KorAP: Find »[drukola/base=interjecție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...39 >

964 matches

Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810

continuitatea funcțională, păstrând toate valorile deja înregistrate în limba mai veche (consemnate în dicționare și identificate în texte literare aparținând perioadei prerevoluționare), adăugându-le unele noi. Eliminarea, din ce mai frecventă, a formei asociate de imperativ și înlocuirea acesteia cu interjecția hai(de) (din nevoia de economie verbală care duce la contragerea, concentrarea și scurtarea mesajelor) are mai multe consecințe: pe de-o parte realizază o apropiere mai mare a formațiunii în discuție de clasa lexico-gramaticală a verbului și, pe de

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
desinențe de plural a formațiunilor investigate (uitați, haideți, stați) are aceeași consecință, de apropiere a elementelor în discuție de clasa verbului. (d) Prin utilizare repetată, cu anumite valori, în contexte identice, unele formațiuni tind să se pragmatizeze devenind mărci comunicative. Interjecția prezentativă textuală iată pătrunde în comunicarea orală "semiformală", preluând atribuțiile prezentativului uite (în calitate de marcă a cunoașterii perceptuale). Colocvialul uite, în contexte informale și semiformale, cumulează mai multe valori - manifestând diverse grade de deplasare către altă funcție decât cea prototipică (contribuie

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
contexte informale și semiformale, cumulează mai multe valori - manifestând diverse grade de deplasare către altă funcție decât cea prototipică (contribuie la structurarea discursului, marcând începutul unei replici în dialog sau o secvență de citare/enumerare sau evidențiază anumite roluri argumentative). Interjecțiile hortative ocupă un loc important între elementele care au funcția de mobilizare și demobilizare verbală: hai(de) este interjecția prototipică a acțiunii lingvistice, stai tinde să devină interjecția prototipică a reacției în româna actuală. Pendularea hai-stai, cu funcție de "solidarizare/disociere

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
contribuie la structurarea discursului, marcând începutul unei replici în dialog sau o secvență de citare/enumerare sau evidențiază anumite roluri argumentative). Interjecțiile hortative ocupă un loc important între elementele care au funcția de mobilizare și demobilizare verbală: hai(de) este interjecția prototipică a acțiunii lingvistice, stai tinde să devină interjecția prototipică a reacției în româna actuală. Pendularea hai-stai, cu funcție de "solidarizare/disociere", ocupă o poziție pragmatică importantă în exprimarea sintagmei interacționale minimale acțiune/reacție în limba română actuală. 62 1 În

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
dialog sau o secvență de citare/enumerare sau evidențiază anumite roluri argumentative). Interjecțiile hortative ocupă un loc important între elementele care au funcția de mobilizare și demobilizare verbală: hai(de) este interjecția prototipică a acțiunii lingvistice, stai tinde să devină interjecția prototipică a reacției în româna actuală. Pendularea hai-stai, cu funcție de "solidarizare/disociere", ocupă o poziție pragmatică importantă în exprimarea sintagmei interacționale minimale acțiune/reacție în limba română actuală. 62 1 În cercetarea de față a fost utilizat materialul inclus în

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
următoarele categorii: − expresive: simptomatice pentru starea mentală a vorbitorului; − alocutive (conative/ fatice) direcționate către alocutor, utilizate pentru stabilirea și menținerea contactului comunicativ; cf. între altele, Thun (1989) și Wierjbicka (1992). 6 Cf. GALR I: 665. 7 S-a arătat că interjecția constituie un suport verbal în general preferat de româna vorbită pentru exprimarea anumitor sensuri pragmatice (mai ales în unele variante regionale și socio-culturale); cf. Manu Magda (2003a). 8 Pentru o încercare de tipologizare a mobilizării și demobilizării verbale cf. Manu

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
este imperios necesară și nu constituie obiectul lucrării de față. 11 Vezi GALR I: 668. 12 Vezi termenul evidențiale citaționale, în Zafiu (2002a: 129). 13 Prezentativ, -ă, a, [At: PUȘCARIU, L.R. I, 113 / PL: -i, -e/ prezenta + tiv / (Nob; d. interjecții)] Care arată, care întărește un sens. Și: deictic. (MDA s.v. ). 14 În lingvistica românească, denumirea de prezentativ este utilizată pentru prima dată de Sextil Pușcariu, pentru a se referi la una dintre modalitățile utilizate de către locutor "ca mijloc de legătură

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
pentru a se referi la una dintre modalitățile utilizate de către locutor "ca mijloc de legătură cu ascultătorul": "Înainte de toate avem, ca mijloc de legătură cu ascultătorul, apelul care se poate asemăna cu alo, alo! cu care începem o conversație telefonică. Interjecțiile de felul lui mă, fă bre, hăi..., sau cele prezentative, ca na, ian, iată... sunt asemenea apeluri. Evoluția de sens pe care a suferit-o în română adică, interjecție, care în limba veche însemna "iată", iar azi introduce, ca anume

