784 matches
-
celei prezentate în primul paragraf. Ea este oferită de punctele de suspensie și de auxiliarul de aspect la forma negativă, marcînd începutul procesului (propoziția narativă 2: complicarea): "nu întîrzie să" = "începe să" (începerea procesului). Această concluzie superioară este eliptică și inferențele care ar putea fi formulate sînt legate de cod (un stereotip al romanului sentimental) și de imaginea de pe prima copertă (contextul). Modalitatea de a descrie funcționarea unui text introduce nu doar o abordare dinamică atentă la progresie, ci și o
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
unei palete mai largi de activități avute la dispoziție în acest mediu este parțial infirmată de procentul ridicat de „mari consumatori” din acest mediu. Din păcate, respondenții nu pot estima veniturile familiei și de aceea nu se poate face nici o inferență referitor la corelația dintre veniturile familiei și consumul TV în orașele mari, ipoteza avută în vedere fiind că, în acest mediu, diferențierile existente între veniturile diferitelor categorii sociale (considerând venitul mare ca o condiție necesară accesului la anumite activități sau
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
pot fi interpretate ca produse globale uniforme ce stimulează fragmentarea culturală. În acest cotext, rolul ontologiei nu va fi cel de a explica obiectele artei și realitea lor în mod descriptiv, ci le va supune unor norme care vor reglementa inferențele la nivel cognitiv și observațiile la nivel perceptiv. Cercetarea ontologică a operei de artă presupune un paradox metodologic. În timp ce ontologia artei presupune investigarea tipului de entitate al operei, a instanțelor sale multiple, a relațiilor dintre elementele constitutive operei, precum și a
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
o meditație naivă pe o temă dată. De aici tensiunea și poticnirile vizibile din însemnări, ambiguitatea neproducătoare de sens din unele formulări, dar și superficialitatea unor idei, raționamentele slabe în care concluziile sînt parțial ocultate de legile prea lejere ale inferenței, toate la un loc justificînd în fond caracterul de laborator ale unor atare încercări. Reflecțiile tînărului student, inclusiv accentele puse asupra timpului, vor fi marcate începînd de acum de trăsăturile unei uverturi a tragicului, cel din urmă fiind poate sigiliul
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
că Descartes este ultimul mare reprezentant al tradiției este felul în care el întemeiază cunoașterea certă și principiul care conferă garanție acesteia, Dumnezeu. Cunoașterea certă nu provine la Descartes dintr-un demers rațional, deși cogito-ul poate fi interpretat și ca inferență, ci dintr-un principiu suprarațional, ceea ce este tipic gîndirii tradiționale. Există suficiente similitudini între Augustin de pildă, și Descartes în ceea ce privește metoda și teoria intuitției, cogito-ul pe care amîndoi îl asimilează iluminării divine și inferioritatea cunoașterii sensibile față de intuiția intelectuală. Cogito-ul
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
a expune argumentul Sfîntului Anselm. Pentru acesta din urmă, ) Dar, dacă pentru Sfîntul Anselm ca și pentru Descartes, esența și existența sunt în Dumnezeu același lucru, dacă ideea de ființă perfectă în mod suveran cuprinde în mod necesar existența, această inferență relevă înțelegerea pură și nu semnifică nicidecum că Dumnezeu este în natură. ) și domnului Descartes. Presupunînd, spune el, că ficare înțelege prin acest nume “Dumnezeu” este semnificat ca ceea ce s-a spus, adică ceea ce este astfel încât nimic mai mare nu
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
și de la conținutul obiectiv, de la "materia metafizică" a gîndirii, putem descoperi instanța pe care să o numim subiect la Descartes. Gîndirea este exercițiul intuiției și al deducției, ordinea și maniera în actul de a ști să treci. În concluzie, în inferență subiectul începe să existe și să caute să se asigure de ceea ce a stabilit în judecățile sale. Poate că am putea acum să determinăm figura subiectivității la Descartes, ca fiind o figură de trecere în care momentul metodic ar fi
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
subiectul începe să existe și să caute să se asigure de ceea ce a stabilit în judecățile sale. Poate că am putea acum să determinăm figura subiectivității la Descartes, ca fiind o figură de trecere în care momentul metodic ar fi inferența, momentul metafizic, exercițiul său în “știința concluziilor”, adică momentul evidenței și momentul concret cel al “persoanei”, generozitatea sa ce constă de fapt în a “transfera”, deci în a ști să facă “grijile pe care le avem de obicei pentru noi
