684 matches
-
a este o armă albă folosită de infanteriști și cavaleriști în bătăliile din Antichitate sau Evul Mediu. Ea era o prăjină lungă de lemn căreia, la capătul său, i se lega o bucată de formă conică, ascuțită, de fier sau bronz, cu care dușmanii erau loviți de la distanță
Lance () [Corola-website/Science/324269_a_325598]
-
cu care dușmanii erau loviți de la distanță. Mărimea era cam de 2-3 metri, dar ajungea și la 5 metri ("sarisele" folosite de falanga lui Alexandru cel Mare). O lance nu este același lucru cu o suliță; sulița era folosită de infanteriști la aruncat, pe când lancea era ținută numai în mână. Înainte, în epoca străveche, lancea era doar o ramură de copac la care se lega la un capăt cu sfoară o piatră de formă mai ascuțită. Era întrebuințată la vânătoare și
Lance () [Corola-website/Science/324269_a_325598]
-
retragerea trupelor otomane spre oraș. Pe drumul de întoarcere, acestea s-au întâlnit cu Compania de pompieri comandată de Căpitanul Pavel Zăgănescu. A fost un moment în care, dintr-un aparent incident, se angajează o luptă crâncenă între cei 931 infanteriști și 165 pompieri români aflați în cazarma Dealul Spirii și cei 5000 de pedestrași, călăreți și tunari turci, eveniment cunoscut în istorie ca Bătălia din Dealul Spirii. În lupta inegală dintre militarii revoluționari români și turci (raport de forțe 1
Radu Golescu () [Corola-website/Science/324290_a_325619]
-
timp de război. Ienicerii erau plătiți trimestrial și însuși sultanul, după autorizarea plății salariilor, îmbrăcat ca un ienicer, vizita barăcile și își primea solda ca un soldat regulat al primei divizii Forța de ieniceri a devenit deosebit de importantă atunci, când infanteristul înarmat cu armă de foc s-au dovedit mai eficace decât cavaleria echipată cu sabie și suliță. Ienicerii adoptat de armele de foc foarte devreme, începând cu secolul al 15-lea. Prin secolul al 16-lea, principala armă a ienicerilor
Armata otomană () [Corola-website/Science/325721_a_327050]
-
de armament a turcilor era destul de slab dezvoltată, pe când armele de foc ale europenilor erau în permanentă dezvoltare, astfel că în secolul al XVIII-lea dispuneau de muschete precise cu cadență de tragere mare cu care provocau distrugeri mari între infanteriștii turci cu echipament ușor.
Armata otomană () [Corola-website/Science/325721_a_327050]
-
Langensalza l-a adus pe acesta mai aproape de tabăra saxonilor. Cele două tabere s-au întâlnit pentru a da bătălia la Homburg în 9 iunie. Armata saxonă includea câteva mii de oameni, însă, în conformitate cu tradiția saxonă, cei mai mulți dintre aceștia erau infanteriști. Ca ranguri, ei erau nobili și vasali ai acestora, alături de oameni liberi și servitori. Mulți dintre erau slab pregătiți în arta militară.. Armata lui Henric a înaintat în cinci coloane, în pofida terenului deschis de la sud de râul Unstrut. Saxonii s-
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
și servitori. Mulți dintre erau slab pregătiți în arta militară.. Armata lui Henric a înaintat în cinci coloane, în pofida terenului deschis de la sud de râul Unstrut. Saxonii s-au grăbit să iasă din castelul din Homburg călare, lăsându-i pe infanteriști în urmă. Lupta care a urmat a fost mai puțin o bătălie decât o încăierare. O șarjă a celor din Suabia sub comanda lui Rudolf de Rheinfelden aproape a anihilat centrul armatei saxone. Conducătorii saxoni au reușit să încalece și
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
urmat a fost mai puțin o bătălie decât o încăierare. O șarjă a celor din Suabia sub comanda lui Rudolf de Rheinfelden aproape a anihilat centrul armatei saxone. Conducătorii saxoni au reușit să încalece și să scape cu fuga, în vreme ce infanteriștii au fost mpcelăriți. S-a consemnat că un număr de câteva mii au murit înecați în râul Unstrut, iar armata lui Henric al IV-lea a pus mâna pe nenumărate prăzi. Înfrângerea răsculaților a fost năucitoare pentru răsculați. Ea i-
Bătălia de la Langensalza () [Corola-website/Science/325207_a_326536]
-
din pivnițele caselor au făcut ca focul celor 150 de tunuri să nu-și atingă obiectivul. În cele din urma, comandantul de artilerie al lui Burnside, gen. brig. Henry J. Hunt, l-a convins pe acesta să trimită grupuri de infanteriști în bărcile podului mobil pentru a-și asigura un mic cap de pod și să îndepărteze trăgătorii de elită. Col. Norman J. Hall a oferit serviciile brigăzii sale. Burnside a început să ezite, plângându-se lui Hall în fața soldaților săi