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
poate asemăna cu alo, alo! cu care începem o conversație telefonică. Interjecțiile de felul lui mă, fă bre, hăi..., sau cele prezentative, ca na, ian, iată... sunt asemenea apeluri. Evoluția de sens pe care a suferit-o în română adică, interjecție, care în limba veche însemna "iată", iar azi introduce, ca anume, o explicație următoare, arată cum asemenea simple apeluri pot primi un rol sintactic mai dezvoltat. Interjecția poate avea, ca și intonația sau gestul, rolul de a împrumuta unei forme

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
asemenea apeluri. Evoluția de sens pe care a suferit-o în română adică, interjecție, care în limba veche însemna "iată", iar azi introduce, ca anume, o explicație următoare, arată cum asemenea simple apeluri pot primi un rol sintactic mai dezvoltat. Interjecția poate avea, ca și intonația sau gestul, rolul de a împrumuta unei forme verbale caracterul ei modal" (Pușcariu 1940: 110). 15 IATĂ! Interj. 1. Voilà; Voiçi, 2. Voilà que (soudain) (...) Din bulg. Jato, idem (eto, ete etc. Eto če.."iată

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
Jato, idem (eto, ete etc. Eto če.."iată că") ...; UITÁ, uit, vb. II (Despre ființe) A-și îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, pentru a observa, pentru a percepe, pentru a cerceta; [...] (La imperativ, cu valoare de interjecție; mai ales în forme contrase ca: uite, iote, ute, ui). (DA, s.v.). 16 Pentru tratarea problemei accentuării în limba română, cf. GALR II: 969 și 985. 17 Utilizată înițial cu sens "demonstrativ" (având ca scop de a atrage atenția alocutorului

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
sau funcții argumentative) pe care le dezvoltă, contextual, formațiunea în discuție. Multe dintre situațiile prezentate sunt polisemantice. 20 Conferințe, discursuri parlamentare, academice, caracterizate prin maximă formalitate. 21 Pentru tratarea problemei pragmatizării, cf. Dostie 2004: 21 și urm. 22 Spre deosebire de haide, interjecție primară, familiară, a cărei valoare directivă este mult mai puternică. 23 Cf. DA: 39 "Formulă exclamativă prin care se atrage atenția asupra celor ce urmează a se spune. Uite ce-i treaba! Mai am o fetișoară nemăritată. BĂNUȚ, T.P., 159

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
vorbește"). Conversația este, prin urmare, o acțiune continuă de mobilizare (sau automobilizare) și demobilizare verbală a interlocutorilor. 27 Cf. GALR I: 667. 28 Vezi GALR I: 671−673 și GALR II: 30−31. 29 "Caracterul de "enunțuri esențial exclamative" al interjecțiilor este în general marcat în plan suprasegmental"(GALR II: 969) 30 În opinia Rodicăi Zafiu (2005) "Particula hai − rostită fără pauză, formând o unitate de grup fonetic cu verbul care îi urmează − a devenit în româna actuală vorbită o marcă

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
30 În opinia Rodicăi Zafiu (2005) "Particula hai − rostită fără pauză, formând o unitate de grup fonetic cu verbul care îi urmează − a devenit în româna actuală vorbită o marcă distinctivă a conjunctivului cu valoare de imperativ, tot așa cum anumite interjecții de adresare au devenit o marcă a vocativului pe care îl însoțesc". În opinia noastră, conjunctivul, prin valoarea sa atenuantă, este un adjuvant al interjecției hortative în realizarea funcției de asociere, având totodată funcția de a atribui construcției numele acțiunii

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
româna actuală vorbită o marcă distinctivă a conjunctivului cu valoare de imperativ, tot așa cum anumite interjecții de adresare au devenit o marcă a vocativului pe care îl însoțesc". În opinia noastră, conjunctivul, prin valoarea sa atenuantă, este un adjuvant al interjecției hortative în realizarea funcției de asociere, având totodată funcția de a atribui construcției numele acțiunii ce trebuie îndeplinite (asemenea infinitivului); vezi Avram (1997a: 206). 31 Cf. DEX on line s.v. Hai: "2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
mișcare) Vino! veniți! să mergem!". De altfel, el este redat de dicționare, în traducere, după cum urmează: En avant!, marche, va-t-en! (SIO, II: 195) geh!, komm!, gehen wir!, geht!, kommt! (TDRG), Allons! (DA). DA (s.v.) îl glosează, " Hai(de) e o interjecție prin care îndemnăm, încurajăm s. provocăm pe cineva să săvârșască o acțiune. Are deci funcția unui imperativ, care poate avea un înțeles foarte variat ...", specificând " În mod firesc va corespunde însă mai ales imperativelor unor verbe care arată o mișcare

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
săvârșască o acțiune. Are deci funcția unui imperativ, care poate avea un înțeles foarte variat ...", specificând " În mod firesc va corespunde însă mai ales imperativelor unor verbe care arată o mișcare: vino!, veniți!"(s.n) 32 Pentru descrierea sintactică a interjecției, vezi GALR I: 671−676 și GALR II: 119−123. 33 Vezi și Zafiu (2005). 34 Referitor la forma unor interjecții, în GALR I: 662 se menționează următoarele: "Interjecțiile sunt, prin definiție, cuvinte neflexibile. Chiar și interjecțiile provenite din părți

