KorAP: Find »[drukola/base=infinitiv & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...39 >

966 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

anumite enunțuri, structurile cu infinitiv precedat de prepoziția spre sau pentru nu exprimă finalitatea unei acțiuni, ci maschează o relație de coordonare copulativă/adversativă: A intrat pe ușă spre a ieși/și a ieșit pe fereastră. Complementul semantic principal al infinitivului precedat de aceste prepoziții rămâne în mod curent inclus în planul său semantic, atunci când este coreferențial cu subiectul verbului-predicat: Înainte de a pleca spre Florența, Andra a rămas o zi la Veneția. sau se exprimă printr-un nume, pronume, când are

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
subiectul verbului-predicat: Înainte de a pleca spre Florența, Andra a rămas o zi la Veneția. sau se exprimă printr-un nume, pronume, când are o identitate proprie: Mihai a plecat înainte de a se fi terminat meciul. În aceste din urmă enunțuri, infinitivul intră în alcătuirea unui constituent dezvoltat prin care se realizează funcția sintactică de circumstanțial. În interiorul constituentului dezvoltat, complementul semantic principal $meciul$$ reprezintă subiectul interior (virtual subiect gramatical al unui predicat - să se termine) - funcție de gradul II. În realizarea funcției de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în alcătuirea unui constituent dezvoltat prin care se realizează funcția sintactică de circumstanțial. În interiorul constituentului dezvoltat, complementul semantic principal $meciul$$ reprezintă subiectul interior (virtual subiect gramatical al unui predicat - să se termine) - funcție de gradul II. În realizarea funcției de atribut, infinitivul este precedat de prepoziția de: „Ce grea e pentru noi osânda de a sta-n lumină.” (L. Blaga) * Caracteristicile verbale condiționează construcțiile sintactice ale infinitivului în același mod în care o face verbul-predicat; generează diferite funcții sintactice în raport cu câmpul semantico-sintactic

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
gramatical al unui predicat - să se termine) - funcție de gradul II. În realizarea funcției de atribut, infinitivul este precedat de prepoziția de: „Ce grea e pentru noi osânda de a sta-n lumină.” (L. Blaga) * Caracteristicile verbale condiționează construcțiile sintactice ale infinitivului în același mod în care o face verbul-predicat; generează diferite funcții sintactice în raport cu câmpul semantico-sintactic pe care îl guvernează, în strânsă legătură cu planul semantic al verbului, în care își are originea: • subiect, dacă verbul este impersonal: Îl neliniștea gândul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
diferite funcții sintactice în raport cu câmpul semantico-sintactic pe care îl guvernează, în strânsă legătură cu planul semantic al verbului, în care își are originea: • subiect, dacă verbul este impersonal: Îl neliniștea gândul de a trebui să plece chiar a doua zi. Infinitivul verbelor impersonale absolute realizează funcția de subiect și în relație cu verbe de aspect: A început a ploua. • complement (direct, indirect), dacă verbul este tranzitiv, cu tranzitivitate directă/indirectă: „Focul meu a-l stinge nu pot cu toate apele mării

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
glorie să fie a vorbi într-un pustiu?” (M. Eminescu) • complement de agent, dacă are sens pasiv: Nu suporta a fi lăudat de nimeni. Precedat de pronume sau adverbe relative, în relație sintactică cu verbul a avea sau a fi, infinitivul intră în alcătuirea construcțiilor infinitivale relative (în termenii Gramaticii Academiei, vol.II, p. 83), o variantă structurală de constituent sintactic dezvoltat prin care realizează funcțiile sintactice de: • subiect: „Când e minte, nu-i ce vinde.” (I. Creangă) Nu-i unde

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
veni. • complement: „De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema.” (M. Eminescu) N-ai de unde cumpăra. N-ai cu cine merge. În interiorul constituentului dezvoltat, pronumele/adverbele relative reprezintă funcții sintactice de gradul II, construcții ale infinitivului: • complement direct interior: ce blestema • subiect interior: cine veni • complement corelativ: cu cine merge • circumstanțial: când/unde merge Infinitivul verbelor copulative intră, într-o relație sintactică de complementaritate cu un nume/pronume, în structura constituenților analitici prin care se realizează

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de unde cumpăra. N-ai cu cine merge. În interiorul constituentului dezvoltat, pronumele/adverbele relative reprezintă funcții sintactice de gradul II, construcții ale infinitivului: • complement direct interior: ce blestema • subiect interior: cine veni • complement corelativ: cu cine merge • circumstanțial: când/unde merge Infinitivul verbelor copulative intră, într-o relație sintactică de complementaritate cu un nume/pronume, în structura constituenților analitici prin care se realizează diferite funcții sintactice: • subiect: A fi om e lucru mare! • complement: Trebuie să reușești a rămâne tu însuți. • circumstanțial

