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sale antice (adjectivul modernus), cuvantul modernité este pentru prima dată atestat în contextul francez în Mémoires d'Outre-Tombe7 și devine termen-cheie în dezbaterea estetică lansată de Baudelaire: "Modernitatea, adică tranzitoriul, fugitivul, contingentul, constituie jumătatea artei, cealaltă jumătate fiind eternul și imuabilul" [1971, p.193]. Prin interpretarea diferită pe care i-a dat-o termenului modernitate, Baudelaire a creat o contradicție care duce și astăzi la definirea modernității că o aporie [v. Meschonnic, p.71]. Această ambiguitate a conceptului baudelairian se poate
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
realitatea lumii în imaginea lumii, în mit. Pariziana este un personaj mitic recuperat de istoria mentalităților. Dintre toate miturile capitalei, Pariziana este, presupune Louis Chevalier [1985, p.18], singurul care și-a menținut prestigiul, mitul cel mai vechi, cel mai imuabil și cel mai sacru. Pariziana reprezintă, pentru colectivitate, incarnarea dorințelor, viselor, fantasmelor mai mult sau mai putin conștiente 22. Geneză mitului Parizienei confirmă "caracterul activ al miturilor, adică puterea lor de a mobiliza și orienta dorința" și faptul că "mitul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Thackeray, doamna de Vionnet la Henry James ș.a.). Reluată și interpretată, Pariziana se întoarce, îmbogățita, spre spațiul ei originar. Personajul Parizienei este o lecție de cultură, recitita din perspectiva mitopo(i)etică de astăzi. Femeia pariziana contrazice reflecția asupra caracterului imuabil al femininului și conferă un sens nou femeilor în lumea modernă. Miturile nu mor chiar dacă realitatea modernă și postmodernă le dezminte. Mitul Parizienei are soarta pielii de șagri, care s-a subțiat pe parcursul timpului, s-a transformat, a fost preluat
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a mea și-n ea mă-ntind) sau a fitomorfozei. Printre constantele condiției umane similare la poeții noștri am regăsit durerea, incapacitatea de a dialogă cu natura și singurătatea structurală a individului. Sicilianul a transpus în propriile versuri aceste coordonate imuabile și le-a plasat sub semnul unui subiectivism și al unei autoreflexivități tipice epocii sale, dar și sub semnul condiției leopardiene a suferinței atotstăpânitoare și a pesimismului, atât de pregnante în epoca lui Quasimodo încât însuși Montale care a preluat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
disprețul pentru viață la pasiunea pentru moarte nu mai e decît un pas... În realitate, nu se încearcă, din păcate, decît înlocuirea unui dogmatism cu un altul. Toate sistemele sociale ce se bazează pe revelație caută și privilegiază ceea ce e imuabil, etern, deplîngînd "dezvrăjirea lumii" (Marcel Gauchet, Max Weber). Singur creștinismul promovează separarea între Biserică și Stat, între puterea religioasă și cea laică, avînd la bază chiar îndemnul lui Iisus, care ne cerea să dăm Cezarului ce e al Cezarului și
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
epicentrul vieții, iar cimitirul era situat în mijlocul satului" (p.17). Universul tradițional al bătrînului continent își asuma ideea finalității implacabile cu seninătate și relaxare. Moartea funcționa, din unghi cultural, ca o componentă inseparabilă a vieții, ajutînd chiar, prin caracterul său imuabil și necondiționat, la derularea în paradigme normale a înseși biografiilor individuale și colective. Schimbările de perspectivă apar spre sfîrșitul secolu-lui al XVIII-lea, odată cu dezvoltarea tehnologiei și ameliorarea condițiilor de trai (ce au determinat, implicit, creșterea mediei de viață în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
prefera să nu", exasperîndu-și colegii de birou, dar și incitîndu-l simultan pe sagacele analist care, obstinat, refuză cu masochism concedierea inadaptatului. Invitat să vorbească despre sine, despre problemele lui, să deschidă un minim canal de comunicare, Bartleby rămîne impenetrabil și imuabil în "preferința" lui. Refuză orice dialog, solicitare profesională sau personală, aflîndu-se, vizibil, în plină cădere în prostrație. Privește în gol, dar "vidul" rămîne aici un referent destul de abstract, fiindcă personajul este înconjurat de ziduri și are o perspectivă volens-nolens limitată
