6,831 matches
-
înalt, ușor grizonat, cu ochii de un albastru ucigător? Dincolo de gesturile fine, de vocea caldă, de poeziile minunate pe care le scrie? Cine se află, dincolo de toate? Chiar și acum, după atâta timp, simt că încă te mai descopăr, în infinite feluri. Uneori, am sentimentul unui deja vu. Parcă aș fi trecut prin sufletul tău de mii de ori. Și totuși, există clipe în care simt că te cunosc prea puțin, de parcă te-aș privi de la o distanță astronomică. Tu, punctul
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
de frumoasă, cea a cerului senin și a mării, nu poate fi asociată cu tristețea. Cu tristețea profundă. Negrul? Da. Mi se părea mult mai potrivit negrul sau chiar griul ca și culoare asociată în acest context. Albastrul... albastrul... e infinit și în nici un caz nu poate fi reprezentarea unei astfel de stări. Cum e lunea mea din această dată de 18? Nu cred că e cea mai deprimantă zi din an, poate fi și mai rău, indiferent de anotimp. Nu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
o tentativă de ieșire din sine, din tăcerea mistuitoare. Setea de râs corespunde mișcării inverse, de strângere în sine. Setea de râs este "dorul fără sațiu", despre care Al. Piru spunea că exprimă "aceeași nostalgie a întoarcerii în existența eternă, infinită"50. Râsul tăcut este un râs estetic. El are un mesaj în sine. Este un râs care se raportează întotdeauna la exterior; implică o aspirație a ființei spre o nouă treaptă a ființării, o dedublare semnificativă. Vladimir Streinu remarca: "Emil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
satele devălmașe nu a constat în nerespectarea regulilor de plafonare a drepturilor de folosință. Date fiind condițiile demografice și tehnice, simpla nerespectare a acestor reguli nu ar fi însemnat o tragedie pentru sistemele de resurse deoarece în continuare acestea erau infinite în raport cu numărul locuitorilor și cu capacitățile lor tehnice. Problema aglomerării sistemelor de resurse a venit din eșecul comunităților în a se proteja de influența externă, de pătrunderea unor acaparatori, eșec generat de permanentul conflict, semnalat pe parcursul analizei, dintre legile formale
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
de muzică de Bach. Manuela nu iubește la Fecioară decât ipostaza maternă : ”pe genunchii ei largi ca un leagăn purta, cu sfidarea legii naturale, copilul minunii, al vestirii celei bune, copilul care [...] a rodit ca un pom miraculos, fructele amorului infinit drept hrana omenirii flamânde. ” Manuela este fericită și nefericită totodată. Ea consideră amorul ca trezind-o din somnul virgin al simțurilor, însă cu toate acestea nu are capacitatea de înțelegere a tot ceea ce o înconjoară, sau măcar de acceptare, dacă
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
este decât expresia simbolică pentru un „moment epocal” din existența umanității. Atenție, însă! Frunza era o rezolvare provizorie: pălește, se vestejește și trebuie înlocuită periodic. Omul ieșise din timpul etern, intrând „sub zodia provizoratului”. Pe firul de mătase al curgerii infinite vor fi înșirate rânduri-rânduri de frunze, de către rânduri-rânduri de oameni, trăind la rândul-le drama de a se trezi descoperiți (la propriu și la figurat!) în fața „destinului implacabil”. Deși îmbrăcați în mantii princiare sau regești, unii inși precum Ghilgameș, Oedip
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
tuturor viețuitoarelor, inclusiv al acelora din staulul în care s-a născut Pruncul Sfânt. Patrupedele „asistau” la evenimentul sacru în ordinea firească a vieții. Părinții care pregătesc „cuibul” pentru progenitură - iată o imagine venind din preistorie, prefigurare a unui șir infinit de cupluri. Văzută aici și acum, icoana nu are nimic patetic, solemn sau maiestuos!... Este „ceva absolut normal!” Și Profesorul își spune zâmbind de unul singur: „Poate că așa intru și eu în rând cu lumea!...” Este un alt demers
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Stop! Pare a fi un mesaj în mai multe variante. Aurora: înseamnă că emitentul cunoaște coordonatele de comunicare ale lui Robo?! Robo: Mesaje infinit...! Aurora: Mesajele din infinit sunt transmise de cineva. Adam: Robo face confuzie între spațiul Cosmic și infinit. Robo, mai proiectează o dată toate mesajele. Robo le reproiectează pe toate. Pare, continuă Adam, să fie mesaje de alarmă, un fel de SOS. Asta pentru că în fiecare mesaj se repetă un anumit grup de semne. Eva: și eu cred că
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
că în centrul Galaxiilor s ar afla celebrele Găuri Negre, gunoierul Universului. Eva: Proiecție! Noi, Pămăntul și Sistemul nostru Solar, ne aflăm în “Galaxia Calea Lacteiei”. Priviți punctul luminos, căt de mici suntem, un fir de praf într-un Univers infinit! Galaxia în care ne aflăm este destul de mărișoară; are un diametru de 100.000 ani lumină, cu aproximativ 3000 de miliarde de ori mai mare decăt cea a Soarelui nostru. Galaxia noastră împreună cu vecina, Galaxia Andromeda cu vreo 2000 milioane