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
au forma fetele parc-ntr-adins alcătuite să ne scape.” (L. Blaga) „... numai așa te pot vedea și copacii clipind din pleoapele verzi.” (L. Blaga) În mod excepțional, gerunziul poate realiza și funcția de subiect; planul său semantic se apropie atunci de infinitiv, iar predicatul are caracter analitic, cu nume predicativ de identificare sau calificare cu dezvoltare propozițională: Plecând acum înseamnă să te recunoști învins. „Eu cred că ar fi să te scobori prea jos primind să te bați cu un om ca

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
toți. Gerunziul verbelor copulative participă la realizarea diferitelor funcții sintactice prin constituenți analitici, în structura cărora intră în complementaritate sintactică cu un nume: „Luceferi, ce răsar / Din umbră de cetini, Fiindu-mi prieteni / O să-mi zâmbească iar.” (M. Eminescu) Asemeni infinitivului, gerunziul rămâne în mod frecvent în afara realizării autentice a unor funcții sintactice în enunțuri în care între gerunziu și verbul-predicat nu se instituie o relație de dependență/interdependență în plan semantic; fără să-și poată asuma predicația, gerunziul participă la

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sunt mai mici; cu amândoi - mai mari.” (M. Eminescu) $atrib. circ. condițional$$ „Am privit cu groază cumplita unealtă care, căzută în alte mâini decât ale mele, ar fi fost pentru mine ucigătoare.” (Mateiu I. Caragiale) $atrib. circ. condițional$$ Ca și infinitivul și gerunziul, participiul intră în construcții absolute (construcții absolute participiale), variantă de realizare a funcțiilor sintactice prin constituenți dezvoltați: „Abia plecat Mihai, au și început să-i scotocească prin sertare.” Complement semantic principal al verbului a trebui, participiul realizează, în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
intră: aceste enunțuri - enunțuri participiale - sunt o alternativă la enunțurile infinitivale: Fumatul interzis! - A nu se fuma! Staționarea interzisă! - A nu se staționa! SINTAXA SUPINULUITC "SINTAXA SUPINULUI" Dimensiunea substantivală din planul semantic al supinului ca formă absolută îl apropie de infinitiv; prin aceasta, supinul realizează cele mai multe funcții sintactice în alternativă cu infinitivul și totodată cu substantivul sau cu propoziții având ca predicat verbe la conjunctiv. Planul semantic al regentului face posibilă realizarea funcției sintactice guvernate prin oricare din variantele morfologice: infinitiv

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Fumatul interzis! - A nu se fuma! Staționarea interzisă! - A nu se staționa! SINTAXA SUPINULUITC "SINTAXA SUPINULUI" Dimensiunea substantivală din planul semantic al supinului ca formă absolută îl apropie de infinitiv; prin aceasta, supinul realizează cele mai multe funcții sintactice în alternativă cu infinitivul și totodată cu substantivul sau cu propoziții având ca predicat verbe la conjunctiv. Planul semantic al regentului face posibilă realizarea funcției sintactice guvernate prin oricare din variantele morfologice: infinitiv, supin, conjunctiv sau orientează selecția: • subiect; în relație cu expresii impersonale

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
infinitiv; prin aceasta, supinul realizează cele mai multe funcții sintactice în alternativă cu infinitivul și totodată cu substantivul sau cu propoziții având ca predicat verbe la conjunctiv. Planul semantic al regentului face posibilă realizarea funcției sintactice guvernate prin oricare din variantele morfologice: infinitiv, supin, conjunctiv sau orientează selecția: • subiect; în relație cu expresii impersonale: e bine, e greu, e necesar, e ușor etc. sau cu unele verbe întrebuințate impersonal: a nu-i arde, a rămâne, a urma etc. E ușor de citit/(a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
rămâne, a urma etc. E ușor de citit/(a citi)/să citești. Nu-i arde de învățat/(să citească). Urmează de rezolvat/a se rezolva/să se rezolve problema traducerii. Verbele impersonale admit, de regulă, sau verbe la conjunctiv sau infinitive: a-i conveni, a i se cuveni, a-i părea, a-i veni etc. sau numai conjunctivul: a se întâmpla: Îmi place să călătoresc/a călători. S-a întâmplat să vină și el. • nume predicativ, în structura predicatului analitic: „Multe

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
apucându-se de secerat. • circumstanțial: Apucându-se de citit, a trecut într-o altă stare. În structura constituentului dezvoltat, supinul realizează funcția de complement (direct, indirect) interior, ca funcții de gradul II. Alte verbe de aspect se construiesc numai cu infinitivul sau conjunctivul: a începe, a prinde, a continua: Mihai a început a cânta/să cânte la pian. Verbele de aspect a termina, a sfârși, a încheia, în legătură cu sensul aspectual perfectiv pe care îl impun, se construiesc cu supinul și, mai

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a continua: Mihai a început a cânta/să cânte la pian. Verbele de aspect a termina, a sfârși, a încheia, în legătură cu sensul aspectual perfectiv pe care îl impun, se construiesc cu supinul și, mai rar, cu conjunctivul, fără a accepta infinitivul. Forma absolută de supin este concurată de supinul devenit substantiv: El a terminat de cules, de secerat/culesul, seceratul. Supinul intră și în structura unor constituenți dezvoltați în relație cu verbul a avea întrebuințat cu sens modal: Am de mers