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a trecut și de aceea, întors în universul familiar, el nu mai găsește reperele ce l-ar putea remonta existențial. Căpitanul Delano deplînge pierderea sa, dar, ca și Vere în Billy Budd, o vede drept componentă a unui sistem ontologic imuabil. Filozofia sa grefată pe cultul regulilor, ierarhiilor și autoritarismului acceptă necesitatea drept axis mundi, umanitatea avînd obligația să-și organizeze istoria după principiile ei. Spuneam că, tematic vorbind, asemenea lui Bartleby, Benito Cereno este o alegorie despre contrariile absolute, care
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o despărțire îndelungată, cei trei sînt reuniți, ca și eroii romanului lui Lodge, tot de o moarte (Marcos, ajuns pictor celebru, dar instabil emoțional, se sinucide!). Jose și Jaime suferă deasupra sicriului său, exprimîndu-și neputința de escaladare a circuitelor închise, imuabile, ale existenței. Dincolo de împietrirea lor, ghicim, ultimativ, resemnarea a mii de generații din trecut în fața singurei certitudini dăruite nouă în această lume aceea că, odată, vom dispărea. "Castelele de carton" ale persona jelor nu au fost astfel decît o luptă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de pătrundere în psihologia eroinei. Toate acțiunile "Reginei roșii" sînt filtrate de conștiință, istoria capătînd, prin urmare, o dimensiune psihologică și mentalitară singura ce poate trezi interesul cititorului din alt veac. Lady Margaret nu este, așadar, doar o figură istorică, imuabilă și intangibilă, ci un personaj complex și viu, prin contradicțiile lui. Adevărata istorie mare a Angliei abia începe însă cu Margaret. Romanul Regina roșie, alături de întreaga serie The Cousins' War, după cum observam mai sus, reprezintă un prequel al șirului epic
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
actelor hybris-tice, încărcate de înțelesuri para digmatice. După cum sugerează și numele lui (Angstrom), Rabbit trăiește o spaimă profundă în fața responsabilității (morale, personale și colective), refuzînd să devină individ social. Avem aici drama oricărui bărbat american, prizonier în lagărul identitar al imuabilei suburbii, ori, generalizînd puțin lucrurile, drama fiecărei ființe umane la trecerea dinspre "egoismul" autosuficient al ado lescenței către "altruismul" forțat al maturității. Argu mentul esențial al acestei ipoteze rămîne comportamentul dezorientat, aproape confuz, al lui Rabbit, pe parcursul volumului de început
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sau literare, au fost pătrunși din ce în ce mai mult de sensul relativismului istoric. Acest relativism este, în sine, o formă indirectă de critică a tradiției. Din perspectiva modernității, artistul este cu sau fără voia sa rupt de trecutul normativ cu criteriile lui imuabile, iar tradiția nu mai are autoritatea de a-i oferi modele de imitat sau direcții de urmat. Îi rămîne artistului posibilitatea de a-și inventa un trecut personal și esențialmente modificabil. Principala lui sursă de inspirație și creativitate este conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
așa-zis specializate, un îndreptar desprins din aceste opere despre cum nu se cuvine să fie critica literară, care, sigură pe sine prea adesea, trebuie să admită că riscă mult atunci când are pretenția de știință și de distribuitoare de adevăruri imuabile. După secole în care scriitorul a fost într-o oarecare măsură la mâna criticilor, iată că se produce destul de masiv și reacția inversă: criticii citiți de scriitori au parte ei înșiși de analiză și interpretare, de data aceasta cu mijloacele