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Această orientare a sufletului nostru” ), această manieră de a se orienta în gîndire în care rezidă inventivitatea sa și natura raportului său cu exterioritatea, acestea sunt cele pe care dorim să le explicăm ca figură cartesiană a subiectivității. VII.3. Inferența în Cogito și locul exteriorității În Răspunsurile la Setul al III lea de Obiecții, Descartes reia fără nici o dificultate o formulă a lui Hobbes: Există o identificare între subiect și substanță căci “nici un accident, nici un act nu poate fi fără
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
de la act ca unică certitudine incontestabilă la calitatea de lucru gînditor sau chiar la îngrădirea substanței ce conferă rezistență unui act căruia instantaneitatea nu-i va obține niciodată consistența. Necesitatea înțelegerii Cogito-ului nu doar ca intuiție ci deopotrivă și ca inferență ar părea să se opună textului din Al II-lea Set de Răspunsuri, unde Descartes insistă asupra faptului că propoziția: Gîndesc deci exist, nu este un silogism, ci o intuiție imediată, ceva văzut “printr-o simplă inspecție a spiritului - rem
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
a raționamentului dumneavoastră... spiritul dumneavoastră a văzut-o, a simțit-o și a manevrat-o... ea este o dovadă a capacității sufletului nostru de a dobîndi o cunoaștere intuitivă despre Dumnezeu”. Totuși trebuie să admitem că Cogito-ul este totodată o inferență.) Afirmînd aceasta nu negăm aspectul indiscutabil performativ al Cogito-ului, ci evităm ideea că trecerea de la “Eu gîndesc” la concluzia “deci exist” semnifică un salt de la act la res, pentru că un asemenea salt ar fi ilegitim. Nu negăm nici calitatea de
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
cînd prin deducție”.) Textele utilizează de fapt vocabularul inferențial pentru a stabili Cogito-ul; concluzia se găsește exprimată prin “deci” și în ceea ce privește Meditațiile, unde formula este puțin diferită, ea transpare în “trebuie să conchidem”. Cogito-ul este clar legat de regula de inferență; pentru a gîndi, trebuie să fii. În Discurs, Descartes pare să deducă Cogito-ul cu ajutorul principiului: trebuie în mod necesar ca eu, cel care gîndesc, să fiu ceva și împletește experiența actului gîndirii cu regula inferenței sau ceea ce putem numi ca
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
clar legat de regula de inferență; pentru a gîndi, trebuie să fii. În Discurs, Descartes pare să deducă Cogito-ul cu ajutorul principiului: trebuie în mod necesar ca eu, cel care gîndesc, să fiu ceva și împletește experiența actului gîndirii cu regula inferenței sau ceea ce putem numi ca Alquie, principiul substanței.) Acest fapt este confirmat și de Principii: . ) Propoziția: Pentru a gîndi trebuie să exiști, “apare atât de evidentă înțelegerii încât ea nu se va opri de a o crede, chiar dacă ar fi
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
că actul gîndirii implică faptul că eu sunt un lucru existent, adică o substanță. Cum substanța nu este cunoscută decât în aceea că este subiectul modurilor sale, trebuie să admitem că ea există într o trecere de la sine; este o inferență a unui mod al gîndirii la subiectul gînditor, este același Eu care gîndește și care există. Se poate obiecta însă că, dacă un lucru (res) este o substanță, nu vedem de ce Descartes nu a folosit cuvîntul “substanță” în Meditația a
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
de sine: . ) Această analogie este mai curînd o analogie a infinitului decât o analogie a ființei și perspectiva cartesiană se îndepărtează de analogia ființei fără poate a renunța la analogie înțeleasă ca pornind de la infinit. Aceasta ar explica faptul că inferența Cogito-ului se derulează pe fondul ideii de infinit, tot așa cum dovada existenței lui Dumnezeu plecînd de la contingența eului gînditor, presupune pentru a se efectua, ideea de infinit ca fiind causa sui. Figura subiectivității ca trecere presupune deci o analogie într-
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
și corp. Trebuie să răspundem întrebării “în ce pol se află într-adevăr subiectivitatea cartesiană” și să dedublăm astfel subiectul cartesian? Și dacă acceptăm să considerăm subiectivitatea cartesiană ca imagine a trecerii, în sensul în care Cogito-ul este deopotrivă o inferență, vom putea să trecem în continuare de la considerarea eului ca mens pura et abstracta la cea a omului ca întreg? Putem trece de la o concepție metafizică a subiectului și de la o concepție metafizică a uniunii provenită din atotputernicia divină, la
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
au deci, și una și cealaltă, evidența ce le corespunde, aceea a distincției provenite din demostrație sau din deducție și pe aceea a uniunii provenite din experiență. În Regula II, experiența este opusă deducției ca ceea ce este adesea înșelător, față de inferență. Totuși în Regula XII noțiunea de experiență este completată și lărgită: Într-un anume sens, Cogito-ul este o experiență evidentă, așa cum uniunea este o experiență certă și foarte clar dovedită în fiecare zi în senzație sau în sentiment și chiar dacă