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
însă mai ales imperativelor unor verbe care arată o mișcare: vino!, veniți!"(s.n) 32 Pentru descrierea sintactică a interjecției, vezi GALR I: 671−676 și GALR II: 119−123. 33 Vezi și Zafiu (2005). 34 Referitor la forma unor interjecții, în GALR I: 662 se menționează următoarele: "Interjecțiile sunt, prin definiție, cuvinte neflexibile. Chiar și interjecțiile provenite din părți de vorbire flexibile își pierd caracterul flexibil, fiind fixate pentru valoarea interjecțională cu o anumită formă. Singurele interjecții care au forme

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
o mișcare: vino!, veniți!"(s.n) 32 Pentru descrierea sintactică a interjecției, vezi GALR I: 671−676 și GALR II: 119−123. 33 Vezi și Zafiu (2005). 34 Referitor la forma unor interjecții, în GALR I: 662 se menționează următoarele: "Interjecțiile sunt, prin definiție, cuvinte neflexibile. Chiar și interjecțiile provenite din părți de vorbire flexibile își pierd caracterul flexibil, fiind fixate pentru valoarea interjecțională cu o anumită formă. Singurele interjecții care au forme flexionare sunt interjecțiile cu semnificație imperativă uite, poftim

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
descrierea sintactică a interjecției, vezi GALR I: 671−676 și GALR II: 119−123. 33 Vezi și Zafiu (2005). 34 Referitor la forma unor interjecții, în GALR I: 662 se menționează următoarele: "Interjecțiile sunt, prin definiție, cuvinte neflexibile. Chiar și interjecțiile provenite din părți de vorbire flexibile își pierd caracterul flexibil, fiind fixate pentru valoarea interjecțională cu o anumită formă. Singurele interjecții care au forme flexionare sunt interjecțiile cu semnificație imperativă uite, poftim și haide, care au forme cu desinența verbală

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
la forma unor interjecții, în GALR I: 662 se menționează următoarele: "Interjecțiile sunt, prin definiție, cuvinte neflexibile. Chiar și interjecțiile provenite din părți de vorbire flexibile își pierd caracterul flexibil, fiind fixate pentru valoarea interjecțională cu o anumită formă. Singurele interjecții care au forme flexionare sunt interjecțiile cu semnificație imperativă uite, poftim și haide, care au forme cu desinența verbală de persoana a II-a plural -ți: uitați, poftiți, haideți sau cu desinența verbală de persoana I plural - m: - haidem, poftim

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
I: 662 se menționează următoarele: "Interjecțiile sunt, prin definiție, cuvinte neflexibile. Chiar și interjecțiile provenite din părți de vorbire flexibile își pierd caracterul flexibil, fiind fixate pentru valoarea interjecțională cu o anumită formă. Singurele interjecții care au forme flexionare sunt interjecțiile cu semnificație imperativă uite, poftim și haide, care au forme cu desinența verbală de persoana a II-a plural -ți: uitați, poftiți, haideți sau cu desinența verbală de persoana I plural - m: - haidem, poftim. Pentru interjecțiile uitați, poftiți și poftim

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
au forme flexionare sunt interjecțiile cu semnificație imperativă uite, poftim și haide, care au forme cu desinența verbală de persoana a II-a plural -ți: uitați, poftiți, haideți sau cu desinența verbală de persoana I plural - m: - haidem, poftim. Pentru interjecțiile uitați, poftiți și poftim, existența desinenței se explică prin originea lor verbală (vezi infra, 5.1.3). Astfel, există o opoziție între formele uite, poftim și haide, care se folosesc când este un singur destinatar, și formele uitați, poftiți și

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
când este un singur destinatar, și formele uitați, poftiți și haideți, care se folosesc când sunt mai mulți destinatari sau într-o exprimare politicoasă." 35 Forma haidem nu a fost identificată în CLRA. 36Ca elemente de expresie-tip (necontextualizate comunicativ), "interjecțiile (cu excepția celor "imitative", onomatopeice), ca și imperativele au un sens care poate fi glosat în termenii unei acțiuni verbale exercitate de un locutor virtual asupra unui/unor alocutor(i) virtuali, sau ai unei atitudini exprimate de locutorul virtual în legătură cu o

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
care poate fi glosat în termenii unei acțiuni verbale exercitate de un locutor virtual asupra unui/unor alocutor(i) virtuali, sau ai unei atitudini exprimate de locutorul virtual în legătură cu o stare sau un eveniment făcând parte din contextul comunicării. Actualizarea interjecțiilor-tip într-un discurs concret le conferă acestora o valoare echivalentă unui mesaj condensat, traductibil printr-un enunț fixat referențial în situația de comunicare" (GALR II: 733−734). 37 Vezi prezentul prospectiv în GALR I: 412. 38 Vezi, de exemplu

[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]