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
sinteză totalizatoare. Iluminarea poetică este capabilă să ne introducă fulgurant în "momente trăite ca totalitate", cum le numește gânditorul german, în acel "tot complet cuprins în opere momentane" de care vorbește M. Brisson. Transa poetică ne îngăduie să atingem "unitatea infinită", nemărginirea făcută prezentă, momentul divin auto creator, conform viziunii lui Hölderlin; ea este "experiența unificatoare a veșniciei", scrie Paul Richard, comentând lirica lui Rimbaud. Experiența poetică este călătoria la capătul posibilului pentru om, suprema sa aventură existențială. Cea mai înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
veșnicie, astfel că "Ai fi trăit în veci de veci"; pentru că iubirea poetului vine samsaric din cealaltă vecie, cea trecută, culminația inițierii fiind aprinderea candelei iubirii cu flacăra farmecului ei sfânt. În lirica profund amară a lui Giacomo Leopardi, poemul Infinitul ocupă un loc privilegiat, semnând o secvență de înseninare, de exorcizare a acestei vieți a suferinței și nimicniciei care l-a făcut pe poet să exclame "E funesto à chi nasce il di natale"nefericit e cel ce se naște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în Euridice, și suie cântând iară, și mai mult slăvind, suie-napoi în raportul curat. Intre cei ce se sting în apunerii țară, fii un cristal care, sunând, s-a spart cu sunetu-odat'. Fii și cunoaște și a neființei stare, infinit întemeind lăuntrica-ți vibrare, deplin s-o desăvârșești în această unică oară. Printre uzatele, ca și printre mutele, fără de nume, rezerve ale deplinei naturi, negrăitele sume extatic să te numeri și numărul fă-l ca să piară. Cum să evităm stingerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
previne: "Cei aleși vor înțelege, ceilalți vor trebui să creadă". Această afirmație ea însăși este un adevăr esențial, vorbind despre imposibilitatea ochiului comun de a întrezări ceea ce vede un al treilea ochi. Pentru Giordano Bruno libertatea metafizică radicală însemnează zborul infinit al intelectului "eroic", care nu se oprește niciodată, pentru că orice oprire însemnează limitare; însuși absolutul este oprire. Și Eminescu afirmă că "absolutul este frate cu moartea", așa încât poetul a fost nemulțumit de finalul din Luceafărul și intenționa "să-i înalțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a luat naștere prima formă concretă a gândirii, cuvântul care este numire prin dibuire, rezultat al privirii care nu vede, al atingerii de suprafețe și nu de esențe. Astfel, pentru conștiința transmundană a ființei umane s-a deschis un orizont infinit al imaginarului. Imaginația, "regina facultăților", cum au privit-o Kant și Baudelaire, este expresia cea mai înaltă a conștiinței umane, care constituie un miracol demiurgic: deși omul este un produs al acestei lumi, conștiința omului o judecă axiologic, o găsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unei noi lumi: a încerca să-i privești această lumină de o cu totul altă natură, un foc, fulgerul divin te-ai aneantiza. Filozofia un joc de cuvinte mari; poezia descriptivă o oglindă contemplativă; poezia gânditoare o creatoare de deschideri infinite ale spiritului, ale inimii deschideri active, vibrante, în mers continuu. Poezia reflexivă posedă suflu și suflet. În timp ce filozofia bâjbâie prin ceață adevărul, marea poezie creează un adevăr nou, propriul său adevăr, adevăr al conștiinței transmundane umane. Dacă filozofia încearcă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cale-atât de lungă"), precum și rima vibrantă, cu silabă neaccentuată, să sugereze nemărginirea spațiilor parcurse de lumina astrului. În strofa următoare, alternarea silabei finale accentuate cu una neaccentuată, ca un ecou pierdut în spații, evocă alternanța dintre elan și fuga infinită a luminii prin "depărtările albastre". Aceeași cadență antinomică în strofa a treia între versurile 1 și 3 pe de o parte, semnând determinarea, și versurile 2 și 4 conținând fiecare câte o mișcare cu sensuri opuse: "Icoana stelei ce-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