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
înaintea evaluării. Învățarea nu va mai avea aceleași efecte asupra subiecților. Capacitățile diferite de învățare vor fi evaluate în termeni de potențial de învățare mai mare sau mai mic. Acest potențial de învățare va fi folosit pentru a se face inferențe asupra unor concepte ca: educabilitatea inteligenței (Budoff, 1987), zonă proximă de dezvoltare (Campione, Brown, Ferrara, 1984) sau modificabilitatea cognitivă (Feuerstein, 1980). Într-o manieră generală, în evaluarea potențialului de învățare se caută să se evalueze viteza învățării, capacitățile de conservare
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
manifestări de furie, mărinimie sau pentru eșec). În general, astfel de explicații au o natură cauzală, în sensul că ele atribuie efectului observat o cauză. Fritz Heider, inițiatorul teoriei atribuirii a fost cel care a atras atenția cercetătorilor asupra importanței inferențelor pe care le face simțul comun cu privire la evenimentele din mediu. El a așezat nevoia de înțelegere, de ordine, de coerență logică între motivele umane fundamentale. În concepția lui, cauzele pe care le atribuim comportamentelor celorlalți sunt de două feluri: factori
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
arătat că individul nu face numai hetero-atribuiri, căutând să explice conduitele celorlalți, dar și auto-atribuiri, în încercarea de a se înțelege pe sine. Jones și Davis au rafinat modelul lui Heider, insistând asupra atribuirilor interne. Teoria propusă de ei, a inferențelor corespondente, descrie maniera în care individul inferează o dispoziție (o trăsătură) a actorului (persoana care desfășoară comportamentul și asupra căreia se face atribuirea) pe baza comportamentului observat. Elementul central al unui astfel de demers este reperarea intenției actorului, iar pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
vedere științific, dac) ar fi efectuate teste riguroase, experimentale. Totuși, dac) o teorie este formulat) în termeni generali, si dac) această d) naștere unor aștept)ri care se înscriu într-un domeniu identificabil, ins) din nerfericire larg, atunci, a obține inferențe precise și a incerca a le verifica experimental înseamn) a cere teoriei mai mult decât poate ea spune. Testarea riguroas) a unei teorii vagi reprezint) mai degrab) un exercițiu de folosire a metodelor, decât un efort util de a testa
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
r, el z)bovește atât de puțin asupra cadrului teoretic, încât semnificația și noțiunea precis), atribuite sistemului-construct r)mân evazive. Dac) cineva trebuie s) urm)reasc) sistemele internaționale reale, ce cale trebuie s) urmeze? Din cunoașterea p)rților, trebuie desprinse inferențe despre întreg. Doar p)rțile pot fi observate, cursul acțiunilor lor trasat, scopurile lor deslușite. Astfel, Hoffmann îl apreciaz) pe Raymond Aron pentru ,,respingerea [de c)tre acesta] a oric)rei științe care acord) formelor de comportament pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
fiind destul de moderat), dar și stabil) (6 martie 1972, p. 33; 7 martie 1972, p. 39; cf. 1968, pp. 343-364). Schimb)rile aștept)rilor nu sunt asociate în nici un mod consecvent cu schimb)rile sistemului. Neglijență cu care sunt deduse inferențele sistemice face cas) bun) cu imprecizia cu care este definit sistemul. Salutând sosirea unei lumi cu cinci puteri, Hoffmann adaug) imediat c) cei cinci actori principali nu sunt comparabili în ceea ce privește capabilit)țile. Dac) avem de gand s) evalu)m, ar
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
care formeaz) bLnțe de putere, fie c) își doresc sau nu acest lucru. Ele pun, de asemenea, în evident), si dificult)țile test)rii. Germania și Austro-Ungaria au format Alianță Dual) în 1879. De vreme ce nu pot fi deduse din teorie inferențe detaliate, nu putem spune când anume se așteapt) că alte state s) se opun) acestei mișc)ri. Franța și Rusia au așteptat pan) în 1894. Demonstreaz) acest lucru c) teoria este fals), sugerând c) statele pot s) fie său s
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
E ca si cum am spune c) atât Compania Ford, cât și cultivatorul individual de grâu caut) s)-si maximizeze profiturile așteptate. Ni se spune doar ceea ce deja știam. Din perspectiva unui interes asumat, nu pot fi f)cute nici un fel de inferențe utile, în afar) de cazul în care ne putem imagina ce acțiuni sunt necesare pentru realizarea cu succes a acestuia. Modul în care sunt îndeplinite în mod convenabil interesele depinde de structură pieței spre care este orientat) inițiativa cuiva. În
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]