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
înseamnă moartea majorității celor care vor întreprinde o asemenea acțiune”. Când oamenii săi au răspuns cu trei strigăte de entuziasm cererii lui Hall, Burnside a acceptat. La ora 3 p.m., artileria Uniunii a început un bombardment pregătitor și 135 de infanteriști din regimentele 7 Michigan și 19 Massachusetts s-au înghesuit în bărcile mici. Ei au reușit să treacă râul și s-au împrăștiat rapid în linii de luptă pentru a-i îndepărta pe trăgători. Deși unii dintre confederați s-au
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
la început uneia singure. Pierderile erau grele: Corpul II a pierdut în acea după-amiază 4.114 oameni, iar divizia lui Sturgis, 1.011. În vreme ce armata unionistă a luat o pauză, Longstreet și-a întărit linia ca să aibă patru rânduri de infanteriști în spatele zidului de piatră. Gen. brig. Thomas R. R. Cobb din Georgia, care comandase sectorul-cheie al liniei, a fost rănit mortal de un glonț al unui trăgător de elită și a fost înlocuit cu gen. brig. Joseph B. Kershaw. Generalul
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
lacul Ascanius, care până atunci era utilizat de turcii pentru a aproviziona Niceea. Bărcile au sosit pe 17 iunie, sub comanda generalului Manuel Boutoumites. De asemenea, împăratul l-a trimis și pe generalul Tatikios, în fruntea a 2.000 de infanteriști. Alexios i-a dat instrucțiuni lui Boutoumites de a negocia în secret capitularea orașului, fără știrea cruciaților. La rândul său, Tatikios a fost instruit să se alăture cruciaților și să atace direct zidurile Niceei, odată cu Boutoumites, astfel încât să lase impresia
Asediul Niceeii () [Corola-website/Science/324559_a_325888]
-
de acord cu cucerirea Siciliei, promițând să i-o ofere lui Eufemius în schimbul unui tribut anual, și a încredințat operațiunea de cucerire lui Asad ibn al-Furat, pe atunci în vârstă de 70 de ani. Forța musulmană număra 10.000 de infanteriști, 700 de cășăreți și 100 de vase și a întărit poziția lui Eufemius, contribuind cu vase și, după debarcarea de la Mazara del Vallo, cu călăreți. O primă bătălie împotriva trupelor bizantine legaliste a avut loc în 15 iulie 827, în
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
Emirul a fost de acord să ocupe Sicilia, cu promisiunea de a-l menține pe Eufemius la conducere, în schimbul plății unui tribut anual, și a încredințat conducerea armatei de ocupație lui Asad ibn al-Furat. Forța musulmană număra 10.000 de infanteriști, 700 de călăreți și 100 de vase, la care se adăuga flota lui Eufemius li, după debarcarea de la Mazara del Vallo, mai mulțti cavaleri. Prima bătălie cu trupele bizantine legaliste s-a dar în 15 iulie 827, în apropiere de
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
termină pregătirea mașinilor de asediu, iar pe 4 mai începe un bombardament masivă, care a durat zece zile, fără pauză. În aceeași zi, regele Henric ajunge în Acra, pe 40 de nave. Aducînd trupe: 100 de cavalerie și 3000 de infanteriști. Pe 7 mai Henric a trimis soli la Al-Esseraf, cu o ofertă de pace, însă sultanul a cerut predarea a orașului, bombardamentele astfel au continuat, iar solii practic n-au fost executați. A opta zi din luna mai în urma bombardamentelor
Asediul Acrei (1291) () [Corola-website/Science/326162_a_327491]
-
asupra Cretei și Ciprului, dar și asupra Peloponezului și Siriei . Fiul lui Muhammad Ali, Ibrahim Pașa, și-a debarcat trupele la Methoni pe 24 februarie 1825. După o lună de zile, el dispunea de o armată de 10.000 de infanteriști și 1.000 de cavaleriști. Ibrahim a obținut rapid o victorie împotriva garnizoanei elene de pe insula Sphactiria, din apropierea coastei Messiniei. În condițiile în care grecii erau implicați în conflicte interne și erau profund dezorganizați, Ibrahim Pașa a trecut la ofensivă
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
după-amiaza zilei de 3 iunie, infanteria germană a atacat peste terenurile agricole, cu baionetele montate, pozițiile pușcașilor marini. Pușcașii marini i-au așteptat pe germani să se apropie la circa , după care au deschis focul care a măturat valuri de infanteriști germani, obligându-i pe supraviețuitori să se retragă în pădure. Întrucât au suferit pierderi grele, germanii au săpat tranșee de-a lungul unei linii defensive între Dealul 204, aflat la est de Vaux, până la Le Thiolet pe șoseaua Paris-Metz și
Bătălia din pădurea Belleau () [Corola-website/Science/322512_a_323841]
-