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Țării Românești. Chiar dacă, prin locul comun al modestiei, definirea de sine apare sub semnul recunoscutei sintagme "smerenia noastră", așezarea în paralel a dublei referințe a urării "Iisus și smerenia noastră" impune, deja, autoritatea, legitimând-o prin apel la o referință imuabilă, absolută. Remarcabilă această foarte fermă luare de poziție și pentru că ea întărește, succint, dar sigur și fără a lăsa loc de contestare, de polemică ori interogare, însuși rolul cărții ce consacră datoria preoților, dar și rolul arhiereului lumesc: să învețe
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lume se organizează pentru a împiedica schimbarea, pentru a o face imposibilă: imposibil să nu faci precum strămoșii, așa cum Legea o proclamă, cum vrea Tradiția. Timpul în care trăiesc ei pare, pentru noi, oprit. Pentru că Legea reglează toate aspectele vieții, imuabilă și eternă, nimeni din societate neputînd-o schimba, mîine nu poate și nu trebuie să fie diferit de astăzi și astăzi de ieri. Fiindu-i imposibil să nu vrea să mențină statu quo, această lume trăiește, din punctul nostru de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nostru, nu faptul, ci relația pare a fi dominantă, astfel încît este imposibil de extras din contextul său o atitudine, o conduită, un comportament, un mod procedural, o logică și de a-i permite să se dezvolte într-un mediu imuabil, care nu ar fi perturbat prin acțiunea agenților economici. Contrar a ceea ce gîndea Rousseau, acești agenții economici nu sînt ca niște boabe de mazăre într-o oală, ei nu sînt independenți, comportamentul lor este, în bună măsură, reactiv la modificările
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
semantica, sociologia etc. Această revoluție a fost îndreptată împotriva unei anumite viziuni statice despre lume, subiect și limbaj, considerate anterior ca stabile, unitare, monolitice. De la Newton și Descartes, concepția noastră se consolidase pe baze esențialiste, subiectul fiindu-și propriul fundament, imuabil și ire ductibil. Or, am înțeles treptat că identificarea, departe de a fi în mod natural dată pentru totdeauna, este, dimpotrivă, efectul unei construcții, al unui proces niciodată încheiat, niciodată deplin, mereu deschis. Problema o constituie faptul că, chiar dacă paradigma
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
A vorbi despre construcție identi tară înseamnă a renunța la viziunile esențialiste și culturaliste dominante pînă prin anii 1960 și pe care obișnuința e gata mereu să le reactiveze care consideră identitatea ca pe ceva înnăscut, ca pe un atribut imuabil al indivizilor și colectivităților. Or, dimpotrivă, avem de a face cu un proces, cu o construcție dinamică, în perma nență remaniată în jocul schimbător al interacțiunilor dintre indivizi și grupuri. Ipoteza de la care am plecat, ilustrată literar de textele a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
toate frontierele și să aspire în magma-i seducătoare deopotrivă teorii științifice, anchete jurnalistice, fapte diverse, viziuni poetice, pasaje diariste, elemente de psihanaliză, sociologie, economie, politică, amestecînd cu voioșie stiluri și mărci pentru a satisface, pînă la urmă, un dat imuabil al naturii umane nevoia de fabulație. Periodic, între o criză și alta, comentatorii (și nu doar din sfera literară) se întreabă de ce citim romane, de ce continuăm să le plebiscităm cu neostoită sete? De ce mai citim Don Quijote sau Codul lui Da
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
operează legătura subterană, racordarea la fluxul universal al cunoașterii, a cărui curgere neîncetată nu e accesibilă decît într-o stare de grație. Așa cum au subliniat în repetate rînduri Claude Lévi-Strauss și Georges Dumézil, între alții, nu există mituri originare univoce, imuabile, mitul însuși înscriindu-se în logica rescrierii determinate de transmiterea orală, de numeroasele variante scrise, de adaptările cerute de diverse forme discursive, de sociolectele în vigoare într-o anume epocă sau regiune. Deci mitul se întîlnește cu literatura la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]