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
pronumele câțiva (câteva): ... plecarea a câțiva dintre ei... ... plecarea câtorva dintre ei... „(Ciocnirile) se sfârșeau totdeauna prin moartea a câțiva.” (C. Negruzzi) „...și-n răstimpul câtorva gânduri fericite ajunse la castelul încolțit al Genarului.” (M. Eminescu) 2.b. morfem-constitutiv al infinitivului: „Ce grea e pentru noi / Osânda de a sta-n lumină!” (L. Blaga) Rolul (poziția) prepoziției în sistemul sintactic al limbii se definește prin (1) instituirea unei recțiuni proprii și prin (2) raportul semantic cu conținutul lexical al termenului care

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
însuși de comunicare, • dezvoltarea diferitelor funcții sintactice, prin intrarea unităților lexicale în relații sintactice, • desfășurarea raportului eu-lume-limbă; • dinamica raportului dintre planul expresiei și planul semantic al limbii. Raportul cuvânt-enunț este condiționat, guvernat și orientat de trecerea verbului din poziția de infinitiv în sistemul lexical al limbii în poziția de predicat în sistemul gramatical. Prin realizarea predicației, inerentă actului de comunicare lingvistică, verbul guvernează principalul câmp semantico-sintactic al enunțului și orientează structura celorlalte, prin actualizarea interferenței sistem lexical - sistem gramatical concomitent în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
veste prin ramuri.” (L. Blaga) • enunțuri nominale; în structura lor nu se include nici un verb; predicația este asigurată de intonație: „Iat-o cât e de luminoasă! Bun și neuitat adăpost!” (I.L.Caragiale) • enunțuri infinitivale; desfășurarea predicației se întemeiază pe un infinitiv și pe intonația predicațională: „A nu se staționa aici!” Observații: În stilul conversației, mai ales în limbajul popular, cele două subtipuri de enunțuri, analitic și sintetic, coexistă în desfășurarea aceluiași enunț: „Da, vom lupta contra guvernului!” (I.L. Caragiale), „...Părinții lui

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-i coșești în bătaie, dac-ai sta să te potrivești lor.” (I. Creangă) „Și ne luăm noi de la școală și ne ducem cu toții.” (I. Creangă) • sintagme formate prin intrarea unui verb (sau a unei variante absolute cu originea în verb: infinitiv, participiu, supin) în relație de dependență sau de interdependență cu un verb care dezvoltă numai în asemenea sintagme un sens aspectual (a se apuca, a se pune, a prinde etc.) sau modal (a avea, a fi, a da, a-i

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
iarnă / A iubi e primăvară.” (L. Blaga) • pronume: „El nu mai era el.” (M. Eminescu) „Cine ești / De vii mut și nevăzut ca-n povești?” (T. Arghezi) • adverb: „Iar noi locului ne ținem, / Cum am fost așa rămânem.” (M. Eminescu) • infinitiv: „A vorbi de mizeria materială a lui Eminescu însemnează a întrebuința o expresie nepotrivită cu individualitatea lui.” (T. Maiorescu) • participiu: „În seara aceea părea chiar scârbit de ceva, poate de pata aceea de cerneală de pe mână.” (M. Preda) • supin: „Multe

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
l-a omorât jupânul, că jupânul nu era om așa de rău.” (I.L. Caragiale) „Desigur a transmite înseamnă a transmite ceva.” (T. Vianu) „Certitudinea trebuie atunci să fie certitudine de sine.” (C. Noica) c. Numele predicativ analitic este format din infinitivul unui verb copulativ și un nume (substantiv, adjectiv), pronume: „Se zguduie tot domul de pare-a fi de scânduri.” (M. Eminescu) „Toți par a fi resemnați.” d. Numele predicativ complex, foarte rar, are o structură analogă cu numele predicativ analitic

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și un nume (substantiv, adjectiv), pronume: „Se zguduie tot domul de pare-a fi de scânduri.” (M. Eminescu) „Toți par a fi resemnați.” d. Numele predicativ complex, foarte rar, are o structură analogă cu numele predicativ analitic, cu deosebirea că infinitivul verbului copulativ intră în relație de complementaritate cu o propoziție: „Tudor pare a fi rămas cum îl știam noi în studenție.” Împlinirea planului semantic al predicatului analitic cu această structură de nume predicativ, în desfășurarea predicației, presupune împlinirea mai întâi

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
lumină, Fără lună, fără lumânare / Și s-a lovit de plopii din grădină?” (T. Arghezi) „Cei doi se înțeleseseră fără multe vorbe.” (E. Barbu) „- De-aceea ți-a fost atât de sete, vorbi a doua.” (M. Eliade) • forme verbal nominale: • infinitiv; mai ales când predicatul se realizează prin expresii impersonale relative (apersonale): „E ușor a scrie versuri / Când nimic nu ai a spune.” (M. Eminescu) sau când în structura predicatului intră verbul copulativ a însemna sau, mai rar, a fi: „A

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]