absolută, din care iradiază vectori metafizici de eliberare a sufletului și intelectului. Cea mai perfectă finitudine impulsionează zborul cel mai înalt și fără oprire. Este poezia ideală care satisface cititorului certitudinea existențială și totodată îl pune în cursă pentru depășirea infinită a limitelor. De aici receptivitatea sa de excepție. Lectura cosmică a poemului "Cosmos", concept de origine greacă, însemnează ordine, armonie, coerență internă opus conceptului de "chaos" semnificând dispersie, dizarmonie, anarhie. De asemenea, gândirea clasică elenă opunea "hybris-ul", adică supramăsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pictor, arhitect, poet. Omul universal este totodată și homo cosmicus, gândește, creează, acționează în proiecție și responsabilitate universale. Cosmicul în creațiile de artă Implicarea cosmicului într-o operă de artă în general, este fie dimensională, în sens de desfășurare spațio-temporală infinită, fie transvaluantă, în sensul că procesualitatea axiologică are loc sub semnul universalului. De subliniat, sentimentul cosmic este, ipso facto, emoție a minții. Tensiunea spațio-temporală devine tensiune filozofică. a. Desfășurarea macrocosmică spațială și temporală, îmbinată cu fiorul cosmic, cu infinitatea tensiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acel poem sublim, Declarația de inocență, din "Cartea Morților, Ieșirea la lumină" unic în literatura lumii prin modul original de a cultiva și celebra marile valori adevărul, binele, frumosul, dreptatea, măiestria concepute și viețuite ca expresii ale nemărginirii. b. Desfășurări infinite ale sensurilor valorice, ale vectorilor ideatici ai intelectului "entuziast", "eroic" din viziunea lui Giordano Bruno, au loc: în muzica lui Bach, Mozart, Beethoven, Schubert; în căutarea nemuririi de către Ghilgameș; în tragismul iubirii din Tristan și Isolda; conflictul universal dintre bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fulgerul însuși/ și să întindem mulțimilor,/ sub vălul său de cânt,/ darul Cerului". (Ca într-o zi de sărbătoare). Dar mâna trebuie să fie curată. Pentru Hölderlin, poetizarea infinitului din afară de către infinitul spiritual lăuntric este destinarea oricărei poezii: "spirit infinit în viața infinită". În vremi de restriște a poeziei, când este alungată din viață, Frumusețea își află refugiul pe crestele spiritului, de unde se întoarce pentru a reîntemeia poetic viața omenească. Altitudinea cosmică a gândirii poetice hölderliniene merge până la a confunda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să întindem mulțimilor,/ sub vălul său de cânt,/ darul Cerului". (Ca într-o zi de sărbătoare). Dar mâna trebuie să fie curată. Pentru Hölderlin, poetizarea infinitului din afară de către infinitul spiritual lăuntric este destinarea oricărei poezii: "spirit infinit în viața infinită". În vremi de restriște a poeziei, când este alungată din viață, Frumusețea își află refugiul pe crestele spiritului, de unde se întoarce pentru a reîntemeia poetic viața omenească. Altitudinea cosmică a gândirii poetice hölderliniene merge până la a confunda pe Dumnezeu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
folclor. Cosmicul, cu aspectele sale complexe, apare cel mai evident în Miorița. Orizontul în care are loc balada nu se limitează la priveliștea edenică din primul distih ("Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai"), ci are rază infinită. Un univers multivalent de coloratură aparte, dezvoltând deschiderea vizionară a poetului anonim. În Miorița se pune o problemă filozofică fundamentală integrarea cosmică a omului. Această integrare se operează prin nunta cu moartea, înțeleasă aici drept simbol și anume, simbolul comuniunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
amintim în acest sens măiestria cu care sunt plasticizate geneza și stingerea lumilor din Scrisoarea I, sau iradierile nemărginite din Luceafărul. Este ciudat și ține de mania asociațiilor erudite sonore, faptul că s-a căutat peste hotare originea viziunii spațiale infinite eminesciene, viziunea cosmică a autorului Luceafărului. În realitate, această origine nu se află nici în Estetica transcendentală din Critica rațiunii pure nici în Vedele sacre. Filozofia kantiană a spațiului și timpului precum și gândirea veche indiană, impregnată de spiritul incomensurabilului, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Stelele-n cer, în care spațiul se lărgește continuu prin mișcarea elementelor: valurile, vânturile, stelele, trecerile toate. Deseori infinitul devine interior ca în Peste vârfuri. Aici unduirea, începută de freamătul frunzelor și continuată de sunetul cornului, se prelungește cu tensiunea infinită a dorului care trece de pe orbita timpului pe vectorul veșniciei. Lirica lui Eminescu participă la universul din Miorița în primul rând prin afinitatea pentru macrocosmos. Și participarea la mitic apare de la primele poeme. În Venere și Madonă poetul visa o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cer de înaltă lumină/ s-ascunde-n semințe când dorm"; "Curge timpul prin înalturi,/ astru poartă lângă astru/ răzbunându-mă-n albastru"; dimensiunea adâncului: "Coboară-n lut părinții rând pe rând... ei vor să fie rădăcinile/ prin care ne prelungim pe sub pământ"; infinita depărtare: "A iubi aceasta vine/ tare de departe-n mine"; pe cerbul "cu stea în frunte" nu "crângul cu ciutele" nici "cărarea cu iezerul" îl cheamă, ci "depărtările... erele, sferele". Ca și la Eminescu, nemărginirea dă proporții de eveniment cosmic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]