Berry a fost rănit în antebraț în timpul înaintării. La dreapta sa, pușcașii marini din batalionul maiorului Sibley au pătruns în capătul sudic al pădurii Belleau și s-au confruntat cu tir de mitralieră, franctirori și sârmă ghimpată. Pușcașii marini și infanteriștii germani au dus lupte corp la corp. Pierderile din acea zi fuseseră cele mai mari din întreaga istorie a pușcașilor marini până atunci. Circa 31 de ofițeri și 1.056 de soldați din brigada pușcașilor marini au murit, dar americanii
Bătălia din pădurea Belleau () [Corola-website/Science/322512_a_323841]
-
Ambele părți aveau câte aproximativ 40.000 de călăreți. Slăbiciunea cavaleriei cazacilor era compensată de pedestrașii excelenți, și astfel lupta a fost una echilibrată. La 19 iunie, armata polonă totaliza 14.844 cavaleri poloni, 2.250 cavaleri germani, 11.900 infanteriști și dragoni germani, 2.950 pedestrași unguri, 1.550 voluntari lituanieni, 960 tătari și 30.000 de oameni "pospolite ruszenie". Comandanții poloni sperau să rupă rândurile cazacilor cu o șarjă impetuoasă a celebrilor "husari înaripați" poloni — tactică utilizată cu succes
Bătălia de la Beresteczko () [Corola-website/Science/322559_a_323888]
-
curții”. El a plecat la Scarborough la 3 iulie și apoi s-a exilat la Hamburg, împreună cu Eythin și cu mulți dintre ofițerii săi. La două zile după bătălie, Rupert a adunat 5.000 de călăreți și câteva sute de infanteriști cărora le-a dat din caii rămași liberi. El considera că, decât să încerce să recâștige avantajul regalist în nord, mai degrabă trebuie să se întoarcă în sud și să i se alăture regelui. Plecând din York prin Monk Bar
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
cavaleria texiană să se retragă. În învălmășeală, Rusk, coborât de pe cal pentru a-și încărca pușca, era să fie capturat de soldați mexicani, dar a fost salvat de voluntarul texian nou sosit Mirabeau B. Lamar. În ciuda obiecțiilor lui Houston, mulți infanteriști s-au grăbit pe câmpul de luptă. Când cavaleria texiană se retrăgea, Lamar a rămas în urmă să mai salveze un texian căzut de pe cal; ofițerii mexicani „i-ar fi aplaudat” curajul. Houston era iritat că infanteria îi nesocotise ordinele
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
maluri și trăgeau în orice mișca. Numeroși ofițeri texiani, inclusiv Houston și Rusk, au încercat să oprească măcelul, dar nu au reușit să-și controleze oamenii. Texianii au continuat să scandeze „Amintiți-vă de Alamo! Amintiți-vă de Goliad!” în timp ce infanteriștii mexicani speriați țipau „Me no Alamo!” („Eu nu Alamo!”) și cereau degeaba milă. În ceea ce istoricul Davis numea „una dintre cele mai dezechilibrate victorii din istorie”, 650 de soldați mexicani au murit și 300 au căzut prizonieri. Au murit unsprezece
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
afla la comanda flancului stâng, iar Rainulf conducea aripa dreaptă. Fiecare dintre flancuri era la rândul său separat în câte trei diviziuni. Diviziunea lui Robert era în formație de coloană, cu trupele călare în prima și a treia linie, pe când infanteriștii erau masați în linia a doua. Rainulf și-a grupat toată cavaleria cu diviziunile sale în linie. Regele Roger și-a grupat armata în opt diviziuni. Acestea erau dispuse în dreptul aripii în coloană a lui Robert, anume o diviziune în fața
Bătălia de la Nocera () [Corola-website/Science/328192_a_329521]
-
și-a grupat armata în opt diviziuni. Acestea erau dispuse în dreptul aripii în coloană a lui Robert, anume o diviziune în fața celeilalte. Trupele regale, care includeau infanterie musulmană, se spune că ar fi cuprins 3.000 cavaleriști și 40.000 infanteriști, "cifre care erau desigur exagerate." Forțând o trecere, armata rebelilor se afla "într-o poziție periculoasă tactic, dat fiind că, având râul în spate, ar fi fost mică posibilitatea unei retrageri în ordine de-a lungul singurului pod peste Sarno
Bătălia de la Nocera () [Corola-website/Science/328192_a_329521]
-
acestor surse 11.000 de mercenari în campaniile sale militare. De-a lungul întregii istorii a Vechiului Regat și până în anii Noul Regat Egiptean|Noului Regat]], faraonii s-au folosit de serviciile luptătorilor „medjay”. Acest nume generic definea cercetașilor și infanteriștilor recrutați din rândul triburilor nubiene. De asemenea, egiptenii au mai folosit mercenari din alte regiuni din afara granițelor regatului - din Libia, Siria, Canaan sau membri ai așa-numitelor „popoare maritime”. Aceștia din urmă apar ca gărzi de corp pe basorelifurile care
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]